„Ana noastă”

Știți cum fac copiii atunci când sunt extrem de entuziasmați de ceva şi vor să povestească totul dintr-o singură respirație şi ar spune, dacă-ar putea, câte cinci cuvinte dintr-o dată, să nu piardă timp, să împartă cât mai repede bucuria lor cu ceilalţi, să-i vadă minunându-se, să-i vadă zâmbind şi aprobând, să-i vadă pur şi simplu fericiţi? Aşa sunt eu acum. Şi cred că ştiţi deja că nu mă pot preface nici măcar de dragul cuvântului.
Mă sugrumă emoţia şi cumva mă bucur că am în faţă o tastatură, nu o portavoce, chiar dacă aş vrea să existe o variantă în care eu să vorbesc, precum acei copii, şi scrisul să se înşire singur, la fel de repede. Mă bucur că nu o am, aş rămâne fără grai din cauza nodului din gât. Şi va trebui să încerc să mă temperez în scris, să dozez entuziasmul, să opresc ploaia de cuvinte care picură pe buze, direct din suflet, să pot pune punct, să nu scriu totul dintr-o suflare.

V-am mai spus, şi nu doar o dată, că eu nu ştiu să scriu recenzii. Şi nici nu aş fi dispusă să încerc. E mare lucru să poţi face asta. Necesită, pe lângă multe altele, o oarecare detaşare. Pentru ca textul tău despre o carte să poată fi numit aşa, trebuie să reuşeşti să dai dovadă de o doză, fie ea și foarte mică, de obiectivitate, iar mie asta-mi lipseşte cu desărvârşire, mai ales atunci când încep să-i respir filele. Deci ceea ce veţi citi în rândurile de mai jos nu e recenzie.
În primul rând, pentru că Ana scrisă de Em Sava nu e o carte. Îi spunem aşa pentru că, la un moment dat, „toate trebuiau să aibă un nume”, dar ea e istorie şi viaţă, e miros de pâine caldă şi de pământ care rodeşte, e urlet şi e scrâşnit din dinţi, e strâns din pumni şi e privire ridicată înspre rugă. Şi e, mai mult decât orice, câte puţin din noi, din fiecare. Pentru că-n ea ne sunt strămoşii şi între rândurile ei ne sunt rădăcinile.
Ana este acea poveste care nu poate fi povestită decât, eventual, de o bunică ce-şi leagănă nepoţii pe picioare. Altfel nu poate fi nici explicată, nici rezumată, nici spusă. Ana se simte şi se trăieşte.
Deşi se citeşte uşor, datorită stilului extrem de aerisit şi graţie talentului autoarei (pe care-l ştiam de pe blog şi din „Paşi”), mie mi-a luat mai mult decât aş fi vrut sau decât aş fi crezut. Pentru că fiecare pagină m-a făcut să mă opresc, să-mi amintesc, să revăd, cu ochii de adult, ceea ce auzeam, fără să înţeleg, pe uliţele satului bunicilor mei, în special în zilele de duminică, atunci când oamenii se adunau la porţi, în timp ce câmpurile pustii îşi trăgeau sufletul, şi puneau la cale zile de mâine, judecau vieţi, şi condamnau alegeri.
Acolo am auzit prima dată despre copiii născuţi din flori şi, asemeni Anei, când l-am văzut pe uliţă pe acel copil, l-am privit cu un soi de admiraţie, imaginându-mi că a fost găsit între trandafiri sau margarete. Am înţeles repede că nu e ceva de bine, se vorbea cu ură, se suduia şi se şoptea, ca şi cum ar fi fost ceva care, spus în gura mare, s-ar fi lipit de cel care o spune. Cum se fereau să spună numele „necuratului”, aşa vorbeau şi despre el.
Vorba dulce și toate regionalismele de care mi-a fost atât de dor m-au ajutat să mă transpun pe una dintre băncile alea şi să las povestea să curgă. Şi, Doamne, cum curge prin vene povestea asta și prin câte stări m-a trecut!

