Când eşti asaltat de fani…

Mno, cred că e primul titlu pus numai aşa, să dea bine, că ăsta are legătură numai pe jumătate cu realitatea. Vă spun imediat care jumătate. Dar na, mă răsfăţ şi eu şi mă joc de-a tabloidul. Apreciaţi, vă rog, că n-am pus incredibil, senzaţional, dă click să afli că… ai luat ţeapă, să vezi ce n-ai mai văzut. Bun. Să vă zic de jumătatea care are legătură cu realitatea şi, acum îmi dau seama, şi aia are legătură numai pe jumătate, că-s asaltată, nu asaltat. Atât. Aia cu „de fani” nu-i reală, nu credeţi asta, e de formă. Despre FB e vorba, desigur. Şi dacă pare că vreau să mă laud, mno, nu pare, chiar aşa e, că în sfârşit am şi eu cu ce, după atâta amar de timp. Dar, dincolo de asta, vreau şi să aflu pe unde m-am băgat, că e foarte posibil să fiu pe undeva cotată la bursă şi eu să nu ştiu.
Când mi-am făcut pagina de FB pentru blog, am scris aici despre ea, pe aia de profil am scris de aia de like şi gata. N-am dat cereri la nimereală, că mie mi-e ruşine să forţez lucrurile chiar şi aici. Aţi venit voi şi vă mulţumesc pentru asta. N-am promovat nimic, deşi îmi tot zice FB-ul să plătesc, că să vezi şi să nu crezi, dacă plătesc promovarea, voi avea trafic să nu-l pot duce. Dar nu vreau asta, oricât de mult insistă el.

Nu-s nici prea activă acolo. Am primit atunci cereri mai multe, apoi venea câte una la două-trei zile, apoi una pe săptămână şi tot aşa. De la prieteni comuni, de la oameni cu pagini similare, cum se face. Pe pagina de like postez din poeziile mai vechi de aici şi cam asta e.
E foarte adevărat, am dat like unde mi-au sugerat musafirii mei să dau, dar m-am cam uitat unde dau şi erau ba pagini de carte, ba bijuterii, ba grupuri faine despre lectură. No, pe urmă nu am mai fost aşa atentă. Dar sigur-sigur, n-am dat chiar peste tot.
Ei. De vreo două-trei săptămâni, sunt asaltată. Vin cereri de n-a văzut neam de neamul meu. Şi nu glumesc. Numai de azi dimineaţă am avut 10. La început, am dat la grămadă, că nu m-am gândit. Apoi, am început să mai sortez, să mai văd profiluri. Bine, asta după ce-am primit multe mesaje care m-au pus pe gânduri. Nu, nimic de speriat, doar:
bună
cf
cati ani ai
de unde esti
buna
tr poza
buna iubire
cf
bn
ejti singura

şi tot aşa. Ideea e că toate mesajele astea veneau la cel mult 10 secunde după ce dădeam accept. Exact acum am primit bn cf, o poză cu o cafea şi vrei şi tu? 😯
Am înţeles eu de ceva algoritmi, am mai citit de experienţe din astea. Nu înţeleg nimic din treaba asta cu algoritmii, asta e clar. Dar ceva parcă mă nelinişteşte puţin: dacă le apar abuziv oamenilor pe la propuneri, de ce numai bărbaţi îmi dau cereri? Că da, de trei săptămâni, la grămadă vin bărbaţi. Eu înţeleg că poate doamnele sunt puţin mai atente şi mai selective, nu dau chiar la oricine, oricum, dar chiar aşa?
Şi mi-a încolţit un gând: dacă cumva, prin absurd, apar prin vreun grup din ăsta gen „tânără superbă, suflet zbuciumat, caut domn neliniştit”, să ştiţi că nu eu am intrat acolo. Sau nu conştient. Că nu caut nimic, nu că n-aş fi 😛 😀
Serios acum. Nu-i ciudat ce vă spun? Care credeţi că-i explicaţia? Că din moment ce după 10 secunde vin mesajele astea cu bn cf nb sal pal ciau bau, e clar că ceva nu-i chiar în ordine.

