Jurnal de luni şi de întâi

Azi… probabil ar fi cea mai potrivită zi pentru a începe dieta sau a începe să… ceva, a renunţa la ceva, acel ceva pe care-l amânăm de mult, prea mult timp, sau a face altceva sau altfel. Nu numai că e luni, dar e şi început de lună deci ar fi poate de bun augur. Dar nu. Dieta mai poate aştepta, de renunţări ne-am săturat şi nu mai suntem dispuşi să lăsăm deoparte şi altele care, nu-i aşa, fac parte din mai micile sau mai marile bucurii ale zilelor, ale vieţilor noastre. Aşa că o lăsăm iar pe altădată. Pe mai târziu. Avem timp. Şi, dacă e să le dăm cuvântul şi celor mai puţin încrezători care spun că nu am mai avea, atunci la ce folos să ne apucăm acum? Deci nu. Rămâne azi-ul doar un luni şi un început de februarie nehotărât. Oscilează între iarnă şi primăvară şi încearcă să ne facă pe plac, să le mai dea şi iubitorilor de iarnă nişte motive de bucurie, să le sugereze şi celor care s-au cam săturat că nu mai au mult de îndurat, că e aproape anotimpul pe care-l aşteaptă.
De-ar fi şi oamenii aşa. Dar noi nu. Noi nu-i acceptăm decât pe cei asemeni nouă. La înfăţişare, credinţe şi idei. Ce păcat!

Afară… instabil. Din toate punctele de vedere, dar mai mult din cel al meteorologilor. Nu ştiu exact ce înseamnă, ştiu doar că nu dai greş cu asta. Un fel de „se pare că…”, la umbra căruia poţi spune orice bazaconie vrei, oricât de aberant ar fi. Se pare că acest se pare că te fereşte de orice posibilă acuzaţie. O umbrelă mare şi deşteaptă sub care s-au prins unii că pot sta liniştiţi şi pe soare şi pe ploi.
Spuneam că afară e instabil. Se pare că aşa şi e.

Mă gândesc… Am aflat azi că ieri a fost „ziua lucrurilor făcute pe dos”. Mărturisesc că e prima dată când aud de asta deşi, tot azi, am aflat că ar proveni din Roma Antică. Nu am înţeles exact ce e de făcut, dar ideea ar fi simplă: facem totul pe dos. Scriem invers, citim invers, mergem înapoi. Păi se pare că la noi se sărbătoreşte asta în fiecare zi de cel puţin 30 de ani. Am zis se pare că, nu răspund pentru asta.
E simpatică ziua, de ce-ar fi de blamat? Şi de ce-ar fi oricare altă zi de blamat? E drept, pare că fiecare zi serbează ceva, parcă din ce în ce mai trăsnit, mai ciudat, mai de neînţeles. În fiecare zi aflăm că sărbătorim lucruri la care nu ne-am fi gândit. Foarte bine. În fond, nu ne obligă nimeni să tăiem tort sau să facem ce ne cere ziua, nu-i înţeleg pe cei vocali care se răzvrătesc aşa repede în câte o zi din asta mai altfel. E dreptul lor, sigur. Şi bine fac că-şi exprimă părerile. Spun doar că nu-i înţeleg. Am şi eu dreptul ăsta, nu?
Prea ne supărăm aiurea pe nişte zile doar pentru că au şi alte semnificaţii pe care nu ne obligă nimeni să le serbăm. Pentu noi pot rămâne simple zile de luni, de marţi, de 24 ianuarie sau 30 noiembrie şi totul e mai mult decât bine.
Dar, cum există o zi a lucrurilor făcute pe dos, de ce n-ar fi alte 364 în care să fim noi pe dos sau să-i credem pe alţii că-s aşa şi să ne comportăm ca atare?

Ascult… ASTA. De drag.

Foto