Aproape jurnal despre aproape departe

Azi… aproape sâmbătă, aproape seară, aproape iunie, aproape vară. Şi uite aşa, din aproape-n aproape, devin mai suportabile depărtările. Impuse sau alese, e totuna. Nu se dilată şi nici nu se comprimă în funcţie de. De nimic. Ele rămân la fel. Noi mai schimbăm viziunile. Şi uneori, ne amăgim că ne dor. Asta pentru că, într-un anumit cod nescris, aşa ar trebui să fie. Ne face bine să ne spunem că nu ne sunt indiferente. Sau o spunem doar pentru că celălalt, din celălalt capăt de depărtare, asta ar vrea să audă sau să ştie. Şi i-o spunem. Sec. Dar din aproape-n aproape, se face şi departe. Doar uneori, desigur.

Afară… e spectacol. De nori, de vânt, de ploi, de zbor aparent haotic de lăstuni, de oameni şi de gânduri. Mă fascinează tot acest amalgam de aproape nebunie, de aproape vacarm. Îmi place. Îmi place mai ales momentul în care începe ploaia, dintr-o dată. Sunt momentele alea de agitaţie, alea-n care oamenii aleargă să se adopostească, copiii ţipă, vântul de înteţeşte. Apoi, dintr-o dată, se face linişte. Numai gândurile mai aleargă nestingherite, ca zborul aparent haotic de lăstuni. Se amestecă între ele, apoi cu ploaia. Se identifică şi cu zborul şi dau târcoale pe la geamuri, în căutare de loc sigur pentru-un cuib. Şi rămân acolo. Şi-ţi rămân acolo. Şi aşa, începi să iubeşti vacarmul din momentul în care începe ploaia.

Mă gândesc… la aşteptări. Ale noastre, de la ceilalţi. Spunem de multe ori despre oameni că ne-au dezamăgit. Şi chiar o simţim şi poate chiar au făcut-o. Dar nu cumva uneori şi noi greşim când trasăm limite şi când deseori tragem de ele ca de-un elastic? Nu cumva aşteptăm prea mult când spunem că am primit prea puţin? Nu cumva iubim/admirăm/respectăm uneori proiecţii în loc de suflete? Şi nu cumva aşteptările noastre sunt prea departe de realitate pentru a putea fi îndeplinite? Şi nu cumva doar ni s-a părut când am crezut că avem dreptul să le cerem? Dar… dar nu cumva deseori, când tot aşteptăm fără să primim, ne punem singuri pe umeri vina asta de-a fi cerut prea mult, găsind o scuză celui care pare că ignoră la infinit şi… şi tăcem, uneori cu ochii-n pământ?

AscultASTA.

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

51 de răspunsuri la Aproape jurnal despre aproape departe

  1. Ell zice:

    De aproape departe te îmbratisez cu drag!
    Imi place ce asculti!
    Weekend placut!
    Pupicios! 😘😘😘

    Apreciază

  2. castanman zice:

    Un colaj din clasici, încercând să acopăr tema ta, mai puțin lăstunii…
    „Ne cunoaștem, ne-am întâlnit într-o zi pe pământ, eu mergeam pe parte a lui, tu pe cealaltă. Tu erai așa și pe dincolo, erai ca toate femeile, uite că ți-am reținut chipul, eu m-am emoționat și ți-am spus ceva cu mâna pe inimă, dar n-ai vrut să mă crezi, ai întins mâna, ai dat de un nor, eu am cuprins de umeri o frunza, unii te văd numai pe tine, alții mă văd numai pe mine, ne suprapunem atât de perfect încât nimeni nu ne poate zări deodată și nimeni nu îndrăznește să locuiască de unde putem fi zăriți amândoi, sângele duce zvonuri de la unul la altul, cum ești?”

    Apreciat de 4 persoane

  3. Iosif zice:

    “Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.”
    Un Weekend binecuvântat cu pace, bucurie, dragoste si Lumina Divina în Sufletu-ti frumos, ce-mi pare îngândurat, îndorurat si întristat, draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

  4. Mă gândesc: nu cumva ne dăm prea mult din noi? Ba mai mult. Ne dam cu totul. Și când plecă pentru că nu-i sunt destul, las capul în jos și-mi verific limitele. Constat că nu sunt suficientă pentru pretențiosul/pretentioasa lumii. Să trag de ele, de limite, ca de elastic? Până când?

    Apreciat de 2 persoane

    • Nu cumva de fiecare dată spunem că e ultima dată?
      Sunt multe întrebări şi tot mai puţine răspunsuri. Nu ştiu, cred că numai când ajungem cu adevărat la limită spunem gata. Dacă nu cumva şi atunci mai tragem de câte un capăt.

      Apreciat de 2 persoane

  5. de departe ne-ai adus aproape! 🙂 te imbratisez, potecuta!❤️

    Apreciat de 2 persoane

  6. Issabela zice:

    This is the question, Potecuță… aia, ultima, dar avem vieți la dispoziție să aflăm răspuns 🙂

    Apreciat de 4 persoane

  7. Suzana zice:

    A avea sau a nu avea asteptari? O intrebare extrem de grea dar cred ca util este un singur raspuns:
    NU!
    Cand incep nuantarile ne pierdem si pierdem! Eu asa cred.
    Un weekend fain, draga Potecuta.

    Apreciat de 2 persoane

    • Şi eu cred că e mai simplu să nu. Dar uneori ne place să ne complicăm şi numim asta „condimentare”. Deh, suntem eleganţi 🙂
      Mulţumesc, Suzana! Weekend frumos îţi doresc şi eu!

      Apreciază

  8. Mishuk zice:

    Așa se întâmplă când plouă… și ochii, și gândul, și inima, în suflet.

