Ne desparte o frunză

Publicat pe 09/11/2020 de Poteci de dor

Ne desparte o frunză,
Dar întregul copac
Parcă-ar sta între noi
Când tu râzi şi eu tac

Între noi amândoi,
Se desfătă o toamnă,
Dar nespusele noastre
La tristeţi o condamnă

Nesfârşite întinderi
Între mine şi tine,
Nu se lasă cuprinse
Să-mpletească destine

Gândul meu lângă-al tău,
Două umbre mirate,
Îşi şoptesc despre noi,
Rătăcite prin noapte

Ne desparte o toamnă,
Ne uneşte-un amurg,
Dar se face târziu
Când tu taci şi eu plâng.

 

Să vă raportez: cred că e prima dată de când scriu eu, când mai întâi a fost poza şi pe urmă versul. De obicei, după ce e gata o poezie sau un text, caut ceva care să se potrivească. De data asta, s-a întâmplat să văd poza asta absolut superbă şi să nu-mi dea pace. Fotograful artist sau artistul fotograf se numeşte Ioana, draga mea colegă din tinereţile zbuciumate. I-am cerut voie să folosesc poza, a zis că da. Link nu pun că e FB-ul ei personal, dar am acordul ei, nu mă certaţi deci că nu am sursă. 😀

Ioana dragă, eşti minunată! Mulţumesc!

Acest articol a fost publicat în Un fel de... Poezie și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

59 de răspunsuri la Ne desparte o frunză

  1. Issabela zice:
    09/11/2020 la 19:20

    Să-ți spun și eu: am văzut „nespuse” și gîndul rapid s-a dus la Mona, am și apăsat de vreo două ori pe cuvînt 😀😀 și nimic… abia apoi am făcut diferența 🙂
    În rest, numai de bine, ca întotdeauna 💗

    Apreciază

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      09/11/2020 la 20:09

      Mona are nescrise, nu mă bag peste ale ei. Eu sunt cu nespusele de ceva vreme, am constatat că am un fix 😀
      Mulțumesc, Issa!

      Apreciat de 2 persoane

      Răspunde
      • condeiblog zice:
        14/11/2020 la 6:12

        Da, pentru îți dorești să deschizi potecuța tot mai mult înspre adânc…în locul unde tăcerile vorbesc și încântă. Pagina nu rămâne niciodată albă dinaintea ta, dar tu ne spui cum a fost, cum ai găsit-o și noi o vedem așa cum era, dar și cum devine. Ai un fel de 3D al verbului. Fix asta este! 🙂

        Apreciază

        Răspunde
  2. ane zice:
    09/11/2020 la 19:45

    E perfectă poza cu versurile. 💖

    Apreciază

    Răspunde
  3. Camelia zice:
    09/11/2020 la 20:05

    Minunata poza….iar versurile exprima ceea ce ochii vad.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  4. sticri zice:
    09/11/2020 la 20:14

    In readerul meu de la celebrul wordpress imi arata textul ca pe o povestire obisnuita, fara strofe, spatii, etc.
    Eeeee, m-am obisnuit…
    Multumesc, pt aceste versuri, sunt scrise cu sufletul.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  5. anasylvi zice:
    09/11/2020 la 20:18

    Excelent transmis mesajul, cand nu putem sa ne spunem unii altora ce am vrea de fapt sa spunem, iar daca o facem tot nu se intelege exact ce trebuia. Minunata si poza. ❤

    Apreciază

    Răspunde
  6. Iosif zice:
    09/11/2020 la 20:20

    Superbe, magnifice si profunde gânduri, exprimate-n versuri, rânduri. Felicitari sincere !

    Daca dragostea-i vie între unul plus una,
    Nici o frunza târzie nu o sa se interpuna.
    Nici padurea întreaga nici oceane sau munti,
    Nici moartea nu dezleaga Legamântu’ntre sfinti. 🙂

    O seara sublima cu liniste si pace deplina, draga Potecuta !

    Apreciază

    Răspunde
  7. Erika Marginean zice:
    09/11/2020 la 21:10

    Frumos, ca de obicei, Potecuță! Un regret străbate versurile tale, ( ce a vrut să spună autorul?) , dar cu voia Muzei, aș face o mică modificare.
    ”Ne desparte o toamnă,
    Ne uneşte-un amurg,(aici aș pune UN GÂND, aș lăsa o undă de speranță, un gând, amurgul coboară, nu prea mai e cale de întoarcere, dar gândul poate fi un semn bun, sau măcar o amânare)
    Dar se face târziu
    Când tu taci şi eu plâng.” ( foarte frumos! )

    Apreciază

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      09/11/2020 la 21:59

      Autorul a zis ce i-a dictat inspirația, Erika, nu știe nici el chiar sigur.
      Chiar, cum ar fi fost să fi scris așa la o teză de română? 😀 😀
      Aaah, ce păcat că nu mai am cum, aș fi riscat un 2, dar zău că ar fi meritat, prea ne băteam capul cu ce a vrut să zică unul și altul. 😀
      Da, e loc de speranță în varianta ta. Eu i-am separat brutal pe cei doi din poză, așa a vrut muza mea, nu o mai pun acum la colț. Data viitoare poate e mai blândă.
      Îți mulțumesc tare mult!!

