Nu am nimic de zis

Astăzi, poate mai mult decât în alte zile, s-a vorbit aproape peste tot despre oferte, super-oferte sau reduceri. S-a vândut şi s-a cumpărat. S-a vânat şi s-a luptat. Pentru a nu rata. Bucurii de moment, mai mari sau mai mici, s-au înşirat în funcţie de numărul de clickuri pe „adaugă în coş”. Nu despre asta vorbesc, e doar o constatare pe care am vrut să o am aici, ca introducere la ceva ce nu ştiu nici eu unde va ajunge, pentru că nu ştiu exact ce vreau să spun. Dar oare chiar trebuie să spun ceva? De ce? Doar pentru că e public locul ăsta în care mă scriu? Şi asta mă obligă? De ce n-aş avea voie pur şi simplu să înşir gândurile aşa cum se năpustesc, fără formă, fără fond, fără substanţă, fără direcţie şi poate fără niciun sens? Nu sunt expertă-n mai nimic, de ce aş scrie neapărat ceva care să transmită ceva? Uneori îmi vine aşa, să public o pagină goală, fără titlu, fără etichete, oricum nu ştiu exact ce să scriu acolo, fără imagine, fără categorie, fără nimic. Dar nu mă lasă wordpress. Şi mi se pare nedrept. Dacă n-ai nimic de zis, n-ai dreptul să spui nimic. Dar dacă n-ai nimic de zis, n-ai nici dreptul să le spui altora asta? Ar trebui să se poată. Măcar atât. Să fim lăsaţi să spunem, să strigăm, dacă vrem, că azi n-avem nimic de zis. Şi să arătăm asta, afişând pagini goale. Câte astfel de pagini ar fi publicate zilnic, oare? Câţi dintre noi recunoaştem că uneori pur şi simplu nu avem nimic de zis şi câţi o şi arătăm, asumându-ne asta? Nu am nimic de zis, dar sunt. Aici sau pe undeva…

Am primit recent, nu ştiu dacă au trecut zile sau săptămâni de atunci, pur şi simplu nu mai pot ţine pasul cu timpul în zbor, un like la o postare de acum câţiva ani. Nu contează care a fost postarea. Am tresărit puţin, e o surpriză fiecare semn dat unei frânturi din mine peste care până şi eu am lăsat să se aşeze praful. Nestingherit se aşază, nu-l tulbur nici măcar cu privirea. Mi-a venit să strig nuuu, nu mai citi, lasă, e scris demult. Ca şi cum scrisul care implică o emoţie sau un gând avute cândva se poate demoda. Ca şi cum încercăm cumva să ne dezicem de noi, cei de atunci. Cum am făcut cel puţin o dată-n viaţă cu cel puţin o fotografie din trecutul de ieri sau cel de acum o viaţă şi o zi, că aşa era moda atunci, aşa se purtau hainele, părul, decorurile. Râdeam şi noi, uneori cu obrajii aprinşi, când spuneam asta. Încercam parcă să ne scuzăm pentru ce vedeam. Mai ştim ce simţeam atunci când cineva ne-a spus să zâmbim înainte de a apăsa butonul care declanşa şi blitzul?? Şi astea s-au demodat între timp? Şi de asta ne e puţin jenă?
Dar nu contează, spuneam de scris. Putem evolua, sigur. Unii au făcut-o. Scrisul se şlefuieşte, condeiul se mai poate ascuţi sau toci, mesajele se ascund mai bine sau, din contră, se scot mai bine-n evidenţă. Dar mâinile care scriu rămân aceleaşi. Poate mai tremurânde, poate mai nesigure, poate mai încete. Dar aceleaşi. Şi ochii care trec peste scris sunt la fel. Deşi poate între timp s-au întunecat puţin. Sau poate au primit în dar strălucire nouă, cine ştie.
De ce, ziceam, să ne fie ruşine? Nu. Eu, eu am scris atunci. Mai prost sau mai bine, dar eu. Ştii, îmi amintesc ce m-a făcut să scriu aia. Am plâns atunci. Sau am râs în hohote. Sau chiar nu-mi amintesc nimic, dar ceva sigur m-a făcut pe mine să mă înşir atât de mult la vorbă. Sunt eu acolo. Cu toate ale mele. Cele de atunci.