Am avut de multe ori impresia că Maria e întruchiparea unui popor întreg, al nostru, nu e doar o femeie, nu poate fi doar un om. Duce Maria cu ea, din copilărie până în adolescenţă, atâta gingăşie şi dulceaţă, câtă e-n toată limba asta a noastră în care râdem şi plângem, în care-am învăţat despre icoane şi Dumnezeu şi-n care am strigat-o prima dată pe mama. Şi duce şi durere şi duce şi răni, cum au tot dus, secole întregi, oamenii de pe pământurile astea care au rodit și lacrimi și patimi. Şi are Maria asta şi-o dârzenie cum am învăţat noi prin cărţile de istorie că ar fi avut toţi strămoşii noştri şi aşa cum greu ne e să ne imaginăm măcar că s-ar fi putut duce în acele condiţii și în acele vremuri.
Te face să te chirceşti de durerea ei, să strângi şi tu pumnii să-i fii aliat în lupta cu toată lumea şi cu toată viaţa, să-ţi duci mâinile la gură, de teamă şi de disperare, dar şi să-ţi pleci ochii a ruşine de toate câte te-au făcut să plângi şi să crezi că eşti învins, realizând cât de mic era de fapt acel lucru în faţa căruia ai fi fost dispus să cedezi.
Ai vrea să poţi intra în Sava, satul ăla cu oameni din două neamuri, aşezaţi „ca sâmburii unei nuci”, cu două biserici şi două limbi vorbite, dar un singur fel de a se bucura şi de a suferi, de a spera şi a respecta legi nescrise, reguli care stigmatizează pe oricine îndrăzneşte să le încalce.
Să intri acolo, să le strigi, să le explici, să îi rogi. Dar, mai mult decât orice, ai vrea să poţi să o iei pe Maria-n braţe. Să nu mai fie atât de singură-n disperarea ei.

Şi când crezi că durere mai mare nu mai poate fi, apare Ana, copilul cu tot cerul în privire, care îţi rupe bucăţi din suflet cu felul ei de-a înfrunta o lume despre care nici n-a apucat să înveţe prea multe, dar care o pedepseşte ca şi cum ar fi adus cu ea toate păcatele acelei lumi, pentru singura vină de a se fi născut. Se poartă Ana cu lumea asta de parcă ar fi simţit încă din pântecele mamei ei câtă nevoie are de blândeţe şi de lumină, de vorbă bună şi de chip senin. Dar lumea nu înţelege şi lumea nu are loc de căldură. Sau nu a ei.
Şi o iubeşti pe Ana şi din nou simţi nevoia să o aperi, aşa cum ai fi făcut şi cu mama ei. Şi te învaţă ea să iubeşti, să răspunzi urii cu zâmbet pe faţă, tăind însă cu privirea, să râzi şi să te bucuri, să visezi şi să speri. Şi să duci dureri şi să răzbeşti. Să înduri şi să nu spui nimănui Să ierţi şi să mai faci un pas.
E o carte pe care am ţinut-o la piept după ce-am citit ultima filă. Nu am putut-o lăsa. Am simţit nevoia să fac asta, ca şi cum aş fi îmbrăţişat o Marie şi o Ană şi, odată cu ele, şi toată viaţa lor care n-a reuşit să le învingă.

Vă rog să o citiţi! Nu e recomandare, e o rugăminte. Îmi veţi mulţumi, ştiu asta, deşi nu aştept mulţumiri. Şi nu mie. Lor, că au știut să ridice privirea atunci când nimeni nu ar fi crezut că se mai poate. Şi că prin asta ne dăruiesc nouă un alt motiv de a privi puţin altfel, mai plini de încredere poate, spre mâinele ce va să vie. Şi lui Em. Pentru cum a dat glas acestor vieţi. Și pentru că ne-a dăruit suflet între coperți.

În satul care se vede în poză, lângă carte, un sat aşezat tot într-o căldare, ca şi Sava, dar mai mică, în două familii diferite, înrudite prin cununie, naşi şi fini, s-au născut, la diferenţă de puţini ani, două fete cu acelaşi nume. Mai lung puțin, dar alintate la fel: Ana.
Bunicii lor, când vorbeau despre ele, spuneau fiecare că „Ana noastă a zis, Ana noastă a făcut… Ana voastă ce-a făcut?”. Erau, pe rând, Ana noastă și astfel le-a și rămas numele acolo. Ana noastă ăsta era mai mult decât un alint. Era iubire și era dulceață cum numai bunicii știu să ofere și să arate.
De acum, deși Ana e a lui Em, pentru că ne-a dăruit-o nouă și pentru că eu am simțit-o așa cum n-am mai simțit de ceva vreme o carte, va fi a treia Ana noastă și așa va rămâne în sufletul meu.

