Ne desparte o frunză,
Dar întregul copac
Parcă-ar sta între noi
Când tu râzi şi eu tac
Între noi amândoi,
Se desfătă o toamnă,
Dar nespusele noastre
La tristeţi o condamnă
Nesfârşite întinderi
Între mine şi tine,
Nu se lasă cuprinse
Să-mpletească destine
Gândul meu lângă-al tău,
Două umbre mirate,
Îşi şoptesc despre noi,
Rătăcite prin noapte
Ne desparte o toamnă,
Ne uneşte-un amurg,
Dar se face târziu
Când tu taci şi eu plâng.
Să vă raportez: cred că e prima dată de când scriu eu, când mai întâi a fost poza şi pe urmă versul. De obicei, după ce e gata o poezie sau un text, caut ceva care să se potrivească. De data asta, s-a întâmplat să văd poza asta absolut superbă şi să nu-mi dea pace. Fotograful artist sau artistul fotograf se numeşte Ioana, draga mea colegă din tinereţile zbuciumate. I-am cerut voie să folosesc poza, a zis că da. Link nu pun că e FB-ul ei personal, dar am acordul ei, nu mă certaţi deci că nu am sursă. 😀
Ioana dragă, eşti minunată! Mulţumesc!
Să-ți spun și eu: am văzut „nespuse” și gîndul rapid s-a dus la Mona, am și apăsat de vreo două ori pe cuvînt 😀😀 și nimic… abia apoi am făcut diferența 🙂
În rest, numai de bine, ca întotdeauna 💗
ApreciazăApreciază
Mona are nescrise, nu mă bag peste ale ei. Eu sunt cu nespusele de ceva vreme, am constatat că am un fix 😀
Mulțumesc, Issa!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Da, pentru îți dorești să deschizi potecuța tot mai mult înspre adânc…în locul unde tăcerile vorbesc și încântă. Pagina nu rămâne niciodată albă dinaintea ta, dar tu ne spui cum a fost, cum ai găsit-o și noi o vedem așa cum era, dar și cum devine. Ai un fel de 3D al verbului. Fix asta este! 🙂
ApreciazăApreciază
Sunt emoţionată iar şi vă mulţumesc tare, tare mult!
Totuşi, dacă reuşiţi să „vedeţi” dincolo de cuvinte, nu e numai meritul meu 😉
ApreciazăApreciază
E perfectă poza cu versurile. 💖
ApreciazăApreciază
Mulțumesc frumos, Ane!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Superbă fotografia, minunate versurile tale!
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc, Ana!
O zi bună îţi doresc!
ApreciazăApreciază
Minunata poza….iar versurile exprima ceea ce ochii vad.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult, Camelia!
E prima dată pe poteci?
ApreciazăApreciază
Nu….te urmaresc de ceva timp…si imi place blogul tau.
ApreciazăApreciază
Îți mulțumesc frumos! Mă bucur mult că ai lăsat acum un semn!
ApreciazăApreciază
Ma bucur si eu ….chiar acum sunt pe blogul tau si iti citesc minunatele poezii.
ApreciazăApreciază
Linkul tău de blog nu e bun? Că mă duce la ceva inexistent. Să ne citim reciproc 🙂
ApreciazăApreciază
Nu e bun???nu stiu de ce….
ApreciazăApreciază
Scrie, dacă se poate, adresa, cred că semnezi cu un blog vechi și de aia face figuri, nu știu.
ApreciazăApreciază
Linisteameacom.wordpress.com
ApreciazăApreciază
Mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🥰🥰
ApreciazăApreciază
In readerul meu de la celebrul wordpress imi arata textul ca pe o povestire obisnuita, fara strofe, spatii, etc.
Eeeee, m-am obisnuit…
Multumesc, pt aceste versuri, sunt scrise cu sufletul.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa face readerul, nu e sincronizat. Zici de aplicație, nu?
Eu îți mulțumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, despre aplicatia de pe tel e vorba.
Eeee, asta sa fie pb.
O seara minunata!
ApreciazăApreciază
Așa e și la mine. Dar readerul normal arată cum trebuie, ăla e mai puțin sălbatic 😀 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Excelent transmis mesajul, cand nu putem sa ne spunem unii altora ce am vrea de fapt sa spunem, iar daca o facem tot nu se intelege exact ce trebuia. Minunata si poza. ❤
ApreciazăApreciază
Cam așa e, Ana. Uneori pare imposibil.
Poza asta mi s-a lipit de suflet. Pare o distanță între ei și o toamnă întreagă peste distanța aia.
Mulțumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Superbe, magnifice si profunde gânduri, exprimate-n versuri, rânduri. Felicitari sincere !
Daca dragostea-i vie între unul plus una,
Nici o frunza târzie nu o sa se interpuna.
Nici padurea întreaga nici oceane sau munti,
Nici moartea nu dezleaga Legamântu’ntre sfinti. 🙂
O seara sublima cu liniste si pace deplina, draga Potecuta !
ApreciazăApreciază
Îți mulțumesc mult, Iosif! Să ai și tu o seară frumoasă!
ApreciazăApreciază
Frumos, ca de obicei, Potecuță! Un regret străbate versurile tale, ( ce a vrut să spună autorul?) , dar cu voia Muzei, aș face o mică modificare.
”Ne desparte o toamnă,
Ne uneşte-un amurg,(aici aș pune UN GÂND, aș lăsa o undă de speranță, un gând, amurgul coboară, nu prea mai e cale de întoarcere, dar gândul poate fi un semn bun, sau măcar o amânare)
Dar se face târziu
Când tu taci şi eu plâng.” ( foarte frumos! )
ApreciazăApreciază
Autorul a zis ce i-a dictat inspirația, Erika, nu știe nici el chiar sigur.
