Şapte, luate câte şapte

Taaa-daaaam, am primit o leapşă! Diana m-a strigat şi eu n-am zis nu, nu am zis nici da, am zis că văd. Şi am văzut. Că dacă mai stăteam să mă gândesc, ajungeam să scriu „păi azi e Crăciunul, ce să mai fac?”. M-am organizat şi am zis că hai să scriu azi, că cine ştie ce nebunii îmi mai trec prin cap zilele următoare şi nu mai am timp de leapşă. „7 lucruri de făcut până la Crăciun”. Problema mare e că am o problemă. Să vă spun o poveste? Bine, vă spun, voi aţi insistat 😀
După ce am aflat că Moşul a îmbătrânit puţin şi nu mai ajunge la toţi copiii să le împodobească şi bradul, şi ar avea nevoie de puţin ajutor de la cei mai mari, să aibă timp de brazii celor foarte mici, asta a devenit treaba mea. În 24 se întâmpla. Mama era-nchisă-n bucătărie, să fiarbă sarmale, tata, dacă aveam noroc, turna vin şi ţuică în sticle, din damigene. Dacă nu aveam noroc, înseamna că aveau alţii ghinon mai mare decât nenorocul nostru sau, din contră, îi ajuta să scape de ghinion. Apoi eu plecam cu colegii la colindat la profesori, veneam acasă devreme, la profesori nu se merge-n toiul nopţii, desfăceam cadourile, cât se putea între deschis uşi colindătorilor, mâncam, tot când puteam, dar nu prea puteam. De pe la ora 17 şi până se făcea dimineaţă, uşa noastră nu apuca să stea mult închisă. Grupuri, grupuleţe. Şi din cele care intrau apoi în casă, şi din cele care mergeau din uşă-n uşă deci nu veneau special pentru noi. Au fost şi momente în care unii erau în sufragerie, la un păhărel, alţii colindau la uşă, alţii urcau scările. Mda, toţi din cei care veneau special la noi deci împarte-i, dacă poţi. Dar era de poveste cu ei toţi colindând!

A doua zi, 25, se dormea mai multişor prin unele camere (se aude, mama?) că ei se culcau, cum am zis, dimineaţa, şi mai puţin în altele (ce vremuri, atunci eram şi eu om, mă trezeam devreme, acum dorm de rup). Se trezeau şi iar, dacă aveam noroc, tata stătea acasă. Dacă aveau alţii ghinion, vă pup, iubitelor, nu ştiu când mă-ntorc. Şi în 25 e ziua mamei mele (Diana, ce zici de coincidenţa asta frumoasă?) aşa că sărbătoream noi trei şi atât. Nu venea nimeni decât spre seară câţiva prieteni, puţini, că toată lumea stătea acasă, că aşa era de Crăciun. Şi aşa am învăţat. Şi aşa simt eu că îmi face bine: cu tihnă.

Şi m-am făcut mare. Şi în primul meu an de muncă, în 25, am muncit. Şi în al doilea la fel. Şi în altul, în 24. Şi tot aşa. Anul ăsta, în 26 voi fi la muncă. Nu, nu mă plâng. Deloc chiar. Vă rog mult, nu mă compătimiţi. Sau, dacă o faceţi, nu-mi spuneţi. Nu vreau să aud că vai, ce nasol, că nu se poate, că vai, cum să munceşti în ziua de Crăciun? Ei, se poate. M-am obişnuit, mi se pare perfect normal. La fel cum poate unora le va părea imposibil de acceptat. Şi nu sufăr absolut deloc.
Ce vreau să spun e că-n primul an, când am auzit că-n 25 sunt la muncă, m-am blocat. Adică stai. Adică eu ce fac cu mâncarea, când o mânânc? Şi cât să cumpăr? Şi ce cumpăr? Păi trebuie salată beuf. Trebuie icre. Trebuie aia şi aia şi aia. De ce? Că e Crăciun. Şi apoi am zis eeei, frână. Ia stai, fată. Păi tu ce-ai învăţat de acasă?
Şi au urmat ani fără nicio agitaţie. Aha, deci muncesc în 25. Am 24 liber, ce fac cu el? Împodobesc brad, aspir, şterg praful, şterg ce e de şters, asta ca ultim retuş, curăţenie e deja, fără mutat mobilă, asta chiar nu.
Şi din 27 programul de muncă era normal. De când am terminat facultatea, niciodată n-am avut vacanţă de Sărbători. Nu au fost perioade cu zile-ntregi la care să te gândeşti că trebuie să ai ce mânca, să ai ce le da musafirilor, să ai ce îmbrăca, să ai ce şi ce şi ce. La mine nu a fost niciodată aşa. Deci ce planuri, ce liste, ce agitaţie? Nu am. Cadouri, brad, mâncare puţină, că mult e mult 😀 şi linişte. Mergeam la colindat, veneau colindători în 24. Anul ăsta, nici asta. În 25 acasă, în tihnă şi linişte.