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
  8. ina02s zice:
    09/11/2020 la 21:25

    Frumoase versuri! Iar multa sensibilitate. Ne desparte o toamnă, un copac, o frunza, întinderi. Și totuși, ne și apropie macar amurgul zilnic. Tare mult îmi place. 😘❤️ Și foto e frumoasa!

    .

    Apreciază

    Răspunde
  9. La capatul curcubeului zice:
    09/11/2020 la 21:28

    Bogată e toamna ta în culori și versuri. Cum am putea să te certăm cand sunt atât de minunate și imaginea și versurile? 😊

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  10. Aura B. Lupu zice:
    09/11/2020 la 21:48

    Fotografia e minunată, versurile la fel. Un iz de tristețe și melancolie răzbate din ambele. 🍂🍁 Sau poate mă înșel?

    Apreciază

    Răspunde
  11. sophisticatedwords zice:
    09/11/2020 la 23:35

    multa inspiratie sa ai, Potecuta fermecata! doamne, cat e de frumos: “ne desparte o frunza”! of, cata emotie! una dulce si parfumata! ☺️

    Apreciază

    Răspunde
  12. Diana zice:
    10/11/2020 la 0:17

    Am citit versurile si s-a format un gand. Am privit luuung fotografia – imi place foarte mult; mi-a deschis poarta spre amintiri despre copaci care au stat intre alti „noi”. Am „coborat” sa las un mesaj si gandul a fugit. Am „urcat” din nou la poza si la versuri… Alt gand s-a conturat. Si acum imi dau seama ca nu pot prinde in cuvinte ceea ce trece prin sufletul meu.
    E minunata poezia, Potecuta!

    Apreciază

    Răspunde
  13. Ecoarta zice:
    10/11/2020 la 5:00

    Mi-a creat un vârtej de amintiri poezia ta! Mai ales că „nesfârşite întinderi” sunt şi între noi, iar cuvintele sunt punți de lumină şi drumuri de speranțe…

    Apreciază

    Răspunde
  14. racoltapetru6 zice:
    10/11/2020 la 7:38

    Cred că e firesc să fii inspirată de o imagine atât de romantică. Iar rezultatul se vede în versuri, chiar dacă exprimă tristețe, ca în orice despărțire. Ceea ce ne desparte azi, ne poate uni mâine. Cu mulțumiri pentru sensibilitate!

    Apreciază

    Răspunde
  15. Ana May zice:
    10/11/2020 la 10:54

    „Ne desparte o frunză”- dar acea frunză e parte din copac !
    Așa e și cu noi, ne despart lucruri atât de mici, dar esențiale.
    Iar ai punctat în sufletul meu ! ❤

    Apreciază

    Răspunde
  16. Cristina zice:
    10/11/2020 la 11:51

    E foarte frumoasă poza, cu culorile sale ce doar ele însele ne spun o poveste, iar poezia ta, Potecuță dragă, ne spune o alta, asortată celei dintâi, dar și gândurilor noastre…
    Tare mult mi-a plăcut! ❤

    Apreciază

    Răspunde
  17. Gia Macoveanu zice:
    10/11/2020 la 17:32

    Felicitari! E buna si aceasta abordare caci si poza si poezia sunt reusite:)

    Apreciază

    Răspunde
  18. Florina zice:
    11/11/2020 la 16:17

    Îmi place povestea din spatele poeziei și îmi mai place toamna ta 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  19. Floare de mai zice:
    11/11/2020 la 23:19

    Ești o minune ❤️
    Inspirație multă draga mea !.
    P.S.Era să cred că te-am”pierdut”,am căutat”Poteci de dor”și nu-mi apărea blogul tău.Abia la a doua încercare te-am regăsit.
    Ce bine că ești !
    Drag de poeziile tale superbe !

    Apreciază

    Răspunde
  20. Alex zice:
    15/11/2020 la 23:55

    Minunate versuri! Iar ideea de a compune după ce mai întâi a fost poza… e grozavă. Fiecare fotografie, fiecare loc sau moment minunat, cu poezia sa…
    Sărut mâna, dragă Potecuță! 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  21. Constanta Cretu zice:
    16/11/2020 la 13:27

    O poză așa frumoasă a dat naștere unor versuri pe măsură.🙂

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu