To de aiport

Mai ştiţi reclama? Mno, de aici e titlul, nu vă chinuiţi să descifraţi, v-am zis io despre ce-i vorba. Am fost sâmbătă la aeroport. Nu, n-am plecat şi n-am venit, m-am dus în excursie. Cu taxiul şi eu, dar n-am avut norocul tipului, la mine şoferul a fost om şi nici Pepsi n-am primit. Aia e, am trecut peste, mi-am zis că viaţa e nedrept şi uneori pustiu, şi mi-am văzut de treabă.
Înainte să vă relatez de la faţa locului, adică de acolo, că acum sunt aici, dar faţa locului mi-a rămas în amintire, vă zic că eu cred că îmi voi face un obicei din asta. Adică să merg la aeroport aşa, fără treabă, fără griji, numa’ să mă duc să mă uit. Pe vreme de pandemie când oricum n-ai ce face, ce vizita, ce vedea, e chiar mişto la aeroport, zău. Lume multă, lume bună, acţiune, agitaţie.
În primul rând, n-ai voie înauntru. Dacă nu eşti în aeroport să pleci sau să vii, ca mine, stai afară, nu te bagi ca Vodă-n loboda din interior. Şi doi, eu abia acum am realizat ce beznă e-n parcarea de la AIS, unde AIS (specific asta pentru vreun rătăcit pe aici, din gaşca celor cu mintea numai la organizaţii care ne fură ADN-ul când dormim, nu pentru voi) nu e altceva decât Aeroportul Internațional Sibiu, nu e vreo ocultă, puteţi respira, dar mi-a fost lene să scriu toată denumirea.

Revin: măi, dar ce beznă e-n parcarea aia, serios. Am fost tare dezamăgită până când m-am prins că-i cu schepsis (aşa zic, aşa scriu) toată treaba, e gândită bine. Şi am înţeles rostul beznei când au început să apară, unul câte unul, oamenii care treceau de controale şi DSP. Înăuntru, lumini puternice, geamuri mari. Noi, ăia de afară, la distanţă regulamentară unii de alţii, ne uitam prin geamurile alea ca la cinema. Unul nu scăpa de ochiul vigilent al spectatorilor. Le studiam ţinuta, câte bagaje cară, dacă-s veseli sau nu, obosiţi sau nu. Ne-am transformat toţi în ţaţe profi. Adevărul e că nici nu te puteai uita la altceva, că nici nu vedeai altceva. Dacă ne orbeau luminile din interior, ce era să fi făcut?

Fiecare aştepta pe cineva şi deşi nimeni nu o recunoştea, ne doream toţi să mai întârzie cel aşteptat, să stea mai mult pe la control, să fi coborât mai târziu, să stea după bagaje, să mai vedem sosiri, reacţii, pupături, urări de bun venit. Şi am avut parte de acţiune şi aici voiam să ajung, că mă perpelesc.
După multe sosiri, că ieşeau oamenii pe rând, ordonat, cu interval de 2-3 minute între persoane, apare ea. Tinerică, frumuşică, cât am văzut la lumină, zburda pe uşă.
A apucat fata să facă vreo 3 paşi dinspre uşă şi, în faţa ei, s-a pus el, tot tinerel, cred că tot frumuşel, nu-s sigură, că lângă el era un alt tip care îmi băga lanterna de la telefon în ochi, cu un buchet mare de trandafiri albi. V-am zis că am fost şi eu ţaţă? Ştiu tot.
Fata a zis, pardon, a ţipat: mi-ai adus flori? Şi mintea mea a făcut rapid calcul, ca vrăbiuţa din bancul cu: pâine, apă, gratii, pâine apă, gratii, la naiba, am omorât motociclistul.
Mintea mea a zis: aeroport, fată, băiat, flori, se filmează, să vezi ce urmează.
Am o intuiţie, să-mi trăiască! N-o gătat mintea mea de calculat, că-l văd pe el cum se caută în buzunarul de la spate, prima dată n-a nimerit ghietu’ de el, a nimerit a doua oară, scoate ceva, se pune-n genunchi şi… şi pisici că nu ştiu ce-a zis şi asta mă roade.

