Să ne jucăăăăm!

Io mă scot, să ştiţi. V-am întrebat dacă vreţi.  Mulţi, adică toţi 😀 aţi zis că da, acu’ n-o daţi la întors, nu fraudăm alegerile, de asta se ocupă cu mare succes alţii şi nu mai e mult până când vom avea şi dovada. Altă dovadă, zic. Dar unii se încăpăţânează să nu creadă, alţii se încăpăţânează să le tot dovedească. De câte ori e nevoie. Deci aici nu avem scrutin photoshopat, rezultatul a fost în favoarea jocului, avem joc, nu ne mai ascundem în sondaje.
Să ştiţi că n-am gândit-o prea mult, n-a fost nevoie, m-aţi ajutat şi voi cu idei şi vă mulţumesc! Facem un fel de fazan care nu-i fazan. Dar e ca un fel de fazan. Şi ca un fel de nu e chiar aia dar se apropie 😀

Mă gândeam să facem aşa: eu întreb ceva în postare, nu ştiu încă ce, va fi banal şi scurt. Cel care răspunde începe răspunsul cu ultimele două litere din ultimul cuvânt din întrebare şi lasă la rândul lui o întrebare. De exemplu, întreb „când e vorba de luat cina, care e locul tău preferat?”. Cel care urmează, adică cel care e pe fază şi citeşte, începe musai cu at. Atunci când mă gândesc la cină… e perfect. Nu e obligatoriu să fie răspunsul în sine cu at, în sensul de ateneu, deşi da, ar fi ideal ca răspunsul în sine să fie aşa. Dar nu ar merge cu „atitudine. Eu mănânc la…” aţi înţeles ideea, adică nu aruncăm un cuvânt şi pe urmă scriem răspunsul, el trebuie inclus cumva în răspuns. Merge cu „atunci când mă gândesc la cină…”
Nu ne închidem, nu câştigă nimeni, nu pierde nimeni, ideea e să comunicăm unii cu alţii, să ne distrăm. Totuşi, dacă omul mănâncă la restaurant, nu îl punem să mintă de dragul jocului. Scrie restaurant. Oricum, cel care urmează alege ultimele două litere din ultimul cuvânt din întrebare. Şi acolo vă rog mult să fiţi puţin atenţi, să nu blocăm pe nimeni.

Aşa. Rugăminte: răspundeţi în căsuţă nouă, nu ca reply. Acolo răspund eu, că-mi place să mă bag în seamă 😀
Dar voi nu mă luaţi în seamă, eu nu întreb decât o dată deci ale mele vor fi doar replici, nu vă chinuiţi cu mine.
Oricine poate interveni la comentarii, dacă vrea să zică ceva altei persoane, dar în afara jocului, nu acolo lasă răspuns la întrebare sau întrebare. Asta ca să fie uşor de urmărit discuţia. Vă rog! Că aţi văzut, la poezie s-a făcut puţină încurcătură.
Vă mai rog, dacă se poate, să daţi un refresh înainte să postaţi comentariul pentru că e posibil să fie deja răspuns la întrebarea de mai sus şi atunci se amestecă iar treburile. În cazul în care se întâmplă, continuăm de unde a rămas, răspundem la cea de deasupra.
Întrebările pot fi oricât de serioase sau de zăpăcite, nu există reguli. Singura regulă e cea ca răspunsul să înceapă cu ultimele două litere din întrebare.
Dacă e cuvânt de închis, doar atunci, luăm cuvântul din răspuns. Şi ok, nu ne punem să înşirăm 50 de cărţi citite. Aaah, da. Vă rog mult încă ceva. Dacă e cu carte preferată, film, melodie etc, să le scrieţi pe nume, nu cu link. Mi-a făcut ceva fiţe din cauza linkurilor multe la o postare mai de demult 🙄

Eu sper că am reuşit să explic. Ştiţi voi, eu am înţeles ce-am vrut să zic 😀
Repet ce-am zis la poezie: face figuri wp. Dacă nu apare un comentariu sau intră-n spam şi eu nu văd la timp, vă rog să înţelegeţi!

Gata? Eu întreb. Următorul, cine e pe fază, răspunde cu ultimele două litere, lasă întrebare. Celălalt, ia ultimele două litere din întrebare şi tot aşa.

În afară de telefon, laptop, tabletă şi altele din gama asta, care este obiectul din casa ta fără de care se poate trăi, dar care, dacă se strică, sparge, ţi-ar crea o mare problemă?

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

127 de răspunsuri la Să ne jucăăăăm!