Em, mai mult decât mulțumesc nu pot să mai spun. Am vorbit serios când am spus că o iubeam pe Ana înainte să o citesc. Acum parcă e parte din mine.

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

81 de răspunsuri la „Ana noastă”

  1. Iosif zice:

    Mi-a placut de Ana, chiar înainte de a se naste în cartea lui Em, si o voi iubi pâna în eternitate pentru ca este un nume cu o conotatie speciala pentru mine personal ! 🙂
    Eu unul cred, ca si tu esti o Ana
    Prin gândurile exprimate-n scris.
    Una moderna si contemporana,
    O Potecuta înspre noul Paradis.
    O seara si un week end sublim, cu relaxare, bucurii si pace plin, draga Potecuta !

    Apreciat de 2 persoane

  2. Issabela zice:

    Și eu mi-am propus-o. De cînd am auzit de ea – e printre cele cîteva pe care le vreau citite, sper, curînd… Tot aștept să mă așez la… scrisul si cititul meu ca la casa mea, deși dacă n-aș avea de lucru n-aș avea ce citi sau pe ce scrie 🙂
    Sper să fie timp pentru toate și Ana să mă aștepte și pe mine, la cît de bună și cuminte e descrisă… 🙂
    Ce discrepanță, mereu m-am mirat de ea, între cît de frumos e denumit „copilul din flori” și soarta lui obișnuită în percepția lumii, cu siguranță e nelalocul ei cea de-a doua.
    Știi, urlăm atîta că fără avort și condamnăm aprioric copiii fără tată pe hîrtie.
    Dar m-am depărtat… drum frumos Anei în lume!

    Apreciat de 3 persoane

  3. condeiblog zice:

    Nici nu mă îndoiam că este o carte minunată și abia așteptam să o citesc, pentru că toate recenziile ei au fost mai mult decât elogioase. De curând și Florina și-a exprimat încântarea de a o fi citit și a muncit mult, după cum mărturisea ea însăși, ca să-i facă o recenzie pe măsură. Ceea ce am înțeles mai ales, este că „Ana” deșteaptă emoții profunde. Iar când e vorba de emoții, tu Potecuța dragă, ești esență pură. Nici n-am ajuns încă să îi îmbrățișez filele cu ochii mei și deja sunt convins că acel moment va fi unul înălțător pentru mine. Abia aștept! Felicitări, Em Sava! Felicitări, Potecuța!

    Apreciat de 3 persoane

    • Nu pot cu recenzii. Nu mă pricep la asta, la mine a scris numai sufletul și el nu știe „carte”. Recenziile se scriu și cu studiu, cu atenție la detalii, cu multe altele. Eu nu pot munci dacă-mi roade sufletul, scriu la cald si aia numai recenzie nu e. Ana merita recenzie, da. Dar eu nu pot 🙄
      O veți îndrăgi tare pe Ana, pot face pariu! Pe o înghețată. De pepene galben. La cornet, nu la pahar 😁
      Mulțumesc mult de tot!

      Apreciat de 3 persoane

      • condeiblog zice:

        Cineva ne-a servit odată un fel de îndrumar de cum se fac recenziile, ca să fie „ca la carte”. Sau doar a spus că e bine ca cei care nu se pricep, să nu o facă deloc. Nu îmi mai aduc aminte bine… 🙂 Sunt sigur însă că niciodată, nimeni nu te-ar viza pe tine draga mea, pentru că tu excelezi în tot ce faci. Eu nu contest că sunt unii care chiar s-au perfecționat în acest domeniu și negreșit că urmăresc toate rigorile unei prezentări și respectă toate criteriile unei recenzii. Dar tare mult îmi place când sufletul meu ajunge să se adape direct de la slova sufletului care scrie. Crede-mă că și Em va fi bucuroasă cu lacrimi citind impresiile tale, viu și puternic exprimate, așa cum am înțeles că este chiar cartea care face obiectul discuției noastre. Eu mărturisesc că aș pune rândurile tale chiar pe coperta următoarei ediții, pentru că… sunt sigur că va urma foarte curând așa ceva. Iar apoi încă una, că merită să ajungă la toți!

