Gânduri prin fumul de ţigară III

Plouă. Aberant şi frenetic. De două zile. Nu ştiu dacă e mult, cum nu ştiu nici dacă e puţin. Totul în jurul meu e relativ: timpul, ploaia, cârciuma asta obscură, oamenii din ea, oamenii din oameni, gândurile lor, şi eu. Plouă de două zile, dar pentru mine e ca şi cum ar fi plouat secundă după secundă, oră după oră, zi după zi, de la începutul lumii, de la un capăt de pământ la altul, de sus până jos şi de jos până sus şi iar invers şi iar de la capăt. Rece şi tăioasă, intră în pământ şi intră în piele, în vene şi oase, picătură cu picătură, până se confundă cu fiecare celulă, de ajungi să nu mai ştii cât eşti gând şi fum şi cât eşti ploaie. Apoi încearcă să evadeze din tine. Ca şi tine. Şi tu te zbaţi să ieşi, să scapi, să fugi, să dispari, să te cauţi şi apoi să uiţi. Să te uiţi pe undeva, prin viaţă. Şi să-ţi vezi de viaţă mai departe. Aşa, de unul singur. Fără de tine. Şi culmea, să nu-ţi pese. Ploaia aia care te inundă se adună pe undeva pe la colţ de ochi, întunecă priviri, apleacă umeri, încetineşte paşii, încărunţeşte tâmple, face orice să scape. Şi reuşeşte cumva. Dar tu? Ea te inundă şi apoi te pustieşte. Dar tu? Tu nici măcar asta nu mai poţi face.

Încerc să mă împac cu ploaia. Am urât-o ani întregi, toamnă după toamnă. La fel de mult pe cât o iubea ea, am învăţat să o urăsc eu. Da, iubea ploaia. Şi pe mine. Ea mă iubea, eu îi scriam poezii de dragoste în care făceam uneori să plouă. La început, doar de dragul rimei. Apoi doar de dragul ei.
Mi-a spus într-o zi, în joacă, că iubeşte cu disperare ploaia. Şi pe mine. În altă zi, când nu se mai juca, mi-a spus doar că iubeşte cu disperare. Şi n-am aflat niciodată dacă tot despre ploaie vorbea. Sau despre mine. Am fost prea laş să încerc să aflu.
Avea motive s-o iubească, în jurul ei ploua aşa cum n-am mai văzut niciodată să plouă în jurul cuiva. Nu ştiu dacă ea făcea ploaia să pară că se strecoară, să n-o rănească prea tare cu atingeri, sau ploaia o făcea pe ea să pară mai firavă decât era, dar atunci se întâmpla ceva cu ea. Şi cu ploaia. Cu ea în ploaie şi cu ploaia în preajma ei. Şi am înţeles.

Nu i-am spus niciodată „te iubesc” atunci când o iubeam. I-am spus abia atunci când nu mai aveam ce să ne spunem. Şi când oricum n-a mai contat. Dacă i-aş fi spus când o simţeam, aş fi muşcat aproape vulgar din tot ce simţeam. Le-am spus-o altor femei înaintea ei. Minţind, căutând scuze, crezând că aia era iubire, ca o încercare jalnică de cucerire, ca încercare la fel de jalnică de ieşire din ce credeam că e iubire. Nu-i puteam spune acelaşi lucru. Ar fi trebuit să inventez altceva. Eu, poetul, ar fi trebuit să ştiu o altă formulă. Dar n-am ştiut. Am căutat, am schiţat începuturi de vers pe care le-am aruncat, ucigându-le înainte de a le lăsa să se nască. Şi apoi am tăcut. Am continuat să-i scriu poezii în care vorbeam despre iubire şi uneori şi despre ploaie până când n-am mai avut cui.
Într-o zi, a plecat. Sau a murit. E acelaşi lucru.
În ziua în care m-a lăsat fără ea, am fost convins că cel mai firesc lucru din lume ar fi să nu mai plouă niciodată. Atunci am crezut că ploaia a fost doar un moft al ei, că pentru ea a fost inventată. Şi că acum ar trebui să plece şi ploaia. Sau să moară. E acelaşi lucru. Dar ploaia mi-a rămas. E tot ce mi-a mai rămas. Şi tot ce-am urât de atunci. Până când nici asta n-a mai contat.