  1. Iosif zice:

    Ti-am spus sa nu dai de baut copilasilor. Oare când va veti maturiZA ?

    Apreciază

  2. stela9 zice:

    Mă gândesc la centrala de gaz, iarna. Doamne n-o lăsa să se strice!

    Apreciază

  3. stela9 zice:

    Vă place jocul potecuței, cu atâtea reguli?

    Apreciază

  4. condeiblog zice:

    Am socotit că putea fi și sub formă de întrebare…„O vei lăsa, Doamne, ca să se strice?” Așa că voi continua cu CE…
    Celor care se supără, nu am ce le face. S-ar găsi totuși cineva?
    (VA…)

    Apreciat de 1 persoană

  5. ecaleopi zice:

    Va să zică, Potecuța, că nu știm să ne jucăm! Poate că are dreptate, n-ar fi bine să-ncercăm?

    Apreciat de 2 persoane

  6. Issabela zice:

    Amețim pînă la urmă. Dar am înșeles bine că nu ținem cont de diacritice la cele două ultime litere?

    Apreciat de 1 persoană

  7. !!!!!!!!!! Dragilor, revenim la întrebarea mea și continuăm, deja ne-am încurcat. Mă simt prost că nu știu explica mai bine dar, zic în premieră, nu lucrez în învățământ deci stați liniștiți, viitorul țării nu e în pericol din cauza mea.
    Întrebare: În afară de telefon, laptop, tabletă și centrală că a zis Stela, care este obiectul din casa ta fără de care se poate trăi, dar care, dacă se strică, sparge, ţi-ar crea o mare problemă?
    Răspunsul începe cu mă sau ma…
    Și vă rog, lăsați o întebare. Nu pentru mine special, pentru cel care urmează. Care vă răspunde vouă, începând cu ultimele două litere, și lasă altă întrebare.
    Mulțumesc!

    Apreciat de 2 persoane

  8. Diana zice:

    Ma asteptati daca stau sa ma gandesc acUM?

    Apreciază

  9. Diana zice:

    Umplu doar un pahar cu vin și mă întorc la joc, așteptați, DA?

    Apreciat de 3 persoane

  10. Diana zice:

    Daca tot o faci, adu sticla. Imparti vinul cu nOI? 🙂

    Apreciat de 3 persoane

  11. Diana zice:

    Oi împărți, dacă sunteți cuminți!

    Apreciat de 3 persoane

  12. rofstef zice:

    ȚI-ar place să mă bag între voi la un pahar de vorbe ? 😀🤣

    Apreciat de 1 persoană

  13. rofstef zice:

    BEm ori ba, ce facem în sara asta ?

    Apreciază

  14. rofstef zice:

    🤣🤣🤣

    Apreciază

  15. rofstef zice:

    Îmi cer scuze că doar acum m-am prins.! Nu-i greu, numai că se face un pic de încurcătură și cât îs greu de cap, mă prind mai târziu..

    Apreciază

    • Ei, nu spune asta. E doar un joc. Dar da, mi-aș fi dorit să meargă ușor, de aia am întrebat, să știe cel care urmează la ce să răspundă.
      Oricum, văd că nu mă pricep să organizez. E ultimul joc pe poteci, nu-s deloc un bun organizator, nu știu să explic, găsesc jocuri prea aiurea, nu e de mine. Dar îl ducem pe ăsta la final și gata, nu vă mai stresez 😳 😀
      Deci tu nu ai greșit cu nimic.

      Apreciat de 1 persoană

      • rofstef zice:

        Heeeei măi dragă, te rog frumos !!!
        Este normal să ne îmbârligăm, că doar nu facem toată ziua așa ceva, dar lasă că nu este nimic grav și nu ai greșit cu absolut nimic. Eu zic că va merge, chiar dacă începutul eate mai greuț, să vezi ce bine merge pe urmă.. Ce, trenu pleacă cu suta de pe loc ?
        Te rog din suflet să nu te dezamăgești, chiar nu trebuie.. Ce dacă, poate data viitoare va merge strună.. Suntem oameni ce naiba – la unu îi patinează „curelele” mai bine la altul ca mine tre să se-ncalzească puțin.. Nu trebuie să fim buni la toate, dar tu ești bună să vi cu idei noi, așa că încă odată, lasă dezamăgirile, zâmbește, va fi bine și chiar îmi place jocul 🤗👍❤️