Îmi aminteam vag ce-am scris aşa că am recitit. Şi am mai poposit puţin şi la postările de pe lângă aia. M-a tulburat puţin secţiunea de comentarii. Am găsit acolo oameni despre care nu mai ştiu nimic. Blogurile le sunt abandonate. Sau închise. Cele închise sunt măcar un semnal că au decis la un moment dat că nu mai vor să scrie. Sau nu acolo. Dar cele lăsate aşa, ca şi cum ai lăsa o uşă întredeschisă, ştiind că ieşi doar pentru câteva minute…
De doi dintre ei am încercat în trecut să aflu din blog în blog, căutând un semn, ştiind pe unde mai lăsau comentarii. Erau în vârstă şi vreau să cred că au lăsat blogurile pentru a avea timp mai mult pentru nepoţi…
Dar revin la ideea de început. Ar fi bine dacă ne-ar lăsa wordpress să publicăm, din când în când, când credem că nu avem nimic de zis, o pagină goală care să spună totuşi, deşi pare că nu spune nimic, ceva despre noi, cum ar fi: nu am nimic de zis. Dar sunt aici. Ar fi o super-ofertă să fie aşa.

foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

87 de răspunsuri la Nu am nimic de zis

  1. stela9 zice:

    Potecuțo, mereu ai ceva de spus🙂

    Apreciază

  2. Diana zice:

    Atunci cand nu ai nimic de zis scrii astfel? Imi face placere sa te citesc cand… nu scrii. As citi paginile albe pe care le-ai publica. 😊

    Stiu si eu cateva bloguri care par a fi ramase in „suspensie” – tot ale unor oameni mai in varsta. Si-mi tresare sufletul gandindu-ma ca e posibil ca usile acelea sa nu le mai deschida nimeni larg.

    Cum sa ne fie rusine de ceea ce am scris candva? Am observat la unele persoane ca au mai sters unele postari – cele care nu se mai „potriveau” prezentului. Cred ca e o aiureala… Avem dreptul (si) sa ne schimbam opinile pe masura ce trece timpul. Poate ca azi cred ca e bine/frumos un „ceva” si maine, acelasi ceva, mi se va parea ca-i foarte rau/urat = am mai invatat, am avut alte experiente si etc. 😊

    Nooo, „nimc de zis” al tau mi-a provocat un val de cuvinte. E drept, nu-s prea sigura ca am si zis ceva; sunt sigura doar ca am scris multe cuvinte. 😊

    Weekend frumos iti doresc, Potecuta! ❤️

    Apreciat de 3 persoane

    • Și să fii sigură că m-ai bucurat nespus cu ce ai zis!
      Mi-ai dat de gândit. Da, ne schimbăm, da, învățăm, ne mai schimbăm păreri, gusturi, preferințe. Asta nu înseamnă că ne dezicem de noi, cei de ieri. Deci ai punctat perfect!
      Îți mulțumesc mult, draga mea! E bine tare să știu că m-ai citi și mă citești oricum.
      Te îmbrățișez cu drag! Weekend frumos!

      Apreciat de 2 persoane

  3. Roxana Neguț zice:

    Frumos, Potecuta! Poate sa construim noi o zi a paginilor albe iar cititorii sa intre si sa lase cate un gand, daca vor. Un weekend minunat, draga mea!🤗😘💐

    Apreciat de 3 persoane

  4. Issabela zice:

    Nostalgii… și mi-ai adus aminte de mine acum vreun an, cred. cred că pentru o temă de-a celui mic era. Îmi trebuia musai-musai o poză cu o pagină albă, goală. Nu ca a ta, ci să fie goală din margine în margine. Nu a fost chip să găsesc, oricîte search-uri am dat în fel și chip. Mai țin minte și că, exasperată, am încercat să pozez o coală albă de hîrtie și camera telefonului nu voia. Ieșea galbenă sau alte bazaconii. Nu mai țin minte cum s-a terminat… dar se pare că nu merge cu foile goale virtuale… 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  5. tink3rbe11 zice:

    Spune tu cine te-a supărat, spune…că mă duc și-l fluier și-l bat cu aripile de nu se vede.
    Câte pagini albe aș avea….