Am păstrat pentru final mesajul care m-a cucerit definitiv, irevocabil, iremediabil, ireversibil. Cei care aţi fost pe pagina mea ştiţi. Cei care nu, staţi liniştiţi, nu aţi pierdut nimic, dar vă spun, ca să pricepeţi: singura fotografie care apare acolo e asta de sus, din dreapta, cu umbra aia pe stâncă. Până şi aia e umbră. Şiiii, primesc cerere, dau accept, 10 secunde şi mesaj:
bn
cf
ce oci frumosi ai

N-am editat nimic la mesaj, fix aşa e scris. Şi nici n-am uitat litere.
Eeeeeei? Nu-i aşa că vă încearcă o ţâră de invidie? Pe mine cam da. V-am spus doar că postarea asta-i ca să mă laud 😀
Acum iar serios: aveţi habar de ce se întâmplă asta? L-am întrebat pe un domn de ce mi-a dat cerere, dacă m-a văzut la prieteni comuni sau ceva, nu mi-a răspuns. 🙄

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

108 răspunsuri la Când eşti asaltat de fani…

  1. Iosif zice:

    Csf, ncsf. Asa-i în “Matrix” ! 🙂 )))
    Zi senina si sublima saptamâna, draga Potecuta !

    Apreciat de 2 persoane

  2. ioansperling zice:

    Potecuțo barbații sunt pescari. Unii de peste majoritatea de femei.Acum cum agati femei nu stiu ca eu mi-s casatorit de f. mult timp si am nevasta de imi ajunge. Dar pot sa-ti spun cum prinzi peste! Pui o momeala comuna buna la majoritatea pestilor si astepti! Daca mușca ai prins! Daca nu, mai astepti, schimbi momeala, locul…
    Acum nici la femei nu poate fi mult diferit doar ca in loc de râmă pui „ochi frumoși” „sensibilă” „inteligentă” „răvasitoare” (daca nu-i Johannis prin preajma) samd

    Apreciat de 2 persoane

  3. castanman zice:

    Bn. Cf? Crz ca ochii pt fc obct unei dspt mtfzc?

    Apreciat de 2 persoane

  4. Oana zice:

    Ce haioasă ești 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  5. Issabela zice:

    Am trecut și eu cu chestia cu valurile de cereri, de cîteva ori.
    E ciudat, dar nu prea mi-a păsat. Cred că au trecut ceva ani de cînd am întrebat ultima oară pe cineva pe mess de unde m-a luat, că n-avea teoretic… :))))
    Dar. Iată ce-am observat pasiv(ă): vine valu de cereri inexplicabile. Le refuzi sau le lași acolo. Ține cîteva zile și trece cum a venit. Flux și reflux. În schimb, imediat ce aprobi din ele, se face uragan cu o singură direcție!

    Apreciat de 4 persoane

    • Uaiiii, deci acum la mine e uraganul 🙄
      Uf. Gata, nu mai dau nimic. Acum 5 minute, un domn mă întreabă în engleză cum mă numesc. Nu am răspuns. Și m-a certat așa: dacă nu voiai să vorbești cu mine, de ce ai acceptat cererea? Am meritat-o 😀
      Mulțumesc, Issa!

      Apreciat de 3 persoane

  6. doar nicole zice:

    😀 😀 …de tot mi-au zburat cuvintele, ce pot să zic. o_O Poate doar… da, sigur, ceva undeva nu-i prea în ordine, cumva. 🙂
    Ai povestit nostim tare, ca întotdeauna în astfel de cazuri!

    Apreciat de 1 persoană

  7. Aura B. Lupu zice:

    😁 Potecuță, ui’ ce-am scris io de câteva zile: Văd că azi se-arată a fi ziua anunțurilor.
    No, bine-atunci, mai fac unul, că văd că-i musai ca de voie bună (iar!).

    Anunț de importanță mică, spre deloc. 🤪

    Cei care-mi trimiteți cereri de prietenie dar contul vostru de Facebook este fals, luați-vă adio de la mine. NU o să accept cererea voastră. Am mai scris-o și-o repet: cât timp n-aveți curaj să vă asumați CINE sunteți și vă ascundeți după o poză falsă de profil și-aveți un nume și mai fals, cât timp nu oferiți nicio informație despre voi, cei adevărați, și preferați să tăceți ca și… știți voi ce, în iarbă, NU îmi mai trimiteți cereri de prietenie, că pe lângă faptul c-o să vi le resping din start, vă mai dau și-un report ca spam și-un block ca bonus, capiși? Nu văd folosul unei prietenii virtuale doar dintr-o parte, adică a mea, iar voi să vă fofilați și să vă trageți frumușel pe cur. Oricum, cine-i interesat de ceea ce scriu, nu doar de pozele mele personale, are acces nerestricționat (până la proba contrarie) pe blogul și pe site-ul meu.

