Cine aleargă, noi sau anii?

Dragă…

Mă voi repeta. Dar nu încetez să mă mir. Unde-a fugit octombrie? Când a venit Noiembrie, cu tot cu visarea aia de care-ţi scriam atunci? Oare noi suntem înainte, oare noi suntem cei grăbiţi şi lunile, anotimpurile, anii, viaţa, fug toate să ne ajungă din urmă sau noi le rămânem în urmă cu toate neîmplinirile care ne fac paşii de plumb şi umerii de piatră şi astfel ne încetinesc? Rămânem în urma lor şi îmbătrânim aşa, parcă într-o clipită, fără să ne dăm seama? Noi alergăm după timp sau timpul alergă pentru că altfel nu ar putea ţine pasul cu noi? Cum e? Cine stă pe loc, cine aleargă, cine îşi ţine răsuflarea să nu tresare clipa şi să dispară şi cine uită să respire de prea mult alergat după nimic? Şi ce e mai trist dintre toate astea? Că nu putem opri timpul, dacă el e cel care îşi tot măreşte pasul, sau că noi nu ne mai putem opri, dacă noi suntem cei după care aleargă timpul? Sau că pur şi simplu nu ne mai pasă?

Ştii, au apărut iar decoraţiuni şi luminiţe. E trist, eu aşa simt. Nu, nu are nicio legătură cu anul ăsta, ştii doar că nu vorbesc despre asta şi ştii şi de ce, ţi-am mai zis-o printre rânduri. Nu se mai poate vorbi. Nu aşa, la vedere. Din prea multă răutate câtă au strâns unii prin buzunare. Nu din alt motiv. Şi anul trecut mi s-a părut la fel de nepotrivit că din octombrie se făceau reduceri la globuri şi instalaţii de brad. Am mai fi avut de gustat din must, de simţit miros de frunze arse, de iubit culori şi de văzut apusuri. Ne-am dezbrăcat repede de toamnă, am alungat-o. Ne era dor de alb şi de colinde, de cadouri şi de vin fiert. N-a fost rău. Şi nu e nici acum. Va veni ianuarie şi vom striga spre primăvară, vom spune că a fost frig destul, că ne-a ajuns zăpada, că ne e dor de ghiocei, că vrem mărţişoare şi toporaşi. Apoi, brusc, ne va fi dor de vară. Şi tot aşa. Şi apoi, iată, ne vom plânge că ne aleargă timpul şi ne scapă printre degete.

Chiar, oare noi alergăm şi alungăm şi anotimpurile, unul după altul, sau ele fug de noi pentru că nu se mai simt iubite? Am merita asta, cred. Nici noi nu stăm acolo unde nu suntem primiţi, nu?
Aş fi putut să-ţi trimit un SMS să te întreb asta. Dar scrisorile parcă fac timpul să stea măcar pentru o clipă-n loc.

Cu drag,
tot eu.

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

66 de răspunsuri la Cine aleargă, noi sau anii?

  1. Anii fug și noi din urma lor… Dar dacă nu reușim să le facem față – ne târăsc după ei…
    Nu pot pleca singuri, trebuie să ne ia și pe noi. Doar sărmanul suflet mai rămâne prin copilărie și tinerețe, apoi, brusc, pe neașteptate, anii îl aruncă Dincolo, în dimensiunea unde ei nu sunt apți de a mai face ceva…

    Apreciat de 2 persoane

  2. Ileana zice:

    Intr-o lume atat de rautacioasa, anotimpurile se sperie 😉
    Simt uneori ca timpul trece mult mai repede, iar sarbatorile ce vin imi da o stare de tristete. Candva eram foarte saraca, insa abia asteptam sarbatorile cu zambetul la purtator 🙂
    Mi-a placut tare mult articolul tau!
    Seara frumoasa draga mea! ☕🤗🌹🌹🌹