Plouă. Aberant şi frenetic. De două zile. Nu ştiu dacă e mult, cum nu ştiu nici dacă e puţin. Pentru mine plouă de la începutul lumii. Şi va ploua până la sfârşitul ei.

Acest articol a fost publicat în Gânduri prin fumul de ţigară și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

85 de răspunsuri la Gânduri prin fumul de ţigară III

  1. Issabela zice:

    În sfârșit, ești un „el”… Încerc să glumesc, ca să nu mă las pradă ploii, iubirii pierdute și imposibile, timpului implacabil, neputinței lui, în ciuda frumuseții vorbelor scrise… 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  2. Cristina zice:

    Nu știu de ce, dar mi-am imaginat că vocea lui seamănă cu cea a lui Florian Pittiș, iar apoi am citit, cu tonalitatea aceea plăcută a lui și m-am simțit de parcă ascultam o piesă de teatru radiofonic. Bineînțeles că nu mi-aș fi dorit să se mai termine vreodată, atât de mult îmi plăceau cuvintele, vocea și povestea care se contura, chiar așa tristă cum e, fiind ca-n viață și, astfel, frumoasă. Mi-a plăcut mult și „a plecat. Sau a murit. E acelaşi lucru.” … Întocmai! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  3. Așa o felie zdravănă de suflet…
    Îmi place tare mult cum curge epicul tău, dublat permanent de poeta care ești.
    Îmi place ”el”! Și îmi place și ”ea”. Puține femei sunt frumoase în ploaie.

    Apreciat de 2 persoane

  4. ina02s zice:

    Ură și drag de ploaie. Și totate acestea din vina ei, oarecum. „Ea mă iubea, eu îi scriam poezii de dragoste în care făceam uneori să plouă. „. E atâta ploaie in lume, de la început până.. „Pentru mine plouă de la începutul lumii. Şi va ploua până la sfârşitul ei.”.
    Mulțumesc de emoție.. 😘❤️

    Apreciat de 1 persoană

  5. E tot o poezie! Încă de pe vremea când se fuma în crâșmă. Neștiind exact cine se ascunde sub Poteci de dor, aș putea crede că ești un El de fapt. Unul romantic. PS. Ai scris frumos, potecuță!

    (Dacă vrei mister, s-au schimbat o groază de lucruri în ultima vreme. Messengerul meu de pildă a devenit enervant pe desktop, iar pe wordpress ca să comentez pe propria mea pagină îmi cere să mă loghez! Să dau adresa mea de email că va rămâne secret! Și când apreciez vreo postare, nu se vede decât ”Tu și încă…”
    Weekend frumos, potecuță!

    Apreciat de 1 persoană

    • Îţi mulţumesc, Erika!
      Voi face aşa: prima dată îl iau ca pe un compliment: dacă am reuşit să scriu ca şi cum ar fi un bărbat la taste înseamnă mult, foarte mult. Nu mi-am propus să intru în pielea vreunui bărbat cu fragmentele astea, dar dacă totuşi am reuşit, e foarte bine.
      Apoi, după ce mulţumesc pentru compliment, zic că pe de altă parte sunt puţin, doar puţin, amărâtă: Erika, sunt 7 ani de când ne citim. Chiar nu am convins în tot timpul ăsta că nu mai există nici urmă de îndoială? 🙄
      Zic asta pentru că sunt păţită: am scris undeva, la un comentariu, nici nu mai ştiu unde, ca o continuare a unei glume făcută de autorul textului că: cum ar fi zău, să fiu bărbat? Hahahaha.
      Ei, nu vrei să ştii ce-am păţit în privat. Ce înjurături şi ameninţări şi să-mi faci, să-mi dregi, de la un debil mintal care culmea, îmi citea blogul. Că vezi Doamne sunt bărbat şi cuceresc femei pe blog. Mi-e silă şi acum când îmi amintesc. Deci n-aş vrea să citească iar pe diagonală şi să nu priceapă nimic, că na, nu e capăt de lume, dar unii nu pricep o glumă sau o ironie.
      Mulţumesc frumos, draga mea! Weekend frumos şi ţie!
      Pfuai, atâtea schimbări? Sper să se potolească, ne ameţeşte de cap rău de tot. Cu messul nu ştiu, îl folosesc doar din telefon. E nasol şi cu el? 🙄

