To de aiport

Mai ştiţi reclama? Mno, de aici e titlul, nu vă chinuiţi să descifraţi, v-am zis io despre ce-i vorba. Am fost sâmbătă la aeroport. Nu, n-am plecat şi n-am venit, m-am dus în excursie. Cu taxiul şi eu, dar n-am avut norocul tipului, la mine şoferul a fost om şi nici Pepsi n-am primit. Aia e, am trecut peste, mi-am zis că viaţa e nedrept şi uneori pustiu, şi mi-am văzut de treabă.
Înainte să vă relatez de la faţa locului, adică de acolo, că acum sunt aici, dar faţa locului mi-a rămas în amintire, vă zic că eu cred că îmi voi face un obicei din asta. Adică să merg la aeroport aşa, fără treabă, fără griji, numa’ să mă duc să mă uit. Pe vreme de pandemie când oricum n-ai ce face, ce vizita, ce vedea, e chiar mişto la aeroport, zău. Lume multă, lume bună, acţiune, agitaţie.
În primul rând, n-ai voie înauntru. Dacă nu eşti în aeroport să pleci sau să vii, ca mine, stai afară, nu te bagi ca Vodă-n loboda din interior. Şi doi, eu abia acum am realizat ce beznă e-n parcarea de la AIS, unde AIS (specific asta pentru vreun rătăcit pe aici, din gaşca celor cu mintea numai la organizaţii care ne fură ADN-ul când dormim, nu pentru voi) nu e altceva decât Aeroportul Internațional Sibiu, nu e vreo ocultă, puteţi respira, dar mi-a fost lene să scriu toată denumirea.

Revin: măi, dar ce beznă e-n parcarea aia, serios. Am fost tare dezamăgită până când m-am prins că-i cu schepsis (aşa zic, aşa scriu) toată treaba, e gândită bine. Şi am înţeles rostul beznei când au început să apară, unul câte unul, oamenii care treceau de controale şi DSP. Înăuntru, lumini puternice, geamuri mari. Noi, ăia de afară, la distanţă regulamentară unii de alţii, ne uitam prin geamurile alea ca la cinema. Unul nu scăpa de ochiul vigilent al spectatorilor. Le studiam ţinuta, câte bagaje cară, dacă-s veseli sau nu, obosiţi sau nu. Ne-am transformat toţi în ţaţe profi. Adevărul e că nici nu te puteai uita la altceva, că nici nu vedeai altceva. Dacă ne orbeau luminile din interior, ce era să fi făcut?

Fiecare aştepta pe cineva şi deşi nimeni nu o recunoştea, ne doream toţi să mai întârzie cel aşteptat, să stea mai mult pe la control, să fi coborât mai târziu, să stea după bagaje, să mai vedem sosiri, reacţii, pupături, urări de bun venit. Şi am avut parte de acţiune şi aici voiam să ajung, că mă perpelesc.
După multe sosiri, că ieşeau oamenii pe rând, ordonat, cu interval de 2-3 minute între persoane, apare ea. Tinerică, frumuşică, cât am văzut la lumină, zburda pe uşă.
A apucat fata să facă vreo 3 paşi dinspre uşă şi, în faţa ei, s-a pus el, tot tinerel, cred că tot frumuşel, nu-s sigură, că lângă el era un alt tip care îmi băga lanterna de la telefon în ochi, cu un buchet mare de trandafiri albi. V-am zis că am fost şi eu ţaţă? Ştiu tot.
Fata a zis, pardon, a ţipat: mi-ai adus flori? Şi mintea mea a făcut rapid calcul, ca vrăbiuţa din bancul cu: pâine, apă, gratii, pâine apă, gratii, la naiba, am omorât motociclistul.
Mintea mea a zis: aeroport, fată, băiat, flori, se filmează, să vezi ce urmează.
Am o intuiţie, să-mi trăiască! N-o gătat mintea mea de calculat, că-l văd pe el cum se caută în buzunarul de la spate, prima dată n-a nimerit ghietu’ de el, a nimerit a doua oară, scoate ceva, se pune-n genunchi şi… şi pisici că nu ştiu ce-a zis şi asta mă roade.

El a zis că …. ce-a zis, ea a sărit trei paşi în spate, a ţipat, a zis nuuuu creeeeed, şi-a pus mâna la gură, el i-a pus inelul, s-au pupat, noi am aplaudat şi ei au plecat. Şi eu am rămas ca pisica aia din poză, cu ochii ăia de milog, că nu ştiu ce i-a zis el şi ţaţa din mine vrea să ştie, că doar nu rămân ţaţă numai pe jumătate.
Ei erau puţin mai departe, el vorbea mai încet, nimic nu s-a auzit. Cum ar fi fost să merg lângă el, să mă aplec puţin, să-l bat pe umăr, să zic: mă mămică, da vorbeşte şi tu mai tare, mă, cu intonaţie, hai, mai spune o dată ce ai zis, tare, ca la grădiniţă, ce naiba, stăm aci ca proştii?, hai, mai tare. Sau să merg la ei când se pupau, să-i întrerup şi să-l întreb: ce i-ai zis? Iooi, aşa ai zis? Fix aşa? Ce tare!
Mno, nici asta.

Deci: dacă ştiţi pe cineva care a fost cerută în căsătorie pe AIS, nu nu-i ocultă, sau pe cineva care a cerut, în acelaşi loc, să-i spuneţi că felicitări şi casă de piatră şi sănătate şi iubire şi… băgaţi de la voi în completare, din astea frumoase, că zău că le doresc de bine, dar să zică domn’le ce-a zis el. Păi se poate?
Şi după aia a venit şi persoana pe care am aşteptat-o şi-am plecat să o conduc acasă şi pe urmă m-am dus acasă. Şi gata.
Măi, da’ ce beznă e-n parcare pe AIS! Se-aude primăria?

Foto