El a zis că …. ce-a zis, ea a sărit trei paşi în spate, a ţipat, a zis nuuuu creeeeed, şi-a pus mâna la gură, el i-a pus inelul, s-au pupat, noi am aplaudat şi ei au plecat. Şi eu am rămas ca pisica aia din poză, cu ochii ăia de milog, că nu ştiu ce i-a zis el şi ţaţa din mine vrea să ştie, că doar nu rămân ţaţă numai pe jumătate.
Ei erau puţin mai departe, el vorbea mai încet, nimic nu s-a auzit. Cum ar fi fost să merg lângă el, să mă aplec puţin, să-l bat pe umăr, să zic: mă mămică, da vorbeşte şi tu mai tare, mă, cu intonaţie, hai, mai spune o dată ce ai zis, tare, ca la grădiniţă, ce naiba, stăm aci ca proştii?, hai, mai tare. Sau să merg la ei când se pupau, să-i întrerup şi să-l întreb: ce i-ai zis? Iooi, aşa ai zis? Fix aşa? Ce tare!
Mno, nici asta.

Deci: dacă ştiţi pe cineva care a fost cerută în căsătorie pe AIS, nu nu-i ocultă, sau pe cineva care a cerut, în acelaşi loc, să-i spuneţi că felicitări şi casă de piatră şi sănătate şi iubire şi… băgaţi de la voi în completare, din astea frumoase, că zău că le doresc de bine, dar să zică domn’le ce-a zis el. Păi se poate?
Şi după aia a venit şi persoana pe care am aşteptat-o şi-am plecat să o conduc acasă şi pe urmă m-am dus acasă. Şi gata.
Măi, da’ ce beznă e-n parcare pe AIS! Se-aude primăria?

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

79 de răspunsuri la To de aiport

  1. sticri zice:

    E bezna la AIS ca sa nu se vada cand vine Klaus acasa..🤣🤣🤣🤣
    Cica schiaza destul de mult pe la Paltinis…

    Apreciat de 2 persoane

    • Păi să-i facă beznă proprie, nouă să ne dea lumină! 😀

      Apreciat de 2 persoane

      • sticri zice:

        Asta asa este, nici eu nu-l mai inteleg. Acum are guvernul lui, parlamentul lui, ar cam trebui sa iasa la lumina🤣🤣 si sa nu mai umble „undercover”.

        Apreciat de 1 persoană

        • Noo, hai că eşti răutăcios. Păi dacă are guvernul lui, parlamentul lui, ţara lui, pârtia lui, iarna lui, de ce n-ar avea şi bezna lui? Zău, măi Sticri, ştiam despre tine că ai suflet bun, ce te-o apucat tocmai acum? Laşi omu’ fără beznă? Aşa ceva… 😀 😀 😀

          Apreciat de 3 persoane

          • sticri zice:

            La mine la mare,
            sunt obisnuit cu mult soare,
            Dar din cate se pare,
            Klaus are o pb mare,
            Si-a pierdut ochelarii de soare
            La Paltinis printre schioare,
            Atunci cand se uita in zare
            Dupa a lui guvernare😂😂😂
            Si s-a suparat cam tare
            Cand l-a vazut pe partie la plecare
            Pe un UDMRist de la guvernare
            Care planuia cu ardoare
            O mica retrocedare

            Ceva busteni ca afacere.
            Atunci de suparare
            A stins la intamplare
            Toata lumina din parcare
            Lasand AIS fara luminare
            Pt ca la aterizare
            UDMRistii de la guvernare
            Sa nu vada paduea din zare
            Si s-o dea la retrocedare.
            😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
            Versuri: Sticri – Adrian (copilu’) Minune..😂😂😂😂😂😂😂😂
            PS:Eu stiu ca tu stii de gluma….

