Între două tăceri care-au inundat cârciuma, şi-a făcut loc o colindă de la aparatul de radio uitat într-un colţ întunecat. Asta dă impresia că vine de niciunde. Şi ajunge nicăieri. Toată lumea pare că o aude, dar nimeni nu o ascultă. E Crăciunul aproape. Şi noi, la ani lumină distanţă de el. Sau de esenţa lui. Ce fals sună totul. Ce forţat. Nişte glasuri chinuite pe ritmuri care nu au nicio legătură cu ce ştiam eu despre colinde. Dar ce ştiam şi eu? Sau ce mai ştiu acum? Am rămas în urmă cu moda, cu vremurile, cu viaţa, nu am timp să-i ajung pe cei care sărbătoresc „aşa cum se cuvine”. Cum se cuvine, Doamne? Şi la ce folos să mai fac vreun efort să mă aliniez unor norme atât de străine mie?
Noi, cei de aici, suntem ascunşi în fum şi întuneric. Ne învăluie ca şi cum ar vrea să ne ferească de privirile tăioase de afară. Geamul dintre lumea noastră şi cea de afară nu lasă să se vadă nimic dinspre noi înspre ei. Şi chiar şi aşa, surprind dezaprobările celor care grăbesc pasul ca şi cum le e frică sau ruşine să fie văzuţi în preajma unui loc dezolant ca ăsta. Ne judecă fără să ne vadă. Iar nouă nu ne pasă. De noi. De ce ne-ar păsa de păreile lor despre noi? E echitabilă împărţirea. Ei cred că dacă nu-s aici, sunt fericiţi. Sunt împliniţi. Şi poate chiar sunt. Dar nu faptul că nu-s aici îi face aşa. E însă mai simplu să fim mereu în raport cu alţii, asta ne ajută să cultivăm impresii. Dacă nu suntem ca cei căzuţi, avem impresia că suntem sus. Dacă nu suntem ca cei slabi, avem impresia că suntem puternici. Şi uite aşa, impresie după impresie se adună la temelia şubredă a ceea ce credem noi despre lume. Şi brusc, într-o clipă, buf!, se prăbuşeste totul ca un castel de cărţi când se împiedică cineva de piciorul mesei. De cele mai multe ori, chiar noi suntem ăia. Şi nu rămâne decât scrumul a tot ce-am crezut că suntem.
Doar câte un copil al străzii se mai aproprie, îşi face mâinile căuş şi, când vede tot golul ăsta, se întoarce şi pleacă, înţelegând parcă totul. Ce să ne ceară? Lui îi foame, nouă ne e târziu. Şi ce-am putea să-i dăm? Deznădejde are şi el destulă.
Mă uit la ei, la cei de afară, cum se grăbesc spre ţinte precise. Îi aşteaptă ceva, îi aşteaptă cineva sau pur şi simplu se grăbesc să ajungă în locul în care vor aşteapta ei: un om sau doar un semn. Un gând sau doar o altă amânare.
Era simplu când până şi zăpezile aveau un rost al lor. Acela de a încetini puţin din toată goana asta. Ne îngreunau paşii şi ne forţau să călcăm mai apăsat. Şi parcă încetinea totul.
Nici din astea nu mai sunt. Nici noi n-am mai şti ce să facem cu ele. Nu ar face decât să ne încurce. Să ne scoată din ritm şi asta ne dezechilibrează, nu ştim să ne adaptăm. Doar ne amăgim că ştim sau că putem. E şi asta o altă impresie care nu aşteaptă decât clipa aia când cineva va atinge din greşeală piciorul mesei şi… buf. Fum.
E timpul să plec spre casă. Ca toţi ceilalţi, mă voi preface că mă grăbesc deşi e ultimul loc în care aş vrea să fiu. Voi obosi repede, voi încetini pasul, mă voi opri la colţ de stradă şi-mi voi imagina că undeva, departe, doar un lin şi-un ler sparg liniştea de care am atâta nevoie.
Mi-am așezat o pânză de mătase pe buze, cum făceau odinioară femeile pentru a masca surprinderea. Prin țesătura fină filtrez cuvintele ce le voi rosti, fiindcă aproape că mi-e și teamă să recunosc ce bine mă regăsesc în ceea ce scrii.
