Şi noi, de mâine, iar vom sta-n tăcere…

Ce facem iar cu ţara asta tristă
Ce-a transformat spitale-n cimitire,
În care moartea-i show jucat „cu casa-nchisă”
Şi drama-i un deliciu pentru ştire?

Se urcă iar flămânzii pe cadavre
Şi rod nenorocirea pân’ la os
Cât scuipă cu atâta nepăsare
Discursuri şi lozinci fără de rost

Se cer demisii, ca şi cum prin ele
I-aducem lumii fiii înapoi,
Mimează toţi şi groază şi durere,
Râvnind să-ajungă-n rolul de călăi

Schimbăm miniştri, parcă-ar fi fulare
Pe care le-asortăm imaculat,
Lăsaţi odată funcţii şi dosare
C-avem, prin ţară, de făcut curat

Mi-e frică, Doamne, dar îmi e şi silă
De circul ăsta plin de umilinţă
Cu jonglerii făcute doar de milă
Şi acrobaţi dansând pe suferinţă

Ard alte lumânări pe trotuare,
Ne plângem iar părinţi, bunici sau fraţi,
Dar toată drama-n drama asta mare
E că de mâine toţi vor fi uitaţi

Şi noi, de mâine, iar vom sta-n tăcere
Şi iar vom crede că e totul bine,
În timp ce pe ascuns se-ascut pumnale
Ce vor tăia speranţa-n carne vie

Mi-e silă, Doamne, dar mai mult mi-e frică
Şi nu ştiu, după colţ, ce va mai fi,
Ce alte săbii-n praf se mai ridică
Să se înfigă-n alte tragedii!

Foto

Acest articol a fost publicat în Un fel de... Poezie și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

65 de răspunsuri la Şi noi, de mâine, iar vom sta-n tăcere…

  1. sticri zice:

    Cruda si trista-i realitatea noastra, asa este dar e bine ca ramai optimista deoarece in imaginea ta se vede luminita de la capatul tunelului.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Iosif zice:

    Superbe versuri, sclipitoare, strigatoare si adevarate, dar România doarme somnul cel de moarte… din pacate !
    Un sfârsit de saptamâna relaxant, binecuvântat, draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ileana zice:

    Ad

    Apreciază

  4. Ileana zice:

    Adevărate versuri draga mea Potecuța! Vremuri pe zi ce trece mai triste 😔 , cât ne dorim să fim optimiști, din păcate numai avem putere. Tare frumoasă poezia zilelor noastre, adevărat, trist, însă e cruda realitate!
    O seară liniștită! Te îmbrățișez cu tot dragul!🤗❤️😘

    Apreciat de 1 persoană

  5. Camelia zice:

    Trist…..Nu am cuvinte Potecuta.Ai zis tot ce era de zis!😔😔

    Apreciat de 2 persoane

  6. tink3rbe11 zice:

    Tare bine i-ai mai spus…mereu cu ..nu stim ce va fi mâine
    Mereu tăcuți, cuminți, supuși. Trist…dar adevărat.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Drugwash zice:

    Dacă vrei să ştii ce-a fost, ce este şi ce va fi, urmăreşte documentarul ăsta: Le crime parfait

    Apreciat de 1 persoană

  8. Suzana zice:

    Draga mea, parca te-ai intrecut pe tine! O poezie superba, un subiect cu adevarat sinistru, incredibil, incalificabil, intr-un loc despre care se vorbeste ca ar fi fost ‘modernizat’.
    Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei care nu vor mai vedea o noua zi…
    Luminita aia de la capatul tunelului parca se indeparteaza pe zi ce trece. Poate o apropiem cu optimismul nostru, insa sigur nu este suficient.

    Un weekend linistit, draga Potecuta! ❤

    Apreciat de 1 persoană

  9. Cri zice:

    Într-adevăr, triste vremuri trăim, Potecuță! Ai surprins tare bine realitatea… ❤

    Apreciat de 1 persoană

  10. Issabela zice:

    Încercăm să facem ce e de făcut în colțul nostru mic… lumea-i prea mare și prea largă pentr-un singur om ❤☕

    Apreciat de 3 persoane

  11. Ella zice:

    Trist, dureros de trist!
    Versurile sunt frumoase dar realitatea, e crunta!
    Weekend placut, draga mea!