      Apreciat de 2 persoane

      • Oh, ar fi trebuit să te oprești la punctul 1. A fost o laudă, poate nu prea reușită, dar …nu-mi ies toate impecabile, nici mie! În niciun caz nu mi-ar fi trecut prin cap punctul 2. Acum dacă ne-am lămurit, pace și prietenie! it s` not easy to say sorry, așa că…hai să ne facem că am zis: I `m sorry!

        Apreciază

  6. Oana zice:

    Mi-era dor de textul tau…asa…

    Apreciat de 1 persoană

  7. “Nu ştiu dacă e mult, cum nu ştiu nici dacă e puţin.” cu voia ta, am sa dedic capitolul de azi unei amintiri. fara sa stii, ai scris aici despre chiar un real si despre chiar o intamplare. multumesc!

    Apreciat de 2 persoane

  8. Iosif zice:

    Geniala, profund sensibila expunere sentimentala ! Merci pentru delectare !
    Ploi timpurii si ploi târzii, ca lacrimile limpezi de copii. Vise si gânduri asternute pe câmpii, simbol al dorului de oameni vii, eliberati din lanturi si din puscarii. Plânge pamântul, plânge marea, cerul, plâng basmele, legendele ce si-au pierdut misterul. Potop de ape se revarsa peste-ntreaga lume, Dar Dumnezeu, mai poate face înca o minune-n lume.
    Un Weekend magic, minunat doar cu senin în Suflet binecuvântat, draga Potecuta !

    Apreciat de 2 persoane

  9. Ileana zice:

    Felicitări ! Citind, eram în ploaia de început fără de sfârșit…
    Mi-a plăcut !
    Vise frumoase 🤗❤️

    Apreciat de 1 persoană

  10. Și la mine plouă, dar în zadar o caut pe ”ea”, printre picături. Și totuși, iubesc această ploaie, cât o fi ea de monotonă. Iar dacă, prin perdeaua aceea subțirică de apă căzătoare, ar apărea și trupul ei suav, pur și simplu aș adora ploaia. Până la sfârșitul lumii. Mulțumesc pentru că ne-ai mai oferit un episod de ”Gânduri prin fumul de țigară”.

    Apreciat de 1 persoană

  11. tink3rbe11 zice:

    Ploaia insista să îi amintească, ploaia ,de fapt este ea…poate într-o ultimă încercare…dar oare mai are rost?

    Apreciat de 2 persoane

  12. Marina Costa zice:

    Superb, Potecuta! Ar trebui sa ti le aduni si tu intr-un volum. Si versurile, si proza… adica doua volume!

    Apreciat de 1 persoană

  13. Aura B. Lupu zice:

    Tare frumos mai plouă la tine, cu cuvinte, Potecuță!

    Apreciat de 2 persoane

  14. Ana May zice:

    Peste ploaie, peste toamnă, peste vânt, peste toate, rămâne iubirea…așa sper…

    Apreciat de 1 persoană

  15. Ella zice:

    Nu prea imi gasesc cuvintele de lauda dar este superb ce ai scris!
    Proza ta ma face mai mereu sa mi se înmoaie genunchii!
    Si eu urasc ploaie … dar poate ca o si iubesc in aceeasi masura cum o iubea ea!
    Mi-ai amintit … „Ploua, ploua ploua….”
    Hai sa bem una mica! Vii tu aici sau … ?!
    Te îmbratisez draga mea!