        Apreciat de 3 persoane

        • Cu sufletul mulțumesc! Știți cât de mult vă admir și vă respect și sunt iar fâstăcită!
          Dacă am reușit să ofer măcar o fărâmă din cât a oferit Em în cartea asta, sunt tare mulțumită. Am emoții, recunosc, despre cum o va primi Em.
          Eu m-am vizat singură 🙂
          Am citit și eu recent un articol despre asta, am citit păreri, unele ale unor fete dragi mie, și nu, știu că nu sunt vizată, nici nu m-am gândit la asta. Am spus-o eu și o susțin. 😀

          Apreciat de 2 persoane

          • condeiblog zice:

            Ce pot să mai adaug? 🙂 Poate doar o povestioară… Mă aflam la o mănăstire și am sesizat un călugăr retras într-un colț ferit, de unde înălța rugăciuni fierbinți. Nu mă întind la descrieri, pe oamenii plăcuți lui Dumnezeu, îi vezi, îi simți, radiază de lumină și te cuprinde pacea în prezența lor. La sfârșitul slujbei am ținut să primesc o binecuvântare și de la el. O ținea într-una că nu se cade, că el e păcătos. Mi-a dat-o în final dar cu sfială mare, pătruns adânc de conștiința „păcătoșeniei” sale.
            Poate fiecare ați întâlnit vreodată, pe unul din aceia care orice ar face se dezvinovățesc mereu cu vorbele: „Ei, și ce-am făcut? Am omorât pe cineva?”…
            Numai sufletele înalte știu să se smerească în modestie.

            Apreciat de 1 persoană

    • Florina zice:

      Așa este domnule Condei, a fost o bucurie pură să încerc și eu cum am putut să-mi fixez cât mai multe detalii în memorie, ca să am ce povesti copiilor și nepoților. O vom duce pe Ana peste veacuri că Em a făcut ca ea să fie nemuritoare prin viața ei curată ca de om sfânt! Sper s-o cititți și dvs. să vedem și recenzia unui bărbat. Potecuța cred că-i de acord cu mine, nu Potecuță?

      Apreciat de 2 persoane

      • condeiblog zice:

        Ai reușit bine, dragă Florina și am avut lacrimi când te-am citit. Nu mă mai feresc să spun că m-am lăsat pătruns de emoție și acum, de la impresiile Potecuței. Ce aș mai putea adăuga după ce voi reuși să o citesc? Eu n-am cuvinte când mă emoționez mult… Îi voi dărui autoarei lacrimile mele, La sursă directă… Potecuța spune că sunt apreciate și ele când vin din partea unui bărbat.

        Apreciat de 2 persoane

        • Florina zice:

          Vă mulțumesc enorm, contează mult aprecierea dvs.! Chiar vă rog, sunt sigură că am susținerea Potecuței, să-i faceți o surpriză lui Em. Recenzia unui scriitor ca dvs. (chiar neplublicat așa cum sunteți) o va bucura nespus. Am încredere totată în fiecare virgulă pe care o veți așterne 🙂

          Apreciat de 3 persoane

        • Sunt foarte apreciate. Nu spun că bărbații nu se emoționează, că nu-i atinge o emoție. Dar reușiți să mascați asta, să opriți lacrima mai ușor decât noi. Aveți pe undeva, pe sub pleoape, o supapă.
          Și când totuși se întâmplă sau o spuneți, înseamnă mult.

          Apreciat de 3 persoane

      • Abia aștept! Și la cum scrie Condei, va fi poveste despre poveste. 😉

        Apreciat de 3 persoane

  4. rofstef zice:

    Ana noastră, da, sigur.!
    Vezi modestie ce ești că eu n-am mai citit de mult timp o recenzie atât de profundă încât era cât pe ce să-mi de-a lacrimile. Nu vorbesc prosti.! Sincer, mie astfel de recenzii îmi plac, care mă bagă instant cu totul în carte, film, poveste – ce-o fi.. Nu recenzie filozofică pe care n-o pot descifra, încât prima dată tre să citesc cartea și după, recenzia..
    Merci tare fain !
    Ma emoționat profund și mă gândesc s-o cumpăr și eu..
    Weekend Plăcut iți Doresc, Potecuțo !!!