Mi-ai dat un vis și o poezie pentru a-mi re-coloniza viața…
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Fee, dacă e nevoie de mai mult pentru asta, spune. Știi că aș face mai mult dacă…
Cum să îți mulțumesc?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deocamdată remarc faptul că în cărciuma ta e ca în opereta mea: joc de ani buni cu stil, din convingere, cu sonuri suave …
Dar nu am niciodată certitudinea că această butaforie nu se va prăvăli peste mine.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
O sprijinim de ceva solid, Fee. Să nu se prăbușească. Nu știu, poate de alte întrebări…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ca și eroul tău nu am răspunsuri la subiecte restante, stăruie în sine-mi întrebări latente, am găuri relaționale, pentru că tot timpul a fost altceva mai important de făcut în operetă, dar nu pentru mine însămi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hmm, la asta nu m-am gândit. Se nasc alte întrebări fără răspuns…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oare el chiar are o casă… Sau doar pleacă fiindcă a stat prea mult în acelaşi loc…?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Are, Dragoș, are. Deocamdată(?) Sau… 🤔
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu ştiu. Nici tu nu ştii. Doar el ştie…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Exact. El știe cel mai bine. 😉
Mulțumesc, Dragoș!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cunosc pe cineva, ce seamănă tare bine cu personajul. De la 1 la 4! Aștept cu drag continuarea!, Că tare frumos mai scrii! ❤️
Vise frumoase draga mea ❤️🌹🌹🌹
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Serios, Ileana? Înseamnă că-i credibil 😉
Îţi mulţumesc tare mult!
Să ai o zi frumoasă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da! Într-o zi îți voi spune!
O zi frumoasă suflet frumos 🤗❤️🌹
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aproximativ aceasta stare am trait-o si eu azi, gândindu-ma la aceasta “cârciuma” planetara fara precedent, în care, prin pâcla fumului gri de tigara, lumea dinlauntru, nu este la curent cu ce se întâmpla afara si viceversa. Suntem contabilizati, marcati, vaccinati, izolati, separati, îndepartati de realitatea originala, culturala, traditionala, milenara 3D, de o specie de entitati carteziene care-si etaleaza pe sticla cârciumei planetare, noile formule de organizare al alinierilor (alienarilor) planetare, utilizând formule complexe matematico-fizice binare, înselând perceptiile celor cinci simturi primare, atragând masele spre lumini înselatoare,artificiale, stergând memoria vietii normale, traditionale, prin calculatoare smartphoane si TELEvizoare. Merci pentru magnifica postare !
O noapte relaxanta, binecuvântata si o saptamâna minunata, cu iubire si Lumina Divina învesmântata, draga Potecuta !
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Noapte bună, Iosif!
Mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Ne e târziu”. Aia e. Cel mai greu de dus.
M-apropii și eu de omul cu țigara 🙂 Nici nu cred c-aveam șanse multe să scap…
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Are cineva, oare? Dacă da, să ne dea remediul 🙂
Mulţumesc, Issa!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Uneori, cand nu mai astepti si nici nu mai cauti nimic, atunci gasesti. Si descoperi ca nu e prea tarziu, sau ca mai bine mai tarziu decat niciodata. never say never.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Oare există vreun moment în care să încetăm să aşteptăm sau să căutăm?
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Da. Uneori se ajunge si acolo. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
finalul capitolului patru e ravasitor. multumim, Potecuta!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu îţi mulţumesc, draga mea!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Îmi place filtrul pe care l-ai aplicat în acest capitol asupra scrierii! Cred că mulți dintre noi se pot regăsi în câte un rol dintre cele prezentate de tine. Cel puțin așa percep eu. Căci, „ce a vrut autorul să spună”…
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc, Mugur! Da, suntem, fiecare, în câte un rol. Sau poate avem câte puţin din toate.
