Cine aleargă, noi sau anii?

Dragă…

Mă voi repeta. Dar nu încetez să mă mir. Unde-a fugit octombrie? Când a venit Noiembrie, cu tot cu visarea aia de care-ţi scriam atunci? Oare noi suntem înainte, oare noi suntem cei grăbiţi şi lunile, anotimpurile, anii, viaţa, fug toate să ne ajungă din urmă sau noi le rămânem în urmă cu toate neîmplinirile care ne fac paşii de plumb şi umerii de piatră şi astfel ne încetinesc? Rămânem în urma lor şi îmbătrânim aşa, parcă într-o clipită, fără să ne dăm seama? Noi alergăm după timp sau timpul alergă pentru că altfel nu ar putea ţine pasul cu noi? Cum e? Cine stă pe loc, cine aleargă, cine îşi ţine răsuflarea să nu tresare clipa şi să dispară şi cine uită să respire de prea mult alergat după nimic? Şi ce e mai trist dintre toate astea? Că nu putem opri timpul, dacă el e cel care îşi tot măreşte pasul, sau că noi nu ne mai putem opri, dacă noi suntem cei după care aleargă timpul? Sau că pur şi simplu nu ne mai pasă?

Ştii, au apărut iar decoraţiuni şi luminiţe. E trist, eu aşa simt. Nu, nu are nicio legătură cu anul ăsta, ştii doar că nu vorbesc despre asta şi ştii şi de ce, ţi-am mai zis-o printre rânduri. Nu se mai poate vorbi. Nu aşa, la vedere. Din prea multă răutate câtă au strâns unii prin buzunare. Nu din alt motiv. Şi anul trecut mi s-a părut la fel de nepotrivit că din octombrie se făceau reduceri la globuri şi instalaţii de brad. Am mai fi avut de gustat din must, de simţit miros de frunze arse, de iubit culori şi de văzut apusuri. Ne-am dezbrăcat repede de toamnă, am alungat-o. Ne era dor de alb şi de colinde, de cadouri şi de vin fiert. N-a fost rău. Şi nu e nici acum. Va veni ianuarie şi vom striga spre primăvară, vom spune că a fost frig destul, că ne-a ajuns zăpada, că ne e dor de ghiocei, că vrem mărţişoare şi toporaşi. Apoi, brusc, ne va fi dor de vară. Şi tot aşa. Şi apoi, iată, ne vom plânge că ne aleargă timpul şi ne scapă printre degete.

Chiar, oare noi alergăm şi alungăm şi anotimpurile, unul după altul, sau ele fug de noi pentru că nu se mai simt iubite? Am merita asta, cred. Nici noi nu stăm acolo unde nu suntem primiţi, nu?
Aş fi putut să-ţi trimit un SMS să te întreb asta. Dar scrisorile parcă fac timpul să stea măcar pentru o clipă-n loc.

Cu drag,
tot eu.

Foto

Publicitate