    Apreciază

    • Nu m-a supărat nimeni cu nimic, dar să știi că mă bazez pe tine și dacă e cazul, te las să rezolvi 😀
      Acum nu sunt deloc supărată, din contră.
      Și tu? Of…

      Apreciază

      • tink3rbe11 zice:

        Eram atât ..atât de pregătită de….bine că nu te_a supărat nimeni.
        Cred că toți am avea pagini albe,de multe ori ai spune ceva dar mai bine te abții sau ai zile când cuvintele dau năvală și totuși nu le poți așeza frumos unul după celălalt ,sau pur și simplu nu ai nici ce să spui ,chiar dacă știi că ai,dar de fapt…nu iese.
        Week-end plăcut îți doresc

        Apreciază

        • Păstrează „armele” undeva la îndemână, să nu fim luate prin surprindere de câte un încruntat, cum a mai fost cazul. Deocamdată e linişte şi pace, s-au retras singuri cei care n-aveau loc de politeţea cu care ne vorbim noi în comentarii, dar nu se ştie când se plictisesc iar şi vin în recunoaştere 😀 😀
          Da, se întâmplă şi aşa. Şi cred că atunci tăcerea e cea mai bună soluţie.
          Îţi mulţumesc frumos! Weekend frumos îţi doresc şi eu!

          Apreciază

  6. Mona zice:

    Da. Măcar o pagină albă să primim ca semn din când în când…
    Bine că ne ești. Când închizi ușa să ne anunți. Potecile nu pot rămâne întredeschise. Am da năvală toți și ne-am farâma. Spune ceva, nu spune nimic, dar continuă să fii. Și noi pe lângă tine ❤

    Apreciază

  7. Cristina zice:

    Acum câteva zile, sau săptămâni, nici eu nu mai știu, Potecuță, te-am citit mai mult, fiindcă la fiecare articol îmi apăreau altele, cu mesajul „Mai multe în Poteci de dor” și eu tot citeam înainte. 🙂 Așa am ajuns și prin 2014, bucurându-mă să te cunosc și pe tine, cea de atunci, fiind tot tu și doar un pic diferită (fiind mai pe la începuturile blogului), iar comentariile adiacente -la fel- mi-au plăcut tare mult. 🙂 Nu știu dacă la trecerea mea te-ai gândit, dar eu m-am simțit „cu musca pe căciulă” 😀 deși e posibil să fi fost și altcineva, ca mine. 🙂 Tocmai a apărut comentariul lui tink3be11 și am sentimentul că eu te-aș fi supărat, deși sper că nu 😀 😀 😀
    A apărut și cel al Monei, iar eu mă asortez acum ei, spunându-ți… Îmi e tare drag să te citesc! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    • Draga mea! Da, am văzut semnele tale și datorită ție m-am recitit, m-am citit pe alocuri și m-am regăsit pe altele. Deci trebuie să îți mulțumesc. Mult! Ți-aș fi strigat că stai, că știi, a fost demult, eram și eu mai mică, dar m-am oprit și am zis că de ce, eu am fost și atunci.
      Supărat? Doamne! Tu știi cât m-au bucurat trecerile tale? Deci îți sunt datoare pentru timp cu mine. Altfel nu m-aș fi întors la alea vechi. 😉
      Mulțumesc tare mult! Și eu te citesc cu drag mult!

      Apreciat de 1 persoană

  8. Floare de mai zice:

    Tu mereu AI.Ceva de spus.În stilul tău unic.Și superb.Dar,da,ai dreptate,nu suntem lăsați să nu spunem nimic.Nici măcar pe fb.E acolo veșnica întrebare”la ce te gândești ?”.Și dacă ai vrea să scrii doar”la nimic”,tot nu poți da click ca să lași o pagină albă… Deși uneori simți nevoia să iei o pauză de la gânduri…

    Apreciază

  9. Iosif zice:

    Foaia alba din imagine, îmi inspira puritate nuda, golita de simbolistica cuvintelor, metaforelor, exprimarii în scris al ideilor, gândurilor si sentimentelor, dintr-un anumit spatiu si timp, într-o anumita conjunctura si împrejurare, iar aceasta nuanta magica poate fi interpretata de fiecare, în functie de nivelul perceptiei personale, rezonând mai mult sau mai putin cu autorul, pe aceeasi frecventa iar eu personal cred, ca tocmai aceasta diversitate a perceperii lucrurilor, confera aspectul de frumusete si culoare vietii socializarii cotidiene virtuale, în care ar trebui sa se simta si exprime fiecare relaxat, eliberat de preconceptii, ideologii, judecati si prejudecati intime si personale care întotdeauna se provoaca multe daune colaterale, în toate aspectele si la toate nivelele perceptiilor rational sentimentale.
    Un Weekend minunat, binecuvântat, în Cuvântul AAAEliberat, draga Potecuta !

