Poezia potecistă

Pot spune că trăiesc un mic eveniment pentru că scriu pe blog deşi e duminică, n-am mai făcut asta de multă vreme. Dar cumva nu mai puteam lăsa pe mâine, nu ar fi fost corect să mai lungesc mult cu poezia şi nu am vrut să închid comentariile. În primul şi în primul rând, vă mulţumesc mult că aţi intrat în jocul meu, e tare plăcut când vezi că nu eşti ignorat şi că mai sunt mulţi care nu se dau la o parte de la o joacă inofensivă şi fără miză. Vă mulţumesc!
Înainte de a trece la poezia noastră, vă spun că v-am rămas datoare cu cea despre care am spus la postarea trecută. Era etichetată în altă categorie, nu în poezii, şi nici termenii nu au ajutat, de aia nu am găsit-o când am scris. Dar am luat articol cu articol şi am dat de ea.
Ce am aflat despre mine cu ocazia asta? Vă rog să mă credeţi că am uitat total despre ce a fost, cum a fost şi, mai ales, când a fost. Am aflat că mă apucă la intervale fixe. Şi cu aceeaşi temă. Am râs, dar am şi tresărit puţin. Data cam tot aia, tema la fel, textul de rugăminte, nu de reguli, la fel. Mda. Asta-nseamnă că peste fix 6 ani, voi veni iar cu rugămintea de a completa versuri 🙂

Să dovedesc că nu vă mint, vedeţi provocarea şi data la care a fost făcută. 😀
Poezia de atunci a ieşit cum nu am visat. Nu rezist, o pun aici, merită. Ştiu sigur că îmi veţi da dreptate.
Doamne, ce bucurie a fost să o recitesc, mai ales că am uitat complet de ea. Primul vers e al meu, restul al celor care au participat la joc. Îi găsiţi la postarea de atunci dacă vreţi să îi vedeţi.
E drept, atunci am lăsat mai mult timp şi acum văd, a fost cu strigare, nu la rând. Şi am plecat în concediu, lăsând poezeaua blogărească, cum am numit-o atunci, la liber. Ce chestie, nici nu mai ştiam că am avut concediu şi în septembrie. 😀
Bun. Asta e poezia de atunci:

În curând vom uita c-ai trecut pe la noi…
Din surâsu-ți de soare am cules numai ploi
Și duioasă-ai trecut și prin dorul de doi,
Rătăcind, tu zăludă, spre un crâng, spre-un zăvoi.
Din zăvoi am cules o ciupercă-nflorată,
Pălărie de șarpe cu roșu pătată.
Când din frunze-ai foșnit alinându-ți tăcerea,
Că ne ești pe plecare și-asta-ți este durerea,
Va pleca şi ultima rază jucăuşă de soare
Lăsându-ne doar amintirea fierbinte, plăcerea
Din sărut de cafea, pastelând mângâierea.
* * *
În curând vom uita c-ai trecut pe la noi,
Pașii-ți vor șterge extravagantele ploi,
Vom uita de cerul senin al nopţilor tale, pline de stele
Şi de mângâierea-ţi caldă a soarelui, în palmele mele.
Doar roşul aprins al pantofilor cu toc,
Vor aminti de petalele macilor, furate cu… foc,
De vântul cu toane…jucăuş.
Mai bine-i puneam la gură… căluş!
Dar e bine că pleci, să nu prinzi rădăcină,
Ți-ai făcut datoria, ne-ai scăldat în lumină.
Deşi nu ţi-am simţit puterea de arşiţă plină,
Te voi aştepta la anul cu mai multă disciplină.
De nu te vei reeduca, să nu mai apari pe colină.
* * *
În curând vom uita c-ai trecut pe la noi…
Te-am găsit norocoasă, te-ascundeai în trifoi,
Prin inima ta, bătea vântul duios,
Vara, cu tine, îmi pare totul frumos !
Câte nopţi şi câte clipe, toate adunate-n pripă
S-au scurs repede, într-o clipă, şi m-au lăsat pustiită;
Pe când norii suri de toamnă de prin zări ni se adună
Te-nvelim drăgăstos şi-ţi urăm “noapte bună!”.

