Filă rătăcită din jurnal

Afară… se simte schimbarea orei şi deşi se întâmplă asta în fiecare an, mi se pare la fel de ciudat de fiecare dată. Ştii, ieri era aproape zi la ora asta. Şi aproape soare şi aproape vară. Cred că aşa suntem şi noi, oamenii. Ieri eram aproape tineri. Poate chiar aproape copii. Şi totuşi, dimineaţa pare mai uşor de acceptat cu toată lumina cu care te învăluie. Poate că aşa e şi în cazul nostru, nu ştiu. Aşa o fi? Parcă părem mai luminoşi dacă încă putem zâmbi. Măcar cu gândul la un ieri în care ne-a fost vară.

Azi… o nouă zi de luni. Care-i aproape de final. Cum e şi octombrie ăsta mofturos. Şi cum e şi tot anul ăsta. A fost ciudat, da. Dar parcă a alergat. În timp ce totul parcă s-a oprit în loc. Şi ce-a făcut lumea în tot timpul ăsta? A stat şi ea. A încremenit puţin, apoi şi-a reluat obiceiurile. Şi nemulţumirile. Şi pe toate ale ei. Că fără ele, n-ar mai fi lumea aşa cum e.

Mă gândesc… să vă întreb ce mai simţiţi, cum mai simţiţi, cum vă mai simţiţi? Când aţi întrebat ultima dată pe cineva asta? Nu, nu în contextul actual. Aşa, în general. Ne interesează cu adevărat ce simte cel de lângă noi? Sau e mai interesant ce face, ce-a mai făcut şi nu ce simte, ce-a mai simţit? Nu ştiu. Uneori, poate ce-a simţit se oglindeşte-n ce-a făcut. Şi oricum, prea puţin mai suntem cu adevărat sinceri când răspundem. Bine. Ăsta e răspunsul. Suntem bine. Suntem ok. Suntem. Poate fi suficient. Dar nu e întotdeauna şi ceea ce ne spunem nouă. Dacă s-ar auzi dintr-o dată tot ce ne spunem, ce zarvă-ar fi întreaga lume!

AscultAdi Beznă

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

76 de răspunsuri la Filă rătăcită din jurnal

  1. Diana zice:

    Eu am avut o zi tare plină, abia de-am avut timp să respir 😦

    Apreciază

  2. Florina zice:

    Chiar azi mă gândeam să-mi întreb prietenii cum mai sunt, ce mai fac și nu doar să le spun cu ce-mi ocup toamna asta… Bine ai zis să știi…

    Apreciază

  3. Ileana zice:

    Bună seara draga mea 🤗 Zi de zi mă gândesc la toți dragi mie, chiar și la dușmani, însă nu pe toți îi pot întreba ce mai fac, cum se simt, deoarece pe mulți oameni îi deranjează. Chiar azi am sunat pe cineva care a pățit un accident, se simte rău și cum pun suflet pentru suflet, când am sunat, voci din interior vorbeau: – ce tot sună toți? Să vină aici. Nu mi-a picat bine. Fiecare avem pe ale noastre, de aceea e bine să fim atenți la cum primesc cuvintele noastre.
    Azi fiind sărbătoare, am stat nițel, în rest cu nepoțelul, cu munca și bineînțeles cu dureri, ba de spate, umăr, s.a.m.d. Nu mă dau bătută, dacă voi fi bine, poate la anul iau o pauză pentru mine.
    Te îmbrățișez cu tot dragul🤗 Seară frumoasă suflet frumos😘🤗❤️

    Apreciază

    • Ileana, înţeleg că te-au durut vorbele auzite. Dar tu ai sunat cu gând bun şi asta e tot ce contează. Fii liniştită că a ajuns gândul tău acolo unde trebuia.
      Îţi doresc să fii bine! Sănătate multă şi numai bine, draga mea!
      Îţi mulţumesc!