    Apreciat de 2 persoane

  3. Mona zice:

    Te înțeleg perfect. Și eu am impresia că grăbim lucrurile. Pe toate. Și cele naturale. Și gândurile ni le grăbim. Nu mai punem întrebări, dar ne supărăm că nu primim la timp răspunsuri. Iubim pe fugă și ne oprim doar să recunoaștem dezamăgirea, fericirea lăsând-o să alerge pe lângă noi. Însă noi suntem prea grăbiți să o vedem, să îi vedem pe cei din jur și mai rău, să ne privim pe noi.
    Dar tot e bine că mereu va veni o nouă primăvară, o nouă toamnă, o nouă șansă…
    Te îmbrățișez ❤🤗

    Apreciat de 4 persoane

    • Poate şi pentru că nu vrem să fim nevoiţi să ne privim cu atenţie. Nu vrem timp cu noi şi atunci facem totul la repezeală, să nu vină acea clipă a tihnei. Poate…
      Mulţumesc pentru minunea asta de comentatriu!
      Te îmbrăţişez şi eu!

      Apreciat de 2 persoane

  4. ane zice:

    Nimic nu e întâmplător! Să nu mai știm când e Crăciun.😞
    E maratonul vieții!

    Apreciat de 1 persoană

  5. Ecoarta zice:

    Unde s-a dus octombrie!? Dar anul?!…Unde şi când a trecut!? Eu am vaga senzație că am fost într-o buclă atemporală şi am fost aruncată ieri- alaltăieri înapoi în lumea reală! Nu încetez să mă uit în jurul meu şi să constat că ceva lipseşte, că am sărit peste ceva, că nu am văzut ceva…ție pot să-ți spun asta, dar altora nu! Sigur m-ar crede „dusă cu pluta”! Sau poate chiar sunt dusă! Cine ştie! Nu cred că fugim de timp, ci mai degrabă că Universul se mişcă altfel şi ne împinge spre înainte…De câteva săptămâni sunt şocată să constat că…iar e vineri! Cum Dumnezeu să fie vineri că…şi da, era vineri, dar ceasul meu biologic ticăie în alt ritm…

    Apreciat de 3 persoane

    • Draga mea, nu numai că nu te cred dusă, dar te înțeleg perfect, simt exact la fel. Și, vorba ta, dacă suntem duse cu pluta, aia e, noi ne suportăm pe noi așa cum suntem. 😁
      Da, da, da. Am impresia că e o glumă. Azi e luni, mâine e vineri. E incredibil. Am muncit de acasă 7 luni, am avut zile în care nu am muncit, am și eu liber, duminica dorm, citesc, mă uit la filme. Nu mai contează, timpul zboară la fel și când muncesc, și când stau, nu mai e valabilă aia cu „concediul trece mai repede”, nu, e fix la fel. Incredibil!

      Apreciat de 3 persoane

  6. tink3rbe11 zice:

    Exact asta am spus și eu dimineață , e noiembrie!!!! De ce, cum, când, unde și pe unde a venit și a plecat Toamna?! Azi dimineață erau – 0,5 grade, deja e cu barrrrr
    Într-adevăr, s-au ornat deja brazii comerciali, au apărut instalațiile dar nici nu le mai privesc, nu mă mai atrag, toate sunt prea devreme, mult prea devreme. Noi nici nu am simțit anul care tocmai ce trece, nici nu am avut timp să citim în calendar…
    Timpul cred că fuge de noi, sau, noi fugim prea repede. Goana vieții a prins o viteză de o prinde și pe radar.
    Vrem să treacă repede toate, ne-am tot săturat cumva de toate, să treacă să vină altceva, dar nici noi nu știm de ce gonim, de ce ne grăbim, de ce vrem mereu altceva.
    Nu ne mai acordăm timp și clar, nu-l simțim când trece, nu ne dăm răgaz, pauze, noi nu stăm pe loc, într-un loc dar ne-am dori ca timpul să o facă.
    Alergăm și ne trece viata pe lângă noi.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ce frumos ai punctat totul! Așa e, nu ne mai place nimic, nu ne mai mulțumește nimic, să vină, să treacă, să vină altceva. De fapt, nu mai suntem mulțumiți și împăcați cu noi, de noi fugim. Și e trist că e așa.