Autorul habar n-are ce-a vrut să spună. Dar sigur voi înţelegeţi mai bine decât el 😀
Zi frumoasă îţi doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vreau, nu vreau, mă regăsesc și eu în personajul tău, mă surprinde cu gânduri care mă încearcă și pe mine. L-aș compătimi, dar asta ar însemna să fac la fel și cu mine, iar asta nu-mi stă în fire. Așa cum zici: parcă mă consider mai sus, parcă în casa mea e mai multă căldură sufletească, pe care mă forțez tot eu să o întrețin. Mai zi-mi din rânduri care mă cuprind.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Aşa facem toţi, asta suntem toţi, Petru. Şi nu e greşit, şi nu e rău. Ba, ar spune unii specialişti în treaba aia cu dezvoltarea personală, poate fi un prim pas spre o oarecare vindecare, oricare ar fi aia, orice ar presupune. E bine să ne simţim în colţul nostru de viaţă ca şi cum e cel mai cald sau mai bun. Şi poate crezând asta, putem avea şi idei de a-l face şi mai cald, şi mai bun, şi mai…
Îţi mulţumesc mult!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Tare frumos scrii, dragă Potecuță! Așa bine ai surprins, prin personajul tău, însingurarea atâtor semeni… O lume plină de… însingurați. Fiecare cu „cârciuma” singurătății lui, încercând să privească prin fereastra opacă și prin norul de fum al tristeții, spre lumea… „celorlalți”.
Mi-a plăcut cum ai zis: „e însă mai simplu să fim mereu în raport cu alţii, asta ne ajută să cultivăm impresii”. Chiar așa facem! Și câtă dreptate ai când spui: „Doar ne amăgim că ştim sau că putem…”
Sunt convins că toate aceste pagini, atât de bine scrise, se vor regăsi cândva întrre coperțile unei cărți care merită să se zămislească.
Numai bine îți doresc, cu mult drag! 🙂
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Cât de frumos ai interpretat totul, Alex! Mai frumos decât aş fi putut eu vreodată să scriu!
Şi aşa, citind comentariul tău, am văzut şi eu lucrurile mai clar 🙂
Îţi mulţumesc mult de tot!
Of, ştiu şi eu… ştii cum sunt eu cu ideea de carte. Dar las să se scrie singur şi dacă se adună… nu zic nu. Dar nu plec cu ideea că va fi o carte. Dacă fac asta, mă pierd şi nu mai pot scrie nimic 🙄
Toate cele bune îţi doresc!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Și eu îți mulțumesc mult, dragă potecuță, deși nu am niciun merit. Pur și simplu… rândurile tale mi-au inspirat acele cuvinte! Deci tot tu ești… „de vină și divină”! 🙂
Cu cartea… exact așa să faci, cum știi tu cel mai bine. Ai mare dreptate, să o lași să „curgă singură”. Aceste înfăptuiri sunt de cele mai multe ori spontane și reușite, decât o construcție îndelung plănuită. Îți vom face… galerie, ca niște fani înrăiți ai postărilor tale atât de faine. Nici nu știi cât ne bucuri cu tot ceea ce ne dăruiești.
Numai bine, cu mult drag! 🙂
ApreciazăApreciază
Mulțumesc din suflet, Alex!
Pe lângă galerie, musai să fiți prezenți cu adevărat și dacă se va scrie, și dacă nu, măcar să punem la cale capitolele. 😀 😉
Mulțumesc pentru toate cuvintele frumoase!
ApreciazăApreciază
Ce roman super ar fi !.Fă-l vizibil,pune-l pe hârtie şi publică !.Plus volumul de versuri.Te-aş citi cu drag,aş îmbrățişa autorul prin carte😊❤A,şi vreau un autograf,ar fi frumos,o Potecuță de dor mărginită de flori de mai😊.Pupici mulți !.EŞTI UN TALENT !!!!❤❤
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Mulţumesc frumos, draga mea Floare de mai! Las să se adune gândurile, să se risipească fumul. Şi dacă adun material suficient şi pot şi am unde, public. Dar nu scriu cu gândul că scriu pentru o carte, n-am nicio şansă aşa.