            Apreciat de 3 persoane

            • 😂😂😂 nu, e clar, ne-am adunat!
              Sticri, de îți auzi versurile cântate la nunți, nu da vina pe mine, nu eu le-am dat la lăutari. Hai că facem și bani pe dedicații! 😂

              Apreciat de 3 persoane

            • sticri zice:

              Oooooo,.mi-ai amintit de nuntile din Transilvania…😊
              Nu stiu daca acum se mai pastreaza obicieiul dar eu am fost la cateva nunti si toate s-au tinut de la amiaza pana seara tarziu, cam miezul noptii. Mie mi-a placut foarte mult pt ca erau ziua pt ca nestiind sa dansez mai nimic din dansurile voastre, m-am sacrificat 🤣🤣🤣🤣 si am putut sa maninc tot. Oauuuu, ce mancareeee si ce dulciuriiiii…imi ploua in gura😊
              PS: Si la voi se dansa Brasoveanca si aia cu pinguinul…🤣🤣🤣. Eu atat dansam, adica atat stiam..

              Apreciat de 2 persoane

            • Mi s-a părut tare, tare ciudat să merg la nuntă ziua. Eu știam că sâmbătă noaptea, până duminică dimineața sunt nunțile.
              Fără alea nu e nuntă 😀 😀

              Apreciat de 2 persoane

            • sticri zice:

              Asa sunt si pe la mine dar la ultima la care am fost, s-a tinut ziua pana la miezul noptii. A fost la.Reghin, inainte de pandemie. Poate ca a fost o exceptie.

              Apreciat de 3 persoane

            • Cele mai aiurea mi se par alea duminica. De pe la 14 până la 24. A doua zi eşti paules. Şi e ciudat tare să mergi duminica la nuntă, serios. Sau sunt eu ciudată, nu ştiu.

              Apreciat de 3 persoane

            • sticri zice:

              La ceva de genul asta am mers dar nu-mi anintesc daca a fost sambata sau duminica.
              Oricum, sunt obisnuit sa accept traditii si obiceiuri diverse. Pe aici avem diverse nationalitati si diverse traditii. Uite, spre exemplu la machedoni (aromani) nunta tine 3 zile. 🤣🤣🤣, la fata acasa, la ginere si abia apoi la restaurant. …alai mareeee..🤣🤣
              Dar acum cu pandemia, s-a terminat cu astea …

              Apreciat de 3 persoane

            • Asta nu are legătură cu tradiaţia, Sticri. E strict legat de cum găseşti liber la restaurant. Dacă nu e sâmbătă, faci duminică. 😀

              Apreciat de 3 persoane

  2. Issabela zice:

    Mie mi-a plăcut că n-ai vrut să scrii AIS întreg, dar ne-ai explicat după aia în n rînduri ce-nseamnă 😁😁😁
    Cu căsătoriții, mă gîndesc la YT, vreun prime time de știri, tre’ să fi fost cineva pe fază, cu mobilul…
    Dacă aflu, după ce rîd, îți zic 😁💚💚

    Apreciat de 2 persoane

  3. tink3rbe11 zice:

    😂🤣🤣🤣 e pandemie…locurile nepopulare nu ai nevoie de lumină. Economie bre,n-ai auzit noțiunea asta??
    Zău așa…eu am hipoacuzie acută pe ambele pavelioane,dar tu…tu..?Zău …trebuia să te apropii și tu…în căutarea luminii….
    La naiba!

    Apreciat de 2 persoane

  4. ina02s zice:

    Mi-a plăcut rau reclama, nu mi-o amintesc.. Bezna e firească Potecuță, ce caută aeroportu’ acolo?? (Haz de necaz!) Ce-o fi spus el?? ne-ai pasat sâcâială și uite afla și spune-mi.
    Sunt hlizită. Mulțumesc de asta! O săptămână buna! 😘❤️

    Apreciat de 2 persoane

    • Păi ce, să sufăr numai eu? Eu împart totul cu voi, Ina! Na, acu luați și curiozitatea asta 😀 😀
      Ce să fac? Că nici pe camerele din aeroport nu se aude, că acolo mai că aș face o diversiune, aș face eu ceva să văd înregistrările. Dar degeaba. 😀
      Eu îți mulțumesc mult! La fel îți doresc, draga mea!