      Apreciat de 1 persoană

  4. Aura B. Lupu zice:

    Zi grea, pentru mine, îngreunată de alții.😥 Ai dreptate, Potecuță, a trecut anul ăsta ca-n zbor.

    Apreciază

  5. Iosif zice:

    J0′ unul, când îi vad pe majoritatea cu masca pe figura, fara nas si fara gura, sunt de-a dreptul consternat, traind parca într-un film de groaza înscenat si regizat de cel mai malefic producator universal de filme, nici nu îndraznesc sa-i întreb ce mai fac, intuind ca le este frica sa-si demaste macar faţa, cu atât mai putin Sufletul, iar intruziv nu am fost si nici nu am sa fiu vreodata cu nimeni, nici macar cu mama, fratii si surorile mele.
    Realitatea AAAE o regasesc de seara pâna dimineata, mai mult în noapte decât ziua, deoarece în starea de repaus fizic, traiesc mental, supraconstient, dincolo de aceasta dimensiune sumbra, a constientizarii sclaviei fizice, joase 3D calatorind atemporal prin dimensiuni elevate, imaginate, visate, locuri magnifice paradoxale de povesti nepieritoare, dupa care revin la infernul cotidian al rutinei zilnice, acceptându-o asa cum este stiind ca viitorul va fi si mai frumos, pentru orice om viu, optimist si credincios.
    O seara si o saptamâna minunata, binecuvântata, cu bucurie, pace, fericire în libertate adevarata, draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

  6. ina02s zice:

    Grea zi azi și din cauza orei și din cauza bolii din jur. Greu să faci abstracție de ea. Și când întrebi pe cineva ce face, cumva e in spate fondul bolii. Și întrebam și ne îmbărbătăm și ne susținem. Ok ul ăla e așa plasticos, puțin mai mult decât dacă te-ai face că nu auzi întrebarea. Altfel, răspunsurile fara glas sunt asurzitoare, ai dreptate.
    Deci am avut o zi grea, ora și prima zi la serviciu după două săptămâni de lucrat de acas’. Câteva telefoane și vesti nu prea plăcute, izolare, pe cât posibil și ușoară oboseala.
    😘❤️

    Apreciat de 1 persoană

    • Îmi pare rău, Ina! Îţi doresc zile frumoase, numai cu veşti bune!
      Da, acum e fondul actual în spate. Dar şi în trecut a fost la fel cu astfel de întrebări rostite fără un interes real.
      Eu am muncit de acasă 7 luni. Când s-a dat starea de urgenţă, în martie, m-am mutat cu tot ce trebuia în sufragerie. Când m-am întors, acu’ recent, m-am simţit proaspăt angajată, totul îmi părea nou 😀
      Numai bine îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  7. Suzana zice:

    Se spune ca raspunsurile formale nu (ne) sunt bune. Dar uneori le facem pentru ca simtim ca cealalta persoana se grabeste sau poate noi ne grabim si atunci totul devine un fel de formalitate, din pacate. Cred ca un adevar, oricat de banal si prozaic ar suna, face infinit ma bine daca este exprimat. Oamenii simt nevoia sa se exprime si cred ca sunt doritori sa fie ascultati.
    Acum, ca ai scris, nu-mi dau seama ce-si spun oamenii lor. Sau isi spun? Macar de s-ar iubi mai mult pe ei insisi. Sigur ar vedea schimbari in bine…
    …Un videoclip nou pentru mine! Ora noua nu imi place, nu ca ar fi cine stie ce important in aceasta idee, dar iti spun si de ce: pentru ca e mai putina lumina in timpul meu liber! Si d-aia nu imi place.
    Se face bezna repede…!

    Numai de bine, draga Potecuta! O saptamana linistita!