      Apreciază

  7. Diana zice:

    Uneori am impresia că timpul stă. Doar noi ne grăbim teribil…

    Apreciază

  8. Iosif zice:

    Draga…
    Pentru ca, dupa parerea si credinta mea actualizata si personalizata, timpul este inexistent, decât doar în perceptia rationamentului programului genetic învechit al celor 5 simturi primare din dotare, mostenit si transmis din generatie în generatie de la protoparinti din neascultare, perceput doar prin frica de necunoscut, de noile modificari structurale a celulei care îmbatrâneste si dispare înlocuita de alta mult mai complexa si mai tare, într-o continua, perpetua miscare, si schimbari ale vremurilor si fenomenelor nemaivazute si nemaiexperimentate naturale, aproape toti oamenii de pe Terra (în frunte cu cei ce conduc sistemele înselatoare) accentieaza prin necunoasterea Cuvântului lui Dumnezeu (AAAE) aceasta stare de panica si disperare, care de aproape doua milenii a fost revelata si explicata de Dumnezeu, prin Cuvântul întrupat în Fiul omului Hristos, care este singura Cale, Adevar, si Viata, din care, prin care si pentru care au fost facute toate lucrurile din cer si de pa pamânt si în care locueste toata plinatatea Duhului Cel Sfânt.

    La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
    El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El.

    Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”
    Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.
    În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu.
    Cu drag…(999)Noi unA

    O saptamâna minunata, binecuvântata, sublima, cu bucurii, pace si Lumina Divina, draga Potecuta.

    Apreciază

  9. Diana zice:

    Timpul alearga prin noi, purtand cu el anotimpurile; noi alergam prin timp, parcurgand anotimpurile. Ca si anul, omul are o primavara, o vara, o toamna si… iarna. Asa e scris. Ce facem in parcursul nostru conteaza. De exemplu, nu cumpar nicio decoratiune de Craciun pana in luna decembrie. 😊 Ma bucur ca ploua si ca e frig – pentru ca sunt la adapost – si ma intristez cand ploua si e frig – pentru ca multi nu au un adapost unde sa fie feriti de ploi si frig. Nu urmaresc filme de Craciun pana in una decembrie (sunt singurele filme „siropoase” care-mi plac, si-n luna decembrie imi fac de cap) 😊
    Sa scurtez: alergam si noi, alearga si timpul sau… poate ca alergam doar noi, in cerc. 😊

    Saptamana cu bine sa-ti fie, Potectuta!

    Apreciază

    • Nici mie nu-mi plac decoraţiunile înaintea timpului lor. Aşa cum nu aş putea lăsa bradul mai mult în ianuarie. De când sunt mică, m-am obişnuit ca bradul să fie despodobit după ce trece preotul cu botezul. Văd acum că la unele geamuri şi-n februarie mai pâlpâie luminiţele pe la geamuri.
      Îţi mulţumesc mult, Diana! Săptămână frumoasă să ai şi tu!

      Apreciat de 1 persoană

  10. ina02s zice:

    Greu de răspuns întrebării tale. Alergam și noi și anii. Eu vad un fel de carusel cu căluți și mașinuțe. Poți merge în ritmul caruselului, poți alerga după un căluț din fata sau după o mașinuță din spate, dat totul în timpul rotației caruselului. Simțim timpul condensat sau lăfăit, cum vrem sa mergem. Tot noi suntem cheia. Ce-i drept că sunt și influențele externe, mai mari sau mai mici, vezi Covid sau Colectiv sau 10 August, dar tot noi suntem cheia.
    Uneori roboții din noi ies la iveală și ne mănâncă timpul. Ne lipsește bucuria unei culori sau a unei cărți bune. Răsfoim oare sa ajungem la final și-n viața sau vrem să trăim cu personajele, sa ne bucuram de peisaje sau sa ne întristăm cu ei..
    Altfel Noiembrie mai aduce o treime de toamna, ce-i drept mai rece, mai ploioasă, dar tot fermecătoare in unicitatea ei.
    Te îmbrățișez cu drag, poate oprim speenul asta nebunesc. 😘❤️

    Apreciat de 1 persoană

    • E un amalgam la maraton, la urma urmei. Şi da, putem alege să stăm puţin, să facem un pas lateral, să respirăm şi să ne uităm la un fir de iarbă de la marginea pistei cât totul se mişcă pe lângă noi în ritmul ăla ameţitor.
      Îţi mulţumesc mult, Ina! Te îmbrăţişez şi eu!