    Apreciat de 1 persoană

  16. 1lauralaly zice:

    Uneori nu ajung cuvintele sa descriu ce simt dupa un text scris de tine. De fapt, text e prea sec, e suflet, emotie. Ai un penel in fiecare cuvant. Tu pictezi emotia, ii dai culoare, ba chiar si compui melodii din cuvinte. Superba dragoste, traita cu fiecare picatura, fum de tigara si pulsatie a cuvantului.
    Ploaia iubire, ploaia companion si poate in final vindecatoare si linistitoarea tumultui prins intre un ieri perfect si un azi ratacitor.
    Te imbratisez si multumesc pentru emotia dintr-o zi de nici nu stiu iarna sau toamna..🤗🤗🤗

    Apreciat de 1 persoană

    • Faptul că sufletul tău simte această emoţie de care spui şi găseşte un locşor şi pentru aceste rânduri, şi nu doar pentru ele, face ca aceste gânduri să fie şi mai frumoase, le dă farmec. Şi îţi mulţumesc pentru asta! Şi pentru fiecare cuvânt pe care mi-l laşi şi care-mi aduce de fiecare dată un zâmbet şi o încurajare!
      Te îmbrăţişez, draga mea! Şi îţi mulţumesc mult!

      Apreciază

  17. Diana zice:

    Potecuta, pot sa aprob (un fel de a spune) ceea ce s-a scris mai sus despre acest minunat poem in proza. Subscriu! ❤️
    Ploaia „rea” e a lui, ploaia „buna” e a ei – exista ploaia rea, care inunda, distruge, si exista ploaia buna, care racoreste, da viata. Cand incepe sa ploua 😊 nu stim niciodata daca va fi o ploaie buna sau o ploaie rea – ne bucuram si-o traim din plin sau ne temem si ezitam sa ne bucuram.

    Hai, ca tac! 😊 Imi place foarte mult cum ai scris, ce ai scris.
    Weekend frumos iti doresc.

    Apreciază

    • Ce frumoasă viziune, Diana! Sincer, nu m-am gândit la asta. Dar e superbă imaginea asta cu ploaia rea şi ploaia bună şi da, bine spui, aia e rea îi aparţine lui…
      Îţi mulţumresc tare, tare mult! Weekend frumos îţi doresc, cu drag mult!

      Apreciat de 1 persoană

  18. Nu știu ce mă întristează mai tare, plecarea ei sau ploaia. Cert este că totdeauna asociez ploii o plecare. Plecarea unei persoane iubite sau, poate, a soarelui de care sunt îndrăgostită.

    Apreciază

    • Uf… Aşa e, Constanţa! Fiecare asociază un ceva cu altceva. Poate fi trist şi dureros, poate fi ceva foarte plăcut. Ploaia nu are nicio vină însă.
      Ştii, mă gândeam, dincolo de orice, fără nicio legătură cu nimic, la oamenii care au rămas fără culturi sau fără case din cauza ploilor. Nu trebuie să mă simt vinovată că o iubesc pentru asta. Nu înseamnă că-s insensibilă. Nu?
      Am zis, e fără legătură cu nimic deci nu comentariul tău mi-a trezit aceste gânduri. Mă întrebam doar.
      Unii dansează-n ploaie, alţii fug de ea. Ţine de percepţie şi atât.
      Deci cumva am pus bine plecare în contextul ploii 🙂
      Îţi mulţumesc mult!

      Apreciat de 2 persoane

  19. Ecoarta zice:

    Abia acum l-am vizualizat! Până acum era doar un contur cenuşiu păşind agale, fără țintă, prin cenuşiul vieții. Dar ai adus-o şi pe „ea”, Eva cea de toate zilele. O văd gingaşă, aproape străvezie, dansând în ploaie…iar el?! Ca bradu-n munte…
    Nu mai zic nimic!
    (Am mai scris un comentariu, dar a zburat…)

    Apreciază

    • Încep cu finalul: nu e comentariul pe nicăieri, nu ştiu unde s-a ascuns 😦
      Frumos i-ai vizualizat şi tare mă bucur că se poate face măcar un contur din rândurile astea. Îmi place cum o vezi pe ea!
      Îţi mulţumesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

  20. adrianport zice:

    M-as fi gandit ca ploaia o va aduce, poate, inapoi. Mi-ar fi fost usor sa-mi construiesc aceasta poveste pentru ca as putea locui intr-un loc in care ploua tot timpul. Aproape tot timpul. As lua vitamina D pastile si-as sta sa ascult zgomotul stresinelor, fara sa-mi fie prea des dor de soare. Doar de ea.

