Gând (in)stabil despre stabilitate

Ce chestie! Mi-am dat seama acum, fix acum, că mă sperie schimbările de orice fel. Şi mă fac să cred că nu mă pot descurca altfel, că orice altceva e mai greu, mai urât, mai puţin comod, mai puţin util, mai puţin bun. Şi-n final, mai puţin din toate. Nu ştiu dacă ţine de ataşamentul faţă de lucruri sau de starea de confort, fie el fizic sau psihic, dar după momentul de panică, despre care vă povestesc imediat pe scurt, nu e mare lucru, am realizat că da, mă simt bine să ştiu lucrurile aşa cum le-am pus de prima dată, aşa cum mi s-a părut că e bine atunci, aşa cum le ştiu de-o vreme, aşa cum au stat de-un timp.
Nu ştiu ce am făcut altfel de data asta, acum când am intrat în panoul de control şi am dat click dreapta pe „articol nou”, dar mi-a apărut totul schimbat. Era varianta nouă de editor. Câteva secunde n-am realizat unde am ajuns, apoi mi-a urcat inima-n gât. Nimic nu era cum ştiam. Şi pentru că ştiam că nu am apăsat pe nimic, am crezut că s-a modificat de la sine şi că va rămâne aşa şi eu nu mă descurc. Am încercat să găsesc opţiunile pe care le folosesc de obicei la scriere, nu am găsit, mi-au zburat imediat ideile, aveam de gând să scriu că aş întinde toată ploaia asta pe pagină, să plouă ea cuvinte-n locul meu, am uitat tot. Şi mi-am zis că eu din punctul ăsta nu voi mai putea scrie. Că nu e la fel, că aşa nu pot, că aşa nu m-aş putea concentra, că aşa nu-mi voi mai putea înşira gândurile, simţirile, dorurile sau ideile năstruşnice.

În timp ce căutam categoriile, am găsit opţiunea de a mă întoarce la vechiul format şi nu am stat pe gânduri. Nici nu am avut intenţia de a căuta mai mult, de a încerca, nu, am respins din start ideea. Ideea de nou?
Şi am stat cu mine de vorbă şi mi-am fost sinceră. Şi am recunoscut. Da, sunt adepta stabilităţii. Cred că-n toate domeniile. Nu ştiu de ce mă tem. Nu vorbesc despre schimbări majore deşi n-am făcut niciodată una care să fie demnă de luat în calcul.
Când am decis că trebuie schimbată canapeaua, pentru că era mică şi din piele şi iarna era calvar, vara era coşmar, am fost în culmea fericirii în magazin, alegând una nouă. Acasă însă… ba că-i prea mare şi ocupă tot spaţiul, aia era mititică şi finuţă, asta e maro, aia era neagră, asta sare-n ochi, aia nu, asta nu e comodă, aia era, şi tot aşa. Câteva zile mi se părea că tot apartamentul e numai o canapea. Da, am urât-o. Şi da, eram cu plânsu-n gât. Mâţâită, dacă vreţi. Îmi asum.
Sigur, acum n-aş mai vrea să o văd pe cealaltă. Sigur, acum văd şi simt diferenţele, sigur, acum spun c-am fost bleagă atunci. Şi ăsta e un exemplu banal, pueril, da. Dar cam asta fac cu toate.
Când mi-am luat telefon nou, mai mare decât cel vechi, l-am adorat în magazin. Acasă, e prea mare, eu am mânile mici, nu-l pot ţine. E ditamai ecranul, îmi scoate ochii. Ăla avea opţiunea aia, ăsta de ce nu are? La ăla puteam face aia, aici e diferit, de ce? Mda, mă suport. Cu greu, dar mă suport 😀
Şi da, sigur că după perioada de obişnuinţă nu m-aş întoarce la vechi. Dar mă mobilizez cu greu să fac schimbările. Am nevoie de un timp de acomodare. În timpul ăla, găsesc defecte noului şi regret vechiul. Apoi… apoi regret timpul pierdut regretând. 🙂

Am blogul aşa cum îl vedeţi din 2013. Nu am schimbat nimic. Nici fundal, nici temă, nici, nici. Şi din lene, da. Dar dacă mă apuc, nu voi găsi nimic să-mi placă, ştiu asta. Pentru că nimic nu va fi ca ăsta deşi ştiu că ăsta nu e perfect. Dar e aşa cum îmi place şi nu sunt dispusă să aflu că poate sunt multe altele care-mi vor plăcea. Pentru că ştiu că un timp, nu voi fi mulţumită. Şi de timpul ăla mă feresc. Şi dacă nu e obligatoriu, nu vreau.
Nu ştiu cum se numeşte asta, nu ştiu dacă e dependenţă sau o nevoie stringentă de stabilitate. Dacă e aşa, nu ştiu de unde vine. Se spune că avem un „background” care ne dictează la nivel de subconştient reacţii diverse. Conştient, nu ştiu. Nu m-am simţit abandonată de oameni, nu am pierdut lucruri, nu mi-au fost luate. Poate am dezvoltat-o pe parcurs. Sau pur şi simplu, e vorba de comoditate. Da, de lene. Dar fac greu schimbările şi am nevoie de acea stabilitate vizuală, să zic. Orice schimbare în sensul ăsta mă face să nu-mi găsesc locul, mă „agasează”, mă irită. Câteva zile. Dacă e să fie bine, da, ajung să mă cert că n-am făcut schimbarea mai devreme. Dar de multe ori, aleg să las aşa cum e. Pentru că înainte să zic că-i bine, mă agit cu defectele căutate cu lumânarea.

Nu e la fel şi cu oamenii. Sau nu ştiu cum e. Am renunţat la două prietenii pe care le-aş fi crezut pe viaţă. Am zis atunci că aşa nu se mai poate. Şi acum, după nişte ani, zic la fel. Nu se mai putea. Nu am regretat atunci, nu regret nici acum. În rest, dacă au fost plecări, au fost de la sine, nu a fost vorba de alegeri sau de schimbări radicale. A fost natural şi nu am avut motive să caut defecte. Pentru că la oameni nu le văd. Şi nici nu le simt.
Voiam să vă scriu despre ploaie. Despre cum aş lăsa-o să se înşire în spaţiul ăsta, să plouă ea cuvinte în locul meu. Dar mi-a apărut acel nou mod de-a scrie şi am avut impresia că nu mai ştiu să scriu, că aşa nu pot, că nu mai e la fel. Nici cuvintele, nici dorurile, nici simţirile. Şi-n loc să mă apuc să caut, să învăţ, să mă acomodez, m-am speriat şi am revenit la vechi. Şi-ntre timp, am rătăcit şi ploaia.

