Leapşă şi întrebare pentru voi

Nu ştiu voi cum sunteţi, dar eu, când mă gândesc… ce să mă mai gândesc, n-are rost, că uit. Am văzut leapşa asta de ceva vreme, am zis că hai că poate răspund, m-am luat cu altele, am uitat de ea. Azi am citit-o la Ştef şi la Aila şi mi-am amintit că am uitat. Aşa că scriu azi, că iar uit. Problema e că azi am vrut să vă întreb şi să vă şi rog ceva. Să nu las pe joi şi să uit, las pentru final şi scurtez ce urma să vă întreb azi.
Nu ştiu ce-aţi înţeles, am uitat ce-am vrut să zic 😀 Leapşa a pornit de la Vienela şi începem.

1. Ai tăi îți citesc blogul?
Ai mei de aici, da 😀
Prietenii mei cei în carne şi oase? Nu, ei nu ştiu de blog.
Ai mei din familie? Întrebaţi, nu ştiu 😛

2. Dacă te simți superior față de omul cu care porți o conversație, îi arăți acest lucru?
Nu cred că mi se întâmplă prea des să mă simt aşa, indiferent de persoana din faţa mea. Din contră, aş spune, sunt genul care se vede mai jos ca alţii. Dar sper că în acele rare momente, dacă chiar se întâmplă, ştiu să fac să nu se vadă.
Mda, ştiu, nu suntem cu nimic mai buni decât alţii, nimeni nu e superior nimănui. Ok, eu am întors asta pe toate părţile. Şi mi-am amintit de momentele în care aveam la muncă învăţăcei cărora trebuia să le explic de la A la Z, A-ul însemnând: ăsta-i calculatorul care face aia, ăsta ailaltă… şi în două săptămâni omul ăla trebuia să poată fi lăsat singur pe tură. Îi eram superioară? Strict din acel punct de vedere, da. Nu ca om, nu ca altceva, doar în acel punct.
Mă gândesc şi la postările de pe FB cu „m-ă gândesc la ziua ăn care miam loat maşină”. Le suntem superiori în materie de scris?
Vedeţi? Asta nu înseamnă că suntem mai buni ca oameni, că trebuie să-i privim de sus. Deci repet, sper că totuşi nu.

3. Polul Nord sau Ecuator?
Facem aşa: dau o tură în ambele părţi, văd ce şi cum, şi vă spun pe urmă ce aleg. Că aşa, din cărţi, nu prea merge.

4. Ce carte te-a impresionat cel mai mult?
Am mai răspuns la ceva asemănător, repet răspunsul: cea care mă aşteaptă pe noptieră şi pe care o voi citi după ce-o termin pe asta care, la rândul ei, a fost cea care… aţi prins ideea.
E imposibil de răspuns la asta.

5. Ai mulți prieteni sau ești genul care alege puțini, dar buni?
Cred că dacă facem o diferenţă între prieteni şi amici, răspunsul vine singur.
Şi nu aleg, cu prieteniile nu e ca la preselecţie. Şi mulţi nu înseamnă că nu există calitate.
Dar am câţiva. Chiar nu ştiu dacă-s mulţi sau puţini, eu sunt fericită că sunt.

6. Când ai râs ultima dată până ți-au dat lacrimile?
Aseară, amintindu-mi de o fază de sâmbătă seara 😀

7. Te simți bine în corpul tău?
Auch. Da şi nu. Am momente când mă apucă nebuniile că-s aşa şi pe dincolo şi nu-mi place deloc. Am şi momente în care-mi trece. Dar în general, da, sunt bine cu mine.

