Gânduri prin fumul de ţigară V

De trei zile, la aceeaşi oră, intră în cârciumă un bărbat. E nou pe aici, prin zonă. Prin zona noastră, a pierduţilor. Îl privesc pe ascuns şi îmi tot caut motive să nu intru-n vorbă cu el. De ce aş face-o? Ar pierde mai mult din discuţia noastră decât câştigă acum, din tăcere. Şi oricum, pare că îi e bine tăcând. Nouă tuturor ne e. Are privirea fixă, nu o schimbă nici când goleşte paharul dintr-o singură înghiţitură, cu ciudă. De-ar şti că o face numai în ciuda lui. Mă întreb ce vede-n punctul ăla care îl absoarbe câte două ore în fiecare zi. Pare că dispare pur şi simplu şi nu mai rămâne din el decât o mână care duce paharul la gură. Gestul ăsta îl ajută să fie prezent în lumea aia în care până şi timpul îşi ţine respiraţia. E atât de pătrunzătoare privirea, încât parcă toată cârciuma asta se transformă într-un punct în care dispărem şi noi. Nu rămâne decât mirosul înţepător al deznădejdii. Aia miroase a vis aflat în stare de putrefacţie şi nu există miros mai dur decât ăsta. Îţi intră-n piele şi e absorbit cu sete de fiecare celulă din tine până când ajungi să te identifici cu el.
Îşi pune întrebări sau doar se leapădă de răspunsuri? Mai are vreun sens să facă asta? La ce mai ajută răspunsurile când nimeni nu-şi mai aminteşte care a fost întrebarea şi oricum, nimănui nu-i mai pasă. Eu nu o vedeam decât pe ea când mă agăţam în punctul meu fix, cum agăţi o haină într-un cuier, să nu o uiţi, să nu o pierzi, să o ai la îndemână când vrei să pleci grăbit.

Mă lăsam şi eu acolo ore-ntregi în care totul din jur se reducea la punctul ăla. Trăiam şi retrăiam ani din viaţă, înainte şi înapoi, până când, într-o zi, o uşă trântită m-a readus brusc la realitate şi m-am prăbuşit sub greutatea evidenţei. Şi mi s-a făcut frică. Făceam orice să nu mă mai înghită ceea ce, până atunci, mi-a fost evadare. Şi mi-a fost salvare. Beam tot mai mult, dar nu mă mai durea vinovăţia. În altă zi, pur şi simplu nu am mai putut. Ca şi cum cineva ar fi tras o draperie groasă peste un geam luminat, în punctul ăla al meu s-a făcut întuneric. Şi acolo mi-au rămas toţi anii trecuţi, cu toate ale lor. Şi eu am rămas în suspendare.  M-am uitat pur şi simplu în cuierul ăla invizibil. Nici nu mai ştiu cine-am fost. Şi la ce m-ar mai ajuta asta?

Ce-aş face dacă l-aş întreba ceva? L-aş răscoli. Sau m-aş condamna. Noi, oamenii, avem undeva prin ADN o balanţă în care punem cu măiestrie dureri. Într-o parte, pe ale noastre şi în cealaltă, pe ale celui din faţa noastră. Oricât am încerca să-i arătăm compasiunea, cu voce tare, în noi, o altă voce şopteşte o bucurie că nouă ne e puţin mai bine.
Dacă balanţa se înclină sub greutatea propriilor dureri, ceva din noi face să luăm în derâdere durerea care ne e mărturisită. Şi apoi ne afundăm, crezând că doar a noastră muşcă în carne vie. Şi că celălalt e doar un nerecunoscător. Îl condamnăm şi-l blamăm.
Ce să-l întreb? Cu ce l-aş ajuta? Oricum, dacă e deja aici, înseamnă ori că nu mai vrea să fie ascultat, ori că ştie că asta oricum nu l-ar mai putea ajuta cu nimic.

Acest articol a fost publicat în Gânduri prin fumul de ţigară și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

69 de răspunsuri la Gânduri prin fumul de ţigară V

  1. tink3rbe11 zice:

    Cârciuma asta parcă e ultima frontieră dintre vis și realitate,dintre renunțare și răzgândire…
    Clar discuția ar fi una…tăcută.

    Apreciat de 7 persoane

  2. Drugwash zice:

    Deznădejdea… ai surprins-o cu chiloţii-n vine… ca să încerc o glumă tristă vizavi de realitatea multora care se pot identifica fie cu personajul de bază, fie cu cel nou apărut în scenă.
    Ce va ieşi din inevitabilul – cred eu – dialog dintre cei doi? Vom vedea. Şi, mai mult ca sigur, vom simţi. Cu toate fibrele fiinţei.

