Când ceva e altceva

Astăzi ne distrăm, e weekend, lăsăm la uşă, unde le e locul, relele şi serioasele. La postarea cu joaca, printre altele, am ajuns la jocurile copilăriei. Şi-a zis Gia de maţe încurcate şi eu am rămas în slow motion, că nu ştiam cum să reacţionez. Şi cum în discuţiile cu voi mă gândesc că sunteţi de chiar în faţa mea deci nu se face să scot telefonul în timpul discuţiei şi să caut pe google ce-i aia, am întrebat-o pe ea cum era. Mi-a explicat, mi-am amintit, l-am jucat, dar tot nu-mi era cunoscut numele. A intervenit apoi Diana şi a zis că ea-i zicea iţele încurcate. No, nici aşa nu suna cunoscut. Amândouă au dreptate, sigur că da. Şi cei care vor spune că se numeau altfel au dreptate. Că fiecare spunea în felul lui.
Dar cu ocazia asta mi-am amintit de o chestie de care cred că v-am mai spus. Dar a trecut mult de atunci aşa că îmi permit să mai zic o dată. Sigur, n-are legătură cu jocurile, are cu denumirile. Se făcea că eram şi eu studentă, deh, mi s-a întâmplat şi mie. Şi prietenului meu de atunci i s-a făcut mare dor de mămica lui şi chef să mă prezinte şi pe mine. Aşa că spre seară, brusc, ne hotărâm să luăm autobuzul şi să mergem la el acasă. Mno, cu mintea de acum, sigur că n-aş mai merge veci. Nu aşa, fără să anunţi, şi seara, să dau buzna la femeie-n casă. Dar ce farmec ar mai avea tinereţea dacă n-ar avea şi nişte minte lipsă strecurată prin ea?

Ne-am urcat în autobuz, ne-am dus. Am ajuns târziu, femeia dormea, să fie surpriza cu adevărat surpriză. În fine, mi-e ruşine şi acum, dar a trecut, s-au prescris faptele, sunt curată lacrimă 😀
Şi hai să mâncăm. Ea mă întreabă ce vreau să mănânc, eu că nimic, deşi mă scurgeam de foame. Şi scoate pe masă nişte unt şi ceva salam, apoi mă întreabă dacă vreau şuncă. Ei, recunosc, şunca a fost pasiunea mea-n copilărie, era aia adevărată, presată, aia de Praga. Se găsea greu, ştiu. Dar şi când se găsea…
Şi deşi eram la ani lumină distanţă de perioada aia, tot eram fan şuncă, cum sunt unii acum Fan brânză. Sau Fan Curier.
Şi ce zic eu? Nu mai scoateţi nimic, e destul, mănânc pâine cu unt şi şuncă. Măi, am văzut eu că biata femeie s-a uitat cam ciudat la mine, dar n-am înţeles de ce. Până când a venit cu ditamai bucata de slănină şi a început să taie din ea. Eu aşteptam şunca, ea tăia slănină. No, cum era să nu mănânc? Cu unt, cum am zis. Că mi-a fost ruşine. Am înghiţit în sec o felie, apoi s-a prins şi ea că ceva nu-i în regulă, am lăsat ruşinea, am explicat că la noi aia e slănină şi nu şuncă, am râs şi… am mâncat cartofi prăjiţi.

Am mai vorbit despre asta, ştiu. Dar poate de atunci aţi mai adunat poveşti. Voi aţi păţit să cereţi ceva şi să primiţi altceva? Sau să nu înţelegeţi practic limba română? Că na, unii termeni sunt total diferiţi. Da, regionalisme. Dar de exemplu, şi asta am mai zis, eu am fost trimisă în copilărie de bunica după nişte mure la o vecină. Şi am primit morcovi. Păi murele nu-s fructele alea negre? Ba da. Mno, vedeţi? Că una e să zici barabule, alta e să zici şuncă. Că şunca e şuncă.

Eu imediat voi evada. Dacă nu răspund, nu mă daţi dispărută, sunt pe drumurile noastre toate şi ne auzim, vedem, citim, luni dimineaţă. Dacă intră ceva-n spam sau moderare, vă rog io, nu daţi cu ouă 😀

Foto