Nu am planuri, chiar nu am.  Adică nimic special. Ăăăă, cumpăr pâine şi suc. Şi prăjituri. Sarmale am, mulţumesc de întrebare. 😀 Am citit la fetele mai harnice decât mine, nu aş face decât să repet ce-au scris ele, mai bine decât aş face-o eu: cumpărături, ultimele cadouri şi atât. Nu am făcut şi nu voi face nimic special. Crăciunul, pentru mine, e cu împăcare. Şi iar zic, cu linişte. Mai zic ceva şi gata:

Aş avea o întrebare
Şi să-mi fie cu iertare:
Dincolo de tot şi toate,
De ce tre’ să fie şapte?
De-acum, da, sunt şapte zile
Pân’ Ajunul o să vie,
Dar leapşa-i de mai demult
De ce şapte? Vă ascult.
Să fie ca în poveşti
Sau ca-n chestii mai „lumeşti”?
Ştiţi, piticii erau şapte,
Şapte ţări şi şapte ape,
Şapte lacăte de spart
Pân’ la fata de-mpărat.
Revenim şi pe pământ,
7 ani pare că sunt
Plini de ghinion chiar toţi,
De-ţi faci oglinda bucăţi.
Sau, mai nou, de nu trimiţi,
Mesaje de la tâmp… pardon
Cu „Amin”, pisici, cafele,
La toată lista, măi nene.

Şi mai am o întrebare,
Iar să-mi fie cu iertare!
Trebuie toate legate
De Crăciun? Sau deşirate,
7 zile, 7 fapte?
Că aşa e simplu, frate:
Dorm, mănânc, mă spăl pe ochi,
Merg la muncă… mă deochi
De atâta hărnicie
Oooh, şi câte-or să mai fie!
Dar de trebuie legate,
Am îmbulinat-o, frate! (ăsta-i fratele lu’ ăla de mai sus deci nu se pune repetiţia, îs doi diferiţi)
Nu fac multe de mâncare,
Nu, nu fac nici măcar sarmale,
Le primesc făcute gata,
Nu pot face pe deşteapta
Sau pe marea gospodină,
Pentr-un like sau o bulină,
Sau că mvai, ce tare mi-s,
Mi-s pe naiba, nu, nu mi-s.
Vă spun drept, nu mi-e ruşine
Treaba asta nu-i de mine.
Nu că n-aş şti să gătesc,
Dar eu chiar nu mă spetesc
Să întind o masă mare
Doar pentru că-i sărbătoare.
Fac puţin, ce ştiu că place
Restul… rabde, n-am ce face.
Şi mai am o-ncurcătură:
De Crăciun, am tot o gură.

Din cadouri am cam dat,
Multe prin curierat,
M-am grăbit, ştiu, nu ţipaţi,
Altfel ajungeau de Paşti.
Curat? Fac, şi nu glumesc
Dar nici nu exagerez.
Nu dau jos pereţi, perdele,
Nici „lună” nu fac din ele.
Nici nu voi bate covoare,
Că sunt mici şi că le doare,
Am făcut în izolare,
Serios, ce rost mai are?
Dacă e curat oricum,
Zugrăvesc că e Crăciun?
Sufletul să fie cald
Şi curat şi împăcat
E mai greu să umbli-acolo
Decât cu aspiratorul.

Aşadar, nu am ce scrie,
Mai mult de o poezie.
Îl aştept cu drag şi dor
De colinde în pridvor,
De zăpadă şi strămoşi,
De Lumină şi de Moş.
Şi Îl rog pe Dumnezeu,
Atâta cât pot şi eu,
Să ni-l dea cu sănătate
Şi cu spor în tot şi toate,
Şi atât, de nu e mult,
Să nu uit de ce e sfânt.
Că-alergăm pe-acest pământ,
Că mâncăm puţin sau mult,
În case strălucitoare
Sau doar cu o lumânare,
Lângă brazi impunători,
Minunaţi, multicolori,
Sau avem doar o crenguţă,
La icoană, pe-o măsuţă,
Crăciunul vine oricum,
Să-l primească omul bun.

Gata! Dacă cineva o vrea, vă rog să vă serviţi. 🙂 Trebuie să scrieţi 7 lucruri de făcut până la Crăciun, asta e leapşa, eu am făcut-o varză, nu mă luaţi în seamă.
Mulţumesc, Diana! Iartă-mă, te rog. Atât am putut 😳

Foto