8. Care este principalul tău defect?
Că am mai multe principale. Eu şi defectelor le acord atenţie, toate-s importante. 😀

9. Dai bani cerșetorilor?
Depinde. De obicei, în special copiilor, le cumpăr chestii. Bani dau din ce în ce mai rar.

10. Ești de acord să trădezi un mic secret despre tine?
Dacă zic nu, scap? Bine, nu.
Chiar nu ştiu ce-ar fi secret din ce s-ar putea totuşi spune. Sau invers. 🙄

Gata leapşa, vă întreb şi vă rog. Ideea e aşa: de obicei, duminica, nu deschid laptopul decât în cazuri de filme. Nu pentru blog. Pe blog intru din aplicaţie, mai citesc, dar nu prea mult, mai dau o tură scurtă şi gata. Las totul pe luni, că duminica o cam dorm sau o cam chefuiesc, din astea. Şi ştiu că erau dimineţi de luni în care aveam de citit vreo 30-40 de articole, toate adunate de sâmbătă seara.
De ceva timp, parcă e pustior, aşa. Şi vreau să vă întreb dacă numai mie mi se pare că s-au împuţinat.
Şi dacă nu, atunci vă rog eu, că am mai păţit-o, salvaţi-mă. Am păţit să nu-mi mai apară articolele unora dintre voi în reader şi am păţit şi să îmi dispară pur şi simplu bloguri de la cele urmărite. Nu ştiu de ce. Pe unele le-am depistat rapid, am dat iar follow şi s-a rezolvat.
Deci şi voi credeţi că nu se mai scrie aşa de des sau de mult sau iar mi-au dispărut mie blogurile? Am dispărut de pe la voi? 😀
Ştiu, voi nu aţi pierdut nimic că n-am mai fost la voi. Dar na, aş pierde eu şi n-aş prea vrea.
Vă mulţumesc!

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

75 de răspunsuri la Leapşă şi întrebare pentru voi

  1. sticri zice:

    Am patit acelasi lucru si eu, mi-au disparut din lista, bloguri fara ca eu sa le scot. Pe unele le-am gasit si le-am dat follow dar pe altele, din pacate… Pot spune ca si eu am disparut din lista unora, intr-un mod similar. De vreo luna imi fac back-up la blog, cam la vreo 2 saptamani si asa sper sa nu mai pierd adrese de mail sau bloguri. E o operatiune care mananca mult timp dar….asta este.
    O seara buna Potecuță!

    Apreciază

  2. Issabela zice:

    Eu cred că-i lumea prin vacanță, totuși, mai degrabă, nu știu. Și senzația mea e că se scrie mai puțin. Și am mai descoperit o bazaconie, care în aplicație e diferit de laptop. Chestia cu – după ce dau follow – activarea notificărilor. Dacă nu am grijă să le activez, nu-l văd decît în cititor.
    De dispărut, nu știu ce să zic, nici nu îmi dau seama…

    Întrebarea cu Polul rămîne the best și răspunsul tău – ultimate 😀😀 cîtă dreptate ai!

    Apreciază

    • Sper să fie vorba de vacanţă, Issa! Aşteptăm toamna, să vedem. Eu sper să se revină la stilul ăla de scris.
      Hm, nu ştiu de notificări. Eu am aplicaţia pe telefon, dar notificări nu primesc decât pe mail, şi nu la toate blogurile. Le văd în reader pe toate.
      Îţi mulţumesc mult! 😀

      Apreciat de 1 persoană

  3. ecaleopi zice:

    Eu te văd. Însă, niște probleme ar fi, atunci când dau ,,apreciere” sub articol, deschide fuguța o fereastă wordpress, închide, și nu îmi preia ,,apreciez”-ul… Deci trebuie să mă întorc și să fac asta în ferestra inițială, înainte, cum ar veni, de a citi un articol.
    E, ce alambicat, nu știu dacă se pricepe ceva, atât de (ne)îndemânatecă am fost în explicații…
    Și da, cred că lumea este în vacanță.
    În ceea ce privește leapșa, ce să zic, nimica, fiindcă am mereu impresia că mi-o iei înainte, și nu aș face decât să te copiez, deci: subscriu.