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

110 răspunsuri la Gând (in)stabil despre stabilitate

  1. firdeiarbainbataiavantului zice:

    Te înţeleg foarte bine, şi mie îmi plac lucrurile mele aşezate într-un anumit fel sau făcute conform unui program, toate astea dându-mi un sentiment de stabilitate şi siguranţă. Dar, deşi nu mai sunt de mult tinerel, am momentele mele în care ţin pasul cu noutăţile. După ce ani de zile am apelat la prieteni sau cunoscuţi să-mi instaleze Windows, am îndrăznit, în ciuda formaţiei mele deloc tehnice, să instalez singur Windows (parcă 95, dacă ţin minte bine). După una-două ratări, am învăţat şi de atunci nu am mai avut probleme şi-mi instalez totul singur. Iar pentru că Windows are foarte multe bube, la începutul acestui an am trecut la un nivel superior, adică la Linux, ca să fiu pregătit pentru o alternativă. Nu a fost deloc uşor şi am trecut prin nenumărate distribuţii (aşa se numesc, un fel de versiuni, nu vreau să te plictisesc cu detalii), dar în mare am reuşit şi mă descurc mulţumitor pentru unul care se temea fie şi numai de numele Linux. Câştigul cel mare a fost acela de a descoperi că, la aproape 64 de ani, încă am mintea deschisă la nou, iar asta m-a bucurat mai mult decât orice. Aşadar, te înţeleg foarte bine. Ne temem noi de schimbare, dar, de cele mai multe ori, ea e bună. Să ai o seară frumoasă.

    Apreciat de 3 persoane

    • Drugwash zice:

      Viorel, te înţeleg perfect. Timp de 20 de ani am fost „lipit” de sistemele de operare ale M$, însă spre deosebire de tine am avut de la bun început curajul de a-mi face singur „curăţenie” în casă. Nu numai că mi-am instalat singur sistemul şi aplicaţiile de la MS-DOS 6.22 încoace, dar în scurt timp am ajuns „specialistul cartierului”, atît în software cît şi în hardware.
      După atîta amar de vreme am ajuns şi eu să trec de partea cealaltă, adică la Linux, însă din păcate sînt extrem de dezamăgit. Din cauza implicării masive a M$ (şi nu numai) în Canonical, tot ce se bazează pe Ubuntu a devenit un fel de Windows-alternative.
      Eu am ales Linux Mint (Cinnamon) fiindcă mi-a părut cel mai apropiat de necesităţile mele acum vreo doi ani, însă are atîtea hibe încît mi-e extrem de greu să le şi enumăr. Dacă pentru Windows eram capabil să creez script-uri/aplicaţii care să facă ce aveam nevoie, în Linux mă simt ca un peşte pe uscat, iar ajutorul în majoritatea cazurilor e aproape inexistent. De multe ori am senzaţia că Linux există (acum, cel puţin) doar ca să dovedească superioritatea – relativă – a Windows-ului. Dar în orice caz, în secolul ăsta nu aş mai folosi Windows – cel puţin nu mizeria de Win10 – nici dacă m-ar plăti cineva cu greutatea mea în aur.

      Apreciat de 2 persoane

    • Aaaah, stai că aici deja e SF. Nu, pe astea refuz să le învăț. Păi învăț acum și mâine dimineață apare altceva în domeniu. Eu sunt o visătoare, Viorel, nu pot cu setări de windows, nu pot. E drept, când face buba ceva, vă stresez pe voi și rezolv. Dacă face buba laptopul, dus la reparat. Deci nu, nu pot cu din astea. 😀
      Te felicit pentru deschidere!
      Și îți mulțumesc pentru comentariu!
      Seară frumoasă îți doresc și eu!

      Apreciat de 1 persoană

  2. KhristianP zice:

    Apreciez curajul de care dai dovadă expunându-te cu acest articol și poate, măcar parțial, te înțeleg. Și eu am frică de tot ce e nou. Nu am avut-o meru, ba chiar eram temerar și mă aruncam în nou, ca-n mare. Dar de vreo 5 ani încoace, ce era sus e jos și vice-versa. Nu-i nimic, însă. Le iau asa cum sunt și când nu reușesc, mă ridic, analizez ce nu a mers, dau din coate și fac tot ce pot pentru a crește. ☺️
    Dsr, încă odată îți spun că în afara faptului ca articolul e foarte frumos, e de apreciat curajul de a spune aceste lucruri. ☺️🙏👏

    Apreciază

  3. stela9 zice:

    Da, cred că cei mai mulți suntem așa setați. Nu ne place să ieșim din starea de comfort și dacă mă gândesc bine e și normal, de ce să schimbi ceva daca e bun și-ti place?🙂

    Apreciază

  4. Drugwash zice:

    Unii dintre noi sîntem conservatori. În general sau în particular, în anumite privinţe. O fi bine, o fi rău…? Ei, aici nu cred că există vreo instanţă abilitată să ne judece.
    Sînt lucruri care ar trebui să rămînă aşa cum le-am prins, pentru eternitate – credem noi. Alţii ar fi complet împotrivă. Aş putea merge din exemplu în exemplu, motivînd de ce asta să rămînă cum a fost şi de ce asta să se modifice. Dar n-ar avea sens. Există „forţe” în lumea asta care vor şi au puterea de a modifica lucrurile, indiferent dacă e cazul sau nu – doar fiindcă lor le aduce un profit. Noi, cei mulţi, nu avem nici un cuvînt de spus. Demos kratos – recte democraţia, ca concept – e doar o iluzie, o vorbă goală şi aşa a fost dintotdeauna.

    Aşadar, la un moment dat WP îţi va da de ales: noul editor sau adio platformă. În general, viaţa va fi de genul „my way or the highway” de acum încolo – the highway to hell, bineînţeles.

