Nu-mi vinde amăgire

Nu mai vreau amăgire, nu-ncerca să mi-o vinzi
Ambalată frumos, într-un colţ de piaţă,
Am destulă pe rafturi, mai ales pe oglinzi,
Mă priveşte cam trist, dar îmi râde în faţă

N-am ce face cu ea, am uitat cum se poartă,
Am crescut şi a-nceput să mă strângă în piept,
Nu mai am nici culoare şi nu-i nici asortată
Cu tot timpul acesta-n care eu doar aştept

Nu o vreau nici aşa, ca un simplu decor,
Mă sufocă oricum tot ce-am strâns până-acum,
Câteodată, când mi-e mai mult greu decât dor,
Le aşez în bagaj şi îmi văd iar de drum

N-o mai tot strecura printre alte nimicuri,
Sunt iluzii absurde, aruncate în vânt,
Va zvâcni dureros chiar şi dacă o picuri
Într-o singură clipă, într-un singur cuvânt

Nu mai vreau amăgire, nu-ncerca să mi-o vinzi
Ambalată strident, în hârtie cerată,
Am destulă la mine, o tot văd prin oglinzi,
Mă priveşte zâmbind şi, ca mine, aşteaptă.

Foto

Publicitate