    Apreciat de 3 persoane

  9. ina02s zice:

    Când sufletul se zbate ca lăstunii in prag de ploaie, ești. Și ce sentiment fain e! E firesc să avem asteptari și neliniști și pierderi și, și…

    Apreciat de 3 persoane

  10. Ca intotdeauna, cuvintele tale imi patrund in suflet si raman acolo si ma bucur ca cineva reuseste sa povesteasca atat de frumos despre lucruri obisnuite pe care ne prefacem ca nu le vedem sau nu le simtim, de teama că ne-ar face sa ne punem intrebarea aia pe care nu vrem sa ne-o punem: dar tu ce ai facut sa nu mai fie asa?
    Te imbratisez, Potecut!

    Apreciază

    • Da, ne cam ferim de întrebarea aia. Şi câteodată, când ne dă târcoale, găsim răspunsuri care ne fac să ne simţim bine, nu neaparat pe cele cu adevărat importante.
      Cea mai mare bucurie e că au ajuns la suflet! Îţi mulţumesc mult de tot, draga mea!
      Te îmbrăţişez şi eu!

      Apreciat de 1 persoană

  11. M.C. zice:

    Dacă n-am avea așteptări, de niciun fel, am fi cei mai fericiți. Cred că de fapt ăsta e secretul fericirii. Dar suntem doar oameni.
    Weekend plăcut și mai… nefurtunos așa.. Mai plin cu stropi de soare! 🙂

    Apreciază

  12. Citesc cu drag! Mulțumesc! Zi frumoasă, fată fermecătoare!

    Apreciază

  13. Aila zice:

    Este foarte adevarat ca de multe ori ne hazardam fără motiv doar in speranța ca asa ne va fi bine. Iluzoriu pornim la un atac cu un set de cerințe. Cerem imposibilul de la noi și posibilul de la ceilalți pentru a nu fi dezamăgiți. Pe noi ne suparăm ușor și ne trece. Pe ceilalți ii judecam dacă nu au răspuns așteptărilor noastre cum ne-am fi dorit noi neținând cont ca și ei își cer imposibilul de la ei înșiși și posibilul de la noi. Ai scris din suflet, am citit de mai multe ori și cu greu m-am hotărât sa comentez de teama de a nu fi la înălțime. Te ador Potecuță!

    Apreciază

    • Aila, tu de fiecare dată ai avut cuvinte deosebite și m-ai bucurat teribil. Uite și acum, ai punctat minunat esența și chiar ai dus mult mai în profunzime ideea. Îți mulțumesc mult de tot! Deci ești și ai fost mereu la înălțime!
      Ești o drăguță! Din suflet îți mulțumesc!

      Apreciat de 1 persoană

  14. Ana May zice:

    Cuvintele au iscat vânt în gânduri. Apoi s-a oprit vântul și a început ploaia. În suflet, nu afară. Apoi s-a făcut liniște și a rămas doar „ceață”, în gând, în suflet și-n încercări de răspunsuri.
    Seară frumoasă!❤

    Apreciat de 1 persoană

  15. lucillette zice:

    Cum să te gândești la așteptări când aproape vară e afară? Așa ceva nu se face! Lasă-le deoparte ori, și mai bine, du-le hăt, departe!
    😊

    Apreciază

  16. ecoarta zice:

    Aşteptări! Cred că da, aşteptăm prea mult de la cei din jur şi, poate, zic poate, nu ştiu, oferim noi prea puțin! Sau oferim prea mult şi primim prea puțin sau nimic! Oare cum ar fi dacă am oferi fără să aşteptăm?? Nu, nu e bine nici aşa! Dacă îți pui sufletul şi inima în palma celuilalt, tu să nu primeşti nimic??? Te pierzi…

    Apreciat de 1 persoană

  17. anasylvi zice:

    Am ajuns la concluzia ca nu trebuie sa avem mari asteptari, in general. Stiu ca suna cliseic ce zic aici, dar atunci cand putem fi fericiti si relativ impliniti cu si prin noi insine, se deschid deodata multe porti inchise pana atunci, chiar si acolo unde vedeam doar zid inainte. Weekend placut!

    Apreciază

    • Sunt convinsă că aşa e şi cam ăsta e şi principiul meu. Dar nu se poate să nu ne proiectăm şi-n ceilalţi cumva. Şi de aici ar putea interveni şi acel… „eu, în locul lor,…. „. Prostii! Şi ei, în locul nostru… şi tot aşa.
      Mulţumesc mult, Ana! Săptămână frumoasă îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  18. Cât adevăr ai grăit!

    Apreciază

  19. Vremea asta urâtă îmi creează disconfort psihic. Să nu-ţi spun că am impresia ca-m sărit peste vară.
    Așteptări de la alţii, m-am învățat să nu am prea multe, tocmai spre a mă feri de dezamăgiri🙂

    Apreciază

  20. Florina zice:

    Proza ta e-n versuri.
    Așa mi s-a întâmplat în trecut să judec niște acțiuni d-astea. În timp, însă, am observat că sunt atât de mică în a înțelege ce-i uneori în sufletul oamenilor. Și am învățat să-mi mai ajustez așteptările… E nevoie, Potecuță.
    Și acum mă repet: iubesc proza ta în versuri 🙂

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc foarte mult, Florina! Mă bucur că îţi place!
      Da, suntem oameni, greşim, nu e capăt de lume. Important e să nu repetăm greşelile, să fim cumva originali, să găsim mereu altele 😀
      O zi bună îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  21. daurel zice:

    Mă preocupă de un timp tema dezamăgirii in sensul că evit să induc cuiva iluzii.
    In altă ordine de idei, se spune că dezamăgirile ne călesc, ne inţelepţesc…
    Felicitări pentru text!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s