    Apreciat de 3 persoane

  3. Diana zice:

    Cred că de-a-lungul anilor ți-am mai spus că vreau o carte scrisă de tine, o repet ❤️

    Apreciat de 2 persoane

  4. Iosif zice:

    Acest minunat fragment, din aceasta paradoxala poveste, mi-a reamintit de un citat biblic, care de câte ori îmi bântuie mintea, parca m-as întoarce cu drag în timpul si spatiul copilariei pline de lipsuri si agitate, lipsindu-ma de toate avantaje tehnologiei moderne contemporane, (chiar si de indispensabila electricitate) cred ca as fi în masura sa retraiesc (reîncep) totul de la (0)zero.

    “Priveste-ti urma pasilor in vale si vezi ce ai facut, dromader iute la mers si care bati drumurile si le incrucisezi!”https://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/ieremia/2/
    Un Weekend sublim, minunat si binecuvântat în toate, draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

  5. Issabela zice:

    fiecare, deci, înțeleg eu, n-ar vorbi cu celălalt 😀 și se mai spune că bîutura dezleagă limba… dar și eu zic că punctul ăla, al fiecăruia, o să se întâlnească pân-la urmă cu al celuilalt 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  6. Cri zice:

    Dacă am înțeles bine, de la început au fost doi și ne-ai prezentat -pe rând- gândurile lor… Iar acum, unul dintre ei este conștient de prezența celuilalt, ce a intrat în cârciumă mai de curând. Mi se pare interesant că soarta i-a adus împreună și că seamănă în gândire de se și confundă. 🙂 Sunt tare curioasă ce va urma❤️

    Apreciat de 2 persoane

    • Doi? Auoleu, da? Stai să citesc din urmă, eu am vrut să fie unul singur omul meu. Posibil să-mi fi scăpăt ceva, dacă nu am planificat nimic şi scriu numai aşa, când vine inspiraţia, e posibil.
      Mulţumesc, draga mea! Sper să mai pot scrie despre asta curând, vine rar inspiraţia în sensul ăsta.

      Apreciat de 1 persoană

  7. Diana zice:

    Trebuie sa-l intrebe ceva! Sau sa-i spuna ceva! Poate ca nou-venitul poate fi salvat din punctul in care pare ca se pierde! 😊 Ce daca balanta se inclina in favoarea durerilor personale? Un cuvant poate salva, chiar daca e spus cu jumatate de gura.
    Despre cat de fain scrii nu mai amintesc!
    Partea cu durerile personale si ale altora mi-a amintit de-o faza pe care as fi vrut s-o scriu la un moment dat si am renuntat (despre cum durerea unuia e perceputa de altul ca un fleac, prin comparatie cu a lui cand, de fapt, pot fi egale desi total diferite). Poate ca o scriu, ca fapt divers, in stil reportaj. 😊
    Weekend frumos, Potecuta!

    Apreciat de 1 persoană

    • Cine să-l salveze, Diana? Că şi cel care-l observă e fix în acelaşi punct. Deşi el a trecut de etapa în care era absorbit de punctul ăla fix şi acum e conştient că… s-a făcut târziu.
      Da, exact cum am scris spre final. Comparăm dureri, probleme.
      Dacă pe noi ne dor picioarele, râdem de unul care spune că şi-a smuls o pieliţă de la unghie şi se plânge că-l doare. Şi vine unul pe care-l dor picioarele şi mâinile şi râde de amândoi şi ne spune că ne plângem pentru nimic. Dar dacă pe noi nu ne-a durut niciodată nimic? Dacă ni se pare că nu există durere mai mare decât asta? E cineva îndreptăţit să facă asta?
      Uneori ajută mult. Că realizăm că totuşi durerea noastră e nimic faţă de altele şi deci hai sus, mergem înainte. Dar uneori simţim că nu putem duce, oricât de mică le-ar părea altora. Şi atunci nu avem nevoie de comparaţii.
      Îţi mulţumesc frumos! Weekend cu bucurii!

      Apreciat de 2 persoane

      • Diana zice:

        Fix in acelasi punct este, dar constientizeaza ca e tarziu, ceea ce poate fi o bila alba pentru el; poate ca… se gandeste sa nu ajunga si cel nou in momentul in care sa spuna „prea tarziu”; poate ca vorbindu-i il va face sa vada fantomele care-l inconjoara in fumul de tigara. Poate ca si pe el l-a observat cineva cand a fost „cel nou”, dar s-a abtinut sa-i vorbeasca. Poate daca i-ar fi vorbit…
        Daca cineva i-ar fi vorbit „celui pierdut” nu mai aveam acum placerea de-a citi aceasta poveste. 😊

        Apreciază

  8. anasylvi zice:

    Monologul deznadejdii, oare la cine e balanta? Asa e, ultimul paragraf e plin de adevar. Rar lasam deoparte cantarul, care masoara mereu cu alte masuri.