    Nu trebuie să mă crezi – doar să-ţi notezi ce-am spus şi să observi realitatea în continuare. Iar dacă greşesc, la anul poţi să-mi trimiţi un SMS în care să mă înjuri absolut incorect politic, aşa cum – fiind o lady – n-o vei face niciodată în public. Promit să nu mă supăr. 😉

    Apreciat de 2 persoane

    • Eu nu aș fi vrut să rămână toate la fel. Adică, na, e bine cu progresul, e bine că am centrală, telefon, laptop, e bineee 😀
      Dragoș, să știi că dacă nu am de ales, aleg ce îmi place. Și în cazul ăsta… nu renunț la blog. Dar dacă nu e musai, nu schimb și gata. Sunt berbec, ai uitat? 😆
      Nuuuu, nu te înjur în privat. Că acolo ai dovezi. În public, zic că s-a auzit din spate, de la alt etaj 😛
      Știi doar că pe tine nu m-aș supăra și na, aia e, îți dau și dreptate anul viitor, dar nu te înjur nici de-al naibii 😀

      Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        Absolut de acord: există domenii – extinse sau de nişă – unde schimbarea poate fi acceptată. Nu sînt absurd, accept şi eu ceea ce consider că îmi este benefic. Problema e acolo unde sîntem obligaţi – mai nou cu arma la tîmplă – să acceptăm o schimbare pe care o simţim mai mult sau mai puţin împotriva noastră. Întotdeauna am fost adeptul diversităţii opţiunilor. Nu pot şi nu vreau să neg dreptul/dorinţa altora la schimbare, însă în acelaşi timp îmi doresc să mi se ofere posibilitatea de a alege stabilitatea acolo unde consider eu că mi-ar fi benefică. Din păcate nu trăim într-o asemenea societate permisivă.

        Ştii, telefonul meu are aproape 13 ani (treisprezece, ca să nu existe dubii). Face exact ceea ce trebuie să facă un telefon şi extrem de puţin în plus (poze la apelant, că sînt chior şi nu pot citi numărul sau numele cînd sună cineva). Sînt foarte mulţumit cu el şi chiar nu vreau un spion GPS în buzunar. Dacă vreodată compania de telefonie o să spună că nu mai e „compatibil”, o să reziliez contractul. Pur şi simplu. This is my highway.

        În rest, întotdeauna am fost adeptul adevărului. Dacă greşesc, vreau să aflu asta, fie înjurătură sau nu. Viaţa m-a învăţat să discern mesajul în toate ambalajele sale posibile, chiar şi cele „incorecte politic”.

        Apreciat de 2 persoane

  5. Ileana zice:

    Bună seara draga mea!
    Nu ești singura, nu suport schimbările , când sunt nevoită să renunț la ceva, mă îmbolnăvesc. Da, e ceva ce nu dorește sufletul să schimbe! Mintea, ne mai duce, însă sufletul vrea să fie așa cum îi este bine! Și bine face!!! O seară minunată, pupicii 😘🤗❤️🌹

    Apreciat de 1 persoană

  6. Ella zice:

    Nu mă tem de ce e nou, din contra în unele „domenii” tot aș înnoi situația … Exemple … păi schimbatul mobilei, chiar și numai dacă o așez altfel în camera, sau schimbatul prin bucătărie … de zice soțul că dacă fac schimbări să-i dau și lui planul casei …. Mda … apoi schimbatul prin garderoba, sau chiar schimbatul și prin baie … noroc că nu pot să mut cadă … 😅
    Dar l-am rugat de o mie de ori … să nu mai schimbe ordinea canalelor tv să nu mă mai înnebuneasca că trebuie schimbat ceva prin laptop *asta e tragedia cea mai mare!* sau update-ul la telefon … altă tragedie!
    Dar am ajuns la o concluzie … toată teama asta de „schimbat” vine cu vârsta le pachet! Și vorba soțului … dacă nu ții pasul te ia valul! 😅
    O săptămâna cu spor draga mea!
    😊 Pupicios! 😘😘😘

    Apreciază

    • Ella, eu nu cu evoluţia am treabă. Pisici, vreau telefon care să facă și cartofi prăjiți, televizor care să-mi spele hainele, din astea. Deci nu noul ăla. Ăla de care zici tu că faci: mutat mobilă, schimbat lucruri între ele. Alea mă îmbolnăvesc. Vai, sunt dezastru. În studenție, 4 ani, camera mea a fost aproape la fel. Aproape. Nu admiteam să mut nimic. Colegele mele toată ziua erau cu biroul și patul în brațe, să le mute, eu nimic.
      Sunt puțin zuză de mică deci 😀
      Săptămână frumoasă îți doresc! Te pup și mulțumesc!

      Apreciază

  7. sticri zice:

    Sper sa nu fiu blamat si sa nu par un „Gica contra” deoarece pe mine munca repetitiva si/sau activitatile care sunt previzibile 100% ma duc intr-o zona de plictiseala si as indrazni sa zic….lene intelectuala, fizica, psihica, etc.
    Imi place sa am provocari in munca mea si in viata in general deoarece asa simt eu ca traiesc. Si mai e ceva….uneori imi place sa imping limitele peste limite, chiar riscand calculat……e adevarat ca am ratat de nenumarate ori dar…am si reusit de multe ori.
    Consider ca progresul este adus de „nebunii” care accepta provocari, risca si merg mai departe in necunoscut.
    Imi place comfortul personal dar comfortul vietii ca si chestiune repetitiva ma „omoara cu zile”…… nu pot face lucruri repetitive la nesfarsit, imi trebuie „provocari”.

    Apreciază

    • Care e diferența dintre confort personal și confortul vieții?
      E de admirat orice persoană care își depășește limitele. Dar eu aici vorbeam de spațiul ăla personal, decorat așa cum simt că îmi place. Schimbarea de canapea nu e provocare, nu pentru mine.
      Nu ai cum să fii Gică Contra. E un text despre mine, comentariul despre tine, exact ce îmi place cel mai mult. Nu mi-ai invadat spațiul spunându-mi că greșesc că nu vreau editor nou deci e un dialog perfect 😉
      Îți mulțumesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

      • sticri zice:

        Spatiul personal poate sa fie asimilat confortului personal si acolo fiecare face cum simte, e ceva oarecum mai intim. Confortul vietii eu zic ca e diferit deoarece multi alegem o viata copy-paste, unde ziua de azi seamana cu cea de ieri si cu cea de maine, nu prea ne dorim schimbari. A iesi din acest confort inseamna a accepta toate provocarile vietii, fie ca e vorba de munca, experiente, oameni, etc. Multi fugim de schimbari in viata noastra.
        Referitor la noul editor de pe wp nu zic si nu o sa zic nimic deoarece nu e primul si nici ultimul update inutil care apare. De multe ori mi-am descarcat updateuri si am constatat ca nu faceau mai nimic in plus in afara faptului ca era schimbata pozitia meniurilor si a butoanelor.

        Apreciază

        • Ah, am înțeles acum. Da, cu schimbarea drastică în viață, așa e. Și repet, admir oamenii care fac asta. Eu simt că munca mea e ceea ce mi-am dorit, chiar fac cu mare plăcere ce fac, aici nu e confort, e plăcere. Dar da, e vorba de provocări și aici, bine ai zis.

