From Orange with… love

E public blogul, n-are avertisment, n-are buline şi cred, doar cred, nu mai ştiu, parcă am pus nişte cuvinte de siguranţă şi mă blochez singură dacă scriu exact ce gândesc. Deci de aia am pus love, că ăsta e cu două sensuri şi merge. Şi bine, fie, sunt o lady şi nu scriu prostii.
Ce faceţi, sunteţi bine? Aţi mâncat, v-aţi odihnit, a fost Moşul pe la voi? Aveţi chef de miorlăielile mele? Ştiu că nu, nici eu n-am. Dar pe voi vă am şi eu, cui să-i spun dacă nu vouă? Că am încercat să spun cui ar fi trebuit, zău că da, dar am fost ignorată şi am rămas pe afară.
Să vă spun. Şi pe urmă vă întreb. Am un telefon care a împlinit un an. Nu-i din ăla cu butoane deşi tare le regret pe alea.
Muncesc multe ore pe zi undeva să zicem la subsol. Semnalul pe Orange a fost tot timpul prost spre execrabil aici. Dar le-am acordat de fiecare dată circumstanţe atenuante pe motiv că na, un fel de subsol, hai să nu cerem de la oameni imposibilul deşi se laudă cu semnal şi-n peşteră, şi-n fund… de ocean.

Dar mereu am zis că aia e, există explicaţii şi e vina mea că muncesc unde n-ajunge semnalul lor. Na boon. Eram de multe ori pe zi, în pauze scurte, ruptă de lume, că pica semnalul într-o veselie. Revenea, iar pica, iar venea şi se tot juca aşa. Deci erau momente în zi în care aveam semnal. Prost, dar aveam. Şi pentru că tot are telefonul meu două sertăraşe de cartele, şi tot sunt zuză şi dau bani aiurea, mi-am luat şi cartelă pe Vodafone, să fiu sigură că am semnal măcar pe una. Şi dau numărul ăla la curieri, dacă am de primit ceva (cu Orange am păţit să plece curierul cu tot cu colet şi eu să primesc mesaj că am fost sunată după 5 ore după ce-am fost sunată) şi pe la câţiva cunoscuţi, dacă chiar e ceva urgent şi nu mă găsesc pe celălalt.
Azi dimineaţă, apare pe ecran „no sim insert”. La aia de Orange. Resetez telefonul, semnal din părţi. Nu intru în panică, era normal, stă ce stă, iar „no sim insert” şi pa semnal forever and for always, vorba unei melodii faine tare. Am mai păţit asta când s-a dus cartela, acum mult timp, şi a fost nevoie să o schimb.

Mno, dacă iar e treaba aia cu stricat de cartelă? Că semnal e normal să n-am, dar şi mesajul ăla şi nici semnal nici măcar câteva secunde? Pe Vodafone e full semnalul.
Intru pe site, aleg să chat-uiesc cu Django (ştiţi de ce-l cheamă aşa?), scriu că rog să se verifice, ştiu că se poate, s-a putut atunci demult când mi-au zis că citez „cartela dumneavoastră e demagnetizată, se mai întâmplă, trebuie înlocuită cu o alta”.
Scriu ce doresc de la ei, cu vă rog, evident, răspunde că să aştept 3… 2… 1 minute că imediat mă preia un consultant. Evident că am avut emoţii. Că nu vorbesc toată ziua cu un consultant Orange, nu? Oare mă descurc? Dacă mă bâlbâi în scris? Dacă nu-mi stă bine o buclă? Nu, nu mă vede, dar dacă?
Şi cred că au senzori de emoţii instalaţi pe site şi au simţit că-s prea emoţionată şi, să nu-mi mai dea palpitaţii, n-a mai venit consultantul la întâlnire. Mi-au scris că-s toţi prea ocupaţi şi… mi-au lăsat număr de telefon, gratuit în reţeaua orange, să-i sun. Nu e mişto?

Adică, băbăeţi, eu vă scriu că şi anume cartela mea e posibil să-şi fi dat biţii, megabiţii sau ce-s ăia, că n-am semnal şi că e posibil să fie dusă cartela şi vă rog să vă uitaţi voi, dacă a trecut timpul ăla al vostru, cât lăsaţi o cartelă-n viaţă, şi voi ziceţi să vă sun de pe orange, să vă spun că n-am semnal la orange? Unul din doi e cu mintea-n leru-i ler. Şi ok, eu sunt aia, că nu pricep neam ce-aţi vrut să-mi spuneţi. Dar nici cu răspunsul ăsta nu mi-e ruşine, serios.
Mă rog, am numărul ăsta în reţea de mai mult de 15 ani deci asta-i explicaţia, nu staţi de vorbă cu băbăciunile din reţea, dar am şi eu un sufleţel şi o inimoară, chiar dacă-s piesă de muzeu la voi.
Şi pe urmă m-au întrebat dacă-s mulţumită de timpul petrecut pe site, dacă aş recomanda şi pe o scară de la o la 10 cât aş recomanda prietenilor. Recomand cu mare căldură, sigur.