    Apreciază

    • Da, Suzana, ai mare dreptate! Ne-ar face mult bine un adevăr exprimat, dar vezi, când persoana care întreabă o face doar aşa, înainte de a vorbi despre vreme, parcă nu ne vine să rostim acel adevăr. Când o simţire riscă să devină bârfă, nu mai e de dorit.
      Uf, înţeleg perfect ce spui cu ora. Oare asta e ora normală, nu? Parcă aşa ştiu. Şi am înţeles că ar fi ultima dată când se schimbă. Dar şi anul trecut au zis la fel şi tot nu s-a ajuns la o înţelegere.
      Îţi mulţumesc mult! Săptămână frumoasă îţi doresc şi eu!

      Apreciază

  8. Lussy zice:

    Am început de curând sa “practic”, ceea ce pana la urma într-adevăr se simte ca te schimba și îți ofera toată liniștea de care ai nevoie : sinceritatea cu tine însuți.. Și nu numai. Recunosc ca am și rănit foarte multa lume, dar asa mi-ar restrâns cercul de prieteni adevărați și mi-am asumat ceea ce sunt. Și cred ca dacă am face fiecare asta, fiind sinceri, am trăi mai liniștiți. În rest, numai de bine! ☺️

    Apreciat de 1 persoană

  9. Issabela zice:

    De cînd astept eu telepatia aia… Cred că ne-am baricada benevol în case 😀😀
    Nu știu ce-are aplicația wp, e execrabilă de vreo două zile. Sau poate netul merge mai greu subit, voiam musai melodia 🙂

    Apreciază

    • Oooo, da! Şi eu cred că ne-am ascunde toţi 😀
      Eu am intrat aseară puţin pe aplicaţie, cât am aprobat un comentariu şi am răspuns repede, nu am văzut nimic aiurea. Zici că merge greu? Of.
      Nu e melodie, e poezie recitată. Dar cum e recitată… vaai, vai 😀

      Apreciază

  10. Diana zice:

    … ce zarva-ar fi intreaga lume! 😊 Chiar este! Vorbim toti deodata si ne asculta… extraterestrii. 😊
    Mai stim, oare, sa ne ascultam unii pe ceilalti? Am stiu vreodata?! Potecuta! Ma arunci in valurile filosofiei si incep sa-mi dau cu stangu’-n dreptu’.
    Sunt bine, multumesc de intrebare. 🙂
    Primul paragraf mi-a adus zambetul nu doar pe buze, ci si in suflet. Ieri eram mai tanara, dar ziua a fost mai agitata; azi sunt mai batrana, dar ziua a fost una linistita. Imi spun mereu ca mi-ar fi mai bine… daca! Si tot aman sa-l transform pe „daca” in realitate…
    Dar tu?! Tu cum te simti? Ce-ti spui tie, om frumos?! 😊
    Imbratisari! ❤️

    Apreciat de 1 persoană

    • Cât de mult îmi place când filosofezi, Diana! Şi nu, nu-ţi dai cu stângu-n dreptul, ba din contră, mă faci şi pe mine să merg mai drept puţin 🙂
      Sper să fie mai liniştite şi zilele ce vin deşi, cumva, mai e nevoie şi de ieşit din cotidian, din rutină. Dar sigur, să fie agitaţie din aia de şi cu bucurie!
      Eu? Acum sunt tare încântată că am găsit pe net o carte despre care am citit ieri şi nu speram să dau de ea. E la liber la citit şi încep să o savurez deşi sunt la muncă. 😀 Şşşşt, să nu mă spui.
      Te îmbrăţişez!

      Apreciat de 2 persoane

      • Diana zice:

        N-am zis nic’. 😊 Ooooh! Mi-e dor sa citesc la munca! Era mai greu la vremea aceea: erau numai carti din hartie, dar cum aveam experienta din orele de la scoala… m-am descurcat bine. 😊 Acum citesc cand vreau, unde vreau, fara sa ma ascund, si uneori imi „inghesui” termenele dar… las’ ca-i bine si-asa rau. 😊
        Multumesc. Si eu te imbratisez!