      Apreciază

  11. Suzana zice:

    Pot sa nu ma gandesc la timp? Si la ideea ca el in fond este doar o conventie? Cum s-ar schimba datele problemei? Anotimpurile evolueaza cum trebuie, iar noi nu reusim sa ne concentram pe nimic daca tot urmarim urmatorul moment! 🙂
    Diana are dreptate. Cred ca alergam doar noi!

    Noapte buna si… sfatoasa, draga Potecuta!

    Apreciază

  12. Cred că timpul trece la fel, dar noi suntem tot mai grăbiți și nu observăm cum ni se scurge printre degete. Iar când ne oprim câte o clipă și constatăm unde am ajuns, dăm vina tot pe el, așa cum ne-am obișnuit s-o facem și între noi, oamenii. Îți doresc să trăiești la maxim fiecare clipă, Potecuță!

    Apreciat de 1 persoană

  13. Drugwash zice:

    Îmbătrînim, percepţiile ni s-au tocit (de prea multă rutină şi/sau suprasaturate de [dez]informaţie), nu mai simţim micile satisfacţii de moment care să puncteze în conştient şi subconştient trecerea noastră prin viaţă. Printre altele.

    Apreciază

  14. anasylvi zice:

    Ai completat cumva mesajul meu din articolul cu nostalgia, eu pusesem accentul pe faptul ca oamenii suspina dupa trecut, uitand sa traiasca prezentul si sa se bucure de el. De exemplu, sunt inca multi care suspina dupa vara, ignorand frumusetile toamnei. Pe de alta parte, avem si pe cei care deja proiecteaza viitorul in prezent, exact ce spuneai – jingle bells si asa mai departe, inca de pe acum. Spuneam atunci ca proiectia aceasta poate sa genereze anxietate si asa si e, mai ales in conditiile date. Si asa sarbatorile sunt pentru multi motiv de stress (de concedii nu mai zic). Dorinta asta de perfectiune.

    Apreciază

    • Da, e o temă pe care am tot abordat-o în anii ăştia de când scriu. Am tot zis de graba asta a noastră sub diferite forme. Ba vrem prea repede, ba nu ştim să ne bucurăm de azi, doar ca să avem după ce plânge mâine. Cine să ne mai înţeleagă când nici măcar noi nu ne înţelegem…
      Şi da, bine spui, din dorinţa asta de neînţeles de a fi totul „ca la carte”, fără să ştim ce înseamnă asta, ajungem să nu ne mai putem bucura de esenţa lucrurilor.
      Mulţumesc, Ana!

      Apreciat de 1 persoană

  15. Chiar am lăsat totul baltă și am citit scrisoarea ta încă de aseară. Azi-dimineață, mi-am acordat din nou răsfățul. Ce e ciudat, după ce am citit, mi-a revenit în memorie un cântecel de acum vreo 20 de ani, al lui Patrick Bruel, Alors regarde:
    ”Perdue dans tes nuances, la conscience au repos
    Pendant que le monde avance, tu trouves pas bien tes mots
    T’hésites entre tout dire et un drôle de silence
    T’as du mal à partir alors tu joues l’innocence…

    Apreciat de 1 persoană

  16. „Am mai fi avut de gustat din must, de simţit miros de frunze arse, de iubit culori şi de văzut apusuri.” Cat de fain… anul acesta nu am apucat sa gust must, doar castane si dovleac…