      Apreciat de 3 persoane

  5. acum trei saptamani am ajuns si eu pe aeroport Iasi. frig, trei dimineata, lumea astepta afara in frig… pe mine nu m-a cerut nimeni in casatorie, dar m-a intrebat un tanar asa mai ingrijorat: “mai sunt, tanti, de venit?” hahaha, i-as fi dat eu o “tanti” de n-o putea duce. cam asa la aeroport, draga mea Potecuta. noroc cu baiatul meu ca a venit to de airport sa ma ia! cine stie, aveam si eu driver o maimuta. vaaaai, ce misto a fost pe Luton intr-un an! el a venit cu flori si avea parul dat cu gel! 😉 Potecuta, m-am stricat de ras, si nu am mai facut-o de mult! hai sa te pup, copil obraznic si drag!🥰

    Apreciat de 2 persoane

  6. Făina reclama… nu o știam:))) ai plecat in vacanța??? Have fun!!!

    Apreciat de 1 persoană

  7. anasylvi zice:

    Macar nu te-ai plictisit… iar bezna era asa, ca la teatru, cand se sting luminile! ❤

    Apreciat de 1 persoană

  8. Diana zice:

    Multumesc pentru portia de râs! 😂 Mi-a trecut starea de somnolenta! E de bine, pentru ca mai am un pic de lucru dupa pauza de tigara.
    Bezna n-o fi bezna daca te dai pe langa stalpi – ori fi cu senzori. Sau… se descurca cine vrea lumina: tine farurile aprinse.
    Indiferent ce i-a zis… interesanta mi se pare reactia ei: „nuuuu creeeed”. Deci, orice i-ar fi zis, ea nu credea, dar el s-a repezit s-o ia (sa-i puna inelul pe deget); ce sa mai faca fata?! l-a pupat. Alta reactie interesanta: „mi-ai adus flori?” Adica… nu prea avea el obiceiul s-o intampine (rasfete) cu flori?
    Zi si tu: nu-s țață? Ma iau de ce-a zis ea. 😊

    Apreciat de 2 persoane

    • Foarte bune observaţii şi merită analizat. Da, dacă ăla era primul buchet primit de la el? Păi nu se face aşa ceva. Ce-i asta? Un buchet la cerere şi gata? Dar dacă ea a zis-o aşa, în sensul de: nu te credeam în stare să cumperi un buchet de flori? Adică stai, ea îl subestimează? Păi nici asta nu bun. Şi da, cum adică nuu creeeed? Ce nu crezi?
      Hai că încă un pic şi ajungem la concluzia că nu-i recomandat să facă nunta, nu se potrivesc 😀 😀 😀
      Mă bucur mult că te-ai amuzat, Diana! Îţi mulţumesc!

      Apreciat de 3 persoane

  9. Ce frumooooooos! Am asistat la un episod similar într-un mall în New York și am pus aici pe blog, că am fost impresionată. Tot așa jup în genunchi și șu-șu-șu și țipete și pupături. Nu știu de ce mi se părea așa, americănește. 🙂 Da’ e o energie pozitivă să vezi așa, o explozie de iubire.
    Dar pe mine mă interesează ce căutai tu în aeroport? Cum să te duci în excursie la aeroport? 😀
    O singură dată am fost, dar a fost cu sechele. Am plecat din București în Cluj și pentru că vreme rea, a aterizat avionul la Sibiu. Oribilă experiență. Am plecat din Sibiu cu un autocar, după ce am stat închiși în avion nu mai știu câte ore. Am făcut aproape o zi de drum din București în Cluj. 😀

    Apreciat de 1 persoană

    • Auoleu, urâtă experienţă, aşa nu vreau. Am fost la Cluj pe aeroport, când am plecat şi am venit, pe ăsta din Sibiu, acum trei ani, parcă, la fel, plecat şi venit. Nu vreau să văd vreun aeroport aşa.
      Acum am aşteptat pe cineva, de aia m-am dus. Deci nu plecam, nu veneam. De aia am zis excursie, practic nu aveam nicio treabă cu aeroportul în sine 😀
      Da, să ştii că e tare fain să asişti la aşa ceva. S-a mai întâmplat o dată, dar atunci eram cumva complici toţi. Numai viitoarea mireasă nu ştia motivul real pentru care ne-am adunat. Deci atunci era de aşteptat. Acum a venit de nicăieri şi e tare fain.