Ar fi tare frumos, da! Dar eu zic că dacă va fi, trebuie să fie îmbrăţişarea aia de chiar, nu doar prin carte 😉
Te pup şi îţi mulţumesc!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu vii prin Dâmbovița ?. După ce trece pandemia.Mă găsești tu,m-au mai găsit și de la Radio 😃. Îți dau adresa când vrei.Eu cu plimbarea… mai greu.Prea multe pastile de inimă ☹️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Uf, am înţeles. Îţi promit că dacă voi avea planuri de ajuns pe acolo, te anunţ din timp! 😉
Ei, ne găsim noi, sigur! Cât ne ţine semnalul la telefon, e uşor 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce mai pot scrie, dupa ce am citit ce au scris ceilalti?
Imi place mult de tot cum reusesti sa atingi suflete.
Avem un amic care are ca „principiu” de viata sa traiasca prin comparatie. Afirma de cate ori are ocazia ca trebuie sa ne comparam cu altii daca vrem „mai mult” in viata. Nu reuseste sa inteleaga ca „mai mult” nu inseamna mai bun si nici nu inseamna acelasi lucru pentru toti.
Ce frumos ar fi sa reuseasca, toti, sa asculte colindele, nu doar sa le auda. ❤️
Zi minunata iti doresc, Potecuta!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Foarte bine ai spus, Diana! Mai mult nu înseamnă mai bun. 😉
Înleleg dorinţa de progres, dar aici nu despre asta e vorba şi tu ai subliniat tare bine!
Îţi mulţumesc tare, tare mult!
Zi frumoasă îţi doresc şi eu!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Atâtea comentarii frumoase, care surprind ce-am vrut și eu să comentez, încât tac, nu mai adaug decât felicitări, Potecuță!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Îţi mulţumesc mult de tot, Aura!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
si iar ai reusit sa atingi o coarda sensibila…si ce bine ai zis ca nu as sti ce sa facem cu zapada in ritmul alert al vietii..ca nu ar mai inceti ca alta data fluxul acesta du-te vino
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulţumesc frumos, Gia!
Cred că am huli-o dacă ar veni…
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Acum, sigur NU ne-ar mai bucura zăpada 🤔,pe vremurile astea am spune:”uf,asta ar mai fi lipsit”….Unde s-o fi pierdut inocența copilăriei,unde o fi bucuria noastră de când eram fericiți că ninge și că vine Moș Crăciun ?.Ce bătrâni la suflet am devenit….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Câtă dreptate ai, Floare de mai!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Draga mea, am simțit acut gândurile tale; am simțit cât de tare vremurile pe care le trăim acum ne-au scos dincolo de traiectoria firească a lucrurilor…m-am regăsit în toate întrebările şi neliniştile „lui”…oare de ce!? Oare chiar sunt şi eu ca el, pierdută într-o lume haotică????
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Dintr-un anumit punct de vedere, cred că toţi suntem. Sigur, fiecare cu haosul lui 🙂
Sincer? Cel puţin astea sunt gânduri pe care le-aş fi avut oricând deci nu anul le-a făcut aşa. Mai degrabă unii oameni care ne inspiră fără să vrem.
Dar stai, astea-s gândurile lui, nu ale mele 😉
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Ştiu!😁Dar ce putere are asupra de ți-a transmis gânduri aşa de profunde! Am intuit de la bun început că este un om deosebit! Soarta lui fu crudă! Deja mi-e drag!🙈😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
El dictează, eu scriu, deja suntem o echipă 😀
Ce tare mă bucur că ți-e drag!!
Te pup, Aura!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Din ce in ce mai trist, oricat ar fi de frumos textul, draga Potecuta!
Si chiar daca realitatea este si mai trista, tinand cont ca mai este un strop si Craciunul se raspandeste, sper sa azvarle peste noi si pulbere de optimism, macar un pic!
Seara buna si o saptamana luminoasa!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Personajul e conturat, Suzana, ar fi prea fals dacă l-aș face vesel dintr-o dată.
Speranța e la noi, nu la personaje. Și dacă noi n-o găsim…
Seară frumoasă îți doresc și eu! Mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cred că izolarea ne-a schimbat transformându-ne în însinguraţi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu știu, așa o fi. Dacă se regăsește atâta lume în rândurile astea, așa o fi.
El sigur nu de la izolare e așa.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Trist, tare trist, dar frumos. Astept cu nerăbdare continuarea, Potecuță!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îţi mulţumesc mult! Vine ea cândva… 😉
ApreciazăApreciat de 2 persoane