    Apreciază

    • Am înţeles ce ai spus, dar nu înţeleg cum e posibil. Eu nu am păţit niciodată, nicăieri. Ce mai păţesc e la comentarii, că deşi sunt autentificată, înainte să-l public mă pune să mă autentific. Dar pe aia o rezolv cu un refresh. Cu like-ul nu am păţit, chiar nu ştiu de ce.
      Îţi mulţumesc tare, tare mult!

      Apreciat de 1 persoană

  4. Sinceră și naturală, cum am apreciat mereu că ești. 🙂 Poate că lumea a luat vacanță sau e în pană de inspirație, cine știe? De la mine nu ai dispărut, disparusem eu de la tine, dar s-a rezolvat. 😁

    Apreciază

  5. Ileana zice:

    Probleme am avut si inca mai sunt, exact cum spui tu, de la mine nu ai disparut, insa sunt bloguri ce nu imi arata postarile, merg la urmarire, gasesc, e tare aiurea. Asta e numai de la platforma. sper ca de acum sa fie bine totul.
    Seara frumoasa draga mea! 🤗

    Apreciat de 1 persoană

  6. ane zice:

    Mi au dispărut și mie bloguri! A dispărut un blog, pe care il urmăream cu drag , zilele acestea mi a dat like. M am bucurat ca pot sa l citesc.
    Seară faina, Potecuta!

    Apreciază

  7. Iosif zice:

    Felicitari pentru simpaticul CV. ! 🙂
    Disparitiile sunt doar rezultatul “selectiei artificiale” virtuale, controlate de puterile “ocultei mondiale”, care actioneaza prin paradoxale, obscure subterane… “canale”.
    O seara si o o dimineata pline de bucurie si reala Viata, draga Potecuta !

    Apreciază

  8. Ana May zice:

    Citind, mi-am dat seama că am răspuns și eu la leapșa asta !🤩
    Nimic în plus, nimic în minus! 😂

    Apreciază

  9. Roxana Neguț zice:

    Te îmbrățișez cu drag, om frumos! Nici nu mai conteaza defectele la cat de minunata esti! Naturala, sincera, calda si cu mult talent! O saptamina plina de lucruri bune, draga mea!💐🤗😘

    Apreciază

  10. Diana zice:

    Imi plac si raspunsurile tale. Sa preiau leapsa nu prea are farmec pentru ca as repeta – la cele mai multe intrebari – cu alte cuvinte, ceea ce ati scris voi, participantii.
    De la mine nu ai disparut, dar eu sunt pe blogspot. (in urma cu ceva ani a disparut blogroll-ul tot – pe aproape toate blogurile blogspot, dar si-a revenit „de la sine”).
    Si mie mi se pare ca se scrie mai putin dar e, totusi, vacanta. Desiiii… nu cred ca vacanta e motivul principal pentru care se scrie mai putin.
    Zile senine, Potecuta (intre Polul Nord si Ecuator)! 🙂 Sa râzi cu lacrimi cât mai des!

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc foarte mult, Diana!
      Şi eu mă tem că nu ăsta ar fi motivul principal. Dar sper totuşi să revină cumva, să se scrie iar aşa cum ştiam eu…
      La fel îţi doresc şi eu, zile pline de motive de râs!

      Apreciază

  11. tink3rbe11 zice:

    Eu te-am bătut din start într-un cui maree, nu ai cum să dispari din reader decât dacă îmi interzici.
    Cred că lumea este în concediu( cum am fost și eu), și nu prea mai intra (😁).

    Apreciază

  12. Aura B. Lupu zice:

    Ce faine răspunsuri ai dat, Potecuță! Să știi că nici mie nu-mi mai apar unele din blogurile urmărite, ceva se întâmplă; uite, pe Issa am dat-o-n „urmărire” nici nu mai știu de câte ori și tot nu-mi apar noile ei articole. Să nu mai zic de noul editor ce bătăi de cap îmi dă! 🥴
    😘 Te pup și te îmbrățișez!