        Apreciază

        • Nu mă ascund nici eu, că nu am de ce. Apropo, a venit într-o zi şeful la mine-n birou, avem o eroare la un program de calculator. El e un fel de Speedy Gonzalez, intră ca o vijelie şi într-o secundă a fost lângă mine. Zice: lasă-mă puţin sî văd ce-i cu el. Mă ridic, se pune el pe scaun şi pe ecranul meu era un joc. Eu mă joc escape room destul de des. Zice: nu închid nimic, îl fac mic să ajung la desktop. 😀 😀 😀
          Deci n-ar fi o problemă. Dar nu am cartea în format fizic. Şi aşa o citesc pe net deşi e greu, eu tot vreau să ating filele.
          Te pup!

          Apreciază

  11. Era o vreme când n-aveam nevoie de telefoane pentru a socializa și a ne întreba ce mai facem. Nici de lumea online. Și parcă ne ascultam mai atent unul pe altul. Acum, îmi întreb cel mai bun prieten ce mai face, doar prin telefon, de trei ori pe săptămână. Și are, aproape mereu, același răspuns: ”bine”. Ca și mine. Dar mă bucur că nu-i rău, cum ni s-a întâmplat de vreo două ori. Așadar, astăzi fac și eu bine. 🙂

    Apreciază

  12. tink3rbe11 zice:

    Înafara momentului actual de a întreba ce mai faci…. nu cred că suntem mulți care o fac fără să fie o propoziție de început de conversație sau ținând cont de pandemie. Poate mă înșel, poate sunt, deși nu recunoaștem că aceasta este adevărul.
    Pandemia și toate alea nu ne-a făcut mai buni.
    A fost luni, a fost obositor, de fiecare data este, cățelușa mea încă nu s-a obișnuit cu ora, încă e pe cea veche, deci și animalele fac greu trecerea. Azi e marți, poate va fi altfel deși… zilele au ajuns ca o copie la indigo. Banale, o fi vremea de vină??!!
    Zi de marți mai frumoasă să ai.

    Apreciază

    • Exact! A devenit un fel de intro al oricărei conversaţii: salut, ce faci, te-am sunat să… Nici măcar nu aşteptăm răspunsul de multe ori. Cu atât mai puţin ne pasă.
      E tare ciudată schimbarea, e drept. Ne ameţeşte puţin. Dar ne revenim cumva, ne adaptăm noi la toate.
      Îţi mulţumesc! Şi eu îţi doresc o zi frumoasă!

      Apreciază

  13. silviubogan zice:

    Frumoasă postare!

    Cum mă simt? Ca un om care se mută din sufletul lui mereu.
    Mă simt obosit, somnoros, cu trupul îndurerat și greu.
    Dimineață după dimineață mă trezesc fără chef cu voință-n stricate culori.
    Și sper în alinări viitoare, în îmbrățișări fără atingeri.

    Încerc să nu fiu mic și narcisist, dar mai mult nu-mi vine a zice în acest moment.

    Dragă Potecuța, îți doresc o săptămână frumoasă!

    Apreciază

    • Silviu, se întrezăreşte soarele, ştii, da? 😉
      Hai, adună-ţi puterile şi încrederea şi gustă din viaţă!
      Numai bine îţi doresc şi îţi mulţumesc!

      Apreciat de 1 persoană

      • silviubogan zice:

        Mulțumesc din suflet pentru răspunsul frumos și încurajator! 😀

        E adevărat că munca mea nu e atât de grea și bucuriile, mai rare dacă sunt, sunt mai intense. Gust din viață cam întârziat dar este minunat!

        Minunată familie ai pe acest blog! 😀 Mă bucur mult că am ajuns în acest colț al marelui Internet.

        Apreciază

        • Rare cum sunt, să te facă să ai puterea de a merge mai departe, spre alte bucurii! 😉
          Îţi mulţumesc încă o dată, Silviu! Şi eu mă bucur că eşti aici, printre prietenii mei!