    Apreciat de 4 persoane

    • Ștef, aprecierea ta contează enorm! Știi de ce? Pentru că a ajuns emoția acolo unde poate ar ajunge mai greu, de obicei. Să spună un bărbat că aproape a avut lacrimi în ochi, nu e de ici de colo.
      Îți va plăcea mult, Ștef! Vei recunoaște limbajul, e de-al nostru, prejudecăți și obiceiuri, mirosuri și arome, oameni și gânduri.
      Îți mulțumesc mult!
      Weekend frumos îți doresc și eu!

      Apreciat de 5 persoane

      • rofstef zice:

        Și nu m-am prefăcut să ști..!
        Am dezvoltat o oarecare sensibilitate pentru că nici copilăria mea n-a fost roz, și știu foarte bine ce înseamnă toate astea, plus că am fost o familie destul de numeroasă și am învățat că dacă primesc un măr, ăla nu-l mănânc singur în fața celorlalți, ci se împarte în 5, pentru ca fiecare să guste câte puțin, nu să privească ceilalți cum mă indop eu.. Chesti din astea..
        Și eu îți mulțumesc mult !!!

        Apreciat de 1 persoană

        • Ei, vezi? Am simțit eu că trebuie să citești cartea. Cu atât mai mult, Ștef! Poate că tu o vei înțelege și mai bine decât mulți dintre noi.

          Apreciat de 2 persoane

          • rofstef zice:

            Sigur o cumpăr. Mai am una bătută în cui, dar o să dau comanda la ambele, așa ca să nu le fie urât pe transport. 🙂
            Poate când simt mai multă deschidere, mai spun cate ceva despre copilăria mea pierdută.. Dar nu-mi pare rău. Am învățat să prețuiesc viața, valorile, bunurile și oamenii buni.. Am observat mulți copii răsfățați care nu știu prețui nimic. Nici măcar pe ei !

            Apreciat de 1 persoană

  5. Florina zice:

    Așa este, așa am simțit și eu, că e genul de carte pe care o pui la loc de cinste în bibliotecă și apoi mai revii spre ea ca nu cumva să se fi prăfuit și o mai mângâi puțin. Și ajungi s-o știi atât de bine că ești absolut convinsă c-o vei povesti nepoților și strănepoților să ia aminte cine am fost noi ca neam, ce mari români au existat cândva. Și, tu dragă Potecuță, ai fost cu atât mai fericită că tu ai și graiul la tine copilărind pe acolo. Eu n-am graiul, dar așa bine mă simt când știu că-mi curge și sânge de Ardeal prin vene. Minunat ai scris, suntem norocoși cu toții că Em ne-a dăruit capodopera ei. A scris istorie, Em și asta nu i-o va lua nimeni, NICIODATĂ!

    Apreciat de 3 persoane

  6. Aura B. Lupu zice:

    Am încercat încă de la apariția ei s-o comand aici, îm Belgia, și nu am putut, este iarăși o eroare, nu pot accesa site-ul Siono. Și de atunci tânjesc după Ana, simțeam cum mă cheamă! Sper s-o pot ține odată și eu la piept. Ai scris nu o recenzie, o explozie de emoții, Potecuță dragă, și mi-ai făcut așteptarea și mai grea. Dar nu-i bai, știu că răsplata va fi pe măsură! Te îmbrățișez! 💖💖💖

    Apreciat de 2 persoane

    • Aura, oare de ce? Sper să vadă Em comentariul tău, să te lămurescă ea cumva.
      Și sper să ajungă la tine cât mai repede. Oooo, tu o vei adora. La cât te știu și la cum te știu, o vei adora. E pe sufletul nostru, se mulează perfect, vei vedea! 😉
      Îți mulțumesc mult de tot, draga mea!

      Apreciat de 2 persoane

    • Aura, e simplu de tot de comandat. Au plecat și în Belgia „Anele”. Se face comanda la editură și se trimite prin poștă. S-au trimis în toată Europa. Dacă e vreo problemă te rog să îmi spui.

