Iar am păţât-o. Sau, mai simplu, eu şi Dacos

Clopoţico (tink3rbe11), treci la raport, că tu ai vrut-o 😀 Bine, tu n-ai zis că vrei să o păţăsc, ai zis că vrei să râzi. Ştii că mi-ai zis asta, nu mai pun link, e la postarea aia despre care nu mai vreau să-mi amintesc. Eu am zis să ai răbdare să o gafez şi vă spun. Şi karma, Venus, Mercur retro…gradat şi Dacosul şi-au dat mâna şi au făcut eforturi mari să fie bine, să avem motiv să râdem. Aşa că ţie îţi e dedicată postarea, dar musai să zic la toată lumea, ştiu toţi că nu ne şoptim la ureche pe aici. Mno bun.
V-am zis că evadez? V-am zis. M-am întors. Deşi a fost cât pe ce să nu plec. Sau să nu mă întorc, că nu ştiu cum s-o dau.
Ce nu v-am zis e că, deşi sunt genul care ar fi în stare să facă bagajul cu o oră înainte de plecare, când e vorba de bilet la autocar, apăi îl iau şi cu două săptămâni înainte, să fiu sigură. Nu dintr-o fire organizatorică, nu. Mi-e rău de mă descompun la drum mai lung de 5-10 km, mai ales cu autocarul, mai ales în spate. Aşa, cu bilet luat din timp, nu depind de locurile libere, nici de cum fac eu ochii dulci în faţa şoferului să primesc loc în faţă, că na, fost-am lele, acum e rândul fetişcanelor să facă asta, io-s expirată 😀

Şi cum doar cu rezervare nu poţi alege şi locul, aleg să plătesc, bifez locul şi gata. Apropo, nu pot alege niciodată locurile din faţă de tot, alea cică-s pentru clienţii gold sau nu ştiu cum. Ştie cineva ce trebuie să fac să devin şi eu client nu ştiu cum? Că fac. Dacă trebuie să mă înscriu în ceva cluburi selecte, mă înscriu. Numai în masonerie nu, că nu-s suficient de inteligentă pentru asta.
Sau trebuie să te înrudeşti cu cineva din firmă pentru asta? Mno, fac şi asta. Dacă ştiţi vreun şofer care duce lipsă de verişoare sau de mătuşi, io mă bag. Zău. Şi-s funny ca verişoară, serios. N-am nici eu veri primari deci ar fi perfect. Că decât să mă droghez cu Emetix, mai bine mă aleg cu neamuri 😀

Deci plătesc bilete, dus-întors, trimite banca sms de confirmare, cu cod, pun codul, dau aprobare, că-s eu, că nu e fraudă cu cardul, că alea. Şi operaţiune încheiată cu succes.
Acum: ce-i corect, e corect. Următorul pas era să descarc bilete în telefon. Dar după ce de vreo 15 ori le-am descărcat degeaba, că şoferul zicea că nu trebuie să vadă, că are tabelul în faţă şi trebuie doar numele, şi eu uitam de bilete-n telefon şi aveam de şters până ameţeam, de un timp nu le mai descarc. Deci vina mea: am ieşit din contul Dacos şi din mail după ce am primit confirmare de plată şi… ieşită am rămas.

Sâmbătă, v-am zis că plec şi chiar am plecat, n-am glumit. Mă duc în staţia de unde iau autocarul de mulţi ani, nu mai ştiu câţi, da-s mulţi. Văd garduri care înconjurau parcarea. Garduri din alea de tablă, panouri, nu garduri prin care bagă băţul nişte… unii. Nu se vedea nimic prin ele, peste ele s-o fi văzut, dar eu nu ajungeam oricum. Şi… dacă era după capul meu, şi acum eram pe o bordură, aşteptând să vina maşina deşi plecarea a fost sâmbătă.
Spuneţi voi: pe o parte de gard, o foaie A4, nu exagerez, chiar A4 era, pe care scria: „stimaţi călători, începând cu 17.09.2020, staţia Dacos a fost desfinţată”.
Singurul lucru care m-a făcut să nu mă enervez a fost că mi-a spus că-s stimată. Că şi despre mine era vorba, fiind şi eu un călător. Dar aşa? Păi veci pururi eu n-aş fi văzut fiţuica aia pe ditamai gardul, pusă şi pe partea de după colţ, cum ar veni. Mă rog, aci nu e vina lor.
Tot pe fiţuică aia era scrisă şi noua locaţie. Cum să vă explic eu, că nu toţi ştiţi oraşul, … era aproape de mama naibii, prima pe dreapta.
Luat taxi în fugă, făcut un bine şi taximetristului, că omul aştepta cursa, să adune călătorii. I-am spus că gata, n-are rost, călătorii sunt la capătul oraşului, s-a bucurat, îl cred, şi hai la staţie.