    Apreciază

    • Sper să se rezolve chestia asta, e tare aiurea. Că na, nu am cum să merg de fiecare dată la toţi, să văd dacă nu au postat, eu tare mult mă bazez pe reader chiar dacă nu citesc din el. Dar acolo apar articolele.
      Să ştii că eu am păcălit până acum asta cu editorul, eu sunt tot pe ăla vechi, nu mă întreba cum, nu ştiu nici eu 😀
      Îţi mulţumesc mult, Aura dragă!

      Apreciat de 1 persoană

  13. Nautilus zice:

    Mi s-a întâmplat să nu apară articole de-ale mele în reader-ul altora. Am remediat situația trimițând articolul în Trash imediat după ce l-am scris, iar apoi dând ”Restore”. A funcționat de fiecare dată.

    Apreciază

  14. Felicitări pentru răspunsurile frumoase și amuzante pe alocuri, Potecuță!
    Aceeași observație o am și eu despre activitatea pe bloguri, și nu cred că-i vorba doar de vacanță. Unii dintre colegii noștri s-au împărțit pe alte site-uri, cum ar fi Facebook sau Whatsapp, preferând să posteze poze mai multe și texte mai puține. În timp ce alții sunt prea absorbiți de preocupările vieții de zi cu zi.

    Apreciat de 1 persoană

  15. Mugur zice:

    Eu aș spune că ai un mare defect, acela că nu ai defecte, sau nu din acelea pe care să le pot vedea eu de aici.
    Altminteri, dacă mă iau pe mine ca exemplu, se scrie mult mai puțin în ultima vreme, că eu n-am mai scris de mai mult de o lună de zile.
    Constatare personală, cei „migrați” pe Facebook au scris din ce în ce mai puțin pe blog, până la… dispariție, uneori.

    Apreciat de 1 persoană

    • Îţi mulţumesc mult, mult, Mugur!
      Of, da, şi asta e. Din păcate, aş spune. Eu nu mă pot obişnui cu FB-ul de blog şi nici nu vreau. Acolo pun postări vechi, nu am de gând sub nicio formă să dau blogul.
      Pe lângă multe altele, în doar câteva luni, am avut de-a face cu nişte situaţii de tot râsul. Şi de toată spaima, aş zice, pe alocuri, şi nu, nu se compară.
      Dar, din păcate, da, mulţi au renunţat la blog în favoarea FB.
      Eu sper să revii şi tu la scris.
      Numai bine îţi doresc, Mugur!

      Apreciază

  16. Oazapentrufluturi-AnamariaDămoc zice:

    Lipsa de pe reader se datoreaza și faptului că unii postează rar spre mai deloc.Se întâmplă să merg chiar la folow să caunt blogul și deschizându-l să!văd că nu a mai postat!Dar și tu apari rar în reader la mine de ce nu știu!
    Citind leapșa ta mi-am amintit că am uitat de alte lepse la care am pomis răspuns!Nu ești singura uitucă! 🙂

    Apreciază

  17. rofstef zice:

    Să ști că de la ultimele trei articole de la tine nu am primit notificare. Eu te am alături de încă câteva bloguri, salvate ca comandă rapidă pe ecran pornire, altfel nu aveam de unde să știu dacă ai încărcat sau nu.. Să ști că au dispărut bloggeri, dar ce mă doare este faptul că pur și simplu nu anunță nimic, nu spun nimic. Bă frate, am înțeles că ai ajuns la un momendat să găsești alte rețele și altceva unde să scri sau our și simplu te-ai plictisit de scris și nu mai vrei să faci chestia asta, dar lasă și tu un cuvânt, un semn, o vorbă, un sărumâna înainte de a pune „lacătul”. Asta le-aș fi spus celor care pleacă de ca si cum nu ar fi existat..
    Paradoxal, datorită pandemiei, ar fi trebuit să fie mai multe articole, dar se pare că covid a băgat în depresie și spaimă pe mulți oameni. Aș vrea să nu fie așa..
    Am râs de numa la punctul 3 și 8 😅
    Îți mulțumesc mult că m-ai amintit !
    O zi superbă îți doresc, Potecuțo !!!