      Apreciat de 1 persoană

      • Aura B. Lupu zice:

        Da, Em, știu, e simplu dar la mine n-a mers și habar nu am de ce. Am încercat să o comand când a apărut, însă n-am reușit, am și trimis mesaj, și-am și scris pe pagina Siono, dar la site-ul lor era totul în regulă, apoi am văzut că au primit cartea și aici, în Belgia, însă eu tot nu pot să o comand, când vreau să intru pe site-ul Siono, îmi apare mesajul: „Acest site nu poate fi accesat. Nu s-a găsit adresa IP pentru serverul http://www.sionoeditura.com.” Știu că problema o fi la noi, (au încercat și băieții mei de pe calculatoarele lor dar și lor le apare același mesaj) și-am zis că o să mergem în România, în concediu, și-o comand atunci. Cu pandemia însă, s-a amânat totul. Acum, scriind mesajul ăsta, m-am mai gândit la o variantă, oare dacă trimit toate datele mele printr-un e-mail și fac plata prin transfer bancar, poate înlocui comanda de pe site? Mulțumesc, Em și felicitări! ❤ ❤ ❤

        Apreciază

  7. ecaleopi zice:

    Azi am primit-o, și eu, pe Ana! După amiază, și acum m-am oprit din citit, am trecut deja de jumătate. Eu, care nu am mai citit o carte, ,,de o viață”… Captivantă! Am achiziționat-o mai mult din dorința de a o cunoaște mai bine pe Em! Cred că voi reuși să o fac.

    Apreciat de 2 persoane

  8. Mulţumesc pentru recomandare! Pare o carte emoţionantă care merită lecturată!

    Apreciat de 1 persoană

  9. Atât de frumos și de convingător ai scris, încât m-ai făcut să le îndrăgesc pe Maria și Ana.
    Felicitări, Em Sava! Felicitări, Potecuță!

    Apreciat de 3 persoane

  10. Crengu zice:

    I-am și scris și Florinei, îți scriu și ție: e pe listă, mai trebuie doar drumul la librărie. 😇 Și mă gândeam așa, într-un fel toate suntem Ane și Marii, toate avem de înfruntat sau de dovedit câte ceva, deși… ar trebui doar să iubim și să fim iubite…

    Apreciat de 3 persoane

    • Într-un fel, da. Dar, vei vedea, în cazul Mariei e crunt. Ştii, Crengu, noi totuşi mai avem câte un umăr când e să dăm de greu. Dar când te gândeşti la acele vremuri în care până şi familia e mai de partea acelor legi nescrise decât de partea ta şi eşti singură-n faţa întregii lumi, şi roade şi durerea, roade şi sărăcia şi deznădejdea, e puţin altfel. Şi ce lecţie de viaţă e-n toată cartea asta.
      Aştept să o citeşti 😉

      Apreciat de 3 persoane

  11. Prietena și colega noastră m-a cucerit cu stilul ei de a scrie încă de la prima ei carte, ”Pași”, iar volumul a trecut prin mai multe perechi de mâini în Seini, primind aprecieri elogioase de la fiecare cititor. Aștept cu mare încredere să simt și eu emoțiile din ”Ana a noastră”, iar asta sper să se întâmple cât de curând. În zilele noastre, se întâmplă foarte rar să citim cărți ale unor autori noi care să ne impresioneze atât de mult cum a făcut-o și sunt sigur că o va mai face Em Sava. Iar asta ne bucură mult și ne dă speranțe mari.
    Felicitări pentru minunata ta descriere, din inima ta pentru inimile noastre, Potecuță!

    Apreciat de 2 persoane

  12. anasylvi zice:

    Stiu ce spui cand spui ca e greu sa scrii recenzii… de aceea am spus-o mereu – eu pe blog scriu recomandari, nu recenzii. E mai simplu la cartile de patru, patru stele jumatate. La cartile de cinci stele plus, simti mereu ca faci o nedreptate prin cuvintele tale, ca nu poti sa acoperi, oricat ai incerca sa spui ce ai de spus. Cam asta am intuit eu acum ca vrei sa ne transmiti. Oricum cartea era pe lista mea de dorinte, sunt sigura ca e pur si simplu minunata.

    Apreciat de 3 persoane

    • Aşa e, Ana! Pe de-o parte, da, e vorba şi de teama de a nu nedreptăţi. Dar pe de alta şi ideea că eu nu mă pot detaşa deloc. Şi când treci numai prin filtrul sufletului o carte, e extrem de subiectiv. Ori asta nu e recenzie. Deşi, sigur, trebuie să existe şi asta. Dar în doze mai mici.