      Apreciat de 3 persoane

  10. Ileana zice:

    La fițe nu e pandemie și trebuia să fie întuneric pentru cererea în căsătorie, romantic 😅 nu ?
    Mi-a plăcut reclama, tare maimuța 😉
    Și cel mai mult mi-a plăcut cum ai descris cele văzute 😉
    Vise frumoase 🤗❤️🌹

    Apreciat de 2 persoane

    • Ei, dragii de ei, să fie ei sănătoşi, că-şi vor aminti o viaţă de bezna aia, nu de asta e vorba.
      Dar serios, nu credeam că e aşa întuneric. Sigur, nu mă aşteptam să fie nici prea luminat, na, să nu se confunde cu pista, dar nici aşa să ne călcăm pe cap. Eu am plecat şi m-am întors pe zi când am fost plecată de pe aeroportul ăsta deci nu ştiam că noaptea chiar e noapte. 😀
      Îţi mulţumesc mult, Ileana! Să ai o zi frumoasă!

      Apreciat de 2 persoane

  11. La tema asta eu sunt în ceață sau într-o beznă cețoasă, pentru că încă nu am fost în vreun aeroport. Dar m-ai făcut curios să-l vizitez măcar pe cel din Baia Mare, poate văd și eu vreo scenă interesantă. Dacă se merge pe inițiale, înseamnă că-i spune AIBM?! Nu sună așe frumos ca AIS! 😉

    Apreciat de 2 persoane

  12. Iosif zice:

    Faine si amuzante scenete se petrec prin aerogarile metropolitane, mai cu seama când esti doar privitor admirator asistent, atent, mascat ascuns de umbra noptilor lungi de iarna, plus masca de chirurg impusa de OMS.
    Merita toti banii, câte o excursie de acest gen, în care îti poti îmbogati si largi orizontul cunoasterii diferitelor culturi, traditii, obiceiuri si comportamente care ni se par uneori ireale, bizare, hilare, paradoxale, însa atât de pragmatic-obiectiv-reale.
    Personal, ce-a mai simpatica, bizzara, amuzanta, nemaivazuta, incredibila si nemaivazuta scena de film Sf. pe care o urmaresc cu pasiune peste tot în lume, mi se pare aceasta sceneta planetara cu interdictiile de a iesi noaptea pe afara, mai cu seama ca cerul fara nori, este atât de frumos si înstelat în noaptile lungi de iarna, iar visatorii, iubitorii si cititorii în stele sunt privati de singura lor bucurie si fericirea de a admira magnificele lucrari minunate, miraculoase ale lui Dumnezeu.

    Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind şi urechea nu oboseşte auzind.
    Ce a fost va mai fi şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. – Eclesiastul –

    Zile si nopti magnifice, minunate, binecuvântate în toate, draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

  13. Cri zice:

    Potecuță, m-ai făcut curioasă și am căutat „schepsis” în DEX și se scrie exact așa 😀 (nici eu nu eram sigură, fiindcă nu-mi suna tocmai… românește). Doamne, ce-am mai râs la „Unul nu scăpa de ochiul vigilent al spectatorilor.” Lasă că râdeam eu încă de la primul paragraf… dar, acum, nici nu mai puteam citi, fiindcă mi-au dat lacrimile… de la prea mare veselie. Și asta se întâmpla ieri, dar uite că abia acum am ajuns iar, să recitesc, să râd iar -pe săturate- și apoi să-ți mai și scriu. De fapt, să te întreb: Păi, dacă aude primăria și iluminează pe acolo, se mai bucură lumea apoi de spectacolul pe care tu ni l-ai descris și pe care nu l-ai fi văzut astfel bine defel? Vezi, are și economia rostul său pe lume… 😉 Te îmbrățișez cu drag!! ❤️

    Apreciat de 1 persoană

    • Îţi mulţumesc mult, Cri dragă! Mă bucur că am scris bine deşi şi mie-mi suna a cuvânt nemţesc şi ştiu că ei au şi nişte k-uri în plus şi alte litere care de obicei mie-mi scapă 😀
      Ce mult mă bucur că te-ai distrat! Şi ai mare dreptate, nu mai zic nimic. Tac mâlc, să nu audă primăria, că nu se ştie când mai am ocazia să merg şi pierd frumuseţe de spectacol dacă e lumină multă 😀
      Îţi mulţumesc mult, mult! Te pup!