    Apreciat de 1 persoană

  18. Aila zice:

    Potecuta mi-au placut raspunsurile tale delicioasa. Cat despre WP eu nu am probleme, tu imi apari in reader si chiar daca nu ai aparea eu tot stiu unde sa te gasesc.

    Apreciat de 1 persoană

  19. ecoarta zice:

    Și mie mi se întâmplă tot felul de ciudățenii. Sunt câteva bloguri la care oricât dau „urmărire”, dispare imediat. Însă cel mai tare mă supără faptul că îmi dispar comentariile! Din două una: ori nu (mai!) știu să trimit un mesaj, ori se „pierde” pe lungul drum dintre noi! Glumesc, evident!
    Răspunsurile tale sunt un fel de adiere de vânt într-o zi călduroasă!

    Apreciat de 1 persoană

    • Să ştii că şi pentru mine problema ta la comentarii e un mare mister. Să nu fie nicăieri, rar se întâmplă. Of. Sper să se rezolve, că mie tare-mi plac comentariile tale, nu vreau să le mai pierd!
      Îţi mulţumesc din suflet, draga mea!

      Apreciat de 1 persoană

    • Florina zice:

      La mine pățești asta cu dispariția? Sper să nu!

      Apreciază

      • ecoarta zice:

        La tine nu încă, dar este cel puțin ciudat că trebuie să „umblu” pe urma comentariilor mele! Fac destul de multe comentarii și aștept un semn că a fost citit. Și nu vine semnul! Nu vine pentru că nu este comentariu! El s-a evaporat! Cu siguranță că și eu am vreo vină! Voi fi mai atentă și mă voi asigura nu numai că el este trimis, ci și că este lipit acolo unde trebuie!
        🤗

        Apreciat de 2 persoane

  20. ♥️ ♥️♥️ vrei clatite cu gem, Potecuta? ( articolele tale imi apar la notificari).

    Apreciat de 1 persoană

  21. yummy, Potecuta! si dupa, ma bag la dieta! multumesc pentru prajitura! dulce si fina cum esti tu!

    Apreciat de 2 persoane

  22. Am preluat și eu leapșa. Mi-a plăcut mult.
    Cât despre blog și articole noi, eu am fost absentă vreo două săptămâni, am cap avut mai multe bătăi de cap (adică le mai am 🙂 , dar sper să intru mai des, ba chiar și în fiecare zi 🙂 Mie multe postări de ale persoanelor pe care le urmăresc nu îmi apar 😦 De regulă e multă, multă publicitate și ca să văd cine și ce a mai postat trebuie să ,,dau în căutare”. Nu știu de ce e așa 😦 Voi găsi oricum vreo soluție.
    Îmi pare bine să îți revăd blogulețul 😉

    Apreciat de 1 persoană

  23. Florina zice:

    Am scris ceva mai puțin zilele astea, e drept. Dar, de lipsit, tu de la mine n-ai lipsit și m-a bucurat de ficare dată vizita făcută 🙂 Îți mulțumesc!

    Apreciat de 1 persoană

    • Şi blogul tău a avut perioade în care a dispărut din reader. Deocamdată văd că e ok.
      Mulţumesc şi eu, Florina!

      Apreciat de 1 persoană

      • Florina zice:

        Eu, neavând nici buton de abonare, nimic, oamenii se plâng continuu că nu au acces la el, dar eu am decis de bună-voie să nu-mi pun buton de abonare și tu ai găsit soluția. 🙂
        Dacă vrea cineva cu adevărat, mă găsește, nu? Eu intru la tine fără să fiu abonată sau ceva, intru ca un obicei, din plăcere și pentru că avem clar pasiuni comune așa că spor! 🙂

        Apreciază

        • Poate nu ştie toată lumea cum se poate abona fără să existe buton, Florina.
          Spor şi ţie! Mulţumesc!