Întrebare: ce mai faceţi voi, sunteţi bine?
Cu semnalul cum mai staţi? 😀

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

102 răspunsuri la From Orange with… love

  1. Adriana zice:

    Potecut eu am Orange si Telekom, nu am probleme cu semnalul dar cei drept ma misc doar deasupra pamantului si unde mai pui ca plendulez la nivele cat mai sus deci nu la subsol.

    Apreciat de 2 persoane

    • Bravo! E așa frustrant. Până să iau Vodafone, am zis că na… e normal. Dar pe asta am semnal tot 3-4 liniuțe din 4. Pe Orange de ce nu?
      Nici acum nu am. Sunt curioasă când plec dacă apare sau e cum cred și s-a dus cartela. Uf.

      Apreciat de 1 persoană

  2. Diana zice:

    Mamă, ce urăsc tehnologia asta!Bine că am doar o cartelă și aia are semnal 😆

    Apreciat de 1 persoană

  3. stela9 zice:

    Nu ai un Orange aproape? Cel mai bine e să dai buzna peste ei, nu telefon, nu scris ci față în față.

    Apreciat de 1 persoană

    • Am fost acum trei ani cu problema asta. Aveam un telefon nou (nou pentru mine, el era folosit). Tipa aia s-a jurat că e semnal beton în zonă și că e telefonul defect. Am crezut-o.
      Ei, de atunci am avut două telefoane noi și semnalul lor tot praf e. 😦

      Apreciază

      • stela9 zice:

        Poate de acum trei ani sunt alții mai serviabili🙂

        Apreciază

        • Serviabili sunt, nu zic.
          Dar aș vrea să mă creadă și pe mine, că sunt eu dusă cu pluta, dar când aud „imposibil, semnalul e perfect”, mă apucă toate alea. 👿
          Adică eu de plictiseală vă zic că e vai și amar de semnalul vostru? Se pare că da… 😀

          Apreciază

  4. rofstef zice:

    Eu am probleme de la conexiunea cu wifi de la router, dar pe datele mobile de la telekom, merge mai bine.. Și eu am avut zilele trecute probleme chiar în oraș când mi-a picat semnalul cu totul, și credeam că este de la telefonul meu sau de la cartelă, însă am vorbit cu un prieten și exact nici el nu avea semnal; era de la ei..
    Câte-o pană este chiar necesară din când în când.. Seară frumoasă !

    Apreciat de 1 persoană

  5. sticri zice:

    Eu cred ca solutia este sa mergi la un mall la un magazin Orange si-ti vor schimba cartela gratuit.

    Nu intotdeauna nivelul semnalului care iti este aratat pe telefon este si un etalon al calitatii semnalului. Daca in zona unde esti tu sunteti 300 angajati cu telefoanele la Orange si e o singura antena a retelei, atunci o sa-ti arate 3 sau 4 linii semnal(adica full) dar practic calitatea o sa fie foarte proasta deoarece puterea semnalului o sa se imparta la toti cei 300 angajati.
    Eu as intreba oamenii la ce sunt abonati si apoi m-as abona exact la operatorul unde sunt cei mai putini deoarece o sa am puterea cea mai mare a semnalului.

    Apreciat de 1 persoană

    • Mulțumesc mult, Sticri!
      În clădirea mea sunt 5 oameni în zile aglomerate deci nu e cazul. Clădirea e pe o stradă cu case. E drept, pe strada din capătul celei unde sunt eu, încep clădiri de birouri, o școală de soferi, magazine deci acolo poate fi cu din alea „grele”. Dar nu e chiar lângă mine. Acum sunt acasă și semnalul pare bun. Azi a fost pe zero cât am fost la muncă, acum arată 3 din 4. E totuși bine. Văd mâine când merg iar la muncă.
      De wi-fi calling știi ceva, ajută? 🙄

      Apreciat de 1 persoană

      • sticri zice:

        Uite, nu m-am gandit dar cred ca wi-fi calling ar putea da fie solutia la pb ta. Practic la locul tau de munca trebuie sa ai un router wi-fi la care sa te conectezi si apoi telefonul tau sa suporte „voice over wi-fi”. Daca telefonul tau suporta asa ceva tu trebuie doar sa activezi optiunea din setari, spre exemplu la mine e activata tot timpul. Cand ma cuplez la routerele pe care le recunoaste telefonul, aceasta optiune se activeaza.
        Daca nu ai un router wi-fi in zona ta (exact unde lucrezi) dar exista altul in alta incapere sau mai departe, poti cumpara si folosi un „router extender” pe care il poti sincroniza cu celalalt si astfel vei avea un semnal wi-fi bun in zona unde lucrezi.
        Eu sunt mai „sarit” 🤣🤣🤣 si acasa am 2 routere si un „router extender” la care e cuplat un PC pt gaming (pt fiul meu). Am apelat la router extender pt a amplifica semnalul wi-fi intr-o anumita zona din casa si pot sa-ti spun ca se simte.
        Deco, daca ai vreun router wi-fi la.serviciu, cred ca se poate rezolva pb ta cu un router extender plasat pe undeva langa tine, asta daca semnalul de la routerul wi-fi nu e suficient.