        Apreciază

        • Mulțumesc, Ștef! Ești un drăguț. Nu sunt dezamăgită, ar fi prea mult, și în niciun caz de altcineva, dacă e totuși să fiu, e un joc, am vrut să ne distrăm, să vorbim între noi, să vorbiți între voi, atât.
          Dar nu știu cum să fac să găsesc metoda bună, să nu vă amețesc, să nu vă pun la eforturi prea mari. Și asta e clar că nu o știu face.
          Dar sunt destui care știu și ne jucăm la ei. Aici râdem așa, în comentarii, de câte ori avem ocazia. Știi doar că nu cenzurez nimic și nu țin la subiectul postării, ajungem de la toamnă la ouă prăjite și tot așa, fără probleme, nu există reguli. Aici a trebuit să vă spun în mare cam cum să facem, dar nu e ok să pun reguli, e un blog, nu e instituție publică.
          Rămâne deci să ne distrăm la postări.
          Îți mulțumesc încă o dată!

          Apreciat de 1 persoană

  16. anasylvi zice:

    Berea ar fi mai buna. Sau poate un pahar cu vin?

    Apreciază

  17. INima zice da, mintea zice ba, dar dacă tot o facem lată, nu aduc eu și o prăjitură, mai spre dimineață?

    Apreciat de 2 persoane

  18. Țărișoara întreagă poftește la prăjituri. Care crezi că-i preferată?

    Apreciază

  19. tink3rbe11 zice:

    Tăcerea dimineților poate fi asurzitoare?

    Apreciază

  20. Alex zice:

    REpede să ne întoarcem la partea cu berea! Sau toți vreți să rămânem la vIN? 😀

    Apreciat de 1 persoană

  21. Florina zice:

    Înăuntru vem vinul sau afaRĂ? că in poate fi și în sau nu poate ?

    Apreciază

  22. Florina zice:

    Dacă e cu IN, e așa: Intenția cu vinul e bună, doar că eu prefer mustUL 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  23. Florina zice:

    Voi ce ziceȚI ? că uitasem întrebarea

    Apreciat de 1 persoană

  24. Cristina zice:

    Țin minte cât îmi plăcea mustul pe care-l făcea bunicul! Dar în ce lună se face, ca să-l mai guST?

    Apreciat de 2 persoane

  25. STăm bine și la capitolul must și la capitolul vin, doar că trebuie să așteptăm toamna mai târzie. Sau acceptăm și vinul mai vechi, de calitaTE?

    Apreciat de 2 persoane

  26. Iosif zice:

    Strugurii batuti de bruma, dau must bun, cu magica aroma. Oare când va cadea bruma în acest an de pandemie fara precedent în istoria planetara ?

    Apreciat de 3 persoane

  27. Diana zice:

    RAr aflam in avans raspuns la astfel de intrebari.
    Vara chiar a intrat pe teritoriul toamnEI?

    Apreciat de 1 persoană

  28. condeiblog zice:

    Un comentariu în afara jocului:
    Ca să se știe că nici regulile nu erau multe, nici n-au fost greșit explicate, numai că problema a venit din partea găluștelor de pe internet. Îmi pare rău, că mi se părea foarte drăguț, dar nu regret așa de tare, că tot a ieșit amuzant. Probabil că un astfel de joc se poate realiza numai într-un salon real (real o fi rădăcină a cuvântului realizare? 🙂 ) și nu în mediul virtual. Când m-am introdus eu ca musca în ciorbă 🙂 apăream al doilea după Stela, sincer mă și miram că după atâta timp de la deschidere să fiu și eu fruntaș odată la aceste comentarii. Cărările pe care le deschide Potecuța se bătucesc numaidecât și se fac bulevarde… M-am uitat cuminte pe față și pe dos (prin spam adică), nu apărea nimic altceva după Potecuța și Stela….Fleoșc și eu! Azi însă le găsesc încurcate toate (fain dealtfel 🙂 ) ca și cum o telefonistă poznașă a amestecat firele legăturilor. Am reconstituit Babilonul, ce mai!
    Dar cum am zis, mie mi-a plăcut oricum!

    Apreciat de 1 persoană

    • Cred că la butoane, în spatele wp, e un om încruntat care, de ciudă că n-a fost chemat, ne-a făcut tot felul de pozne, cum fac unii copii care nu vor să se joace, dar nici nu-i lasă pe ceilalţi şi le aruncă mingea sau dau cu pietre spre baloanele lor. 😀
      Eu pe mine m-am supărat aseară. Pentru că voi toţi sunteţi mereu de gaşcă şi niciodată, dar niciodată nu aţi face ceva intenţionat, deci e clar că la mine era problema, că nu am ştiut să zic clar. Dar mi-a trecut, nu m-am pedepsit, nu m-am certat 😀
      Mulţumesc, Condei! Mulţumesc mult! Mă bucur tare mult că e aşa şi că nu sunteţi supăraţi!