          Apreciat de 1 persoană

  8. ina02s zice:

    Nu accept schimbarea din varii motive. Frica, obișnuința, comoditatea, nesiguranță. Și unii suferim mai mult sau mai puțin. Și e și frumos așa, trăiască diversitatea. Cu sau fara ploaie, iar ne punem întrebări existențiale, iar punem tara la cale, pe “Potecuță” noastră. 🙂.
    E până la un punct firesc să te atașezi de versiunea veche a WP. Dar te-ai obișnuit și cu noua canapea. Îți trebuie timp, răbdare și exercițiu. Și eu am meteahna de-a fi negativista, dar treptat mă obișnuiesc și schimbarea îmi pare firească. Rad cu Nela și acum de “pantofii de vrăjitoare” de acum ceva ani. Erau cu un vârf ascuțit, inițial groaznici, apoi toate fetele in jur, am probat și eu unii cu vârf ascuțit mai puțin. După ce s-au soldat nu mă puteam descălța de ei. 😬. Altfel nu suport monotonia. Intreaba-ma de câte ori schimb perdelele sau imaginea de pe desktop sau chiar în WP backgroudul

    Apreciază

    • Știi ce e ciudat, Ina? Sunt o optimistă incurabilă. Și nu sunt lipită de casă, deși, da, uneori nu m-aș dezlipi de pat. Dar aia e lene, am mai zis. Dacă e de ieșit, de chef, de plimbat, în 3 minute-s gata, mă mobilizez rapid. Dar uite că la din astea, astea ale mele zilnice, renunț greu. Tu știi că am geanta de zi cu zi care e aceeași de ceva vreme? Am vreo 30 de genți, gentuțe, gentoaie, pe mărimi și culori. Cu una merg zilnic la muncă, aia e geanta de „cutremur”. Cu ce car în ea, aș face cabană-n munți. 😀 No, când e de schimbat, mă ia cu amețeală. Deci genul ăla sunt 😀
      Da, va trebui să fac exerciții în noul editor, ce să fac? Că dacă se schimbă de tot, nu am de ales.
      Îți mulțumesc mult! Te pup!

      Apreciază

  9. ina02s zice:

    … a fugit! Corectează tu.. O seara buna! Mă luasem cu vorba.. de aceea a țâșnit așa. Pupicii

    Apreciază

  10. Issabela zice:

    Mă faci să mă introspectez și eu… Și chiar e ciudat, căci, uite, am același soț de la început și același nr de telefon în aceeași rețea „din prima”, de 17 ani. Același nume, aceeași culoare de păr.
    În schimb n-am eu bani să-ntorc telefoanele cu lopata cînd apare altul… De mobilă iarăși, aș schimba-o anual, fără conexiuni cu cea veche.
    De wp… mai tot citesc pe la voi zilele astea, dar numai la mine nu s-a schimbat nimic, deja am frustrare virtuală :)))
    Nici măcar ploaie n-am, să mai scriu și eu un rînd… 🙂
    Sînt zonele noastre de confort, ale fiecăruia în parte, contribuie și ele la rezonanțele dintre.
    Iar faptul că ai vorbit de a ta așa simplu și curat m-a făcut să mă gîndesc la a mea… și uite cum am închis cercul cu gîndul inițial, fără să vreau 🙂

    Apreciază

    • Issa, telefonul meu a costat 1500 de lei. N-am 40 de milioane de dat pe telefoane și dacă i-aș avea, decât să iau telefon de banii ăia, mai bine aș fugi în lume cu ei 😀
      Dar și așa, să primesc acum telefonul ăla de a apărut acum, ăla de costă cât o garsonieră, tot aș plânge după ăsta. Deci nu mă vindec.
      Hmmm, stai să socotesc… 18. Din 2001 sau 2002 am numărul ăsta. Sunt 18-19 ani, nu? Am avut abonament, abia am scăpat de el, acum pe cartelă, 5 euro pe lună, fără număr minute. Păi la ce să vreau abonament? M-au amețit când am luat telefonul, că uite ăsta, că la abonament e mai ieftin, că… fâs. Nu!
      Îți mulțumesc mult, mult! Tare m-am bucurat să citesc și despre zona ta de confort! 😉

      Apreciat de 1 persoană

  11. Iosif zice:

    Efectul (COVID-19) este doar începutul unui sfârsit care marcheaza toate sistemele (Matrix) planetare. Este vorba de metamorfoza, transformarea si modificarea fara precedent în istoria omenirii, pe care putini o pot anticipa fara a cunoaste tainele Scripturilor, care v-a inversa paradigma valorilor perceptiilor cognitive primare, trecând-o prin teste si o ultima extrema încercare, spre o noua dimensiune salvatoare, eliberatoare a fiintei rational-sentimentale (omul) din lanturile vechi ale robiei materiale, legale, milenare.
    Cel mai greu de trecut prin aceste încercari le va fi celor obisnuiti cu anturajele multimilor de aplaudaci, vedetelor si starurilor din politica, cultura si religii care îsi pierd gloria multimilor de fani, cu care-si alimentau sinele(Sufletul) iar setea si foamea de cunoasterea AAAE se va accentua din ce în ce mai mult, pe fondul fricii de necunoscut si evenimentele ce se vor desfasura în toata aceasta perioada de tranzitie la noua ordine planetara.
    O seara si o saptamâna linistita, binecuvântata cu sanatate, pace si echilibru sufletesc, draga Potecuta !

    Apreciază

  12. Mishuk zice:

    știi ce lipsește de aici??? cum te-ai întors la vechiul editor. nici eu nu știu cum m-am pomenit cu ăsta nou. e groaznic!!!

    Apreciat de 1 persoană

  13. Nici mie nu-mi plac schimbările referitoare la lucruri, obiecte, culori…etc. Casa mi-am construit-o, aproximativ, după amplasamentul ultimului apartament. Mobilierul din casă seamană cu cel din apartament. Sunt deschisă la noutate în ceea ce privește modelul mobilierului de exemplu. Așa că dacă am o canapea învechită, o voi înlocui fără regrete cu una cu model nou. O voi plasa însă în același loc al celei vechi.
    Cu pierderea prietenilor nu e același lucru. Mă fac franjuri când mi se destramă o prietenie. Mă învinuiesc, mă chinui cu retrostectiva faptelor trecute și pot să mă întorc la o nouă relație de prietenie fără reproșuri și deceuri. Sunt chiar în stare să mă răstignesc pe crucea unui nou început deși știu că oamenii nu se schimbă. Mă adaptez firilor lor, doar de teama de a nu-i pierde. Când pierd un/o prieten/ă, nu caut să-l/o înlocuiesc. Îmi fac amici, dar nu prieteni.