Frumoasă, nu? Mie îmi place mult, nu pare scrisă de mai mulţi, aşa-i? Tare dragă îmi e şi da, a fost o bucurie să o redescopăr.

Acum e timpul să aşez poezia de acum. Vă rog din suflet, dacă cumva mi-a scăpat un vers, să mă iertaţi! Chiar nu e intenţionat, vă rog să mă credeţi!
Şi nu prea ştiu cum să aşez strofele, s-a pierdut firul şi… nu ştiu. Le pun aşa cum sunt, nu le mai pot amesteca.

E gata de plecare vara asta,
Şi-a luat biletul, va porni la drum
Mă doare că-ncă n-a trecut năpasta
Și-n urma ei încă e plin de fum!

„E inca vara”, zise Potecuta,
“Ba vine toamna”, Issa se-ntrista,
Vară vară nu pleca,
eu te vreau pe dumneata.
Stai cuminte mai rămâi,
toamna bate-o într-un cui!

Să plece, cu Covidu’ și cu masca
Să vină toamna și liniștea de-acum
Acasă nu mi-a mai venit nevasta,
Găsind motiv să-și caute alt drum!

Da’ nu-i nimic, nevasta o sa vina,
E dusa-n sat cu capra la pascut
Capra, săraca, n-are nici o vină
Că iedul făr’ de coarne s-a născut
Din dor adânc și sentiment acut
Pentr-un berbec de prin vecini
Cu care se-ntâlnea la cină!

Berbecu-a fost demult facut pastrama
De-un gospodar ce nu-i stia idila
Iar iedul a ramas orfan, cu capra mama
Într-o casuta mica, acoperita cu sindrila

Iar, capra, totuși de-optimism e plină,
Știe ea c-un mascul demn o să vină,
Cu-adevărat, etern să o iubească
Și caprele tot cred în fericire femeiască

Pe lângă fericire e important
ieduțul să mi-l ocrotesc
cu noul tată impozant
de lupul rău să îl feresc
(își zise capra că-i firesc)

Numai că țapul cel visat și arătos
Avea căprițe multe și era fălos
Dar ce folos ca are căprițe câte vrea
Gândea țapul bărbos, de nu-i a lui și ea

Dar căprița șugubeață
Ponderată și isteață
Prin frig, ploaie sau prin ceata,
zilnic merge la piata în fiece dimineata

Dar o baba rea si surda
Care vinde-n piata urda,
Suparata-i foc si para
ca a mai trecut o vara
Înc-o vară…și-ncă o vară…
Of, ce bătrânețe-amară….

Capra în deznădejde nu cade
Chiar de timpul e ca vântul
Și ce dacă viața scade
Să fie fericită a dat cuvântul
De capra si-a gasit destinul
Noi vom afla, sau poate nu,
Acum, prieteni, sorbim vinul
vorbind, alene, la per tu
Si cuvantul dat odata
O cam tine incurcata
Fericirea vine, pleaca,
Nu se lasa manevrata

Ca de pe deal coboara zvon de nunta
Si-i invitata, se aude, lume multa
Nu stă pe gânduri… zboară
Lăsând-o pe doamna toamnă
Să își așeze frumosul covor de frunze peste ale sufletului boltă
Eu nu va zic, da spun, Mishuk se-nsoara,
Ca si-a gasit iubirea intr-o gara.

Dupa aceasta mare sarbatoare,
Cu totii asteptam vestea cea mare.
Din toata-aceasta epica încrucisare,
Toamna va fi, ori nu va fi cu Soare?
Cu soare fi-va, bucurii și-o poezie
Creată de Mishuk, o fantezie
Cu zbor de frunze pe alei multicolore,
O nuntă vie, cu veșminte Aurore…

Atâtea gânduri din căderi pe chipul lumii poartă stele,
cuvintele de azi, de ieri, au colorat tăceri fidele,
au adunat multe cărări, purtând sub fiecare pas,
poteci de dor spre alte zări, rostite cu un singur glas.

Încă o dată, vă mulţumesc! Şi peste 6 ani, tot final de august, facem iar 😀

foto