Pe cine şi când corectăm?

Dragilor, sunt tare confuză (da, bine, ştiu că-i natural 😀 ) şi mă bazez pe părerile voastre. Că eu aveam o părere, nu spun că era bună sau rea, dar măcar aveam una, într-o anumită direcţie. Apoi, am întâlnit cazuri care m-au făcut să mă răzgândesc, alte cazuri m-au făcut să ajustez, să revin, şi tot aşa. Acum sunt cumva suspendată şi n-ar fi o problemă dacă aş rămâne aşa, dar chiar vreau să vă ştiu părerea. Să fie de la început cât de cât restrânsă „aria”, vă spun că onor facebook mi-a dat de rumegat la asta, nu familia blogurilor, dar cred că poate fi extinsă în orice domeniu pentru că, din păcate, oameni răi sunt peste tot. Şi zmei sunt peste tot 😀
Se dă un grup de Fb, fără legături cu blogurile. Unul în care sunt j de mii de persoane înscrise şi care permite să se posteze orice, de oricine. X postează un text foarte frumos, ca mesaj, cu scăpări de litere, semn că e scris în grabă, dar corect gramatical. Primul comentariu e legat de un astfel de cuvânt, cu menţiunea „învaţă să scrii” şi de aici jihadul, absolut toată lumea are ceva de împărţit, se adună 260 de comentarii, niciunul care să spună ceva de text, fiecare avea ceva de împărţit cu fiecare, s-a ajuns la jigniri, la cuvinte interzise, la ştergerea postării cu totul.

Apare alt caz, cineva scrie ceva banal, aproape fără sens, cu multe, foarte multe greşeli, unele grave. Cineva îi atrage atenţia, elegant, că poate ar fi bine să fie mai atentă, că parcă nu e chiar bine să ne afisăm chiar oricum. Printre altele, mesajul persoanei care atrăgea atenţia conţinea şi un „a-mi da silinţa… tu scrii”. Vine şi răspunsul cu „mă dor ochii. Cum a-mi da silinţa? Învaţă tu să scri şi pe urmă îmi dai mie lecţii”. Vă imaginaţi ce-a ieşit, nu?
Iar s-a împărţit lumea în două şi iar a ieşit urât. Ideea principală, inclusv a persoanei vizate, era aceea cum că nu contează cum scriem, contează ce scriem şi că ce-i cu atâtea fiţe că ei nu i-a plăcut la şcoală şi că dacă scrie greşit are dreptul să trăiască şi să scrie cum vrea ea, că ce o tot dă lumea cu limba română, că toţi scriitorii se dau mari pe FB şi că toţi fiţoşii sunt invidioşi şi nu încap de ea.
N-a durat mult până când s-a format un grup care susţinea cu tărie că ăştia, corectorii, sunt nişte înfumuraţi şi că numai asta urmăresc, vânează greşeli şi atacă.

Şi cumva am rămas în ceaţă. Pentru că, în primul caz, şi mie mi s-a părut deplasat comentariul ăla. Textul chiar era bun. Să ai un text de o pagină, cu poveste şi mesaj, şi să vină cineva să-ţi spună doar „vcanţă? Ce-i aia? Învaţă să scrii” e cam mult, aş zice. Să mai tragă şi concluzia că nu ştii scrie pentru că ai mâncat o literă, e prea de tot.
Dar putem spune acelaşi lucru şi de tipa care scrie „î-mi place de copii mei”? De ce n-ar conta şi mesajul ei?
Cum corectăm să fie bine? Corectăm sau trecem mai departe?
Eu am ales să sar peste postările ei. Pentru că îmi strică buna dispoziţie prin răutate. Şi cred cu tărie că asta i-a atras şi avalanşa de critici. Pentru că una e să scrii „bă, io nam prea fost pe la şcoală, mie mia plăcut să mă joc şi acum muncesc şi nam timp să mai învăţ” şi alta e să scrii „bă, io nam prea fost pe la şcoală că io a-m muncit, nam avut că voi deştepţii timp de pierdut cu citit şi eu acum câştig bani prin muncă nu belesc ochi în cărţi ca toţi fraieii”. Vedeţi diferenţa?
Când e şi prostie şi răutate, e un mix periculos.

Poate că unii dintre noi am avut bunici care nu au avut şansa să meargă la şcoală. Fetele erau ţinute acasă, să crească fraţi mai mici, să facă mâncare şi curăţenie, să meargă cu animale la păscut. Pe atunci, şcoala era considerată un loc în care fetele se puteau „strâca de cap”. Faptul că n-aveau „carte” nu i-a făcut pe oamenii acelor vremuri proşti. Nu vreau să deviez prea mult şi să spun că „şcoala vieţii lor” e la distanţă de mai multe vieţi de asta cu care se laudă şmecheraşii zilelor noastre. Şi că înţelepciunea lor nu putea fi învăţată din cărţi.
Dar e normal să spunem că e normal? Ştiu ce-am scris, nu e chiar corect, aţi înţeles voi. E normal să spunem că asta e, e bine şi aşa? Nu vorbesc de grammar nazi, tipa despre care vorbesc are greşeli grave. Şi nu ţine de noi să salvăm planeta, delfinii, nici oamenii care nu vor să fie nici măcar ajutaţi. Pentru că are pentru oricine replica: şi ce, eu n-am dreptul să trăiesc? Are, cum să nu.

Contează deci felul în care cineva tratează un subiect sau mesajul din text mai mult decât forma în care îl pune? Eu zic că da. Voi? Şi nu cumva tocmai răutatea trezeşte-n noi şi impulsul de-a da peste nas persoanei în cauză? Sau suntem toţi apărătorii limbii române şi luptăm pentru ea?
Pe mine mă supără mai puţin un „ţara noastră e frumoasă şi mie î-mi place să stau în ea” decât un „ţara asta e de … şi numai fraeri m-ai stau în ea”, chiar dacă tehnic nu e nicio diferenţă. Dar e exact ca şi-n cazul lui „proast-o invata sa scri”, înţelegeţi voi.
Şi cum corectăm? Merită să corectăm? Ţine de noi să o facem? Voi aţi corectat pe cineva vreodată? S-a supărat? Dar pe voi?

Foto