    Apreciat de 1 persoană

    • Vai, ești de-a mea! Mooor de drag! 😀
      E cumplit de greu cu oamenii, da. Știi, a fost urât. Am ajuns cumva la mijlocul unor nesfârșite bârfe și scenarii. Era prea mult, nu eram eu acolo, nu mă mai cunoșteam. Am zis stop. Când se bârfesc prieteni în casa mea și tac și aflu că apoi eu și casa mea eram bârfa în casa bârfiților, am zis că asta nu e de mine, aia nu e prietenie, eu nu mai pot. Și am zis că așa nu.
      Dar nu, nu se înlocuiesc oamenii, niciodată.
      Ce frumos ai spus tu despre cum ai fi dispusă sa o iei de la capăt. Cred că la mine ar conta motivul. Nu mă supăr decât foarte rar. Dar când e rău, nu știu dacă pot spune că nu s-a întâmplat nimic. Nu știu… atunci a fost rău. S-a ajuns la povești demne de SF, am fost călcată tare pe codiță, altfel cred că și acum eram în punctul ăla în care ziceam că hai, poate a fost ultima dată.
      Dar să nu mi se pară în rest că am supărat cu ceva, că mă perpelesc. Fac ca tine. Și doare și e rău. Of.
      Mulțumesc mult, draga mea!

      Apreciat de 1 persoană

  14. Aura B. Lupu zice:

    Ioi, Potecuță, mi-ai amintit de 1 Iunie! Nu ziua copilului, ci schimbarea editorului aici, pe WordPress și n-o aștept cu drag nici eu, recunosc. L-am încercat mai demult și nu mi-a plăcut, fix cum ai scris și tu, nu mai găseam nimic! 🥱😳 Eh, o să vedem atunci, dacă n-om avea ce face, ne-om învăța. Sper… 😤

    Apreciază

  15. am avut o tema de licenta sucita si incalcita despre managementul schimbarii. mi-a dat batai de cap. am prezentat-o cu atata ardoare de ziceai ca am inventat eu roata. as fi vrut sa renunt la ea dar am dus-o pana la capat. nu-mi plac schimbarile neanuntate.

    Apreciază

  16. Schimbare… Hmmm, grea treaba. Chestia aia cu editorul cel nou am respins-o din primele 3 secunde, dupa ce mi-am spus ca daca tot mi-am pus de blog, macar sa nu imi prind urechile. Pot sa invat despre tot felul de chestii de care nu am auzit niciodata, dar nu ma pune sa imi schimb vesnicul rucsacel pe care il port in ciuda celor nspe sau nu stiu cate genti, pe care nici macar nu inteleg de ce ma obosesc sa mi le cumpar, daca tot nu le port decat atunci cand merg in vizita la sora-mea, doar pentru a scapa de cicaleala ei si interminabilele cursuri despre cum sa te impopotonezi, pardon, imbraci ca o doamna🙈😬.
    Si eu am acelasi numar de telefon de cand a intrat firma aia pe piața, cred ca sunt vreo 20 de ani, inca pkang dupa telefonul vechi pe care l-am schimbat din vointa lui, unilateral exprimata cand s-a oprit si oprit a ramas. Sa continui? Pana si mama, femeie cu pestecopt decenii in spate, se uita la mine si ma intreaba cum pot sa invat atatea lucruri noi, fara nici o legatura ce ce fac eu de obicei, dar nu ma indur sa schimb câte ceva care demult ar trebui dus la gunoi, chit ca mai functioneaza.
    Dar tu, cu sau fara ploaie, nu ai cum sa schimbi faptul ca scrii al naibi de bine. Su daca te prinzi cum e cu editorul ala nou, sau daca e mai bun, mai frumos, mai… In fine, mau altfel, da-mi si mie de stire. Mie mi s-a părut doar mai nou, dar imposibil de scris ceva cu el. Vorba ta, pune orice idee pe fuga🙊
    Te pup, Potecut. Sau mai bine iti urez somn usor😉

    Apreciază

    • M-am amuzat citind. Pentru că m-am regăsit cu toate ale mele aici. Am mai spus aici, am o geantă blindată cu de toate. Nu ştiu ce fac cu ele, dar să fie. Aia e geanta mea de zi cu zi. Bine, nici nu ies zilnic pe nu ştiu unde, dar nici nu o schimb în funcţie de ţinută, cum fac doamnele alea adevărate. Teancul de genţi stă-n dulap 😀
      Cel mai mult am regretat un Blackberry. Acum vreo 7 ani, când nu erau opţiunile pline de net inclus, eu, cu un euro în plus pe lună, aveam net peste tot. Oamenii căutau disperaţi wi-fi pe la terase, nu era peste tot gratuit, cereau parole, eu aveam net fără griji. Dar mi-am dat seama că whatsApp nu merge pe el, facebook se bloca. Dar aveam net. Nu făceam nimic cu el, dar aveam 😀
      Şi tare mi-a părut rău după el. Nu am schimbat niciun telefon de nevoie. Acum realizez că nu am stricat niciunul, nu a cedat niciunul. Am şi acum toate telefoanele şi merg perfect. Dar da, trebuia să trec de la butoane la touch, apoi la alt touch, apoi la smart, apoi la alt smart. Dar nu le schimb des. Că nu am motiv şi mă despart greu de ele.
      Dacă mă prind, te anunţ cu drag. Zice Aura că la 1 s-ar schimba de tot şi nu vom avea de ales deci va trebui să învăţ, ce să fac? Îmi iau secretară? 🙄
      Te pup, draga mea! Să ai o zi frumoasă!

      Apreciază

      • 😱🙄Adica o sa dispara de tot butonasul acela care ma ajuta sa ma intorc la vechiul, confortabilul si (inca) foarte bunul WP?!😥😭
        Si eu ce fac? Ca ma blochez doar cand il vad. Sau imi pun toculete si o geanta sic si vin sa ma inveti. La cafeneaua aia pe care o sa o gasesc iar abia dupa ce mai dau de trei ori roata la fantana arteziana, incercand sa inteleg care e dreapta si care stanga, cand trebuie sa merg fix in fata, asta in timp ce incerci sa imi explici la telefon de n ori ca ar trebui sa o vad 🙈🙈🙈
        Intelegi acum tabloul cu noul asta?