        Apreciat de 2 persoane

  6. Drugwash zice:

    Totu-i bine cînd se termină cu bine, zice-se. Deşi se pare că nici portocalele nu mai sînt ce-au fost odată… 😛

    Apreciat de 1 persoană

    • Așa e, Dragoș!
      Niiiiie, ai mare dreptate, nu mai sunt. Astea-s plastic toate 😦
      Și ce mai miros în toată casa când desfăceam câte una, eheeeiii…

      Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        Probabil clone crescute în mediu artificial. Poate nici măcar hidroponice.
        Era o vorbă mai demult cum că nu-s arbori de portocal în lume cîte cutii/PET-uri de Fanta sînt pe piaţă. Un calcul logic ar spune că-i perfect adevărată.
        Da’ io vorbeam aşa, mai „cu panoul” – sau „cu mantinela”, depinde ce sport preferi – despre „portocala” noastră „mecanică” sau mai bine zis electronică, adică operatorul de telefonie care dă rateuri. 🙂

        Apreciază

        • Am înțeles perfect, dar le-am făcut destulă reclamă gratis. Dacă stau să număr de câte ori am scris orange, un blogger care se respectă și care merită, ar fi încasat de-o shaorma 😀 😀
          Așa că am dat-o-n portocale.

          Apreciat de 1 persoană

          • Drugwash zice:

            Păi vezi, de-aia zic eu mereu ‘guglă’, că nici măcar inadvertent nu vreau să le fac ălora reclamă. Da’ pînă la urmă nu contează, că omu’ inteligent ştie să aleagă fără a ţine cont de tragerile de mînecă, iar ceilalţi… cum le-o fi bafta. 🙂
            Oricum, portocalele sînt… varză. Şi alea şi alea. dacă n-aş fi un gentleman aş spune ce să le fac ca să devină… varză cu carne. 😛 😆

            Apreciază

            • Varză murată. Cu cartofi la cuptor cu unt și slănină și brânză. Și ceapă roșie. Mamăăăă! 🙄

              Apreciat de 2 persoane

            • Drugwash zice:

              Mai bine-mi dădeai o pereche-două de palme. Da’ e vina mea. Hehe, vezi să nu prindă Mishuk mirosu’, că amu’ vine şi el cu brînza de capră! 😆

              Apreciază

            • Crezi că mie mi-e mai bine? La ora asta nu mă apuc de cartofi nici plătită. Bine, dacă veniți toți la masă, fac, doar n-o să mă fac de râs.
              Auoleu, bine zici. Șșșt, vorbim încet, că brânză de capră chiar nu am. Dacă vrea de vacă bine, dacă nu, rabdă.

              Apreciat de 1 persoană

            • Drugwash zice:

              Io aş veni, că de trei ani de zile nu mai am unde găti, iau totu’ de-a gata cum se zice. Da’ n-aş ajunge prea departe fără botniţă, iar cît de curînd se vor tria şi călătoriile interne aşa cum deja s-a început cu cele internaţionale: n-ai „certificat de vaccinat” – nu călătoreşti. Aşa că dau rewind and play la amintiri, cît le mai am. Apropo, cartofi fierţi cubuleţe apoi la cuptor cu ceapă tocată şi usturoi… asta-i o amintire din copilăria mică, de la Breaza, aproape imediat după ce am scăpat – de ce oare? – de dubla congestie pulmonară ce mi-a marcat viitorul de la vîrsta de trei ani.

              Pentru Mishuk fac un gest nobil, plătesc o fată de pe centură să stea capră şi se descurcă el cu… Îhhh… deja sună grosolan. Sowwy. 😀

              Apreciat de 1 persoană

            • Nu știu rețeta asta, o voi încerca și eu cu prima ocazie 😉
              No, aia e între voi, bărbații, nu mă bag în discuția asta.

              Apreciat de 2 persoane

            • Drugwash zice:

              Aveam vreo patru, maxim cinci ani cînd m-a cules o vecină de aiurea şi m-a adus la ea acasă pînă să-i anunţe pe gazdele mele, aşa că nu pot spune exact cum e cu reţeta, da’ îmi amintesc perfect tava aia neagră, joasă, pe cînd o scotea din cuptor şi aroma demenţială. Adevăru-i că umblasem hăbăuc prin împrejurimi şi mi-era o foame de-aş fi mîncat şi pietre, aşa că bieţii cartofi au fost mai ceva decît ambrozia zeilor pentru mine atunci. 🙂 Depinde acum de preferinţele şi toleranţa fiecăruia dacă asemenea combinaţie e plăcută şi benefică sau nu.