          Apreciază

  14. anasylvi zice:

    Adeseori ma simt ca intr-un rollercoaster, ceea ce poate fi privit sub doua aspecte: ca te poti distra sau iti vine rau. E foarte important sa pastrez vibratia inalta, iar daca mai cad din cand in cand, profit de momentul in care sunt jos ca sa privesc cerul si sa nu ma mai gandesc la nimic.

    Apreciat de 1 persoană

  15. Ciprian zice:

    Asa e in viata uneori roz alteori gri, dar important e sa treci cu bine peste toate greutatile vietii. O zi frumoasa iti doresc.

    Apreciază

  16. Habar n-ai tu ce mi-ai făcut cu această poezie recitată! Mulțumesc! 🤗🥰 Nu-l știam pe Adrian Beznă… altfel, ce să zic? Nu mai zic, am tot scris despre cum e la mine cu oamenii… s-au tot împuținat… dar, chiar dacă mie îmi pasă și îi întreb cum se simt, gestul nu se întoarce… și dacă nu se întoarce nici azi, nici mâine, ajung să nu mai întreb… normal ar fi să nu aștept nimic, dar tot normal mi se pare să mă facă să simt că le pasă de mine, cum mie îmi pasă de ei… dar, oameni suntem, gândim și simțim diferit 🙂 până la urmă, exact cum îmi spuneai tu într-un comentariu, rămâne cine trebuie… cine simte să rămână… și viața nu încetează să mă uimească 🙂 de-asta pot să-ți spun acum că mă simt bine, mulțumesc de întrebare! Tu cum te simți, cum îți sunt potecile?

    Apreciat de 1 persoană

    • Lasă, să vezi şi tu cum e, că aşa am simţit şi eu când am ascultat prima dată 😛 😀
      Mă bucur mult, am dedus că ţi-a plăcut!
      Cam aşa e cu oamenii, da. Dar tocmai pentru că simţim diferit şi gândim şi mai diferit, nu-s de condamnat cei care aparent uită să întrebe. Sunt însă cei care abia aşteaptă un semn că ceva nu e bine… abia asta e extrem de trist.
      Mă bucur că eşti bine, chiar mă bucur! Şi eu sunt. Îţi mulţumesc tare mult!

      Apreciat de 1 persoană

      • Cei care abia așteaptă un semn că ceva nu e bine sunt o altă specie… n-am avut parte de ei, din fericire. Mie nu-mi place să fiu prietenă de vreme rea, cu jumătate de normă, sunt sau nu sunt; dar am avut surpriza unor reproșuri pentru niște consecințe ale unor alegeri care nu-mi aparțineau… adică nu poți să-mi scoți ochii că am un venit stabil, când tu ai ales să lucrezi fără contract sau să stai acasă… asta nu mai e prietenie… și m-am retras oricât mi-a fost de greu… asta e… nu trăim în pustietate, ci în societate, dar nici nu putem rămâne într-un loc unde nu suntem doriți, sau lângă niște oameni care, deși ne cunosc, văd prin noi… na, m-ai stârnit acum. :))))) Mulțumesc și iartă-mă pt comentariul roman! Îți doresc o zi senină în suflet! ❤

        Apreciat de 1 persoană

  17. daurel zice:

    Multi dintre cei care citesc ce scriu pe blog, stiind ce simt, nu mă mai intreabă nimic…
    Felicitări pentru articol!

    Apreciat de 1 persoană

  18. condeiblog zice:

    Ce fac? Nu stau niciodată și totuși parcă nu fac ce trebuie, deci încă nu fac bine… Cum mă simt? În multe feluri, ca hainele ce le am pe mine. La urmă de tot, îmbrac un pardesiu de bine, ca să acopere tot și să se vadă în afară că-s o.k.. Așa suntem toți. Și iubim să aflăm de bine. Să ni se pară măcar în felul acesta… Bine! Totul, dacă se poate. Cui îi trebuie o sinceritate dusă la extrem? „Cui prodest?” Și latinii vezi că se întrebau. 🙂 Mai ales că o stare sufletească e transmisibilă. Aveam pe teren un om… Un pădurar pensionat de Ocol, dar angajat de primărie să descurce ițele încurcate ale aplicării Legii 18, fiindcă el cunoștea și locurile, dar mai ales cunoștea oamenii acelor locuri. Mi-a fost un sprijin extraordinar omul acela! Până să mi-l delege pe el ca ajutor, mă luam cu mâinile de cap când trebuia să merg acolo. Apoi le-am mai dat de rost… Și când îl întrebam ce mai face, el întotdeauna îmi răspundea cu vorbele: „De la foarte bine în sus!” Și mai și zâmbea, larg și convingător, încât de la primele ore ale dimineții simțeam că îmi văd ziua frumoasă. Tot timpul l-am crezut că o duce minunat, până într-o zi când m-a poftit la el la masă… Soția îi era plecată cu lunile la muncă în Italia și bietul avea în grijă o mamă și mai în vârstă decât dumnealui și cam senilă, evident. Parcă mi-a zburat un zmeu dintre degete aflând realitatea, pentru că și după aceea el la fel de frumos îmi răspundea, însă eu nu prea mai puteam să-l cred. Și rămâneam trist, nepreluînd acel zâmbet și acea încredere în binele rostit cu toată gura de către bietul om. Deci dragii mei…
    Eu zic SĂ AUZIM NUMAI DE BINE!

    Apreciat de 2 persoane

    • M-a impresionat mult povestea acestui om. Şi totuşi, poate că nu minţea şi zâmbetul lui nu era fals. Deşi nouă ne poate părea absurd. Cum să spui că faci foarte bine şi să şi zâmbeşti când tu ai toate acele probleme? Păi poate că omul ăla a trăit momente mult mai grele şi le-a depăşit. Poate că un om care s-a confruntat cu o boală cruntă ar zice că face foarte bine deşi e foarte răcit şi nouă asta ne-ar părea imposibil şi l-am acuza de minciună. Dar ce e pentru omul care s-a luptat cu răul cel rău o răceală? E relativ binele ăsta.
      Dar da, să auzim de bine! Şi să fie sincer! 🙂
      Mulţumesc mult!

      Apreciat de 3 persoane

      • condeiblog zice:

        Exact așa este! 🙂 Nu am mai continuat, pentru că îmi e întotdeauna teamă ca să nu abuzez prin lungimea comentariilor mele, dar îl găsise de curând pe Dumnezeu în viața lui și asta îl făcea să fie așa de încântat. Nu că nu ar fi existat și mai înainte, într-a lui ori într-a noastră, dar revelația acestei descoperiri o au numai unii dintre noi și câteodată.

        Apreciază

  19. rofstef zice:

    Să sperăm că nu ajungem atât de insensibili încât uitam să mai întrebăm pe cineva: cum te mai simți ? Ești bine ?

    Mi-a plăcut mult poezia !
    Sper Noiembrie să vină cu un pic de „soare”, altfel ar fi cea mai tristă toamnă din multe toamne..

    Numai bine îți doresc, Po !!!

    Apreciază

  20. Eu parcă alerg după mine să mă prind. 🙂 Ocupată tare. 🙂

    Apreciază

  21. nelinisti pe o fila ratacita din jurnal, ganduri de suflet. te imbratisez!

    Apreciază

  22. ecoarta zice:

    Acum câte minute am întrebat aşa: „how you feel, my…” şi întreb foarte des aşa. Şi ce face pentru că mă interesează…dar aceste întrebări sunt reciproce!
    Dacă e să-ți răspund la întrebare, atunci: am avut şi zile mai bune decât azi! Nu am avut suficientă aşezare în suflet; azi nu am lucrat nimic, deşi mi-am forțat norocul gătind…

    Apreciat de 1 persoană

    • Cum eşti acum? sper că mai bine decât atunci când ai scris! Şi să fii bine, da? Te îmbrăţişez!