      Apreciat de 2 persoane

  14. Super tare, Potecuță! Mi-a căzut foarte bine, m-am distrat ( după o zi de muncă) și țața din mine murea de curiozitate, ce ai căutat la aeroport, că sigur nu te-ai dus doar în excursie! Am rămas și eu cu urechile ciulite, n-am înțeles ce ți-a zis persoana la sosire? Mare figură ești! Mai scrie,. din astea vesele! Vai, ce mi-a plăcut! Smile!

    Apreciat de 1 persoană

  15. Suzana zice:

    Fain text! Vezi ce inseamna sa vizitezi astfel de locuri? Iti ofera noi posibilitati de observatii ‘audio-video’! 😀 Cam naspa ca nu se mai poate ‘vizita’. Si mie imi placea sa ma preling cateodata, ca imi placea atmosfera!
    Cu lumina este mereu o problema. La Universitate, unde sunt statuile, am constatat ca majoritatea luminilor care emiteau fascicule noaptea, sunt scoase (distruse?). In buricul targului…
    Asa ca… mai urmaresc subiectul! 🙂
    Seara buna, draga Potecuta! ❤ O saptamana frumoasa!

    Apreciat de 1 persoană

    • Până acum nu am mai fost aşa, să fiu liniştită, să nu am griji. Am fost numai să plec sau să vin, cum am tot zis. Şi ştii cum e atunci, nu ai timp de studiat, de stat, de holbat. Eşti tot atent ba la bagaje, ba la ceas, ba cu ochii pe sus, să-ţi cauţi terminalul. Dar acum am realizat cât e de fain să mergi şi să stai 😀
      Îţi mulţumesc mult, Suzana! Zi frumoasă îţi doresc! şi eu!

      Apreciat de 1 persoană

  16. Ana May zice:

    M-ai trimis cu gândul la:

    Atât timp cât mai există iubire, restul contează mai puțin.
    Așadar să fie iubire!🥰🤗

    Apreciat de 1 persoană

  17. Potecuță, eu mă perpelesc acum de curiozitate. Doamne, nu-mi găsesc locul. Ce i-a spus, măi, îngenuncheatul ăla, fetei, de s-a bucurat atât de tare? Poate faci niște investigații, niște săpături și ne șușotim la telefon, ca adevărate țațe ce suntem. Lăsând gluma la o parte, textul este fabulos.

    Apreciat de 2 persoane

  18. Floare de mai zice:

    Anunț:Cei doi,un el și o ea,de pe AIS,care se știu că el a îngenuncheat în fața ei și ea a avut un răspuns de genul”nu credddd !!!”+țipete(de bucurie)+pupici,dacă aveți bunul obicei de a citi blogul Poteci de dor,spuneți-ne și nouă Ce a spus tânărul de a stârnit o asemenea reacție😃.Spre potolirea curiozității generale😃. Așteptăm cât mai grabnic un răspuns,deși cam bănuim că ar fi vorba de Marea Întrebare,totuși,care a fost formularea exactă ?.Ar lua și alții lecții,de rostit și de răspuns.O scenă ca aceasta descrisă de Potecuță merită detalierea completă,să știm și noi de unde a pornit bucuria d-șoarei și dacă i-a iertat stângăcia Lui care uitase de cutiuță,dându-i florile fără”vorbele magice”.Scrieți răspuns pe blogul Poteci de dor la această postare😃.

