Ce vremuri, maică…

Vă amintiţi de vremurile-n care vedeaţi un film care se termina când era mai interesant şi scria „finalul primei părţi”, fără să scrie şi când va fi partea a doua? În cele mai fericite cazuri, era dată cam la o săptămână distanţă. Şi chiar dacă nu erau între timp multe alte filme care ar fi putut amesteca imaginile din minte, tot era suficient să mai uitaţi câte ceva din început. Era grea aşteptarea, dar mai grea era starea aia de moment, când se termina prima parte. Sau alea-n care ştiaţi că un prieten are VHS-ul cu filmul mult aşteptat, dar e la x care-l va da lui y care-l va da lui z care l-a promis lui w şi cam peste trei săptămâni, aşa, va fi şi rândul vostru? Mai ştiţi? Staţi, nu-mi săriţi în cap, ştiţi de la bunici şi de la părinţi, nu, n-aţi prins vremurile alea. Că şi eu tot aşa ştiu. 🙄
Mno bun. Cred că mi-a fost dor de vremurile alea, altfel nu-mi explic. Am făcut o pasiune pentru biografice şi sâmbătă, după ce-am văzut Natalie Wood pe HBO Go, am ajuns seara pe TVR2, la Rudolph Valentino. Frumos actor! Şi el, şi Garko 😀

Prima bucurie a fost că nu-i publicitate. Nu ştiam asta despre TVR2, spre ruşinea mea. A doua bucurie, că-i fain filmul. A treia, că-i sâmbătă deci pot sta până târziu, că doar iată, e aproape 23:30 şi filmul mai ţine, doar e abia la început de carieră omul. Şi… ta-daaa, pe când mă gândeam că n-ar strica ceva de ronţăit la film, „finalul primei părţi”.
Şoc! Am stat, am crezut că urmează partea a doua. Ăhă, am rămas cu crezutul. Mi-am imaginat că-s pe Netflix şi ăsta e serial şi imediat vine partea următoare şi pot sări şi peste intro, că ce să mai stau la generic, că… deh, gânduri de om prins în ghearele tehnologiei. Cum n-am avut de ales, am pus pe un documentar cu nişte oameni care trăiesc în vârf de munte, că aşa au vrut, nu că acolo s-au născut sau că n-ar fi avut unde. Şi m-am tot uitat cum merg prin zăpezi cât casa după două lemne, cum pun capcane să prindă diverse, să nu moară de foame, cum sparg apa îngheţată din găleată, să toarne-n oală, cum… din astea.

A doua zi, m-am pus pe căutat. Evident, primul a fost Netflix. Că deh, cum să aştept eu o săptămână? Păi până atunci, uit şi că-l cheamă Valentino pe Valentino. Netflixul nu a auzit de el, mi-a dat la sugestii ceva cu Moş Crăciun. HBO Go zice că-i pare rău. Şi mie.
Am căutat aşa, la liber, adică direct pe Google, nu mai ştiu siteuri cu filme, scriu direct în căsuţa de google, nu mi-a dat ce căutam. Că eu caut varianta cu Gabriel Garko, că pe aia am văzut-o. Nu am găsit. Ştiţi ceva, pe unde aş putea găsi? Acum mă fac de râs, ştiu, dar prefer să fie tradus. Ştiu, prea multe fiţe.
Dacă l-aţi văzut sau ştiţi unde aş putea să caut, vă rog eu să-mi spuneţi şi mie.

Cum e la voi, aţi mai văzut recent filme din astea după care să aşteptaţi zile-ntregi pentru continuare sau numai eu nostalgică? 😀
Seriile de pe platforme nu se pun, pe alea le amânăm când vrem noi, nu când vrea piticul din televizor 😀
Bine, se pun alea la care încă n-au apărut continuările. În afară de „Prietena mea genială”, n-am văzut niciun serial din ăsta care să facă omul să stea după sezonul 2 sau 3. Nu pot. Nu, n-am văzut nici acum nici GoT, nici H.Potter, nici Stars Wars, nici nimic, ah, nici aia cu Casa de Papel. Cred că unele-s gata, pot începe, nu e cu continuări. Deci nu ştiu cum e să stai după sezoane. Vedeţi doar că nu pot nicio săptămână, apăi un an sau mai mult? 😯

– Va urma – 😛

Foto