Am dovezi solide că-s tot eu

Păi nu rămân tot eu şi-n anul care tocmai a început? Chiar îmi făceam griji, sincer. Că na, am citit pe la oamenii mari şi deştepţi cum că trebuie să ne dorim mai mult de la noi, cum că e bine să ajungem să fim cea mai bună variantă a noastră, cum că la început de an e bine să-ţi propui chestii, pe care ar fi bine să le şi faci, cum că nu e rău deloc să lucrezi tu cu tine, să îmbunătăţeşti chestii la tine, să aia şi să aia, ştiţi voi. Şi tot oamenii mari şi deştepţi spun că treaba asta trebuie începută de „azi”. Iar dacă azi e şi început de săptămână, de lună sau de an e mai mult decât perfect. Încetasem să sper când au spus ei asta, gen 😀
Şi să ştiţi că deşi nu mi-am propus nimic, că am văzut eu cum şi-au propus mulţi să răstoarne munţii în 2020 şi ştim toţi că munţii au avut alte planuri, m-a lovit un pui de frică. Dacă schimbarea asta vine fără să-ţi propui, din partea casei? Nu, nu că n-aş avea ce să schimb, nu că aş fi perfectă, perfect-compusă, perfect-simplă, nu. Dar aşa de bine m-am obişnuit cu mine aşa, cu toate zdrăngănelile mele, că mi-ar lua timp să mă cunosc şi să mă accept schimbată şi sclipitoare. Dacă mă fac fiţoasă şi mă enervez? Şi zău că mă gândeam că poate noaptea aia dintre ani a făcut ceva magii, ca-n filmele alea-n care se schimbă locurile şi tata devine fiul şi şeful devine angajatul, şi mă trezesc alta? În 1 ianuarie am dormit cam toată ziua, n-am avut timp să verific dacă-s tot eu, deşi ăsta ar fi fost un mare semn că nu s-a schimbat nimic. Şi azi am avut o revelaţie. Să vă explic.

În martie, anul trecut, am primit un blender în miniatură, din ăla care se încarcă la USB. L-am folosit de vreo 3 ori, atât m-a ţinut băutul sănătos la muncă, l-am abandonat pe un raft, am mutat biroul acasă până hăhă-n toamnă, şi am uitat de el.
Azi m-a apucat hărnicia şi am decis că-i cazul să fac curat prin frigider şi să consum chestiile sănătoase pe care le-am tot mutat dintr-o parte-n alta până acum. Am luat plicurile cu praf de nu ştiu ce, din ăla de shake, le-am primit şi eu, nu dau banii pe aşa ceva, şi cutia cu lapte de soia, primită tot pentru shake. Până aici totul bine, e luni şi început de an, beau prafurile să nu le arunc şi pe urmă trec la cafele şi restul băuturilor pe care nu le scriu aici, să nu dau ocazia nimănui să-mi spună că nu-s sănătoase. 😛

Am deschis pagină nouă de scris aici, aveam o dezbatere-n căpuţ, una care necesita ceva de mâncat/băut (aşa se laudă băutura asta, că ţine şi de foame şi de sete). Dar normal că blendurelul meu era mort. Nefolosit din martie, trebuia pus la încărcat. A blincuit un beculeţ roşu, s-a oprit din blincuit, s-a aprins unul albastru după o oră, a blincuit şi ăla. Şi cum am uitat ce înseamnă asta, am crezut că-i gata, e încărcat. Am pus praful ăla cu nişte chestii prin el, am pus lapte şi am apăsat pe buton. Mort. Hopa, asta nu bun. Am mai apăsat o dată. Tot nimic. L-am dus iar la încărcat, adică la unitatea de la PC-ul din birou. E important aspectul ăsta.  Am mai lăsat o jumătate de oră, timp în care s-au umflat chestiile din praful ăla. Chestii care nu ştiu ce-s. Cred că-s comestibile, nu-s sigură.

Şi acum, să vedeţi că am totuşi o scuză, vă spun că acasă am un blender mare. Are o cană care se scoate de la bază, cu tot cu fundul care ţine cuţitaşele. Ştiţi cum sunt alea. Şi dacă nu fixez bine cana aia pe baza cu motoraşul, nu porneşte. Şi… nu ştiu cum să vă spun, cum să formulez, dar am crezut că aia-i hiba. Şi iar nu ştiu cum să vă spun… nu aia era hiba. Şi iar nu ştiu cum să vă spun, ăsta nu e aşa, dar eu am uitat că nu e aşa. Adică e cu căniţă fără fund, că fundul rămâne într-o mână, căniţa în alta. Şi am rotit şi… da, fundul blendurelului a rămas în stânga, căniţa în dreapta, conţinutul pe… cam peste tot pe jos, în birou. Ce să zic, arăta bine împrăştiat pe jos, cred că e gustos aşa, în general.

Sunt o optimistă de nu se poate şi-n toată treaba asta eu am rămas nemâncată şi nebăută şi cu mop în mână şi cu stropit cam tot pe aici, dar hei, am realizat că sunt eu, tot eu, aia cu care m-am obişnuit şi cu care mă înţeleg tare fain de obicei. Deci m-am liniştit, nu m-a lovit schimbarea şi pot pleca oriunde cu mine, ştiu la ce să mă aştept.
Gata, sper că azi nu mai comit şi altceva, nu mai am nevoie de dovezi că-s eu, aşa cum mă ştiam. 🙄

Foto