      Apreciat de 1 persoană

  29. ecoarta zice:

    Ei s-au bucurat tare mult că pot să se joace, chiar dacă virtual! Dar vă întreb: cum ar fi acest joc dacă ne-am reuni undeva, într-un salon sofisticat!?
    (sper că n-am încurcat borcanele!)

    Apreciat de 1 persoană

  30. condeiblog zice:

    Ar ieși tare frumos! Mi s-a întâmplat să mă nimeresc odată într-un grup de tineri… Se vrusese altceva, cu dans, chestii de-astea, dar nu le-a mers nu știu ce. Și nici la jocul cu cărți nu se prea potriveau, căci nu știau ba unii, ba alții, ceea ce se propunea. Eu îmi dusesem doar fata, ar fi trebuit să plec și să-i las într-ale lor 🙂 Însă tocmai fata mea era cea care nu știa mai niciunul din acele jocuri (pentru că la rândul meu… înțelegeți, da? 🙂 ) Și atunci le-am propus să scrie fiecare câte o propoziție, să le pună la grămadă și din acel ghiveci să scoată ceva coerent, un text, poezie… ceva. Eu am stat să jurizez 🙂 A fost peste așteptările mele de frumos și m-am dovedit un tătic de gașcă până la urmă, cu toate că nu îmi învățasem copila jocurile acelea de care nici eu nu auzisem până atunci.

    Apreciat de 1 persoană

  31. Zina zice:

    Mătușa mea nu putea trăi fără casetofon.
    Oare am răspuns bine?
    Asta e întrebarea mea, dar ce urmează acum? N-am prea înțeles.
    Poate ar trebuie să punem între ghilimele participarile la joc…

    Apreciază

  32. Zina zice:

    N-am răspuns bine, acum am văzut.
    Atenția mi-a lipsit! :))
    Vreți să punem în evidență cele două litere finale cu majuscuLE?

    Apreciat de 1 persoană

  33. Le-am facut le-am incurcat, le-am descurcat. Matele incurcate parca ne jucam asa cand eram mici. Sau visEZ?

    Apreciază

  34. Diana zice:

    EZitat-am sa raspund ca nu visezi, si-am inteles mai tarziu ca trebuia sa continui jocul. 🙂 Sunt scuzaTA?

    Apreciază

    • Nu era motiv de scuze. Dar acum, după un comentariu atât de frumos, nu pot spune decât că TAre-mi mai eşti dragă, nu doar scuzată! 😉
      Nu vreau să închid jocul deci dacă cineva mai vrea, îţi răspunde tot ţie cu TA.
      Mulţumesc, Diana!

      Apreciat de 1 persoană

  35. Zina zice:

    Tare-mi place joaca asta!
    Nu vreți să jucăm mai deparTE?

    Apreciat de 1 persoană

  36. Zina zice:

    COM Propun să marcăm replicile dinafara jocului scriind la început COM, iar cele din joc scriind la început JOC.
    Așa trebuia să scriu, de fapt. ☺

    Apreciat de 1 persoană

  37. Pingback: Când ceva e altceva | Poteci de dor

  38. Ileana zice:

    E greu pentru mine, m-as baga, insa cu timpul e dificil. Cand am, cand nu. Cu nepotelul si servici, e mai greu.
    Va imratisez cu drag! 🍀🤗

    Apreciază

  39. TEama mă face să mă întreb dacă jocul nu este deja închis. Umblu teleleu de la un eveniment la altul și ajung târziu pe bloguri. Aveţi idee cum pot optimiza activitatea pe blOG?

    Apreciază

  40. condeiblog zice:

    OGoru-i gata semănat
    Ba chiar e vremea de recoltă
    Dar n-o să fie cu bănat
    De vine Tanța și-l dezvoltă… 🙂
    Mi-e drag de ea și-i pun și eu
    O întrebare simplă și ușoară
    Dacă tot umblă teleleu
    Ce-i face blogul, bunăoaRĂ?

    Apreciat de 2 persoane

  41. Diana zice:

    RAspunsul a fost primit. 😊
    Chiar toata lumea e ocupata cu chestiuni de oameni maRI?

    Apreciat de 1 persoană

  42. Zina zice:

    MEsajele spun clar: mai sunt oameni care nu au uitat să fie copii și să se joaCE!

    Apreciat de 1 persoană

  43. Ileana zice:

    Nimic nu este întâmplător!
    Totul e predestinAT!

    Apreciază

Lasă un comentariu