Jurnal şi Fluturi, ploi şi Frunze

Azi… da, vineri. Constat că aproape de fiecare dată mă mir când scriu că e vineri. Cum, când? Până şi mirarea devine obişnuinţă şi nu mai ştiu exact dacă mă mir cu adevărat sau o scriu aşa, că e un fel de tic, un fel instinct care lipeşte metodic mirarea de această zi. Am în faţă un calendar de birou care-mi spune că au trecut din anul ăsta 282 de zile. Sau mai bine le spun pe cele rămase: 84. Mă credeţi că încă simt mirosul rămas în Piaţă după artificiile de la Revelion? Dacă nu mi s-ar părea complicat să deschid calculatorul, v-aş spune şi câte ore mai sunt din anul ăsta. Dar pe cine interesează asta? Sau cui i-ar folosi? Şi la ce i-ar folosi? Ce am face cu ele? Cifra aia, poate mult mai mică decât credem, ne-ar putea determina să le facem să fie mai pline de sens, mai frumoase sau mai bune? Eh, poate pe primele 5. Bine, hai 10. Şi pe urmă, le-am trata aşa cum tratăm zilele din ianuarie, după ce ne trece entuziasmul listei cu schimbări sau planuri pentru noul an. Nu, nu zic de anul ăsta. Acum avem cu toţii o scuză bună că n-am făcut mare lucru din ce-am propus sau promis în decembrie trecut. Deşi multe puncte de pe lista aia nu aveau legătură cu plecări şi veniri, nu-i aşa? Şi nici răbdarea sau bunătatea promise nouă sau altora de Crăciun parcă nu se împiedică de obicei de nişte restricţii. Dar, cum spuneam, avem o scuză bună. E bine. Că suntem constanţi.

Afară… ştiţi ce-mi place mult? Bine, asta nu are legătură neaparat cu ce e acum afară, dar îmi place. Că deşi avem tehnologie cum nici cea mai sclipitoare minte nu ar fi putut-o bănui acum ceva ani, vremea le dă peste nas specialiştilor într-un mare fel. Semn că-şi vede liniştită de ale ei şi nu se lasă prea uşor prinsă şi încadrată în termenii şi normele lor. Se dă miercuri cod galben de ploi, apoi se dă portocaliu, până joi seară. Apoi stai că parcă e până vineri. Hopa, nu, n-are de gând să stea. E până sâmbătă. Sau duminică? 🙂 Delicioase prognozele astea.
Şi nu, vă rog nu-mi spuneţi de meteorologi incapabili sau că stai să văd eu cum e pe la alţii. Nu mă interesează şi nu asta e ideea. Ideea e despre vremea care cred că nici peste mulţi alţi ani nu va sta la măsurat şi cântărit. Şi în ciuda noastră, sigur. Că deşi nu depindem de muncit pământul, de planificat vacanţe sau ieşiri, vrem noi să ştim exact viteza vântului, procentul de umiditate, câţi l/mp vor cădea în cartierul nostru şi tot aşa. Şi cu toate informaţiile astea, tot ne uităm umbrela acasă.

Mă gândesc… să vă spun cu ce m-am delectat şi ce mi-a făcut mie clipele mai frumoase. Acum, recent.
E vorba despre nişte fluturi şi nişte frunze. Nu orice fel de. Ci cele ale lui Em. Cu permisiunea voastră, mă voi adresa direct ei şi vreau să-i spun că…

Ai avut dreptate, Em! Nu scrii poezie. Știu sigur că o poți face, că știi cum, și încă foarte bine, dar nu o faci. Am cartea în brațe, fluturii îmi zboară prin cameră și prin gând, frunzele și-au făcut cuib în părul și sufletul meu, și nu pot spune că am citit o carte de poezii, că am citit file cu versuri. Deși când spui „poezie”, spui aproape tot, parcă ar fi prea simplu de data asta, prea puțin, prea încadrat în norme. Pentru că toate literele „modelate-n joacă” și așezate de tine-n vers ar trebui să poarte un alt nume. Unul care să redea simțirea, emoția, lacrima, dorul, surâsul, zborul, culoarea și aroma. Știu, ar trebui, poate, să adun mai multe cuvinte și tot nu cred că aș fi mulțumită, tot aș fi tentată să caut altele.
Mă gândesc totuși că dacă spun că e
PO veste, E moție, Z batere și z bor, I ubire și iluzii rătăcind prin anotimpuri și simplu, Em, aș fi mulțumită. Și atunci, abia atunci, adunând cuvintele, i-aș spune POEZIE.
Mi-am pus sufletul „sub pulovere de lână”, atât de calde îi sunt filele cărții tale, și l-am lăsat să viseze. M-a dus în lumi de demult, l-au trimis în lumi pe care doar le bănuiește și în altele pe care și le dorește. Și filă cu filă, și-a creat și el o lume, cât un „nasture mic și verde”, dar care face cât un Univers întreg.
Am zâmbit, am râs, am lăcrimat, am oftat, am visat, am simțit adieri de arome și învăluiri de parfum.
Mi-ai adus „vară în octombrie” și mi-ai strecurat „un pic de martie în buzunar”. Și să știi că mi-ai dat de lucru, trebuie să mă ocup puțin de „curățenia de octombrie”, uneori simt și eu că parcă nu mă mai încape…
Em, nu știu ce demersuri ar trebui să fac, cine se ocupă de toate actele necesare, cui să mă adresez pentru asta. Dar deși ai dovedit că ai deja, și pe bună dreptate, consideră că sufletul meu ți-a mai acordat un „permis de port-cuvânt”.
Mulțumesc din inimă pentru un dar care mi-a bucurat clipele și-mi înfrumusețează de acum raftul pe care e așezat în bibliotecă!

Vă recomand din inimă cartea asta!

Ascult… am primit o melodie care mi-a făcut dimineaţa tare veselă. Mulţumesc, Alex! ASTA e. Şi da, o ascult acum iar. A 5-a oară 😀

foto