Chiar, cum ar fi fost să fi scris așa la o teză de română? 😀 😀
Aaah, ce păcat că nu mai am cum, aș fi riscat un 2, dar zău că ar fi meritat, prea ne băteam capul cu ce a vrut să zică unul și altul. 😀
Da, e loc de speranță în varianta ta. Eu i-am separat brutal pe cei doi din poză, așa a vrut muza mea, nu o mai pun acum la colț. Data viitoare poate e mai blândă.
Îți mulțumesc tare mult!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumoase versuri! Iar multa sensibilitate. Ne desparte o toamnă, un copac, o frunza, întinderi. Și totuși, ne și apropie macar amurgul zilnic. Tare mult îmi place. 😘❤️ Și foto e frumoasa!
.
ApreciazăApreciază
Mă bucur mult, mult că îți plac, Ina!
Ei, da, măcar atât să apropie. 🙂
Îți mulțumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pai cum altfel, când sunt așa reușite versurile?? Mulțumesc eu, pentru ele! 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bogată e toamna ta în culori și versuri. Cum am putea să te certăm cand sunt atât de minunate și imaginea și versurile? 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc mult de tot, draga mea!
Am scăpat de ceartă?? 😀
Te îmbrățișez!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fotografia e minunată, versurile la fel. Un iz de tristețe și melancolie răzbate din ambele. 🍂🍁 Sau poate mă înșel?
ApreciazăApreciază
Fotografia m-a inspirat, Aura. Nu sunt tristă, așa a venit inspirația, asta mi-a spus mie fotografia.
Te pup!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
multa inspiratie sa ai, Potecuta fermecata! doamne, cat e de frumos: “ne desparte o frunza”! of, cata emotie! una dulce si parfumata! ☺️
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult! Şi cu emoţie! Da, m-ai emoţionat iar.
Inspiraţie multă îţi doresc şi eu! Te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am citit versurile si s-a format un gand. Am privit luuung fotografia – imi place foarte mult; mi-a deschis poarta spre amintiri despre copaci care au stat intre alti „noi”. Am „coborat” sa las un mesaj si gandul a fugit. Am „urcat” din nou la poza si la versuri… Alt gand s-a conturat. Si acum imi dau seama ca nu pot prinde in cuvinte ceea ce trece prin sufletul meu.
E minunata poezia, Potecuta!
ApreciazăApreciază
Mă bucur din suflet că s-au născut gânduri, chiar dacă nu se lasă exprimate, după ce ai văzut fotografia şi ai citit versurile. Asta-nseamnă că se pot spune multe alte poveşti.
Îţi mulţumesc mult de tot, Diana!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-a creat un vârtej de amintiri poezia ta! Mai ales că „nesfârşite întinderi” sunt şi între noi, iar cuvintele sunt punți de lumină şi drumuri de speranțe…
ApreciazăApreciază
Da, Aura. Şi ne agăţăm de ele şi de cele mai multe ori ne şi răsplătesc.
Te îmbrăţişez peste punţi! Îţi mulţumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred că e firesc să fii inspirată de o imagine atât de romantică. Iar rezultatul se vede în versuri, chiar dacă exprimă tristețe, ca în orice despărțire. Ceea ce ne desparte azi, ne poate uni mâine. Cu mulțumiri pentru sensibilitate!
ApreciazăApreciază
Ehee, ce frumos spui tu. Până la urmă nici nu e trist, vezi? 😉
Îţi mulţumesc tare mult, Petru!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Ne desparte o frunză”- dar acea frunză e parte din copac !
Așa e și cu noi, ne despart lucruri atât de mici, dar esențiale.
Iar ai punctat în sufletul meu ! ❤
ApreciazăApreciază
Da, la asta m-am gândit, Ana. Mici, dar atât de puternice…
Îţi mulţumesc tare mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E foarte frumoasă poza, cu culorile sale ce doar ele însele ne spun o poveste, iar poezia ta, Potecuță dragă, ne spune o alta, asortată celei dintâi, dar și gândurilor noastre…
Tare mult mi-a plăcut! ❤
ApreciazăApreciază
Şi ce poveste frumoasă spune fotografia…!
Ce mult mă bucur că ţi-a plăcut! Îţi mulţumesc tare mult, Cristina!
Te pup!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Felicitari! E buna si aceasta abordare caci si poza si poezia sunt reusite:)
ApreciazăApreciază
Mulţumesc mult, Gia!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îmi place povestea din spatele poeziei și îmi mai place toamna ta 🙂
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult, Florina!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu îți mulțumesc că-mi faci toamna așa de frumoasă cu poeziile tale! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ești o minune ❤️
Inspirație multă draga mea !.
P.S.Era să cred că te-am”pierdut”,am căutat”Poteci de dor”și nu-mi apărea blogul tău.Abia la a doua încercare te-am regăsit.
Ce bine că ești !
Drag de poeziile tale superbe !
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult, mult, draga mea!
Eşti o drăguţă! Te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciază
Minunate versuri! Iar ideea de a compune după ce mai întâi a fost poza… e grozavă. Fiecare fotografie, fiecare loc sau moment minunat, cu poezia sa…
Sărut mâna, dragă Potecuță! 🙂
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult, Alex! Aşa e, fiecare imagine are povestea ei şi poate chiar poezia ei 🙂
Săptămână frumoasă îţi doresc!
ApreciazăApreciază
O poză așa frumoasă a dat naștere unor versuri pe măsură.🙂
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult, Constanţa!
ApreciazăApreciat de 1 persoană