    Apreciază

  10. castanman zice:

    Magicianul își strânse în valiză ultimile și cele mai de preț instrumente, cuvintele, erau stricate, mutilate de absurdul existenței, lumea crezuse că erau butaforie și procedase în consecință cu ele, aruncă, zâmbind, la coș telefonul, numai poștașul și banca pot suna de două ori fără a cădea în ridicol, fusese la un pas, acum era destul de liniștit, învățase că nu există singurătate, doar oameni ce te fac să te simți singur, a dracu’ viața asta, îmbâcsită de indiferență, nu-i bai, e veche chestia și se întâmplă cu lucruri mult mai importante din univers, se spune ca zece ani i-au luat lui Tolstoi începutul ăla cu indiferența lumii la sosirea primăverii, fumă pasional ultima țigară, dreptul sacrosanct al condamnatului la viață, alergă câteva gânduri între migrația sufletelor și veșnica reîntoarcere a aceluiași, murmură doar pentru sine că și Schopi (enhauer) și Nietzsche o luaseră în freză cu teoriile lor, o femeie plecată e o altă femeie, intră în cabină și încercă să se demachieze, rămase surprins, pe obraji avea pictate două lacrimi, în ultimul spectacol jucase, fără să vrea, rolul clovnului…

    Apreciat de 3 persoane

  11. Invisible zice:

    Stiu cum e sa n-ai nimic de zis, ca uite nici pentru un comentariu n-am o idee coerenta, dar macar sa-ti urez de bine am simtit nevoia.

    Apreciază

  12. Ecoarta zice:

    Hmmm!! Ciudat! Ciudat şi elegant mod de a atrage atenția că poate e bine uneori să mai şi tăcem. Dar, ştii tu vorba ceea: „gura lumii-i slobodă”. M-a pus pe gânduri ce-ai scris, cap coadă!
    Da, unii bloggeri nu mai sunt „activi”, ştiu şi eu. Când am revăzut primele postări la împlinirea a zece ani de blog, i-am căutat pe unii dintre ei. Unii au fost mereu cu mine, alții s-au pierdut fără urmă pe drumuri neştiute. Personal nu voi şterge nimic din ce-am publicat, nu că ar fi nişte nestemate literare, dar ele sunt ale mele, eu aşa puteam atunci, nici azi nu sunt mai brează, dar neavând nici un fel de ambiții de mărire, totul este grozav. A, până nu uit! Şi pe tine te-am găsit cu drag cu comentarii cu mulți ani în urmă!
    Draga mea, eu am publicat foarte puțin în ultimul timp, deşi am scris mult, am desenat şi mai mult, dar, sincer, am vrut să tac, să stau puțin pe margine, să mă bucur de ceea ce postați voi, cei dragi mie! Este ciudat ce se întâmplă în jurul meu (nu spun al nostru pentru că poate nu toți avem aceeaşi senzație!). Prea multe au venit şi nu toate plăcute şi atunci mai bine tac! Ştii de ce!? Pentru că vreau să transmit ceva pozitiv sau să sugerez că stă în puterea noastră să ne fie bine şi uneori nu pot…

    Apreciat de 4 persoane

    • Înțeleg perfect ce spui și ai mare dreptate. Uneori, când nu putem să spunem ceva pozitiv, poate e bine să nu spunem nimic. Simt asta des. Dar pe de altă parte, cuvintele ne sunt poate așteptate și atunci, decât tăcere, mai bine un semn. Nici nu știu cum e mai bine.
      Eu mai simt să tac. Dar pe voi vă vreau vorbăreți, înțelegi ce vreau să zic?
      Și eu te-am văzut la cele vechi și mă bucur mereu de fiecare cuvânt al tău!
      Îți mulțumesc mult, draga mea!

      Apreciat de 2 persoane

  13. condeiblog zice:

    Sunt aici!… Așa, nu? 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  14. Ecoarta zice:

    Vreau să te întreb ceva! Tu ai citit cartea „Dacă soarele moare” a Orianei Fallaci?! Asta ca răspuns la „foaia albă”!

    Apreciază

  15. … ( stiu zilele cand publici si le astept! ♥️ scriu si sterg si las nimic. punctele alea de suspensie sunt pentru ca tu stii deja cat imi esti de pretioasa!)