    Cei care aveți în loc de profilul real pe Facebook denumiri de afaceri, de vânzări cu amănuntul și cu grămada, de pensiuni sau de mai știu io ce, nu vă obosiți nici voi. Pentru toate astea există PAGINI, unde vă puteți expune afacerile și desfășura activitățile nestingheriți, fără să vi se confunde identitatea cu afacerea voastră. Din nou, capiși?

    Cei care sunteți în căutare de parteneră, nevastă, amantă, iubita etc., la fel. Dați-i pace, nu vă mai deranjați, că-i tot degeaba, indiferent ce relație ați vrea să îmi propuneți, scrie maaaare la profilul meu că-s luată, cu verigă pe deget și pirostrii pe cap + mai îs și fericită. Iarăși, capiși?

    Cei care-mi trimiteți cereri de prietenie doar pentru ca-n secunda doi să-mi cereți să vă apreciez pagina (și-aici intră TOATE categoriile, unghiuțe, cosmetice, mobilă, transporturi, cărți, bloguri etc.) sau mesaje în care-mi explicați cum să câștig o căruță de bani on-line, la fel, dați-i pace, lăsați-o baltă din start. Am făcut chiar și-un experiment în ultima lună, am dat accept și-am apreciat paginile la care mi s-a cerut în secunda doi s-o fac, chiar dacă io habar nu am ce servicii oferă (restaurante unde nu am fost, pensiuni unde nu m-am cazat, coafor unde n-am călcat șamd); am trimis în schimb și eu o cerere pentru aprecierea paginii mele, c-așa-i corect și frumos, nu? Ia ghiciți câți, după ce s-au văzut cu straița plină, au dat like-ul cerut la pagina mea? NICIUNUL! Așa că să nu fiți surprinși c-ați dispărut subit din lista mea. 😉
    Pentru că cei care mă citesc de-o vreme, știu că ăsta-i unul dintre lucrurile pe care le urăsc: să fiu luată de fraieră și de proastă. Așa că, dacă doar pentru like-ul paginii voastre vreți să îmi cereți prietenia, renunțați, vă rog! Mă scutiți și pe mine, și pe voi, de un efort.

    Pe restul, care sunteți oameni serioși și simpli, sinceri, naturali, firești și fără măști, vă țuc cu drag pe toți!

    Cu drag și cu iubire,
    Aura B. Lupu
    30/04/2020

    Apreciat de 2 persoane

    • Aura, cum pagina mea nu e personală, e pagina blogului, fără nume, fără poză (că și pe blog sunt la fel și nu am de gând să fie altfel) și totuși nu e fals profilul meu, că e un om cu un suflet care scrie ce simte, nu cere nimănui nimic, nu dă lecții de nimic, nu vinde nimic, nu promovează nimic, aș fi exagerată dacă aș pretinde să îmi ceară prietenia numai cei cu nume și poză. Că nu cred în astea. Vorbesc de pagina asta. Pe cele personale e altceva. Deci nu am stat să analizez profilul nimănui. Problema e că până acum nu a fost nimic suspect. Toți cei care veneau erau cumva din cercul de Fb. Acum, zbang, parcă s-a deschis robinetul cu bărbați care cer prietenia și care, imediat după accept, vin pe messenger cu bn cf. Și asta am vrut să înțeleg. Ce s-a întâmplat. Că e ciudat. 🙄
      Te pup! Să ai o zi frumoasă!

      Apreciat de 3 persoane

  8. Mishuk zice:

    e facebook… de ce să te legi la cap când nu te doare?
    din păcate, de când a apărut chestia asta cu recomandări de prieteni…. e mult de zis.
    cât despre partea cu mesajele…. știi care e partea cea mai… haioasă?
    aceea că românul s-a născut poet!

    bunî
    c f?
    d c nu vb?
    da o poz
    ești urîtî

    Haiku :)))))))

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu mă leg, Mishuk. Dar vreau să pricep și eu. Dacă apar pe la matrimoniale, ceva? Nu-i normal să știu? 😀
      E cel mai poet dintre poeți 😀

      Apreciază

      • Mishuk zice:

        nu apari la matrimoniale… :))
        stai liniștită. nu de acolo ești „pescuită”
        în plus la cum te „cunosc” eu pe tine și pe tinder ți-ai pune poza cu fata care se aruncă-n gol :)))) nu prinde!