    Apreciat de 2 persoane

    • Nu ştiu, Ana. Uneori, asta poate ajuta cumva. Când reuşim să cântărim corect. Şi realizăm că… se poate şi mai rău, să folosesc clişeul mioritic. Da, ştiu, nu se compară durerile şi dacă pentru noi o bluză ruptă poate însemna un dezastru, nu ne prea interesează că alţii şi-au rupt 5. Dar uneori ajută să ne ridicăm dacă privim în jur şi vedem că alţii nu s-au prăbuşit deşi au de dus mai mult şi mai greu decât noi.
      Nu cred că poate fi o regulă, dar poate fi o variantă.
      Îţi mulţumesc mult!

      Apreciat de 2 persoane

  9. adrift zice:

    I read it as a true story and cried. Because I’m like this man in the pub, only instead of booze I have cookies. Now, I’m really crying…

    Apreciază

    • It’s not a true story but it could be. Because it’s about people and their disappointments or pains and soul. It could be about all of us.
      Cookies are better than booze. But cookies are not the solution of our problems. So… if you need someone to talk, we are here for you.

      Apreciază

  10. ina02s zice:

    Ce bine ai creionat momentul, fumul, atmosfera, răceala, mirosul, deznădejdea. Cumva ca într-o scenă de film văd „punctul”, vad spaima, vad abandonul fiecaruia. Îmi place foarte mult. Mulțumesc, Potecuță! 😘❤️

    Apreciat de 1 persoană

  11. Ileana zice:

    Își vor depăna amintiri prin fumul de țigară, iar tu draga mea, vei continua să ne povestești mai departe!
    Îmi place tare mult!
    Weekend Binecuvântat alături de cei dragi 🤗😘
    Deci… Așteptam continuarea!👍💐

    Apreciat de 2 persoane

    • Încerc, Ileana! Am constatat că nu pot scrie asta oricum, oricând. Nu am depistat ce stare anume declanşează rândurile, că n-am fost nici tristă, nici nu m-a durut nimic, nici nu am aflat o veste extraordinară, să fiu exuberantă. Deci nu ştiu. Dar nici nu pot scrie oricând. Ai văzut, e distanţă mare între episoade. Dar sper să mai fie.
      Să ai o zi frumoasă! Îţi mulţumesc tare mult!

      Apreciat de 1 persoană

  12. Să-ți spun ce bănuiesc eu de ceva timp, dar rămâne între noi. Tu ai scris mai multe cărți, dar vrei să rămâi anonimă și ai folosit un pseudonim. Un talent ca al tău trebuie cunoscut și dincolo de blogosferă.

    Apreciat de 2 persoane

    • Mulţumesc mult de tot, Petru! M-a bucurat complimentul tău şi am şi râs bine.
      La cum mă ştiu, n-aş fi putut ţine secretul ăsta atât de mult timp. Că ştiu să ţin numai secretele altora, pe ale mele, mai ales pe astea de laudă, nu prea 😳 😀

      Apreciat de 3 persoane

  13. Invisible zice:

    Ce-ai scris aici merita mai mult decat un „like” si-am vrut sa-ti spun.

    Apreciat de 1 persoană

  14. Mă cam feresc de cei ce-și strâng toată durerea într-un punct pe care-l frământă cu privirea și nu găsesc altă ușă decât cea a cârciumii. A nu știu câta oară îmi demonstrez mie că nu aș fi fost un psiholog de carieră, dacă aș fi ales să fac asta. Poate mi-aș fi tăiat venele înainte să-i conving pe alții că au gânduri necugetate. Mă încarc cu deznădejdea lor și simt că mă trag în abisul lor de neieșit. Ca să mă protejez pe mine de decăderi, îi cam ocolesc. Nu am talent să-i pot ajuta cu convingeri. Nu rare ori mă întreb: sunt prea rea, sau sunt prea bună? Rea că-i ocolesc, sau bună că le-aș lua cu mine tot amarul. Tu, în schimb ai reuși să-i aduci pe făgașul firescului și tu să rămâi în echilibru. E mare lucru să ai un asemena talant.