    Apreciat de 2 persoane

  19. adrianport zice:

    Mi-am adus aminte de faza aia din „Anger Management” (sper ca l-ai vazut) in care el o cere la microfon, in mijlocul unui stadion plin de oameni. Fiecare aeroport sau, in general, fiecare loc public semnificativ, ar trebui sa asigure infrastructura potrivita: microfoane, lumini, florarie in incinta…

    Apreciat de 3 persoane

  20. Ecoarta zice:

    Ei, na, ce să şi faci! Râzi, adică eu, că vezi, Doamne, vei zice tu, mie-mi dă mâna! Chiar acum vreo două ore am trecut pe lângă aeroportul internațional din Tampa. Dacă era luminat!? Era…Nici eu nu am venit, că n-am plecat, deşi aşa m-aş duce! Mă plimbam doar.
    Da’ ştii ce-i important totuşi!? Că ea a zis „da”! Dacă zicea „nu” şi-i mai trântea cu florile în cap!? Hmmm! Bine că a zis „da”!

    Apreciat de 1 persoană

  21. Florina zice:

    M-a binedispus teribil povestirea ta, modul tău de a istorisi plin de umor și detaliat… Să știi că și eu aș fi avut aceeași curiozitate! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  22. Potecut, taman ce m-am hotarat sa spun stop orelor de munca, ca deh, mai sunt si din astia ca mine care nu stiu sa se opreasca la ore rezonabile, si mi-am spus ca nimic nu ar fi mai nimerit decat sa arunc o privire pe aici inainte de nani-nani. Si bine am facut ca m-am amuzat citind ce ai scris. Doar ca a cum ma gandesc si eu ce i-o fi spus baiatul ala? Si mi-am amintit o scena de acelasi gen, eroul principal fiind fiul meu, propriu si personal, Decorul? Paris, podul cu lacate(care nu mai sunt, ca dragostea se pare ca e mai grea decat pilonii podului ala), catedrala Notre Dame in fundal, lume multa. El, cu inelul in buzunar, ne strecoara printre dinti” sa nu va prind pe aici, ca va povestesc eu”, noi, familionul aprobam cuminti, il lasam sa se indeparteze, dupa care ne bulucim in spatele unor tufe, sa avem intreaga scena sub priviri. In rest, lume multa, de toate natiile, intr-un februarie rece si inghetat. Ei, si la un moment dat se pune baiatul intr-un genunchi, scoate inelul si il intinde nora-mii(ma rog atunci era viitoarea nora) si…tacere, ca nici musca nu se auzea. Toti priveau, asteptand. El, nimic, parca il facuse muma-sa mut. Si il aud la un moment dat, pe copilul meu spunand incet ” ia-l ca sunt asa un tantalau, ca am uitat ce voiam sa iti spun, dar nu ma mai tine in genunchi!”. Lumea, care era cum am zis de toate natiile, mai putin de pe meleaguri mioritice sa intelega cuvintele magice spuse acolo, pe malul Senei, aplauda, noi era sa scoatem tufisul ala din radacini, in timp ce nora-mea i-a raspuns abia stapanindu-si rasul, „pai de ce sa il iau? Stai sa ma gandesc… ”
    Mno, acu daca eram in clarobscurul de pe AIS, cu toata forfota din jur, mai auzeam eu ce a zis fiu-meu? Ca, am uitat sa iti spun, tot ce ne-a spus a fost un sec „a zis da, normal!”

    Apreciat de 4 persoane

    • Nu maaai pooot! 😀 😀 😀
      Of, dragul de el, îţi dai seama ce emoţii pe capul lui!
      Ştii ce? Nici nu mai contează ce-a zis băiatul de pe aeroport, prea dulce e povestea ta şi întrece orice ar fi zis cel din povestea mea!
      Deci tot nu v-aţi putut abţine, nu? Nici nu aţi fi avut cum, era şi normal să trageţi cu urechea 😀
      Era februarie, zici? Păi La mulţi ani lor! Să fie sănătoşi şi fericiţi!
      Să ai o zi frumoasă, draga mea! Şi mulţumesc pentru povestea asta!