        Apreciază

        • Dacă a zis Aura de 1, înseamnă că ştie ea ceva. Şi sincer, şi eu sunt puţin dezorientată, că nu ştiu cum mă voi descurca, cred că mă bag la meditaţii, să exersez. Că dacă încep azi, am siguranţa că mă pot întoarce şi parcă e mai uşor aşa. Dacă las pentru 1 când nu va fi buton de panică, nu ştiu cum voi rezolva.
          Lasă tocurile şi geanta aia, hai aşa, că aşa vin şi eu şi ne punem amândouă pe exersat. 😉
          Eheeei, eu mă mir că am ştiut să explic. Trec pe acolo zilnic (bine, acum nu, lucrez de acasă) şi da, mă mir că am ştiut să explic 😀
          Deci înţeleg tabloul perfect!
          Când m-am întâlnit cu o altă dragă mie, tot de aici, era undeva prin centru, loc foarte cunoscut, punct turistic, ce să mai zic. Şi am pus-o să-mi dea punct de reper. Deci ea, din alt oraş, mă ghida pe mine. Să mai zic? Bine.
          Acum nişte ani, a trebuit să merg undeva unde am mai fost de multe ori în studenţie. Dar am ales altă rută, că am ascultat sfat de om bine intenţionat, să nu mai ocolesc degeaba. Acelaşi oraş, da? Şi zonă centrală, universitate, decanat, din astea. Numai că străzi prin spate. Normal că m-am pierdut. Sun: m-am rătăcit. Pauză. Alo? Se prăpădea de râs. Unde eşti? Mno bun. Dacă ştiam, crezi că mă mai făceam de râs? Ce vezi pe lângă tine? Case. Mergi înainte. Ce vezi? Tot case. Şi am ajuns la ceva firmă, am zis, m-a scos de acolo, ştia firma 😀 😀
          Deci… deci alegem un loc în care ştim să ajungem. 😀
          Te pup!

          Apreciat de 1 persoană

  17. condeiblog zice:

    Știm, vedem clipă de clipă că nimic nu rămâne la fel, fără să fie atins de o mică sau mai mare schimbare. Și suferim din cauza asta, că lasă urme și asupra noastră. Copiii devin adulți, iar adulții bătrâni. Și bătrânii…copii din nou, dacă mai pot să-și întârzie încă puțin șederea. Până și programele, uite, nu vor să stea locului și își mai fac și ele câte o „îmbunătățire”. Eu aveam și ceva scris pe acolo și nici măcar nu mai puteam intra să văd unde am rămas cu ideea. Deja mă resemnasem că „s-a dus și asta”, când am nimerit nu știu cum. Tot n-am terminat și rămâne de văzut dacă voi nimeri din nou și altădată 🙂
    Interesant este că tocmai tu te-ai gândit să abordezi subiectul acesta, al transformărilor, când pe tine te percep ca pe un adevărat stabilopod de rezistență, Potecuța. Nu te văd schimbată. Nu reușesc să-mi scot din minte tânăra fată ce spune lucruri înțelepte și încântă prin sensibilitate. Te rog să rămâi mereu așa cum ești, (…) 🙂 Scrisesem minunată, ca să știi, dar m-am gândit cunoscându-te, că o să sari numaidecât în sus, spunând că nu și nu… Așa că nu ți-am mai dat ocazia să mă contrazici, sic! dar am lăsat totuși paranteza, ca oricine alături de mine, să pună la loc cuvântul pe care îl meriți… Încă o dată, sic! 🙂

    Apreciază

    • Eeei, cu transformările alea, alea la care nu există nicăieri opţiunea de revenire la vechiul format, e delicat. Acolo nu putem decât să acceptăm termenii şi condiţiile şi să scoatem tot ce-i mai bun din ele, să profităm cât se poate de noua variantă, să găsim părţile bune şi acolo. Că trebuie să fie ceva bine printre cele mai puţin bune. 🙂
      Hmm, deci se simte că sunt adepta stabilităţii?
      Mulţumesc! Mulţumesc din suflet. Nu protestez. Cumva, încăpăţânarea mă face să zic că „aha, se aşteaptă să zic că nu, sunt previzibilă deci? Eh, nu zic. Nu zic nici să ştiu că…” 😀 Deci nu protestez, sâc! 😀
      Mulţumesc încă o dată mult!

      Apreciază

  18. Ana May zice:

    Așa cum spui: dacă totul este ok, de ce să faci schimbări? Tehnologia însă nu ne lasă să amorțim! Te înțeleg perfect!
    Zi frumoasă, cu stabilitate !🥰

    Apreciază

    • Da, cu setările la absolut orice aşa gândesc şi eu. De ce să schimb aia sau aia sau aia dacă îmi place aşa şi e funcţional aşa? Dar uneori suntem forţaţi să o facem. Asta e.
      Mulţumesc mult, Ana! O zi bună îţi doresc şi eu!

      Apreciat de 1 persoană

  19. castanman zice:

    #Mais où sont les neiges d’antan?

    Apreciat de 3 persoane

  20. Nici eu nu mă acomodez cu noul format. Nu mi-am schimbat formatul blogului din 2012, nu mi-am schimbat numărul de telefon din 1997. Forțată de circumstanțe, trec totuși la ”nou”, cum ar fi noile manuale și noile texte.

    Apreciat de 1 persoană

  21. tink3rbe11 zice:

    Omul prin natura lui, are obiceiul de a respinge orice ține de nou. Nu schimbăm jobul că ne-am obișnuit, nu cumpărăm altă mobilă că nu s-ar mai încadra în vizual, nu ne depășim limitele că nu vrem să riscăm și tot așa.
    Toate doar legat de lucrurile pe care le folosim zilnic, uzuale. Cum ai zis și tu, de oameni ne putem dispensa. A ne crea momentul de panică pe care îl îmbrățișam pentru a ne oferi siguranță, o facem cu ușurință.
    Nu ești singură pe lume, toți suntem așa.

    Apreciat de 1 persoană

  22. anasylvi zice:

    Uite ca si eu sunt sceptica in privinta acestui editor nou. De fapt, eu cred ca prea binele e dusmanul binelui, iar daca ceva functioneaza, nu vad de ce trebuie schimbat, daca nu e neaparat necesar. Sincer, ma tem ca imi va lua mult timp sa ma lamuresc ce este cu el, ca s-ar putea sa-mi prind urechile si sa nu mai stiu pe unde sa o scot la capat. Totusi, cred ca am sa incerc, fiindca ce e nou imi provoaca si o curiozitate. Pana la urma, am inteles ca pot sa folosesc si editorul vechi daca ma razgandesc. Asa e?