    Apreciat de 1 persoană

  16. anasylvi zice:

    Inteleg ideea. Poate intr-adevar unii au ales alt drum si nu mai simt nevoia sa impartaseasca asa cum faceau anterior. Sunt zile cand, daca n-am ceva de spus, las un poet sa vorbeasca pentru mine. Nu e o foaie alba, dar e un mod de exprimare. Something borrowed, something blue… Muza mea e capricioasa, nu e prima data cand spun asta. 😀

    Apreciază

  17. adrianport zice:

    Eu cred ca nu ai cautat bine in lunga lista de blocuri din noul wordpress. In spatele zecilor sau poate sutelor de semne, reprezentand Dumnezeu stie ce, trebuie sa fie si ceva care sa insemne „nimic”. Automatizarea si eficientizarea nimicului.

    Apreciază

  18. Adriana zice:

    Vezi tu draga meu Potecuta, se simte ca din elanul scriitoricesc anterior sa pierdut iar la fiecare postare in spatele cuvintelor se gaseste multa amaraciune, goliciune, amintiri si incertitudini si ma refer la postarile de anul trecut din aceasta perioada si cele actuale. Putin entuziasm. foarte putin. Eu de exemplu m-am cufundat asa de mult in munca doar pentru a ajunge sa fiu extrem de obosita sa nu mai pot gandi. Chiar daca citesc articole si urmaresc bloguri evit sa comentez pentru a nu scapa vreun cuvant amar fara sa imi dau seama si sa transmit ceva negativ. Nu putem decat sa speram ca totul va fi bine si sa ne echilibram goliciunea fiecare in stilul lui. Cu mare drag te imbratisez frumoasa, draguta Potecuta!

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, din păcate, în multe cazuri aşa e, se simte amărăciunea. Eu în scris mă cufund, munca nu mă solicită atât de mult aşa că e remediul perfect pentru mine.
      Să dea Dumnezeu să fie cum zici tu, să ne reconstruim, să ne refacem, să ne regăsim cu toţii!
      Îţi mulţumesc mult de tot, te îmbrăţişez şi eu şi îţi doresc mult, mult bine!

      Apreciat de 1 persoană

  19. Am incercat zilele trecute sa iti mai dau semn de viata. Nu stiu de ce WP nu m-a lăsat. Dar acum iti spun doar ca sunt aici, chiar daca realmente simt nevoia doar sa iti trimit o imbratisare si sa tac. Nu pentru ca nu astept de fiecare data sa te citesc, ci pentru ca de la un timp sunt in starea aia in care pur si simplu nu imi doresc dacat sa stiu incotro sa o iau. Si daca pot sa o iau pe drumul pe care doresc sa merg. Starea aia in care pur si simplu te uiti pe pereti si taci si lasi gandurile sa se ciorovaiasca intre ele, fara sa intervii cu nimic, lasandu-le sa hotarasca singure ce vor sa faca. Pentru ca tu nu poti sa le ajuti. Nu ca nu ai vrea ci pentru ca sunt zile in care pur si simplu nu poti si atunci doar taci.
    Si chiar am in fata o foaie goala si tin cam de multisor un creion in mana fără sa scriu un cuvant. Ma uit lung la goliciunea ei si ascult tăcută gandurile razlete care imi vorbesc de prieteni dragi, aflati mai mult sau mai putin departe.
    Stii, ma gandesc uneori ca foile noastre goale spun totusi atatea povesti…
    🤗

    Apreciat de 1 persoană

    • Cred că uneori e chiar indicat să ne aşezăm într-un colţişor cald şi să ne lăsăm gândurile să îşi vadă de ale lor. Să vorbească, dacă vor. Să tacă, dacă asta simt. Noi să le fim doar spectatori cuminţi. Să le lăsăm să ne arate drumul, dacă de asta e nevoie. Pentru că, de multe ori, facem prea multă gălăgie. Atât de multă, că nu le mai auzim şoptind.
      Ştii că îmbrăţişările fac cât multe cuvinte la un loc. Deci îţi mulţumesc mult şi trimit şi eu una peste dealuri. Şi gând bun! Numai bine îţi doresc, draga mea!

      Apreciat de 1 persoană

  20. Adevărata provocare este să scrii ceva, chiar și atunci când n-ai nimic de spus. Iar tu o faci cu talent, împărțind gânduri frumoase și idei care ne încântă. La fel e și cu cel care poate lăsa un comentariu interesant chiar și în fața unei pagini albe.