      Apreciat de 2 persoane

      • Potecut, am vrut sa iti raspund si am ajuns din pura întâmplare la Jo🙈 Realizezi ca nu recunosc faptul ca sunt o aiurita, ci o sa dau vina pe telefon care…
        Iti spuneam ca nu aveam cum sa ratez declaratia soarelui lu’ mama, indiferent câte interdictii ar fi pus el. Unde mai pui ca nu in fiecare zi iti ceri asa frumos iubita de nevasta, nu? 😉

        Apreciază

        • Stai liniştită, eu răspund din notificări, de la clopoţel, să nu-mi scape un comentariu. Şi am păţit să primesc răspuns la un comentariu pe blogul cuiva care a comentat şi la mine şi, cum e şi normal, erau două discuţii diferite, subiecte diferite. Şi în capul meu, răspunsul nu avea legătură cu ce am zis eu pe blogul meu şi am întrebat ca tuta ce vrea să zică cu asta. Şi, evident, eu de fapt scriam pe blogul persoanei, nu pe al meu şi firul era cât se poate de logic. Deci ştiu 😀
          Mi se pare normal, aşa ceva nu se ratează! 🙂

          Apreciază

    • Jo zice:

      Tare simpatici tinerii! Să vă trăiască. Nora are simțul umorului. Să fie fericiți 1000 de ani.

      Apreciat de 1 persoană

  23. Deci, așa faci. Stai în parcările slab luminate și privești filme live. Da’ curioasă mai ești și m-ai făcut și pe mine. (Oare ce i-o fi zis?l Nu puteai să inventezi și tu ceva ca să nu mai așteptăm așa?
    Asta e. Fiecare își imaginează ce vrea. 😁

    Apreciat de 1 persoană

  24. HopeLess zice:

    Ei tulai Potecuta… stii ce mi-ai facut?? :)))
    Stii cum e sa fii in mijlocul biroului si sa razi cu lacrimi citind ceva pe calculator?? (si fiindca nimeni nu stie ce citesc eu aici, clar ma cred nebuna!) :)))))
    Doamne, super intamplare. De fapt, super povestita!!!
    Pupici cu drag tu! :*

    Apreciază

  25. Alex zice:

    Ha, ha! Foarte faină întâmplare, dragă Potecuță. Și cum o povestești tu așa, cu umor maxim, nimeni nu mai reușește. Ce mai, ai ochiul format ca să vezi ceea ce alții n-ar băga de seamă, nici dacă li s-ar da peste nas! 😀
    Nu m-aș fi mirat să fie tot episodul relatat de tine, parte din vreo emisiune tv, cu asemenea surprize 100% „spontane”! Dar te rog eu, data viitoare, strigă la băiet să vorbească mai tare, că acum stăm și noi curioși și dându-ne cu presupusul. Sunt convins că ai venit acasă foarte bucuroasă, după ce ai fost martoră la o asemenea tărășenie, a la „valentainzdei”. 😀
    Legat de AIS… am o amintire de neuitat. Acolo am „debutat” în calitate de călător prin nori cu aeroplanul. Nu voi uita niciodată experiența. Un avion rusesc, care huruia de nu mai auzeai nimic și multe „denivelări” prin aer, că numa-n zgâlțâieli am ținut-o tot drumul. La coborâre, toată lumea se ruga cu recunoștință că am ajuns teferi pe pământ! 😀
    îți doresc cu drag o zi minunată! 🙂

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult, Alex! Îmi pare rău că v-am făcut curioşi, dar am zis să împart cu voi şi nemulţumirea că nu ştiu ce-a zis, să o duc mai uşor dacă vă dau şi vouă. Că eu şi acum mă perpelesc 😀
      Şi ar fi fost bine să fie ceva emisiune, ăia au sunet bun pe la televiziuni, s-ar fi auzit perfect 😀 😀
      Vai de mine! Nu vreau să mă gândesc la cum a fost. Eu oricum am inima în gât când aud de întâmplările astea, când am fost eu cu avionul, a fost vreme superbă, nu a fost niciun incident, dar nu vreau să mă gândesc. Brrr.
      Numai bine îţi doresc, Alex!

      Apreciat de 1 persoană

  26. Ai aflat până la urmă ce a zis el? Ai scris cu mult umor.😀

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s