          Apreciat de 1 persoană

          • Florina zice:

            Ar mai fi o cale, pe care o folosesc si eu: sa salvezi undeva pe calculator toate linkurile spre site-urile care-ti plac și, când esti curios ce-au mai făcut bloggerii mai des vizitati, ii iei de acolo. Merge și asa 🙂

            Apreciază

            • Da, poate fi şi varianta asta. Însă sunt persoane care mai trag câte un ochi pe blog şi la muncă. Ei sigur nu pot salva pe calculatorul de muncă linkuri. Şi ar fi complicat în cazul ăsta. Dar da, merge şi aşa pentru cine citeşte de pe un singur calculator.

              Apreciat de 1 persoană

            • Florina zice:

              Așa este, dar mai e cale, tastezi sus on bară Florina si gata se deschide blogul că al meu e cu numele meu, hai că se poate daca cineva crea cu adevărat! Nu-mi pun buton de abonare, asta-i clar. Am mai avut și nu mai vreau…

              Apreciază

            • Sigur, eu nu încerc să te conving, Doamne fereşte, nu-mi permit asta. Spuneam doar care ar motivele pentru care unii ar putea spune că e complicat cu cele care nu apar în reader. De ele mă lovesc şi eu când dispar bloguri din readerul meu.

              Apreciat de 1 persoană

  24. anasylvi zice:

    Leapsa asta e tare faina, ma bucur ca ai raspuns si tu. Imi place cand vad cum circula aceste lepse. Am observat de ceva timp ca in iulie si, mai ales, august activitatea e mai mica. Se scrie mai putin pe bloguri, se si intra mai putin, din ce am vazut eu, mai ales in blogosfera romaneasca. Cel putin in weekend, acolo e cel mai cel. Evident, explicatiile trebuie sa fie in concedii si weekend-uri de relaxare, iesiri etc. Acele „disparitii” din reader ma supara si pe mine de mult timp – un exemplu e chiar si acest articol care nu mi-a aparut acolo. Saptamana aceasta e „sabatica” pentru mine, in sensul in care nu scriu nimic pe blog, dar intru, comentez pe cat posibil, mai dau un reblog sau o distribuire la articole mai vechi. Multi pupici!

    Apreciat de 1 persoană

    • Deci nu e doar o impresie, chiar se întâmplă să fie mai puţină activitate. Sper să fie vorba de concedii şi să se revină cât mai repede.
      Nici eu nu am apărut în reader? Of! nu ştiu ce să mai zic… face cam multe figuri. Să sperăm că se va potoli.
      Te pup şi eu, Ana! Îţi mulţumesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

  25. Alex zice:

    Faină leapșa. Abia așteptam să văd răspunsurile tale, care mereu stârnesc zâmbete copioase. Mi-a plăcut când ai zis că defectele tale sunt foarte importante și le acorzi toată atenția. Chiar așa, mai dă-o încolo de…. „autocritică”! 😀
    Referitor la întrebare… eu ce să mai zic, căci mă simt aproape ca melcii din ultima postare. Cu greu reușesc să reintru în ritm. Mai mult nu îmi iese…Vară… căldură… când o veni frigul și vom zăbovi mai mult prin casă…să vezi atunci efervescență blogheristică! 😀
    Numai bine, dragă Potecuță și zile frumoase! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  26. hmm nu stiu sincer daca au disparut sau nu,, Cert e ca am dat follow la cat mai multe si deci am mai multe articole de pe o saptamana pe alta. In schimb, am bloguri pe care nu le pot deschide de pe calculator, doar de pe telefon din aplicatie:(

    O saptamana minunata!

    PS faina leapsa ta:)

    Apreciat de 1 persoană

  27. Bloggerii ar putea fi în vacanță și scriu mai puţin sau deloc, dar și problemă de platformă.
    Vine toamna, vin ploile și vor petrece mai mult timp pe blog, zic.🙂🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s