      Apreciat de 1 persoană

      • Ecoarta zice:

        Nu ştiu cum sunt! Mi s-a stricat telefonul. Noroc că-l păstrasem pe cel vechi. Am pierdut toate pozele. Greu îmi restabilesc aplicațiile. Mai e şi toamnă, unde e! Aici e încă foarte cald…ar fi cazul să iau o sau nişte decizii, dar sunt ca vremea…greu mă hotărăsc…
        In concluzie: Aura este în plop şi plopu-n aer!

        Apreciază

        • Of. Să îţi regăseşti repede liniştea!

          Apreciază

        • Drugwash zice:

          Aura, nu dispera. Există o şansă ca toate fotografiile să fie încă pe cardul de memorie. În mod normal aşa ar trebui să fie setat, dar asta dacă ai avut un card de memorie instalat. Dacă ai transferat cardul la celălalt telefon şi nu apar în secţiunea Photos (sau cum se numeşte) asta cel mai probabil e din cauză că mărcile/modelele sînt diferite şi ele se află într-un alt dosar.

          Ar trebui să ceri ajutorul unui amic/cunoscut (de încredere, dacă ai date private pe telefon/card). Sau dacă ai curajul şi posibilitatea, conectează cardul la un computer printr-un card reader extern (unele laptopuri şi desktopuri au chiar aşa ceva din fabricaţie) şi copiază totul într-un dosar creat special, apoi fă o căutare în acel dosar după *.jpg şi eventual după *.mp4 (dacă ai făcut şi filmări). Asta e o idee bună oricînd, ca backup, în caz că se întîmplă ceva rău cu cardul din telefon.

          Cineva care cunoaşte bine modul de lucru şi organizarea telefoanelor ăstora „dăştepte” ar putea muta fotografiile (şi filmările) de pe card în dosarele recunoscute de telefonul actual.

          Apreciat de 3 persoane

        • Drugwash zice:

          P.S. Nu e vorba numai de dosarul unde sînt stocate fotografiile (şi filmările) pe card ci şi de numele atribuit lor de către softul telefonului, nume care diferă de la un fabricant la altul, ba chiar şi de la un model la altul ale aceluiaşi fabricant. Aşadar toate acele fişiere foto/video, dacă există pe card, ar trebui probabil redenumite conform standardului cerut de telefonul actual, operaţiune care trebuie efectuată de către cineva priceput. Important e să ai totuşi un backup undeva înainte de orice modificare pe card.

          Apreciat de 2 persoane

  23. Telefonic mă aud des cu prietenii și e firesc să ne întrebam cum suntem, ce facem, ce planuri avem pentru la anul, că anul ăsta s-a cam dus. Cât a fost vremea faină ne întâlneam la evenimente, dar acum ne auzim mai mult la telefon. Ce mult ni s-a schimbat viaţa și felul de a fi!

    Apreciază

  24. S-au schimbat multe desi ai impresia ca aproape toate sunt la fel. Ne-am schimbat noi ca oameni, poate am reflectat mai mult la ce e important.Aproape nu mai suntem cei de ieri.. Mereu pui asa de frumos in cuvinte gandurile care aproape se potrivesc multora.

    O zi faina!

    Apreciază

  25. Alex zice:

    Sărut mâna, dragă Potecuță! Mulțumiri de întrebare și de gânduri bune. Mare dreptate ai! Am uitat și să ne mai întrebăm ce mai facem, ce simțim, cum ne mai simțim.
    „Suntem bine. Suntem…Bine că suntem!”
    Prea mult stres, prea multe temeri, vești negre cu duiumul…Ne mai rămâne speranța. Trebuie să fie bine. Mergem mai departe și nu ne lăsăm! 🙂
    Îți doresc numai bine. Să fii bine, să fiți bine! Cu drag… 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  26. Ana May zice:

    Sigur, mai ales acum îi „ținem aproape” (cu un mesaj, cu un telefon) pe cei dragi, pe cei care știm că au nevoie de noi. Timpul nu ne ajută, însă tehnologia pune umărul.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s