Vine autocarul, 3 persoane în el, mă bucur eu de data asta, urc, şi începe nebunia: cum fac de obicei, spun mieros bună ziua, am plătit online, zic numele, zic mulţumesc şi mă duc la loc. Acum n-am apucat să mă duc la loc, că domnul şofer zice că nu-s. Cum nu-s? Păi nu sunteţi. Mai spuneţi numele o dată. Silabisesc. Nu-s. Staţi aşa să sun, zice. Sună pe cineva, nu ştiu pe cine, pe mine nu m-a sunat. Zice că e o doamnă care zice că are locuri, ce să facă el? Zice bine, închide. Iar zice că nu-s.
Io: staţi aşa, am plătit online. El: da? Eu: da. Şi mi-a dat-o unde mă doare: poate nu la cursa asta, poate în altă zi sau altă oră.
Moaamăăă, ce m-a nimerit. Cred că domnul citeşte în priviri. Da, chiar aş fi în stare să fac asta, eu sunt, iar era despre mine. Dar nu de data asta, acum aveam mailul.
Mă chinui să intru pe mail şi să hie sănătos ăla de-o inventat paşii de siguranţă şi eu că am pus varianta asta. Că bagă parolă, stai să vină codul, bagă codul, stai să intre-n mail. Norocul meu că n-am uitat parola, aş fi fost în stare şi de asta. Dar eram prea stresată să am timp să uit.
Am arătat mailul cu confirmare plată, degeaba, la ei nu eram. Intru în aplicaţia de la bancă. Apare data şi minus suma dată pe bilete plus destinatarul: Dacos. Nu-l ajută, el trebuia să aibă numele meu deci nu-s în sistem.
El iar sună, zice că apare plată, că apare confirmare, zice bine, închide. Zice să iau loc, tare calm domnul, tare ok. Eu zic mulţumesc. Iau loc. Mă ridic, cobor, că mai era timp, sun şi eu la sediu, că de dus mă duc, dar ce fac eu a doua zi? Doamna care răspunde zice că vorbeşte cu şoferul de a doua zi, să mă ia. Bine.

Duminică. Vine autocarul, full. Măi, plin. Locurile din faţă ocupate toate. Mă ia cu transpiraţii instant. Mă duc la şofer şi, cum m-am apropiat de el, zice că doamnă, nu apăreţi nicăieri, de două ori am sunat şi nimic. Mă gândeam că au dat poza mea ca virus alert, din start a ştiut şoferul că io-s 😀
Şi da, am luat-o de la capăt. Tăt autocarul se uita la mine, eu arătam confirmarea aia şi extrasul de cont deci nu mă puteam uita şi eu la ei. Dacă cineva se recunoaşte, scuzele mele, nu v-am remarcat.
El avea dreptatea lui, eu pe a mea. Că dacă nu apăream, apăi de unde să mă scoată? Şi din două dreptăţi, am ajuns în fundul autocarului, că numai acolo era liber. Aia e. Aici m-am enervat puţin şi-mi pare rău, că am zis că dacă mai plătesc o dată, mie cine-mi dă banii înapoi? 😳
Mă enervez greu, dar na, se mai întâmplă. Zgârca din mine a urlat, nu eu.
La coborâre, ne-am despărţit prieteni, omul a zis că ne înţelegem ca oamenii şi aşa şi e. Cum am zis, şi el avea dreptatea lui.
A zis să sun la bancă. Am sunat. Doamna de la bancă a zis că nu există plăţi în aşteptare, totul e achitat.

Dragilor, nu mă laud, asta e normalitate, nu laudă: sunt o ameţită, sunt o zăpăcită, fac prostii, sunt împrăştiată. Dar niciodată n-aş putea să-mi bat joc de cineva, mai ales cu bani. Că şi pentru un leu în plus m-am întors la magazin să-l dau înapoi. Deci eu trebuia să lămuresc problema. Aşa că am trimis mail la sediu, am pus de toati şele în mail, numai pe mine nu m-am pus, să le explic oamenilor că nu ştiu ce să le explic, că nu ştiu unde-i buba.
Am fost sunată de o doamnă tare amabilă care mi-a spus că apare plata, că-i ok, că a fost o problemă undeva între bancă şi ei. Deci nu io. Asta am vrut să aud. Că nu io. Lămurit, liniştit.

Ce vreau să zic? Nici acum, că v-am zis prin ce-am trecut, nu e un şofer care să mă vrea de verişoară? Să am şi eu dreptul la locurile alea din faţă, nu de alta. Hai, vă rog io mult! Nu merg des şi nu merg departe, nu ocup loc mult, nu vorbesc în timpul mersului, nu cer cadouri de Crăciun, nici porc, nici ouă de Paşti, nu cer nimic. Nu? Nimeni? Uooof, ce uameni, dom’le, ce uameni!

Foto