Dor necuprins

Mi-a fost şi azi la fel de dor de tine,
Cum mi-a mai fost şi-n alte anotimpuri,
Atât de dor, că-n toamna care vine,
Nu l-ar putea cuprinde ploi, nici vânturi

Am întrebat şi trecători pe stradă
Dacă-au primit vreo veste despre tine,
Dar trecătorii au plecat în grabă,
Niciunul n-a privit măcar spre mine

Am înţeles că-n oameni se petrece
Cumplit război cu-n timp aflat în zbor
Şi-n ziua care ca o clipă trece,
N-au loc şi de povara altui dor

M-am dus apoi lângă salcâmul care
În primăveri, mi-a legănat iubirea,
L-am întrebat pe el dacă vreo floare
S-a dus să îţi întâmpine venirea

O creangă a făcut o plecăciune,
Mi s-a părut atunci că a-nflorit,
Dar de atâta patos cât e-n lume,
Salcâmul meu la tâmple a-ncărunţit

Am vrut să-ntreb un cer, un nor, un soare
Şi m-am uitat atunci puţin şi-n sus,
Dar singurul răspuns la întrebare
A fost un trist şi nefiresc apus

Mi-a fost şi azi la fel de dor de tine,
Cum mi-a tot fost de-un timp, de-un veac, de-o viaţă
Şi toamna asta pentru mine vine,
Să-mi spele deznădejdea de pe faţă.

Foto

Acest articol a fost publicat în Un fel de... Poezie și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

56 de răspunsuri la Dor necuprins

  1. Mona zice:

    Da! ❤ Chiar mi-a fost atât de dor de tine! 🤗 Mi s-a potrivit perfect strofa asta:
    „Mi-a fost şi azi la fel de dor de tine,
    Cum mi-a tot fost de-un timp, de-un veac, de-o viaţă
    Şi toamna asta pentru mine vine,
    Să-mi spele deznădejdea de pe faţă.”
    Mulțumesc mult, Potecuță ❤🤗

    Apreciază

  2. frumoasa “necuprindere”, fata dulce si frumoasa! dorul asta sa nu doara! sa ramana-n versuri. si atat!♥️

    Apreciază

  3. ane zice:

    Superb! Îți doresc iubire profunda si sincera! Nu visata…nu scrisa, trăită!
    Seară frumoasă, Potecuță!

    Apreciază

  4. Spui totul dintr-o răsuflare c-un firesc și cu o duioșie aparte. 🙂 Mi-a apărut poezia pe pagina FB. Am venit într-un suflet. 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  5. Iosif zice:

    Superbe versuri ! Felicitari !
    Magnifice Poteci de dor.
    Prin anotimpurile vietii.
    Gust amarui, dulce-acrisor
    Nascut din gândul tineretii.
    Un sfârsit de saptamâna sublim, binecuvântat în toate, draga Potecuta !

    Apreciază

  6. Un dor așa de necuprins în versuri minunate prins nu poate rămâne fără un răspuns,el poate aprinde în toamna cu măiestrele-i culori vești bune la dorul de cei dragi și apus firesc cumplitului război. Minunate versuri, îți doresc o toamnă frumoasă cu multe bucurii!

    Apreciază

  7. Ileana zice:

    Frumoase versuri! Au mers la suflet 🤗! O seară frumoasă 🤗🍀

    Apreciază

  8. Pingback: Dor necuprins ⋆ Prin Lumea Lui Petilea

  9. rofstef zice:

    Dacă era ultima strofă la fel de tristă și fără pic de speranță-n ea, aș fi rămas cu un nod în gât, dar așa am simțit că trec printr-un tunel întunecos, dar până la urmă sa ivit și chiar am dat de lumină. Bravooo !

    Un weekend cu multe împliniri îți doresc, și doruri cât mai puține – că dor, Potecuțo, dor ☺️!

    Apreciat de 2 persoane

  10. anasylvi zice:

    Tare frumos, de sezon si universal, in acelasi timp. Si ce final! ❤

    Apreciat de 1 persoană

  11. Issabela zice:

    Am observat și eu că, la share pe fb, articolul rămîne neschimbat, orice modificări ulterioare ai mai face. Că și eu fac…!
    Dacă ții vreodată neapărat să fie și pe fb modificat, trebuie să-l iei pe articol cu copy-paste și, la postarea respectivă, să-i dai edit, îl stergi pe cel vechi și-l pui cu paste pe cel nou, altfel nu 🙂
    La dor nu mă bag… dar, dacă n-ar fi… ar fi prea puține versuri frumoase pe pămînt ❤

    Apreciat de 2 persoane

  12. Ana G. zice:

    Frumos și trist, draga mea.

    Apreciază

  13. ecoarta zice:

    Ce ne-am face fără DOR!? Oare am putea trăi!? Sau iubi!? Doruleț, spune-mi tu, oare există iubire fără DOR!? La mine nu! Poate există totuși…
    Mi-a fost dor de toamnă, mi-e dor de toamna aurie din munții mei, mi-a fost dor de niște versuri minunate cum numai tu poți scrie!

    Apreciat de 1 persoană

  14. Așa vin toamnele peste noi: cu tristeți, melancolii, doruri și versuri care ne alină. Ale tale m-au și încântat, ca de fiecare dată.

    Apreciază

  15. Tu, Potecuță, ce faci tu omului… sper ca dorul acesta să ajungă unde trebuie!

    Apreciază

  16. Diana zice:

    Toamna aceasta si pentru mine vine. 🙂
    *
    Am un dor mare-mare de oameni dragi plecati spre zarea nemuririi. 🙂

    Weekend frumos iti doresc, Potecuta!

    Apreciază

  17. Daca dorul ar ramane diar dor, fara pic de speranta, ar fi mult prea trist in lume.
    Nu iti mai spun ce cred eu despre versurile tale. Stii.
    Zi frumoasa, Potecuț!

    Apreciază

  18. Suzana zice:

    Dorul este un cuvant atat de complicat!
    Si tare dureros. Ca sa ajungem la detasare este insa si mai complicat.
    Insa merita incercat.
    Multumesc pentru moment, draga Potecuta!
    Weekend minunat sa ai!

    Apreciază

  19. Florina zice:

    Potecuței îi stă tare bine cu un dor în titlu, nu? Tocmai mi-a devenit preferată poezia asta deși știu că e așa… doar până la următoarea 🙂

    Apreciază

  20. off Doamne, cta de frumos le zici tu.

    Mi-a fost şi azi la fel de dor de tine,
    Cum mi-a tot fost de-un timp, de-un veac, de-o viaţă

    Apreciază

  21. Zina zice:

    De necomentat! Versurile tale mi-au mers la suflet și au rămas acolo. Mulțumesc!

    Apreciază

  22. Când citești astfel de versuri, nu mai ai cuvine. Le citești și realizezi pur și simplu că te identifici cu trăirile din poezie.

    Apreciat de 1 persoană

  23. Ana May zice:

    Îmi pare firesc să iau o porție de dor de la „poteci” : dor de frumos, dor de bine, dor de duios, de sentimente înflorite și reamintite.🌺🌺🌺

    Apreciază

Lasă un comentariu