    Nu fuge timpul de tine caci esti suflet fain, fuge cu tine si stati cu randul pe banca in momentul in care obositi. Peste ceva timp o sa ti se para ca sta pe loc…

    Apreciat de 2 persoane

  17. Ai dreptate dragă Potecuță, mai trebuie ”gustat din must, de simţit miros de frunze arse, de iubit culori şi de văzut apusuri”, să nu ne dezbrăcăm repede de toamnă, căci chiar dacă:
    în fiecare an pe lângă ploi și vânt
    sau ceață, frig și brumă de argint
    toamna sub semnul echilibrului surprinde
    încă cu zile calde, reverii cromatice și ne cuprinde
    cu darurile sale atât de bune și gustoase.
    Și apropo de must:
    Din văzduhul cu arome colorat
    unul pare neîncetat să ne strige:
    curge mustul, trebuie neapărat
    gustat, căci în sticle se va trage
    să devină mai … titrat
    mustul astfel transfigurat
    va deveni … aristocrat 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  18. “Nici noi nu stăm acolo unde nu suntem primiţi…” . iau gandul asta de la tine. e gandul meu de azi. imbratisari, fata frumoasa!

    Apreciat de 1 persoană

  19. Florina zice:

    Dacă aș putea, aș opri anul asta la o anumita lună, acolo… să stea acolo … dar nu pot, așa ca doar mă uit la el cum trece, sper să treacă și durerea… cândva….

    Apreciază

  20. Issabela zice:

    Eu cred că timpul și anotimpurile își fac treaba lor și doar noi ne schimbăm percepțiile asupra lor.
    Deși cei cu rezonanța Schumann (parcă așa era) zic că timpul s-a comprimat, e altul…
    Cert e aic doar că automatismele ne micșorează pe noi – ce poți să ceri de la o viață pe pilot automat…?
    Și iarăși certe mai sînt clipele astea, smulse timpului și veșniciei, sau, mai degrabă, care le încremenesc puțin, cum spui și tu 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  21. silviubogan zice:

    Părerea mea este că…

    Unii fie că stau sau aleargă sau se uită în urmă, timpul este cu ei.
    Alții… fie că stau sau aleargă sau se uită în urmă, timpul nu este cu ei.

    Video-ul melodiei Unu’ Altu’ – Guess Who cred că se potrivește deși țin minte că nu l-am vizionat de peste o lună.

    Îmi imaginez cum trec prin pereții unei camere pentru a ajunge dincolo, într-un alt moment al aceleiași camere. Și momentele camerei sunt puse pe un fel de axă a timpului. Unii stau și camerele trec prin ei. Alții se uită în urmă, și e greu, dar camerele trec prin ei de asemenea. Alții se uită în viitor și parcă din asta își scot speranță, și întind mâinile care îmbătrânesc la fiecare milimetru mișcat înspre viitor. La fel sunt unii care nu trec din cameră într-alta decât când vreau, se întorc, repetă, se duc în viitor, se bucură… Eu puțin sunt din ambele categorii. Mă doare mult dar pot uneori să mă „repet”.
    Nu vreau să las nici un om în urmă, în special oamenii buni! Dar lipsă de socializare, traume întărite de relații din prezent, și visul la mai multă independență financiară cu care să fac fapte bune și să mă fac mai sănătos decât mi-ar permite un job, fie el și bănos. Mi-ar plăcea la nebunie să am o zi liberă pe săptămână, dar am fost încurajat de atâția oameni să fiu artist, să fac site-uri WordPress și la finalul acestui an mi-am dat seama că îmi place să fac design-uri web foarte mult. Totuși, fără job cum aș fi avut atâta psihic în funcție să fac asta?… Am ales un drum cumva mai autentic și nu-l regret mult. Deci vreau să fiu mulțumit cu trecutul.
    Eu prin anotimp înțeleg parte a naturii și din natură vreau să învăț. Dar parcă nici dacă m-aș duce în drumeție pe munte nu aș putea să mă reconectez cu ea, ceva e greșit, sper că puțin, în mine. Inima bate tare dar respirația e înceată și grea. Ceva lipsește, cred vag că este jumătatea unui întreg.
    Ochii mari, ochii mici, ochi închiși. Trebuie să mi-i deschid cumva, m-ar ajuta să fiu în rând cu lumea când vine vorba de viteza de gândire și lucru. Sau poate sunt astfel doar cu anumite persoane. Aproape că sunt rușinat că mă mișc prea încet.