    Apreciat de 1 persoană

  21. Pingback: 7 lucruri de făcut până la Crăciun - De-ale Dianei

  22. Potekutze

    Eu ador ploaia, dar toamna aceasta, cred că din cauza pierderii suferite, picăturile ploii mi se par lacrimile întregului pământ …
    Sper ca anul care vine să ne readucă zâmbetul, speranța…Mare este Dumnezeu! Te pup scumpa mea!

    Apreciază

  23. ooo Doamne, cat de frumos ai putut sa scrii… Mi-a intrat in suflet, ai atins de multe coarde sensibile..

    initial m-ai dus cu gandul la bacovia, apoi la un „one man show” vazut acum ceva timp, apoi ai zis un mare adevar :” i-am zis ca o iubeam cand nu mai aveam nimic de zis si nu mai simteam”….

    Apreciază

  24. castanman zice:

    „Într-o zi, femeia care scria poezii a murit. Natura și Dumnezeu au fost indiferenți, iar lumea a încercat să compenseze pierderea printr-o plonjare în atemporal și gregaritate excesivă.

    Înțelepții spun că nu ne putem lecui de moarte. Știința confirmă acest lucru și recomanda izolarea dimensiunii uzurpatoare a timpului, aia cu amintirile. Și să nu uităm că orice călătorie pe care o facem e pentru a fi singuri. De asemenea, e interzisă siluirea timpului dincolo de legile mecanicii newtoniene.

    Dostoievski are un tip, Feodor. pe care îl caracterizează în trei propoziții: ” îl podidiră lacrimile. Era sentimental de felul lui. Hain și sentimental. ” Întodeauna am uitat să trec în CV chestia asta, deși o rostesc la fiecare spovedanie.

    Femeia care scria poezii se pare că nu a existat. Cum nu cred că a exitat nici Lazăr, dintr-o altă poveste. Matematica sugerează c-ar fi o asimptotă la existența-mi absolut plicticoasă, nedivizibilă cu doi.”
    E o chestie scrisă mai demult. În zona asta m-ai dus cu textul tău. Un text foarte frumos, Po.

    Apreciază

  25. Florina zice:

    Suferă tare poetul ăsta al tău, „dureros de dulce”, cum ar spune Eminescu. Foarte simpatic l-ai conturat, ne-a devenit drag pentru că e așa de uman…

    Apreciază

  26. anasylvi zice:

    Si la mine ploua deja de zile bune si cred ca am inceput sa ruginesc la balamale, insa tare m-a emotionat povestea acestui anonim. Mi-au venit si atatea pise in minte, printre care Ducu Bertzi, „M-am indragostit numai de ea”.

    Apreciază

    • Pfuai, acum o dau în bălţi, că romantism nu mai e. În vară, s-au făcut şanturi în faţa blocului, între blocuri, adică. Au fost alegerile pentru primari, a ieşit iar miss univers a noastră, s-au sistat lucrările şi a rămas totul aşa. Ştii cum e? Cu şalupa cred că ies, altfel papucii mei arată de zici că vin din canal. Noroi de nu se poate.
      Deci deşi iubesc ploaia, deja e mult şi pentru mine 🙄 😀
      Mulţumesc mult, Ana! Aaah, da, superbă piesa!

      Apreciat de 1 persoană

  27. Roxana Neguț zice:

    Superbe rânduri, draga mea! Mi-ar placea atat de mult sa citesc un roman scris de tine! Acesta ar fi inceputul perfect! Despre finalul unei povesti de iubire, despre un El si Ea, despre ploaie. Sper sa te inspire perioada aceasta! Te pup si te îmbrățișez cu mare drag!🤗😘💐

    Apreciază

  28. Drugwash zice:

    Totul e aşa cum trebuie să fie. Lacrimile sînt la locul lor, îşi îndeplinesc datoria. Amintirile sînt de strajă.

    Apreciază

  29. Pingback: Gânduri prin fumul de ţigară IV | Poteci de dor

  30. Filozofează, nu glumă, personajul tău și poartă în el atâta tristețe încât parcă ai vrea sa-i aduci alianțe, cumva. Și plouă… chiar plouă.
    Fug la episodul următor. 😊

    Apreciază

  31. Pingback: Gânduri prin fumul de ţigară V | Poteci de dor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s