    Apreciat de 1 persoană

  12. Diana zice:

    Ce va fi maine?! Ce a fost ieri, si a fost azi, dar in alt loc, cu alti oameni. Nimeni „nu se baga”, pana o pateste, si atunci se plange ca „nimeni nu se baga”.
    Putem schimba politicienii cu niste oameni? Probabil ca nu… 😦 Putem schimba, macar, pe unii administratori de spitale cu niste oameni? Probabil ca nu… 😦
    Versurile tale sunt superbe; tragice, dar superbe!
    Suflet senin iti doresc, Potecuta!

    Apreciat de 1 persoană

    • Nici nu prea ai unde te băga, Diana! Schimbăm ce? Mere cu pere? Politicul nu mai există la noi. E doar interes, amantlâc, nepotism, furtișag, mafie, corupție. O luăm iar de la capăt. În loc să facă naibii ceva cu școlile și spitalele, se schimbă unii pe alții, fură pe rând, trag de timp până demit, până semnează, până schimbă. Și în timpul ăsta, ne mănâncă gândacii în saloane. Deci oameni în politică nu avem de unde pune. Ok, jos Voiculescu, jos Arafat, jos Iohannis! Bun, perfect! Fac alții ceva concret? Păi au fost alții înainte. Și gata, că nu mă recunosc așa nervoasă, vorbește alta în locul meu 😀
      Dar nu mai pot. Poporul ăsta numai demisii știe?
      Îți mulțumesc mult! Seară frumoasă să ai!

      Apreciat de 3 persoane

      • Diana zice:

        Te inteleg perfect. Eu am depasit faza enervarii si fug cat pot de cea a resemnarii. 😊
        Cele ce le-ai amintit sunt unele dintre motivele pentru care am scris ca nu putem schimba ceva la nivel de politicieni (i-am numit – indirect – pe ei, politicienii, si pe administratorii de spitale ca fiind neoameni, dorind sa-i putem schimba cu oameni, nicidecum pe X cu Y)… Un sistem de gen poate fi schimbat numai din interior si un singur om – chiar in sistem fiind – nu poate face nimic. Si, totusi… trebuie sa gasim solutia de a avea oameni in „functii cheie”. (nu solutie de arsenic) 😊 E tot mai urat ceea ce se intampla si pasivitatea celor multi (pe termen lung) le-a fost de ajutor capuselor (si le va fi in continuare).
        Multumesc, la fel!

        Apreciat de 2 persoane

  13. ioansperling zice:

    Tacerea ucide! Tu ai spus ceva dar daca restul tac o sa mergem asa pana disparem cu totii!
    Acum cativa ani, nu multi ca erau tot Johannis, Cercel…am scris sute de scrisori la toate redactiile mari din tara! Nu mureau 5 oameni ( desi si 5 ar fi fost prea mult) ci mii! Si mureau asteptand ca politicul sa se hoarasca ce medicament din 3 sa cumpere! Le-a trebuit UN AN!
    NU A REACTIONAT NICI UN ZIAR!
    NU A REACTIONAT JOHANNIS!
    NICI CARMEN A LUI!
    NICI MINISTRU!
    NU NE PASA DE CEL DE LANGA NOI!

    Apreciat de 1 persoană

  14. ina02s zice:

    Greu moment de dus și azi. Dumnezeu să-i ierte pe cei ce acum au primit cum bine zici „o candelă pe trotuar”. Și mâine toți uitam. Poezia ta ar trebui să trezească conștiințe.
    După atâtea fatidice noi dormiM, dar nu-i momentul sa politizam, ci dimpotrivă. Trebuie sa ne facem toți treaba și să ne învățăm să tragem la răspundere vinovatii. Sa nu mai fie numiri politice în nici un spital, în nici o școală, în nici o regie. Competențele trebuie sa numească omul potrivit la locul potrivit.
    Nu am puterea decât să-i plâng cu sufletul.