    Mulțumesc pentru scrisoare, dragă Potecuța!

    Sincer, cred că e posibil să am nevoie de un răspuns cât de mic să nu mă simt rușinat. 😊

    Numai bine! 😀

    Apreciază

    • Foarte frumos ai scris!
      Silviu, linkul asociat numelui duce la un blog inexistent. De ce nu îţi faci şi tu un blog? E păcat să se piardă gândurile în comentarii. Merită să fie postări.
      E complicat să spun ceva legat de job. E important să poţi face ceea ce îţi face plăcere şi te face să priveşti încrezător spre viitor. Dar cumva depindem şi de un venit, facturile nu stau după noi. Dacă poţi face în aşa fel încât ceea ce-ţi face plăcere să îţi aducă şi un venit ar fi ideal 🙂
      Mulţumesc, Silviu!

      Apreciat de 1 persoană

  22. adrianport zice:

    In supermaket-urile de aici au aparut display-uri cu calendare 2021 inca de la inceputul lui Septembrie. Dar asta e de inteles pentru ca…. 2020. In rest, cred ca alergam prea mult si ne plictisim prea repede.

    Apreciază

  23. Roxana Neguț zice:

    Trec zilele ca orele si orele minute sunt…trece timpul si noi prin el draga mea. Minunata scrisoare, a oprit un pic clipa in loc. Te pup si te îmbrățișez cu drag!💐🤗

    Apreciat de 1 persoană

  24. Scrisorile tale chiar fac timpul să stea în loc. Unde a fugit anul acesta? Chiar și așa cu pandemie, stări de alertă și de urgență. Când? 🙂

    Apreciază

  25. Ana May zice:

    Sunt pentru înghețarea anului, și pentru școli și pentru noi. Nu suntem încă pregătiți pentru lecțiile lui.
    🥰🤗❤

    Apreciază

  26. Mă apucă tristețea gândindu-mă cât de repede trece timpul. Ne străduim să ţinem pasul cu el, dar nu e drept. El e nemuritor, noi nu. Și când realizăm asta, nu mai așteptăm cu atâta nerăbdare schimbarea anotimpurilor.

    Apreciază

  27. Aura B. Lupu zice:

    Exact ce mă frământa și pe mine, deunăzi, ai scris aici, Potecuță. Ne grăbim degeaba, ca fata mare la măritat. Nu-i destul că trece timpul ăsta-n zbor, îl mai grăbim și noi. În copilărie împodobeam bradul în Ajun. Acum vedem luminițe sclipind încă din octombrie? Păi hai să-l împodobim din iulie atunci! Colindele la fel, de la bunica țin minte că-mi zicea că nu-i voie să colinzi când ai tu chef, ci doar din postul Crăciunului și până la Bobotează, altfel faci pușchele pe limbă. Eh, superstiții, pot zice unii, dar pe toate le facem alandala, și-apoi ne mai mirăm…
    Te îmbrățișez!

    Apreciat de 1 persoană

    • Şi eu tot în Ajun împodobesc bradul de când ştiu eu. Adică de când am aflat că noi îl împobodim, după ce mai creştem. Când suntem mici şi nu ajungem, vine Moşul şi îl face pentru noi, dar tot în Ajun. Şi noi, copii, îl găsim gata împodobit când venim de la bulgăreală. Cam aşa. 🙂
      Mi-e tare drag aşa, mi se pare ciudat să văd brazi împodobiţi mai devreme.
      Da, Aura, cu superstiţii sau nu, aveau toate un sens al lor…
      Te îmbrăţişez şi eu şi îţi mulţumesc!

      Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s