              În rest, să lăsăm caprele în tihna lor. 😀

              Apreciat de 1 persoană

            • Drugwash zice:

              P.S. Mi-am amintit că presărase şi ceva pătrunjel verde peste cartofi, vecina. Nu mult, doar aşa pentru aromă.

              Apreciat de 2 persoane

  7. Irina zice:

    Eu am RDS. Semnal telefonic spre zero în mediul rural și la munte, date mobile zero în afara orașului. Asta de anul trecut, până anul trecut aveam, pe același telefon. Am întrebat la ei de ce a dispărut semnalul subit, mi-au dat un număr de telefon, să sun și o să-mi explice băieții cum să setez telefonul. Doar că fratele se pricepe mai bine decât mine să seteze telefoane și calculatoare și alte cele și m-a asigurat că nu e de la telefon. Nici el nu are semnal, pe un telefon mai șmecher. Nu mai vreau să trec pe altă rețea, mie nu-mi plac schimbările. Mi-a convenit pachetul lor la inceput, că avea net prin fibră ieftin și bun, date nelimitate, apeluri nelimitate. Noroc că nu stau în afara orașului prea mult. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  8. Suzana zice:

    Multumesc, pentru intrebare draga Potecuta! Sunt bine si acelasi lucru sper pentru toata lumea.
    Cat priveste retelele, ce sa zic. Cand vorbesc ma misc prin casa ca uneori nu mai aud.
    Dar nu-mi fac griji, ca mai fac miscare in felul acesta! 🙂 Imi pare bine ca nu ma pasioneaza telefonia, mai ales cea ‘smart’ ! Cu cat ceva este mai la moda cu atat eschivez…
    Seara frumoasa sa ai. Si poate lucrurile se vor rezolva miraculos, ca doar este momentul! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    • Mă bucur că ești bine, Suzana!
      Eu mă mișc din instinct când vorbesc, serios. Fac ture prin casă, nu am stare. Dar mi-ai dat o idee bună, de acum zic că mă plimb să prind semnal, nu că am mâncărimi la tălpi 😀
      Seară bună, draga mea! Îți mulțumesc mult!
      S-a rezolvat, cum am ieșit, cum a venit semnalul. Deci nu e stricată cartela mea.

      Apreciat de 1 persoană

  9. Scuze, Potecuță, atât de haios ai relatat toată pățania, nu m-am putut abține, am zâmbit,( sub mustață ar fi fost, din fericire încă nu am0 .Chiar zilelE trecute mi-am amintit că ar trebui să primesc carte de identitate, că am depășit 14 ani la Vodafone! Mai mult nu zic, ca să nu se strice! Ptiu! Ptiu! Bate-n lemn!

    Apreciază

  10. Ileana zice:

    Bună seara draga mea ❤️ Eu am avut probleme cu cartela Orange de câteva ori, adică la 2, 3 ani o ia razna cu semnal cu tot.
    Am mers la magazinul lor și mi-au schimbat gratuit cu același număr.
    Semnal la Orange oricum lasă de, dorit. De multe ori scade semnal și nu e vorba de subsol. Cred că cei de la Vodafone sunt mai înstăriți.
    Am și Digi, aceiași problemă.
    Seară frumoasă 🤗❤️🌹🌹🌹

    Apreciat de 1 persoană

    • Deci și tu ai probleme, îmi înțelegi nemulțumirile 🙂
      Gratuit știam că se schimbă de două ori, parcă. Sau nu?
      Nu știu de Vodafone dacă-s mai tari, dar unde e zero semnal la orange, la ei am. Măcar nu mă plictisesc 😀
      Îți mulțumesc, draga mea! Seară bună îți doresc! Te pup!

      Apreciază

  11. Ideota69 zice:

    Potecuto, stiu ca nu-i de ras, dar eu nu m-am putut abtine, iarta-ma, fata, dar e vina ta ca prea stii sa faci din plans ras! Imi amintesc ca acum vreo doua luni aveam ca si tine o problema, sun la operator, imi pune muzica, imi zice sa astept sa se elibereze vreunul… in sfarsit, eu care nu m-a facut mama cu darul rabdarii, ma gandesc sa folosesc constructiv acest timp de asteptare, pun telefonul dat pe speaker pe capacul de la wc si ma apuc de facut curat in baie. Una peste alta, nu-mi mai aduc aminte cat timp a trecut, dar cred ca destul pentru ca uitasem de convorbire si cand a raspuns operatorul m-am speriat atat de rau ca am inceput sa tip ca idioata…eu ca idioata la un capat, dar si ailalta ca idioata la celalalt capat. Pana la urma ne-am calmat, am ras amandoua de situatie, ne-am imprietenit si mi-a rezolvat problema. Sper sa rezolvi si tu fara multi nervi si bataie de cap! Te pup

    Apreciat de 1 persoană

    • Hahahahahaa, mooooor de râs!!! Îmi imaginez faza și e cevaaa… ești totală! 😀
      Da de ce să nu fie de râs? Râdem, draga mea, ce dacă io m-am nervozat? A trecut și tot nelămurită am rămas cu ei. Că în nădejdea lor… aia e. Cu voi am noroc. Uite la Dragoș și la Sticri cât s-au străduit să mă rezolve și eu tot la orange dau bani deși ăia un deget nu mișcă. Păi nu merit să râdeți de mine? 😀
      Te pup!