    Apreciat de 3 persoane

    • Nu cred că ar trebui să existe întrebarea dacă eşti rea sau bună în cazul ăsta. Pur şi simplu… eşti. Încetăm să mai fim în momentul în care rămânem indiferenţi la orice simţire, chiar dacă încă respirăm. Cât timp durerile altora ar putea fi alea noastre numai pentru că le ascultăm, înseamnă mult.
      Cârciuma asta poate fi un simbol al refugiilor celor care cred că sunt sau poate chiar sunt într-un punct fără salvare. Când te doare o măsea, nu ai nevoie de sfaturi, nici de lecţii despre cât de frumoasă e viaţa şi cum merită ea trăită. Ai nevoie de un medicament.
      Ei, dar când te doare viaţa, ce faci? Unii vor pur şi simplu să nu fie judecaţi pentru ce au ales ca alinare. Asta îi poate ajuta să nu se ascundă definitiv.
      Nici eu nu cred că aş fi fost bun psiholog. Nu ştiu, cred că e nevoie de mai mult pentru asta.
      Îţi mulţumesc mult! Eu sunt undeva în colţ, descriu ce văd în imaginaţie. Încerc să nu intervin prea mult, nu ştiu cât reuşesc.
      Să ai o zi frumoasă!

      Apreciat de 3 persoane

  15. Suzana zice:

    E foarte multa analiza psihologica in textul tau. Evolueaza interesant si pare sa urmeze o ramificatie! 🙂
    Multumesc pentru lectura, draga Potecuta!
    Un weekend placut! ❤

    Apreciat de 1 persoană

  16. Alex zice:

    Cu adevărat acest loc este o „ultimă frontieră” pentru cei deznădăjduiți. Un loc al abandonării în neant, al celor care nu mai caută niciun sprijin, nicăieri…
    Abia aștept continuarea.
    Numai bine, dragă Potecuță! Și zile cât mai frumoase! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  17. Ecoarta zice:

    O întrebare!? Una singură nu ar face lumină! Mai multe, acum, nu-si vor primi răspunsurile! Ştii ce mi-a trecut prin cap!? Cârciuma este precum o oglindă magică în care unii îşi văd propriile neputințe, slăbiciuni, dureri…

    Apreciat de 1 persoană

  18. Wow… cârciuma asta e pura genialitate… ma bucur ca ai mai continuat:)

    Apreciază

  19. În noi trăiesc utopii și distopii, ele pot fi obiectivate atunci când un scriitor dă glas unor gânduri nerostite, așa cum faci tu. Cârciuma însăși este o distopie, un loc ”de nicăieri”, de unde curge o narațiune la persona I, o homodiegeză. Felicitări, Potecuță! Bine zice Petru: tu scrii de mult timp! 🙂

    Apreciază

  20. Jo zice:

    Foarte noir fragmentul. Mi-a plăcut. Îl și văd ecranizat. Regia: Pedro Almodóvar, În rolurile principale: Benicio Del Toro și Javier Bardem. 🙂

    Apreciază

  21. Florina zice:

    Mă Potecuță, tu POEZIE scrii și o faci tare bine, PROZĂ, tocmai am văzut cât de bine-ți iese, în fine iese, intră din sau în cârciumă, nici nu mai contează, mă, dar de TEATRU când te apuci? pardon, cu iertare, de DRAMATURGIE, vrusei să spun 🙂 Te felicit, draga mea!

    Apreciază

  22. Ma obisnuisem cu textele tale amuzante, uneori putin acide, dar intotdeauna cu multa intelepciune si sensibilitate in spatele cuvintelor, Dar carciuma asta a ta ma lasa fara cuvinte…

    Apreciază

  23. Am rămas, cumva, agățată acolo, într-un punct fix, ascultând tăcerea prin fumul de țigară. Nu mai fac presupuneri despre ce și cum o să se întâmple, dar astept continuarea.

    Apreciază

  24. Aura B. Lupu zice:

    Nici nu știu ce-aș mai putea eu adăuga. Minunată povestire. 💝Multe substraturi sunt aici, multe lucruri ascunse. Foarte interesant. Sper să mai citesc despre cârciuma ta și personajele ei, Potecuță.

    Apreciază

  25. Îmi place cum sună ” Prin zona noastră, a pierduților”. Într-un fel sau altul, poate suntem cu toții pierduți, nu doar cei din cârciumă.

    Apreciază

    • Am aşteptat să spună cineva asta. Că asta am şi vrut cumva să se înţeleagă prin cârciuma asta. Că nu e loc anume şi nu doar cei cu un pahar în faţă sunt în punctul ăsta.
      Îţi mulţumesc tare mult, Constanţa!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s