    Apreciat de 1 persoană

    • Şi eu zic la fel, Ana. Dacă merge bine, dacă nu e nevoie, de ce să fie schimbat?
      Se pare că de la 1 va dispărea ăsta clasic şi se va schimba automat. Eu sper să nu, dar aşa se pare. De aia am zis că ar fi bine să încep de acum să văd ce-i cu el, până la 1 să învăţ ceva din el. 🙄

      Apreciat de 2 persoane

  23. indiferent zice:

    Draga mea, nu schimba nimic daca nu simti. Schimba, doar atunci cand simti … Fii asa cum esti, noi te placem, te citim …

    Apreciat de 1 persoană

  24. Em zice:

    Sunt la fel. Nu-mi plac schimbările, e confortul meu personal să-mi fie așa. E ciudat să spun că nu îmi plac schimbările dacă te gândești că am schimbat până și țara, însă e diferit. A fost mirajul călătoriilor și alți câțiva factori, însă i-aș fi dus pe toți ai mei cu mine. Mi-e greu să renunț la oameni, sufăr. Chiar dacă văd că e nu-nu, tot sufăr și mă gândesc că ar fi trebuit eu să găsesc acel x să nu fie… Prefer răceala treptată rupturilor bruște. Despre Wp și Fb am tot varianta veche și o să le păstrez cât pot. Cu blogul la fel: aceeași temă (care cred că nici nu mai există), aceeași structură și mi-e dragă. E casa mea. Nu vreau alta. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, Em! Fix aşa!
      Ei, sigur că schimbarea de ţară e altceva, nu intră în discuţia asta despre acest soi de confort deşi eşti o curajoasă în condiţiile astea 😉
      Da, e ca o căsuţă. Pe care am decorat-o cum am simţit, cum ne-a plăcut. Şi nu e deloc o bucurie când trebuie renovat forţat. Sper să mă descurc cu noul format!
      Te îmbrăţişez, Em!

      Apreciat de 1 persoană

  25. Potecuta draga, m-am lovit si eu de acest nou editor, sau cum s-o numi el… la inceput, la fel ca tine am intrat in panica, dupa care mi-a aparut un mesaj ca de la 1 iunie asa va arata, motiv pentru care am incercat, sa vad cum e. E mai complicat decat cel vechi sau poate e doar altfel… inca nu stiu. Schimbarea e cumva inevitabila. Nici eu nu ma dau in vant dupa schimbari, dar daca e musai… atunci cu placere. Nici eu nu am schimbat nimic pe blog de 3 ani si nici n-am de gand. Te pup cu drag si iti doresc o zi excelenta 🙂 !

    Apreciat de 1 persoană

  26. Marina Costa zice:

    Si eu sunt la fel. Probabil si pentru ca sunt anti-tehnica si pana invat ceva, dureaza. Join the club!

    Apreciază

  27. Suzana zice:

    „”Cand ai facut ultima data ceva pentru prima data?” (gasisem aceasta idee cu ocazia citatelor:
    https://suzanamiu.blogspot.com/2017/05/citate-favorite-14-un-indemn.html)
    Suntem inconjurati de schimbari si de multe ori sau aproape de fiecare data avem tendinta sa nu ne placa, dar tocmai pentru ca ele se manifesta constant, daca nu am opune rezistenta poate ca le-am accepta-depasi mai usor! 🙂
    Schimbarile in casa mi se par minunate, nu de alta dar cu ocazia asta mai descopar lucruri pe care uitasem unde le-am pus… 😀
    In mintea mea schimbarea este sinonima cu norii miscatori sau cu o mare involburata. Incepusem sa uit aceasta senzatie, asa ca iti multumesc de reamintirea acestui gand! Dar poate ca iti foloseste si tie ideea!
    Numai de bine, draga Potecuta. Zile frumoase la tine!

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult pentru citat, Suzana! Mie citatul îmi sună mai mult a provocare. A face ceva nou, nu a schimba „faţa” a ceva obişnuit. La provocări, dacă se încadrează totuşi în limitele mele, nu zic nu. Adică da, zău că aş sări cu paraşuta. Dar schimbarea de editor la blog, în mintea mea, e orice numai provocare nu. Şi e o schimbare pe care nu mi-o doresc, nu mi se pare că mă ajută cu ceva, nu cred că voi simţi adrenalină cu ea 😀
      Ohoo, câte-am găsit şi eu prin sertare cu ocazia luatului casei la purecat… 😀
      Mulţumesc încă o dată! Numai bine îţi doresc şi eu şi o zi frumoasă!

      Apreciază

  28. ecoarta zice:

    Cam aşa sunt şi eu! Blogulețul meu are azi-mâine 10 ani. Şi poartă aceeaşi hăinuță! Deşi mi se tot vâră sub nas să schimb nu’ş ce, eu nu şi nu! E bine aşa, mie-mi place!
    Eu nu sunt o curajoasă, deşi aşa zice lumea…
    Eu nu sunt o puternică, deşi aşa zice lumea…
    Ei, lumea nu ştie ce ştiu eu, ce simt eu…şi e bine că nu ştie! Ce, e mare lucru că din zece în zece ani am luat-o de la zero!? Eram în țară…Ce, e mare lucru să o iei de le zero într-o altă țară şi când mai ai şi nişte ani!? Şi nu ştii nici limba!? Sigur că nu e mare lucru!
    „Tu te descurci”! „A, o să înveți limba repede că tu…”! mi s-a tot spus!
    Eu, ce? Mi-ar fi plăcut să am o viață liniştită, fără două țări, fără aeroporturi şi avioane, o familie unită…să nu fug mereu pe două continente…pentru că nu sunt nici puternică şi nici curajoasă!
    Doamne, unde am ajuns cu gândul!
    sau
    Unde dai şi unde crapă!

    Apreciază

    • M-am gândit la asta cândva. Şi mi-am zis că (sigur, vorbesc de cazurile în care nu e vorba de răutate sau de bârfă sau de rea intenţie), nici lumea nu ştie ce-am prin suflet, dar nici eu nu ştiu ce are ea-n gând şi suflet. Când nu poate exista ajutor concret, când e vorba de distanţă sau de imposibilitatea de a face ceva palpabil pentru cel din faţa ta, poate ajută şi numai un gând. Că nu e-n ton cu ce gândim sau simţim noi, e altceva. Şi poate lumea crede că şi o încurajare face bine. Sau poate pentru lume, din afară, pare că e vorba de curaj un act al nostru, oricare ar fi el. O plecare, o întoarcere, o schimbare de orice fel. Am auzit de multe ori: eu n-aş putea asta, aia, ailaltă. Te admir că poţi. Chiar dacă omul care aude asta e prăbuşit în el, lumea sigur nu ştie asta şi o zice poate sincer.
      Poate sunt idealistă. Dar îmi face mai bine să văd frumosul şi din lume, nu numai din natură 🙂
      O zi bună îţi doresc, draga mea!