      Apreciat de 2 persoane

  12. tink3rbe11 zice:

    Da,Orange și atât.
    Bună faza cu nr de tel.
    Noi am renunț la ei acum 3 ani în favoarea Telekom. Știu, părerile sunt împărțite pentru oricare firmă. Dar,semnalul nu pică, plus opțiunile foarte favorabile, mai ales internetul nelimitat.
    Moșul a trecut, ne-am distrat, ne pregătim de urat…bine sănătoși, mulțumim la fel și ție.

    Apreciat de 1 persoană

    • Mă bucur că sunteți bine!
      Așa e, fiecare cu părerea lui despre fiecare firmă în parte. Toate au câte o bubiță, dar dacă e firmă de telefonie, eu aș vrea să vorbesc. Că de la mașina de spălat cer doar sa spele hainele, nu să facă altceva. Degeaba au net bun dacă semnalul le pică în veselie…
      Seară bună, draga mea!

      Apreciat de 1 persoană

  13. Floare de mai zice:

    Cu”portocala”n-am avut de-a face dar la mine și cei de la UPC au semnal în casă,că prin curte… lasă de dorit.Cică e nelimitat netul și 300/MB/secunda,dar nu prea se vede.Am fost la Telekom până acum vreo lună dar mi se stricaseră și telefonul și modemul plus că fratele meu zicea că e prea scump,nici la ei nu era cine știe ce semnal și a trebuit să repar netul de câteva ori,iar telefonul fix când s-a stricat a fost…de tot.Azi au venit să le dau echipamentul înapoi,era”mort”demult oricum😃. Oficial UPC merge dar aproape de modem.A fost o zi când a avut pană”de la ei”,deocamdată n-a mai pățit nimic😃.Nu am ce recomanda,nici unii nu-s mai”breji”.

    Apreciat de 1 persoană

  14. Cu telefonul nu am cum sa te ajut, ca sunt zero la chestiile astea. Plus ca nu mai am numar in reteaua aia(am avut candva o cartela care s-a ratacit cu telefon cu tot(teoretic l-am pus undeva bine cand am pecat in concediu. Atat de bine incat dupa cateva luni am renuntat sa mai caut, si am ramas cu vechiul abonament de la VDF.
    in rest, ai tu un fel de a povesti, incat orice problema pare o nimica toata si te face sa zambesti.
    Seara faina, Potecut!

    Apreciază

    • Stai liniştită, nici eu nu mă pricep. Dar eu apăs pe peste tot şi aflu ce face fiecare chestie-n parte. Când am chef. Sigur că fac şi prostii, nu te gândi. Am reuşit să-mi pun telefonul şi pe limba rusă şi eu nu ştiu limba asta deci a fost o aventură să ajung iar pe pipăite la setarea aia. Mă joc, ce să şi fac? 😀
      Mă întreb dacă telefonul tău, pe unde o fi el acum, ăla de care ai uitat, are semnal pe unde e 😀 😀
      Mulţumesc, draga mea! Te pup!

      Apreciat de 1 persoană

      • Aia cu schimbatul meniului in alta limba am patit-o si eu. Daca era in rusa, mai era cum era, ca vorba ceea, intrebam un prieten. dar eu am dat-o pe … chineza. Nu ma intreba cum am reusit sa revin la setari in care sa recunosc macar literele alfabetului…
        Telefonul? ramane o enigma demna de un Sherlock sau Poirot, desi am indoieli ca s-ar descurca de data asta…
        Pupici si de la mine!

        Apreciază

  15. Ecoarta zice:

    Ia, eu fac ce fac demult…adică nici, nici!
    Iți vine să crezi sau nu, în casa unde ne-am mutat astă toamnă, semnalul este…slab! Nu slab, ci deşirat! Eu nu mai sun la companie că mă lasă bruma de neuroni ce-o mai am! Suni şi intră robotul cam 45 minute plus alte marafeturi cam tot pe-atât…mai bine ies în curte…acolo am! 🤔

    Apreciază

  16. Îmi pare tare rău pentru tine, dar mi-ai oferit prilejul să mă bucur pentru mine. Am abonament la Orange de aproape opt ani și nu am avut probleme decât cu prețul pe care-l tot modifică după cum le bate vântul. E drept că nici eu nu stau într-un loc mai pretențios, ci în plin centru al Seiniului. Îți doresc să intri în legătură cu ei și să te ajute, dar cred că numai după sărbători vei avea șanse!