    Apreciază

  21. silviubogan zice:

    Bună, Potecuța!

    Mă bucur că ai scris aceste cuvinte. Chiar se potrivesc cu alegerea pe care am făcut-o azi-ieri, să nu mai postez versuri pe Facebook. Să fiu mai sănătos și să mă ocup de mica mea carieră, să ajung ceva mai bogat, sperând că, de-a lungul timpului, oamenii potriviți vor reveni în viața mea, și când voi fi mai înstărit, voi avea mai mult de 1-2 zile libere pe săptămână, voi reveni. Poate e egoism, dar sunt oameni care m-ar ajuta să îmi ating acest ideal.

    Blogul tău este o minune! Un miracol! Cred că în zilele mele libere voi intra pe el, pentru că, pur și simplu îmi face plăcere. Parcă îmi vine să lăcrimez că după atâtea luni de postat versuri renunț la o parte din mine, care deja își luase avânt. Poate că vreau mai multă glorie decât 2 comentarii și 3 like-uri de la oameni pe care nu am cum să-i cunosc că n-am timp să vorbesc cu ei…

    Și am să postez pe Facebook un text de genul:

    Un mare mulțumesc pentru cei care mi-ați fost alături cu un comentariu, o părere, o reacție de orice fel. Să ne întâlnim mai încolo, la anul. Eu momentan am treabă de făcut pentru oameni care au intrat în viața mea să mă ajute.

    Poate n-am scris destul sau totul dar…

    Mulțumesc încă o dată Potecuța și sper să nu doară mesajul meu! Numai bine! 😊

    Apreciază

    • Silviu, mă bucură mult acest comentariu şi decizia ta! Nu mă înţelege greşit, nu mă bucur că nu vei mai scrie sau că nu vei mai comenta aici sau o vei face mai rar. Dar decizia de a-ţi pune oridine-n viaţă, de a face ceva pentru a-ţi fi mai bine, de a încerca să lupţi pentru binele tău aparţine oamenilor puternici şi te felicit!
      Nu renunţa la visele tale! Îţi doresc multă baftă în tot ce faci şi multă putere de muncă!
      Nu renunţa însă nici la scris. Nu mai scrie pe Fb dacă asta nu te mulţumeşte, dar nu renunţa. Când ai tu timp, scrie într-un caiet gânduri şi versuri şi poate cândva le vei aduna pe toate. Da, atunci când vei tu mai înstărit, aşa cum îţi doreşti!
      Numai bine îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  22. Aura B. Lupu zice:

    Îmi place să găsesc postările mai vechi, mai ales cele de început, sunt pline de-o emoție care-n timp dispare. Nu mă interesează structura sau greșelile, ci bucuria începătorului, care-și pune sufletul în rânduri, fără să stea prea mult pe gânduri, fără să analizeze sinusul și tangenta sau să despice firu-n patru. E o puritate, o simplitate și o naivitate de copil care a atins prima oară o rază de lună, sau care a văzut pentru prima dată beculețele pâlpâind în bradul de Crăciun. Mă întristează când găsesc un blog pe care apare „no longer available”, e o ușă închisă parcă peste o viață.

    Apreciază

  23. Roximoronica zice:

    Mie îmi vine să las o pagină albă când găsesc ceva atât de frumos, încât orice înșiruire de cuvinte ar știrbi din frumusețe. Te îmbrățișez, Potecuța!

    Apreciază

  24. 1lauralaly zice:

    Asa simt si eu. Poate ca o pagina goala spune mai mult si vorbeste mai tare decat un cuvant sau o mie. E tot o usa deschisa pana la urma.
    Poate tacerea e doar oboseala sau un timp sa respire. Asa sper.
    Te imbratisez, Potecuta🤗🤗🤗

    Apreciază

  25. Florina zice:

    E sensibil articolul tău, eu am rămas cu partea aia legata de bunici. Săracii… și îmi pare rău și de autorii mai în vârstă ai blogurilor pe care le urmăreai, autori a căror prispă e goală acum și ale căror flori s-au uscat în ghivece … 😦