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu mi-am dorit sub nicio formă să politizez, Ina! Au făcut-o hienele destul azi. Am „derapat” în comentarii, dar aia nu se pune 😀
      Știi cum văd eu lucrurile? Dincolo de ziua de azi, deși e greu tare să ne delimităm de ea și poate nu e drept, dacă noi nu ne tragem singuri la răspundere, nu vom putea niciodată să îi tragem pe marii vinovați. Că totul e putred de jos în sus. Cu josul să începem, altfel nu avem șanse.
      Să terminăm noi odată cu „nu știi pe cineva la…?”, „nu cunoști pe cineva care să aibă pe cineva la…” și etc. Întreținem mizeria prin asta. Degeaba schimbăm ministrul educației dar dăm șpăguță administratorului de cămin studențesc să ne bage nepoata în cameră cu vedere spre parc sau apelăm la cumnata care știe pe cineva care are o verișoară care ne poate grăbi eliberarea unei adeverințe. Și tot așa. Când e despre noi, ni se pare normal să facem mici jonglerii din astea. Ni se pare normal să încercăm să scăpăm de o amendă că am depășit limita de viteză, că „doar ce-am făcut așa grav?”, dar ieșim în stradă dacă unul „sus-pus” scapă de aceeași faptă și urlăm că e coruptă toată poliția și pot muri oameni din cauza asta. Noi putem avea unchi care ne dărâmă un perete în casă fără autorizație, fără să aibă habar de ce face, doar unchiul nu ne ia bani și e unchiul, ce naiba, dar vaai, nu acceptăm frate că aflăm că un bloc s-a ridicat fără autorizație. Același unchi ne umblă la motor și frâne deși el nu e mecanic, dar avem încredere și dăm o bere și gata, ăia la service îs hoți, cer prea mult.
      Asta nu face decât să ungă rotițele sistemului ăsta în putrefacție. De aici trebuie început. Că da, peștele se împute de la cap. Dar aici, am văzut, degeaba schimbăm capul dacă în rest totul rămâne la fel.
      Îți mulțumesc mult!

      Apreciat de 5 persoane

  15. Aura B. Lupu zice:

    Am dat like versurilor tale, Potecuță, dar e trist și dureros ce se întâmplă. 😥

    Apreciat de 1 persoană

  16. S-au adunat atâtea drame, încât ni se strânge inima de câte ori ne amintim de ele. Ce să mai zic când se mai adaugă alta, ca un cuțit răsucit în rana veșnic deschisă a neamului. Dar tot sperăm, așa cum zici și tu, pentru că-i musai să fim optimiști. Asta nu ne-o poate lua nimeni.

    Apreciat de 1 persoană

  17. anasylvi zice:

    Asta se intampla fiindca oamenii raman la fel, iar cei care sunt la putere nu inteleg sa puna suflet, sa invete din lectiile dure si sa faca tot ce e posibil ca sa nu se mai repete. Poezia ta e un strigat zguduitor.

    Apreciat de 1 persoană

    • Hm, Ana, oare chiar nu înţeleg? Îmi place perspectiva ta şi cred că mă voi agăţa de ea. Că dacă nu înţeleg, nu-s chiar aşa de condamnat. Dar mie mi-e frică de faptul că deşi înţeleg, nu e pe lista lor de interese să facă ceva…
      Zi bună îţi doresc! Şi mulţumesc!

      Apreciat de 2 persoane

  18. rofstef zice:

    Îmi pare rău de tot ce s-a întâmplat acolo ! 😔
    Măcar dacă n-am fi avut atâtea drame în istoricul nostru, ai mai zice, dar nici nu mai știu ce pot să spun..
    Să sperăm că asemenea grozăvii nu se vor mai întâmpla prea curând.
    Weekend Frumos îți doresc, Po !

    Apreciat de 1 persoană

  19. adrianport zice:

    Sunt prea multi „acrobati dansand pe suferinta”, cum superb i-ai numit. Oameni care vad suferinta ca pe o oportunitate. Nu de a indrepta lucrurile, de a schimba sigurantele, reduce numarul de paturi sau pune buteliile de oxigen acolo unde trebuie sa stea. Prea multi oameni vor doar sa sparge dintii adversarului politic ca sa se urce-n locul lui. Pentru putere, nu pentru oameni.