    Apreciază

    • Am renunţat la abonament pe vremea-n care se plătea numai la ei, cu stat la cozi, şi eu, evident, uitam că vine data scadentă şi mă trezeam că nu pot suna. Greu de tot am scăpat, cu prelungiri inventate şi bani în plus pentru încă o lună şi încă una şi tot aşa. Nici nu vreau să mai aud de abonamente deşi mă tot întreabă şi mă momensc cu telefoane ieftine.
      Dau 5 euro pe opţiunea de cartelă şi n-am nevoie de mai mult. Ce să fac cu minutele naţionale-n plus, dacă sunt în plus la abonament, deşi nu cred, când eu n-am semnal? 😀
      Mulţumesc, Petru! Dacă nu va fi semnal mai bun, cred că portez numărul şi gata, scap de stres.
      Să ai o zi frumoasă, cu semnal bun! 😀

      Apreciat de 1 persoană

  17. :)) ii recomanzi cu caldura….sincer nu stiu, nu am avut Orange niciodata….
    sa fiu sincera, dupa titlu, am crezut ca sunt impresii dupa Craciun, legat de mirosul portocalelor, mandarinelor, etc:)

    Apreciază

    • Cu căldură şi cu… love, evident 😀
      E „Marţi, după Crăciun” şi există viaţă şi dincolo de mirosuri. Na, în viaţa asta de după sărbătoare, eu n-am avut pic de semnal, n-am avut de ales, i-am lăsat pe cei care încă-s în vacanţă să scrie despre brazi şi alte cele 😀 😀

      Apreciat de 1 persoană

  18. soapteînamurg zice:

    Eu am renunțat la Orange acum câțiva ani. Nu doar că nu prea avem semnal dar am avut cu ei cea mai neplăcută colaborare. Făcusem un abonament, înaintea erei noastre, pe care aveam toate numerele familiei mele. Când a murit soțul, i-a spus fetei mele să scoată numărul lui de pe abonament. Pentru că abonamentul era pe numele meu, a început jihadul. Mă sunau într-o veselie să-mi ofere alt serviciu în schimb. I-am rugat să mă lase, că nu aveam chef să le studiez lor oferta. M-am trezit cu factură de mii de lei, în condițiile în care eu nu optasem pentru nici un alt serviciu în schimbul numărului de telefon, ba chiar mă așteptam să plătesc mai puțin. Am plătit câteva luni dar pe urmă am renunțat la serviciile lor.

    Apreciază

  19. Alex zice:

    Bună dimineața, dragă Potecuță! Cum faci tu haz de necaz, nu reușește nimeni. Dar asta e bine, că nu ții supărarea în tine. Și ne mai transmiți și nouă veselie și optimism!
    Da, e urâtă situația cu semnalul celor de la „Oranjadă”. Primul meu număr de telefon l-am avut la ei, dar am renunțat pentru că toți cunoscuții și membrii familiei trecuseră la ceilalți, așa că îl țineam degeaba. Dar am auzit pe foarte multi care s-au plâns de relația tensionată cu această firmă, cu facturi umflate și multe bețe-n roate, atunci când au vrut să plece de la ei. Părerea mea este că nu știu să-și vândă bine marfa, altfel s-ar bătea lumea să aleagă serviciile lor. Și e valabil și pentru ceilalți, că nu-s mai breji. Atâta vreme cât ofertele de telefonie mobilă merg pe „politica”: prinde clientul și ia-i pielea de pe el, lucrurile nu se vor schimba în mai bine. Noroc că sunt și clienți care rămân în sistem din inerție, cam cum sunt și eu de peste 15 ani, dar tare le-aș mai trage clapa, pentru că nu îmi convin multe.
    Dacă ți s-a stricat cartela sim, să te duci la un Centru Orange, nu la magazine de cartier. Aștia nu prea rezolvă problemele și te trezești că te mai și taxează. Bine că nu ești la abonament, că nu scăpai fărră o ofertă „de nerefuzat”. Oricum, te vor „îmbia”, dacă te duci la ei.
    Numai bine și o zi minunată! 🙂

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult, Alex!
      Ai perfectă dreptate, nu-s mai buni nici ceilalţi, toţi au câte ceva, de parcă s-au vorbit. Ups, stai… chiar s-au vorbit 😀
      Da, apropo de ofertele de nerefuzat, anul trecut, când mi-am luat telefonul, am vrut alt model. Telefonul exista-n magazin, eu eram cu banii-n mână, dar nu-l vindeau decât la abonament. Abonamente din alea astronomice şi absolut nesimţite. Mi-a zis tipul din orange că nu se vând la liber. Când a văzut că nu am de gând să-l iau, m-a întrebat cu cât încarc eu cartela lunar. Am zis 5 euro. A făcut aşa o faţă de om extrem de ironic şi a zis că „hă, cu 5 euro avem abonamente cu mai multe minute”. A fost rândul meu să fiu ironică: am nelimitate pe cartelă deci de ce mi-aş face abonament dacă pe cartelă am tot ce aş avea pe abonament şi încă fără bătăi de cap? A zis că uite, vă luaţi telefon. Am mulţumit frumos şi mi-am luat telefonul din Altex 😀 😀
      Să ai o zi frumoasă şi veselă!