    Apreciază

  26. Scriu cateva cuvinte doar, ne-am vazut foarte rar, si in urma cu mult timp, pe taramul blogging-ului. Imi amintesc ca am lasat cateva comentarii, mi-a placut mut ce scrisesesi , ai raspuns frumos si cu prietenie. Astazi, asa a fost sa fie, am ajuns „intamplator” pe blog-ul tau, indirect, si am dat de „foaia alba”. In viata noastra sunt foi albe la concret precum sunt si nopti albe. Nu imi fac probleme, nu este nimeni care sa ne oblige sa scriem daca nu avem ceva anume de spus (sau sa dormim daca nu avem somn ). Suntem inarmati cu liberul arbitru in viata, deci si la scris. Pe mine, foaia alba a fost ca o invitatie sa revin pe blogul tau pentru ca, repet, mi-a placut ce am citit cu mult timp in urma.
    Inspiratie, buna dispozitie si bucurii iti doresc, dar cel mai mult, sanatate!

    Apreciat de 1 persoană

    • Mă bucură mult de tot faptul că aţi revenit, chiar şi la o pagină aparent albă! Aveţi mare dreptate, nimeni nu ne poate obliga. Dar uneori ne obligăm noi, cu sau fără motiv.
      Vă doresc şi eu tot ce-i mai bun şi vă mulţumesc încă o dată!

      Apreciază

  27. ina02s zice:

    Uff Potecuță, iar ne amețești! O coala albă cred că te lasa WP sa postezi. Pentru mine e o respirație mai adâncă, e un vis, o coala alba e un gând obosit, e un dor, e o împăcare, dar și câte altele.
    De un blog inactiv mă cam sperii. Mă sperie că cineva e atât de trist sau necăjit că fuge fara să privească în urma. Cel mai mult mă sperie ideea că nu mai poate. Dar Doamne ajuta! De asta eu îmi iau o pauza in gura mare, sa nu îngrijorez(mă răsfăț, nu??). Oricum sunt bloguri după care mă uit închise fiind. Țin la oameni, dar le și accept alegerile.
    Că te cite ști/- sc din urmă cred că e bine. Toți privim cu îngăduință in urma, găsim greșeli. Dar tot tu ești, și tot draga și tot nemaipomenita ești.
    Duminica frumoasa, draga Potecuță! 😘❤️

    Apreciază

  28. Ana May zice:

    Nu toate sunt „dintotdeauna” și nimic nu-i pentru „totdeauna”. Poate că „totdeauna” e ca „infinitul”, ușor de crezut, greu de înțeles.
    Dacă, totuși, te lasă wp să pui și o pagină albă, să știi că întru și o „citesc”, pentru că până și pagină aia albă știi să o personalizezi ! 🍁🌼❤

    Apreciază

  29. daurel zice:

    Conteaza atitudinea. O pagina goala poate fi catalogata ca o atitudine.
    Toate cele bune!

    Apreciat de 1 persoană

    • Ar putea, da. Dar se pare că atitudinea asta nu e permisă aici. Aşa cum nici mail nu se poate trimite dacă nu scriem măcar o literă, un punct, o virgulă…
      Numai bine vă doresc!

      Apreciază

  30. Alex zice:

    Cum zicea Diana mai sus: ce frumos scrii tu, când nu ai nimic de spus! Mai sunt și momente de-astea. Mai intervin și atâtea alte motive. Fiecare le știe pe ale lui. Mie mi se pare că nu mai îmi ajunge timpul pentru nimic. De tare mult timp nu mai reușesc să postez poze chiar în ziua de „miercurea fără cuvinte”. Am ales să fiu mai bun… ascultător și cititor, decât „dăruitor” de cuvinte… Dar cât mă bucur că tu și alți ambițioși, duceți mai departe bucuria aceasta a scrisului în blogosferă, Te felicit din inimă și îți doresc mult spor și multă inspirație! Pentru că ne bucuri mult cu tot ceea c scrii.
    Multă sănătate și zile fericite! 🙂

    Apreciază

  31. Imi face mare placere sa citesc ce scrii si sa descopar o farama din gandurile tale in fiecare saptamana. Daca vrei o pagina goala, poate poate o sa pui o pagina goala ( ca doar spatii, nu insemna o pagina goala)… dar inteleg ce spui.. cateodata e greu sa scrii, cateodata ai blocaj, cateodata doar vrei o pagina goala

    Apreciază

  32. Spui că nu ai nimic de zis? Tocmai ai demonstrat contrariul.🙂
    Cât despre pagina albă nu cred că se poate, dar n-am încercat cu un sticker zâmbăreţ.🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s