Din culisele unei poezii

Observaţi aparenta importanţă pe care mi-o dau, da? Că deh, numai producţiile de mare succes au parte de asta şi fie vorba-ntre noi, uneori acest „din culise” e mai bun decât producţia. 😀 Dar nu, nu despre asta e vorba şi veţi vedea că deşi spun despre culisele poeziei de mai jos, nu pun link spre ea, să nu-i fac reclamă gratis 😀
I-am spus lui Fee în comentariu că vă voi povesti cum a fost scrisă poezia aia aşa că asta fac acum. Şi să ştiţi că din acest punct de vedere, şi doar din acesta, poezia e unicat. Pentru mine. Că în astfel de condiţii,  în toţi anii de când scriu pe blog, n-am mai scris nimic.
Încep prin a vă spune că vineri a nins serios pentru prima dată anul ăsta şi sezonul ăsta. A-nceput cu noaptea-n cap şi a ţinut-o aşa ore-ntregi. Şi înainte de a trece la punctul doi, şi cel mai important, vă spun că dacă v-aţi uitat vineri la ştiri, pe orice post românesc, aţi auzit şi de mine.

Bine, nu aşa, cu nume şi prenume, nu. Dar au zis de mine când au zis de „şi alţii” deci hei, sunt importantă. 😀 Acum la modul serios, m-am aflat printre ăia mulţi consumatori din câteva judeţe din ţară care au rămas fără energie electrică timp de. Asta e formularea oficială, aia neoficială şi mai aproape de adevăr ar fi „ăia de care şi-a bătut joc Electrica timp de”… mai multe ore decât zic ei. Declaraţia oficială zice că la ora 16:30, toţi consumatorii au avut curent, eu vă spun că deşi nu stau şi nu muncesc în vârf de munte, n-am avut curent până foarte aproape de ora 19. Dar deh, ce farmec mai avea dacă spuneau adevărul? Nu despre asta e vorba. Revin.
La ora 15:30, după ce au blincănit becuri, neoane şi alte surse de lumină, s-a stins tot. A revenit, iar s-a stins, iar a revenit, cu nişte reacţii de n-am mai văzut până acum la becuri, s-a stins iar şi aşa a rămas. Normal că m-am bucurat, de ce să mint. Când n-am curent, nu muncesc deci taa-daaam. Primele 15 minute am stat liniştită, prin zona asta se ia curentul cel puţin o dată pe săptămână, stă cel mult 15 minute şi revine, n-au bieţii bani să investească şi le bubuie transformatoarele-n veselie, aşa că ştiam că va reveni, nici nu m-am chinuit să mă ridic de pe scaun.

A trecut o juma’ de oră şi nema curent. Hopa, asta nu-i treabă curată. Ce să fac, ce să fac? Muncă nu, net nu, v-aş pune link de la postarea despre orange, ei merită băgaţi în seamă, dar n-are sens, oricum nu se rezolvă nimic. Deci net nu, chef de făcut curat prin birou… nu.
Mi-a venit ideea genială să răspund chemării cântecului „hai afară la zăpaaadăăăăă”. Şi am ieşit. Am ţopăit prin faţa porţii, m-am bucurat, şi deşi mintea zicea să mai stau, picioarele aveau altă părere, mai ales că am fost în stare să gândesc pentru o fracţiune de secundă: fată, n-ai curent. Unde nu-i curent şi e centrală, nu-i căldură. Dacă-ngheţi afară, te lipeşti degeaba de calorifer când te întorci.
Aşa cum nimic nu e mai plăcut decât senzaţia de căldură dată de o sobă sau un calorifer după o bulgăreală zdravănă, nimic nu e mai nasol decât să fie caloriferul rece sau să nu existe sobă, după aceeaşi bulgăreală. Am fost cuminte şi m-am întors regulamentar în birou. Bosumfltă, evident.
Ce să fac, ce să fac? Cafea. Nu pot. Beau ce a rămas. Gata. Acum ce fac? Mănânc. Gata şi asta. Era ora 17 deja, că mie-mi ia mult timp să gândesc 😀

Şi acum? Hai să scriu pe blog. Genială idee! Cum net pe telefon din părţi, că datele mobile vor şi semnal, şi semnal din părţi, de unde să iau o pungă de net? N-am de unde. Scriu pe foaie. Sunt sclipitor de inventivă! Asta doar pentru că am vorbit cu unii dintre voi, la postarea cu desenele din pix, că n-am mai scris de mână de ceva vreme. Am luat o foaie şi hai să scriu. Şi pentru că mă cam chinuiam să văd ce scriu, am aprins lanterna telefonului, l-am aşezat cumva să nu cadă, şi l-am aşezat prost, că bătea numa-n sus deci tot trebuia să mă chiorăsc.
De la 15:30 până la 17 şi ceva, caloriferele au avut timp să se răcească de tot şi-n birou la fel, şi cum eu mă chioram la foaia pe care scriam, şi cum toate erau stinse, că ştiţi deja de ce, am avut aşa o străfulgerare de ceva anume. Din poveşti ştiu, desigur. Şi voi la fel, dacă ştiţi, ştiţi tot din poveştile altora, suntem toţi tineri rău de tot, nu ştim d’alea.
Şi? Şi am scris poezia pe foaie, am pus foile-n geantă, a venit curentul pe la 18:20-18:30 şi acasă am transcris „pe curat”.

Voi când aţi scris ultima dată „la lumânare”? Vedeţi? A meritat avaria aia de aproape 4 ore, nu de una, maxim două, cum zic ei. 😉

Foto