      Apreciat de 1 persoană

  20. Floare de mai zice:

    Mi-a venit o idee,ar trebui să le urezi ceva de”dulce”,aşa de”sfârşit de an”,să înceapă”bine”Anul Nou,ar merita,noroc că tu ca şi mine eşti cu bun simț,nu ne vine nouă să facem de-astea,îi lăsăm pe ei să-şi bată joc de noi😐.Sau să le zici că te muți,să vedem ce fac😊

    Apreciază

    • Dacă aş fi sigură că ajung urările la principalul vinovat, poate. Dar ajung la un amărât de angajat care încasează pe nedrept.
      Aşa că le las pentru altădată şi vorba ta, lasă să-şi bată ei joc.
      Hahaha, să ştii că asta pe vremuri funcţiona. Când erau limitate minutele. Ştiu că mai făceau colegii mei aşa. Sunau şi le spuneau că nu-s mulţumiţi de ofertă şi că vor să renunţe, să treacă pe altă reţea. Pe atunci, parcă era cu cerere, nu te portai aşa cum voiai, ca acum. Şi unii chiar primeau minunte mai multe 😀 😀

      Apreciază

  21. genovevadans zice:

    🙂 Nu esti singura fara semnal bun la aceasta companie – am auzit destule plangeri de gen – insa tot e bine ca ai o rezerva Vodafone… Ma bucur sa citesc la tine asa o stare de spirit pozitiva, caci uite cum primesti portocala in loc de lamai si tot reusesti sa faci suc delicios din ea. 😀 Multa bafta cu decizii inspirate!

    Apreciază

  22. Diana zice:

    Multumesc de intrebare, sunt bine in general, mai putin bine cu telefonul. 😊 Inteleg ca acum esti bine! Si-ti doresc sa-ti fie bine!
    Am in reteaua R D S, si de la finalul anului trecut ii piere semnalul si in casa, unde nu s-a intamplat in primii doi ani de cand a „trebuit” sa am si eu telefon mobil (o grija in plus) 😊 Netul de la ei e perfect, de cand a fost instalat, cu muuulti ani in urma)
    Am observat ca semnalul la Tele ko m e (mai) bun si in zone unde V si portocala dau rateuri la greu.
    Multumesc pentru zambete. 😊
    Citind comentariile am aflat informatii utile – le multumesc celor care le-au scris.
    Zi minunata sa ai, Potecuta!

    Apreciază

    • Mulţumesc, Diana! Sunt bine şi am fost, nu mă face pe mine o cădere de semnal.
      Da, şi eu sunt tare mulţumită de netul de la RDS. Dacă ar lua şi alţii lecţii şi ar pune la semnalul de telefon cum e la net… eheee. Dar de unde atâtea pretenţii pe capul meu? 😀
      Mă bucur că ţi-au fost de folos!
      Zi frumoasă îţi doresc şi eu şi îţi mulţumesc!

      Apreciat de 1 persoană

  23. 🎶🎻🎹🎶🎻🎹🎄
    Am tot ce trebuie! 🙂 Sper să ai și tu! 🙂

    Apreciază

  24. Iosif zice:

    Eu cu aceasta porocala „Orange” la care sunt abonat aproape de la început, scumpa, dar gustoasa si suculenta, am semnal perfect la internet si tel. fix, celelalte sisteme de comunicare (auto)mobile sunt detalii neesentiale, iar comunicarea virtuala pentu mine este doar o joaca de copii, mult prea relativa, efemera, ireala, înselatoare, ca un un joc de-a v-ati ascunselea prin labirintul undelor si frecventelor electromagnetice joase, o vânatoare de pokemoni, care apar si dispar când crezi ca i-ai prins, creatii iluzorii cifrate, exprimate în lumini si umbre, majoritatea inexistente în realitatea obiectiva 3D. 🙂 😀 ))
    O dupa amiaza, minunata, binecuvântata, cu bucurii, pace, fericire, cafea si ciocolata si multa Lumina Divina reala AAAE, draga Potecuta !

    Apreciază

    • Din moment ce am telefon mobil, normal mi se pare să am semnal pe el, nu pe ăla fix. Dar mă rog, fiecare cu nevoile lui.
      Să înţeleg că urarea ta nu e reală?
      Zi bună şi ţie!