    Apreciat de 1 persoană

    • Asta m-a scos din calmul meu aproape providenţial. Imediat după incendiu, prima chestie a fost: demisia lui Voiculescu. Cât de aberant! Asta e problema? Voiculescu a pus focul ăla acolo? El e de vină că avem spitale nerenovate din 1975? La Colectiv nu era el ministru şi tot au murit oamenii în spitale. E incredibil, Adrian! Şi nu mai pot să-i aud cum dau la o parte orice tragedie şi nu fac decât să ceară demisii, să vină alţii care vor pleca la prima tragedie şi tot aşa. Şi nimeni, absolut nimeni nu schimbă nimic. Poate va pleca Voiculescu. Vine altul care nu va face nimic, se vor mai întâmpla nenorociri, va pleca şi ăla şi uite-aşa.
      Dacă se inundă o scară de bloc din cauza ţevilor sparte, primul lucru se opreşte apa, se cheamă o echipă, se schimbă sau lipesc ţevile. Nu stăm cu picioarele-n apă pe scări şi strigăm să-l schimbăm pe şeful de scară. Ei, la nivel mai mare, se pare că e tocmai pe dos. Problema e că la acest nivel se schimbă doar şeful şi apa e lăsată să curgă în continuare.
      Îţi mulţumesc mult!

      Apreciat de 3 persoane

  20. Florina zice:

    Da, e nevoie de poezii ca asta. Felicitări, cred că nu ți-a fost ușor s-o scrii, de fapt tiu sigur că nu e ușor să pui durerea în rime! Nu mai am cuvinte: Dumnezeu să-i odihnească-n pace pe toți cei pieriți! 😦

    Apreciat de 1 persoană

  21. Presupun ca toate dezamăgirea nu e legată doar de noul incediu din spital, ci s-a acumulat in timp și acum a dat iar pe afara.. din păcate, prea puțin acționăm cu adevărat și constant …

    Apreciat de 1 persoană

    • În timp, Gia, da. Că de fiecare dată, scenariul e acelaşi: orice se întâmplă, prima marea problemă pare a fi omul ăla din fruntea a ceva şi lui îi cerem demisia. Apoi dormim liniştiţi că l-am schimbat. Şi sub ăla nou care l-a înlocuit pe marele vinovat ticăie un ceas…

      Apreciat de 1 persoană

  22. Ecoarta zice:

    ” C-avem, prin ţară, de făcut curat…”
    Da, măturoiul unității şi voinței naționale ar putea face minuni!
    Bine zis, dar dureros!

    Apreciat de 1 persoană

  23. Ana G. zice:

    Iar m-ai lăsat fără cuvinte, fata mea dragă.

    Apreciază

  24. Alex zice:

    Doamne, Potecuță, ce versuri cutremurătoare! Ai pus în ele toată durerea și năduful unui popor! Nici nu se putea să ilustrezi mai bine drama acestei țări, care de 30 de ani bâjbâie prin întuneric și incertitudine… Și nu e o exagerare, căci fiecare zi, prin cele ce se întâmplă în acest spațiu, ne confirmă din plin această situație cruntă! Numai minciunile politicienilor și ale celor care „lucrează” doar pentru interesele lor meschine, sunt frumos poleite, ca și cum lucrurile ar sta bine în țară, dar nu le vedem noi!? Este multă tristețe, este multă suferință și, cel mai grav, nu se întrevede nicio speranță! Păcat! Mare păcat….
    Îți mulțumesc din suflet pentru acest moment poetic cutremurător!

    Apreciază

    • Da, Alex, speranţa aia pare tot mai departe şi tunelul tot mai îngust. Ne rămâne să îndulcim gustul ăsta de nesuportat cu câte o bucurie de moment sau de mai lungă durată, când găsim oameni cu sufletul cald care ne mai dau câte o mână să trecem împreună prin sau peste zile. Aşa ca voi 😉
      Îţi mulţumesc din toată inima!
      Nu mă bucur că e real ce-am scris. Dar mă bucură nespus aprecierea ta!

      Apreciat de 1 persoană

      • Alex zice:

        Cu mult drag, Potecuță! Ai dreptate, noroc cu oamenii cu suflet cald, pe care viața ni-i scoate în cale, ca să ne mai îndulcim amarul, că altfel…
        Și eu îți mulțumesc din toată inima pentru fiecare moment de bucurie pe care îl găsesc aici, la tine. Și le mulțumesc tuturor oamenilor buni care trec pe aici și lasă numai gânduri bune și frumoase. Ca niște stropi de ploaie, la rădăcina cam uscată a copacului speranței… 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  25. … Păunesciană… dincolo de toate adevărurile și revoltele din ea sau poate, tocmai datorită lor?!

    Apreciază

  26. Radiografia unor vremuri triste. Felicitări pentru versuri!

    Apreciază

Lasă un comentariu