      Apreciat de 2 persoane

  13. ecoarta zice:

    Nu ştiu de câte ori în viața ta ai fost disperată!? (sincer, sper că niciodată!). Dar dacă ai fost (sincer, eu am fost…şi nu o dată!), atunci ştii sau să ştii de la mine, în fața disperării, în lupta ta cu ea, eşti singur! Tu cu Dumnezeul tău!

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu ştiu de ce am impresia că te-am supărat cu ceva. Sper să fie doar o impresie.
      Îmi pare rău că ai cunoscut disperarea!

      Apreciat de 2 persoane

      • ecoarta zice:

        Nu, nu m-ai supărat cu nimic! Tu nu ai cum să mă superi. Iar eu am o meteahnă! Singurul om din lumea asta pe care mă supăr sunt eu! Am încetat de foarte multă vreme să mă mai supăr pe cineva. Dacă lucrurile nu merg bine, este din vina mea, nu a altcuiva! Da, Doruleț, am fost disperată de multe ori…ştiu cum este şi ce gust are…ştiu cum este să fii singur şi nimeni să nu te întrebe „mai poți!?” Dar eu am putut…
        Te îmbrățişez🤗

        Apreciază

  14. Diana zice:

    Și eu le-am adorat pe Ana și Maria. Nu s-ar putea altfel. Cumva, ele ne reprezintă pe noi, toate femeile românce.

    Apreciat de 1 persoană

  15. Potecuță dragă, mi-am dorit mult ca Ana mea să ajungă la tine. Am așteptat momentul, deși nu aveam nicio certitudine că se va întâmpla. Când mi-ai spus că e la tine am fost fericită. Și emoționată. Ceea ce ai scris e minunat. Ai trăit cartea și te-ai întâlnit cu personajele mele, le-ai îmbrățișat și le-ai pus la masa ta și la sufletul tău ardelenește, cu sensibilitate și dragoste. Tu spui că nu e o recenzie, eu spun că e una foarte bună ce poate da clasă multor recenzori. Îți mulțumesc și te îmbărțișez!

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu se putea altfel, Em. Mai greu puțin, m-a încurcat starea de urgență, dar a ajuns și nu puteam să nu o am, mi-am dorit-o mult și am așteptat-o de când ne-ai zis că lucrezi la o nouă carte.
      Știi că am avut emoții așteptând reacția ta? 😳
      Îți mulțumesc mult, mult! Iubesc cartea asta și sper că s-a transmis asta!
      Te îmbrățișez și eu!

      Apreciat de 1 persoană

  16. Ana May zice:

    O provocare și o invitație la lectură pe care le primesc cu drag!🥰

    Apreciază

  17. Parca ai scris din sufletul meu! Ana e Ana si exact asta am simtit eu, ca Ana se traieste, nu se citeste. Acum, citind ce ai scris, imi dau seama ca viata mea a fost cumva marcata de numele acesta. Bunica mea a fost Ana( chiar daca nimeni nu i-a spus asa, era un nume mai rar in satul ei), pe prietena mea o chema tot Ana(oamenii vorbesc la trecut de amandoua, dar in sufletul meu ele sunt la fel de vii ca intotdeauna) si mai am eu niste Ane in minte, stiute sau nu. Niciuna, dar absolut niciuna nu m-a facut vreodata sa vars o lacrima, doar mi-au inseninat clipele .

    Apreciază

  18. daurel zice:

    ”Oameni din doua neamuri”…
    Aseară am văzut un film tragic despre intoleranta etnica (”Solomon si Gaenor” Anglia, 1999). Cam ca intotdeauna, la mijloc sunt doi tineri si un copil care urmează să se nască…
    Felicitari pentru convingătoarea prezentare!

    Apreciază

  19. Zina zice:

    Pentru mine, o recenzie înseamnă să spui de ce ți-a plăcut o carte, deci recenzia ta e perfectă! ☺
    Cât despre Ana… Am avut elevi cu asemenea istorii și am fost îndurerată de felul în care unii dascăli i-au tratat. În tagma asta dăscălească ”mulți veniți, puțini chemați”…

    Îți doresc tot binele din lume, suflet frumos!

    Apreciază

  20. Pingback: Ana noastă și Potecuța noastă | Sweet & Salty

  21. Roxana Neguț zice:

    Foarte frumoasa recenzia! Felicitări si autoarei pentru carte! 🤗💐💐💐

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s