      Apreciază

      • Iosif zice:

        Este chiar extrem de reala, si adevarata, iar dragostea mea pentru tine (oricine ai fi) pentru Cuvântul AAAE, pentru Viata si pentru lumea întreaga, este nelimitata, neconditionata, fara judecati/prejudecati, impuse de legi relative, restrictive, firesti, pamântesti, omenesti, exprimându-mi sentimentele în virtual/real deopotriva, autentic, instant, natural, liber si original, chiar daca eu Iosif, sunt considerat un nimeni, „dus cu pluta”, anormal. 🙂

        Apreciază

        • Iosif, acum vorbeşti cu mine, nu cu alţii. Şi eu nu te-am considerat niciodată un nimeni deci te rog, lasă-i pe alţii, nu mă interesează absolut deloc. Aici nimeni nu e mai bun sau mai rău decât alţii.
          Te-am întrebat doar şi îţi mulţumesc pentru răspuns. Ideea era că afirmaţia ta legată de virtualul înşelător şi mincinos mi-a dat de gândit. Dacă urarea ta, deşi virtuală e reală, te voi ruga, măcar la mine pe poteci, să iei în considerare că şi ce scriu eu e la fel de sincer deci nu toate discuţiile-n virtual sunt mincinoase.
          Mulţumesc.
          Am deviat de la subiect, te rog mult, considerăm că am lămurit.
          Seară bună!

          Apreciază

      • Iosif zice:

        Domnul mi Se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!

        Apreciază

  25. anasylvi zice:

    Nu am telefonul la ei, dar pot sa-ti spun ca fiecare companie de telecomunicatii are hibele ei. Cred ca depinde si de zona, de te miri ce, nu stiu exact sa iti spun, dar se pare ca la relatiile cu clientii nu prea se exceleaza, in general vorbind. Cam trebuie sa intri tare in ei ca sa rezolve ceva.

    Apreciază

  26. daurel zice:

    Sunt cu Vodafone de prin 1997, când se numea Conex. În ultimii vreo cinci ani am plănuit de zeci de ori să plec în altă rețea.
    Acum, după ce am citit postarea și comentariile, cred că ar trebui să am telefoane cu cartela în cel puțin doua rețele. Bineînțeles, ar fi minunat să nu mă mai las păcălit / momit cu abonament…
    La mulți ani!

    Apreciază

  27. Issabela zice:

    From RDS with love…
    Nici eu n-am semnal în propria-mi casă, în bucătărie, la rds, deși stau la un bloc de un sediu al lor, deși acum vreo zece ani le făceam reclamații întruna (mi-a trecut de tot genul…), deși acum avem deja fibră optică, deși…, deși…
    Explicația unora dintre lucrătorii lor care au tot trecut era că bucătăria e cumva, într-o buclă, unde nu ajunge semnalul.
    Ia de mai zi-le ceva…
    În schimb, în aceeași bucătărie, semnalul Orange ajunge fără fițe 😀😀
    In fine, concluzia e că pe unele le iau ca atare pân-la urmă, deși ar trebui să aibă explicații logice, tehnologice.

    Apreciază

    • Să ştii că asta-mi ziceam şi eu până să iau cartela de Vodafone: hai, lasă, nu face figuri, eşti la subsol, pereţii-s din beton, e aşa, e şi aşa… Dar Vodafone-ul cum poate? Are semnal mai tupeist, se pare, trece şi prin ziduri, ca Orange-ul la tine-n bucătărie 😀

      Apreciat de 1 persoană

  28. Ella zice:

    Si eu care credeam ca-mi trimiti salutari din partea regelui olanez …
    Numele său este „Orange Nassau”! 🤣
    Cu speranţa că anul nou va fi mai bun decât bătrânul 2020, și cu speranța că Orange se va purta mult mai bine, îţi trimit o mie de urări de bine însoţite de îmbrăţişări şi îţi urez un AN NOU FERICIT!”

    Apreciază

  29. HopeLess zice:

    :))) :))) :))) No comment! Pot doar sa spun ca mi-ai luminat ziua cu postarea asta! Ma prapadesc de ras! Adica, nasol cu telefon dar fara semnal (pot s-o spun din proprie experienta), dar asa cum ai relatat tu… :))) :))) Te pup cu drag!

    Apreciază

    • Mă bucur tare, tare mult că te-ai amuzat!
      Ieri am avut semnal ca niciodată. Mi-am zis: să vezi numa că cineva a citit, cum am păţit cu emag, şi gata, eu, salvatoarea semnalului, am reuşit o revoluţie. Am reuşit pe naiba, azi iar n-am 😀 😀
      Te pup şi eu!

      Apreciat de 1 persoană

  30. adrianport zice:

    Daca ajuta cu ceva, eu tot Orange am aici, doar ca firma s-a rebranduit ca Salt (ceea ce suna, parerea mea, un pic mai realist si mai aliniat cu performanta retelei). Asa ca daca intri intr-o cladire care nu este complet din sticla poti sa-ti iei adio de la semnal. Bine, primesti in doua ore (daca iesi in aer liber) cate-un mesaj pentru fiecare missed call. Suni inapoi si stii sigur ca apelatul va primi, la randul sau, un mesaj in alte doua ore. Ar fi mai usor sa ma urc sus pe deal, sa fac un foc si sa dau semnale cu covoru’.

    Apreciază

Lasă un comentariu