      Apreciat de 1 persoană

  29. M.C. zice:

    Mie îmi plac schimbările și noul. Mă ajută măcar puțin să nu mă plictisesc. Dar sunt anumite lucruri pe care le-am dori să rămână la fel, indiferent ce s-ar întâmpla. Totuși e destul de greu pentru că totul e în continua schimbare în epoca asta în care trăim..

    Apreciază

  30. Roximoronica zice:

    Potecuța, am simțit fix la fel când am încercat varianta nouă de WordPress. Nici n-am găsit versiunea veche la care să mă pot întoarce. Dacă am înțeles bine de la 1 iunie varianta nouă va fi obligatorie, nu vom mai avea buton de justify, ceea ce mi se pare o aiureală. Chiar nu înțeleg schimbările astea doar de dragul schimbării. Varianta veche era perfectă cum era. Recunosc, am o problemă cu schimbările, mă panichează, mă enervează șamd. Am apelat la o prietenă să mă ajute, am întrebat-o ce e de făcut, iar ea mi-a răspuns că trebuie să mă învăț cu noua versiune, n-am alternativă. Uof!

    Apreciat de 1 persoană

  31. Roximoronica zice:

    Zi faină să ai!

    Apreciază

  32. Vorbesti de schimbare si ca la unele esti destul de reticienta (total de acord), dar parca felul cum prezinti m-a facut sa zambesc. Parca povestesti o pozna si astepti sa fii certata:)))

    Apreciază

    • Mi-am făcut mea culpa 😀
      Îţi mulţumesc, Gia! Mă bucur când pot aduce măcar un zâmbet!

      Apreciat de 1 persoană

    • Roximoronica zice:

      Dragă Potecuță, pe mine cel mai tare mă enervează faptul că butonul de Justify nu mai e lângă celelalte trei, așa cum e și în Word, ci l-au mutat undeva unde apare doar din când în când, dacă faci o combinație de două taste. Din păcate mi-a apărut doar de vreo trei ori, din întâmplare, fără să-mi dau seama care e acea combinație de taste. Ai reușit tu cumva? Te rog pe tine sau pe oricare alt blogger care a descoperit acest „mister” să ni-l dezvăluie și nouă, O săptămână minunată să ai! ❤

      Apreciază

      • Vorbeşti de ăla care aliniază scrisul?
        Eu nu ştiam că apare la combinaţie de taste. Când mi-am dat seama că nu mai e, am căutat soluţia pe net şi tot ce-am găsit a fost un cod pe care îl iau cu copy şi-l pun la începutul paragrafului 😀
        Dacă despre aia vorbeşti, îţi pun codul, dar poate e totuşi o soluţie mai simplă şi o aflu şi eu cu ocazia asta 😀
        Săptămână frumoasă îţi doresc şi eu!

        Apreciază

        • Roximoronica zice:

          Da, la alinierea scrisului mă refer. Te rog să-mi spui care e codul, că nu-mi place deloc să așez textul pe mijloc. Te îmbrățișez! 🙂

          Apreciază

          • Te îmbrăţişez şi eu!
            Am încercat să-ţi pun codul, nu îl afişează.
            Fă băbeşte ca mine, scrie în google cod justify şi găseşti tutorial care are cod inclus. Dacă nu găseşti, fac cumva printscreen la mine.

            Apreciază

            • Roximoronica zice:

              Potecuța, sunt catastrofă la chestii „computericești”, am găsit codul, dar nu știam unde să-l includ. Te rog să-mi trimiți un email în care să-mi spui pas cu pas cum să procedez. Sărut-mâna!

              Apreciază

  33. Despre ce ai scris se numește adaptabilitate. Unii se adaptează repede la nou, alţii mai greu. Și mie îmi trebuie timp pentru acomodare, iar în toată perioada mă ia cu transpiraţii și mi se pare că nu voi fi în stare de nimic. Trebuie să apelez la întreaga mea voință să mă pot stăpâni. Iar modificările din WP mă disperă uneori. Pe telefon și pe tabletă aplicația mi se pare mai ok. Pe PC mă ia groaza.
    Nu de mâine se schimbă editorul?
    Am găsit un mesaj pe aplicația de pe calculator.

    Apreciază

    • Eu prefer să-i spun stabilitate, dar se poate numi cum vrem noi, ar fi culmea să existe limite sau reguli şi la gânduri. 😀
      Pe mine nu m-a anunţat aplicaţia nimic şi sincer, mi-e frică să deschid articol nou, încă nu m-am uitat dacă mă mai lasă cu cel vechi 🙄
      Problema e că nici plătită n-aş putea scrie din telefon un articol. Cum ai tu groază de PC, am eu să scriu pe telefon. Mi se pare un chin. Deci va trebui să mă învăţ cu editorul cel nou, ce să şi fac? 😀

      Apreciat de 1 persoană

  34. Florina zice:

    Dacă ai face niște teste d-astea psihologice, ți-ar ieși o mică rigiditate.Și eu sunt rigidă. Nu-i nimic grav, nimic de reparat, e doar firea noastră de a simți pământul sub picioare. Eu, cum mai sunt și zodie de pământ, m-am împăcat cu mine aa rigidă cum sunt, deși, dacă mă iei la bai mărunți, vezi că, ori de câte ori am zis, eu NU voi face nicodată asta, exact aia am făcut până la urmă cu sau voia mea. Așa și cu tine, sunt sigură că la nivelul tău de inteligență, te adaptezi oricărei situații. Eu așa zic 🙂

    Apreciază

  35. Alex zice:

    Stai liniștită, aproape toți facem așa. Ne stabilim o zonă de confort, iar schimbările bruște ne dau o indispoziție care ne face să vociferăm nemulțumiți. Până ce reușim să „domesticim” schimbarea și să realizăm că e chiar interesantă. Cei de la WordPress au făcut mai multe schimbări, de-a lungul anilor. Și cred că multe au fost la cererea sau sugestia utilizatorilor.
    Mi-a plăcut să citesc când ai zis că nu ai schimbat nimic din înfățișerea blogului, de când l-ai început. Și eu credeam că sunt doar eu „încremenit” în aceeași formă și culori… Dar recunosc, ca și tine, că îmi place așa! Și acasă fac la fel! 😀
    Numai bine, cu mult drag!

    Apreciază

    • Mă simt bine şi eu să aflu că nu-s singura care simte aşa şi care se lipeşte de un „format” cunoscut.
      Nici nu am de gând să schimb prea curând ceva la blog. Că nu am răbdare 😀
      Numai bine îţi doresc şi eu, Alex! Mulţumesc!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s