        Apreciat de 1 persoană

        • Hahahah, fii sigur de asta. Eu nu pe mine mă prezint, sunt banală și nu caut aprecieri pentru ochi, haine, excursii, freză. Nu sunt cu nimic mai bună decât restul femeilor, dar nici nu caut validare. Nu în online. Nu, nu mă cred frumoasă, fantastică, minunată, dar nici nu am un complex atât de mare încât să stau ascunsă sau să umblu cu pungi pe cap. Ideea e că blogul ăsta e de despre cum sunt eu, dincolo de briz-brizu-uri, machiaj etc. Și cred că se poate foarte bine asta și fără poze. Adică, gândesc așa: dacă citesc ceva ce-mi place, ce contează cum se numește persoana care scrie sau câte kg are?
          Mno. N-am tinder, n-am insta’, nici nu mă pricep, sunt expirată deja, e prea complicat 😀

          Apreciat de 3 persoane

          • Mishuk zice:

            exact asta am spus și eu… în cuvinte mai puține. tu deosebești de ceilalți prin rațiune. adevărata frumusețe… nu e la vedere…
            acum să nu mă înțelegi greșit :))) eu știu cum arăți, deci… e pe măsură.
            nu-ți mai bate capul cu facebook… pentru că are chestii care ne depășesc spațiul intim și capacitatea de înțelegere.
            apropo, eu fac un tort :)))))

            Apreciază

            • Îți mulțumesc frumos!
              Ăăăă, sărbătorești ceva? 🙄

              Apreciază

            • Mishuk zice:

              nimic 🙂 fac un cadou! o carte, o bomboană și un tort (la rece) 🙂 plus o scrisoare… de mână 🙂
              știi tu… mie încă-mi plac scrisorile 😛
              nimic nu se compară cu mirosul de cerneală și hârtie 🙂

              Apreciat de 1 persoană

            • Bravo ție! Frumos cadou!
              Am întrebat că na, sunt specialistă în gafe din astea. Nu știu ziua ta de naștere și am mai pățit o dată aici să vorbesc cu cineva la comentarii și după am văzut că lumea îi ura, numai eu nu 😳

              Apreciat de 1 persoană

            • Mishuk zice:

              :))))) sunt săgetător…. deci e departe 🙂
              e luna în care nu prea scriu…. că tot mi-am amintit, acum câțiva ani, ți-am promis că o să scriu mai mult… tot făceam eu pauze lungi și dese. acum câteva zile mi-am amintit și nu-mi venea să cred :)))) (că scriu)
              și apropo… știi că ziceam că mi-ai dat o idee, la una din postările tale :))) ai văzut ce idee mi-ai dat? am scris o fabulă :)))))))

              Apreciat de 1 persoană

            • Aha, deci nu am gafat-o! Ce bine!
              Am văzut fabula, dar nu știam că e de la acea idee. No, acum parcă și mai mult îmi place 😀

              Apreciază

            • Mishuk zice:

              nuuu, tu mi-ai dat ideea să scriu și altceva 🙂
              eu tot timpul scriu drame în versuri…
              pe tine te invidiez pentru lejeritatea cu care treci de la o poezie ce te stoarce ca pe un burete de emoții, la extrema cealaltă. :)))) eu încă învăț. mă pregătesc de clasa 0

              Apreciat de 1 persoană

  9. rofstef zice:

    Platforma lui Zuk mi se pare cea mai penală dintre toate existente, și încă cu detașare față de restul, tocmai datorită acestor abuzuri..

    Ps. Crezi că doar voi femeile ați pățit așa ceva ?
    Uite că și eu am pățit și am întrebat și pe alții dacă și ei au avut „cereri”. Și mi-au rasouns că nu sunt singurul.. Au fost și cazuri ca după ce le-am blocat accesul și le-am șters de la mine, și culmea că tot au apărut, cum, nu mă-treaba că nici eu nu știu – teoretic n-ar mai fi voie, dar cei pasă lui zuk de ce-mi pasă mie, nu?
    Fiecare platformă are algoritimii lor, doar că și algoritmul este un program ce se poate seta în funcție de: ochi frumoși (chiar dacă nu sunt), domeniul de căutare, preferințe, like-urile pe care le-ai dat, distribuiri, etc, etc.. Doar că cei ai lui zuk sunt magici, întocmai ca și platforma lui..
    Nu mai folosesc, sunt mai fericit și liniștit..
    Săptămână frumoasă, Potecuțo !

    Apreciază

    • Ștef, pe pagina personală de fb nu am mai scris din 2015 sau 2013, nu știu sigur. Deloc nu m-a mai atras.
      Pe la final de 2018, am început să primesc, pe whatsapp, și de la unii care habar nu au blog deci trimiteau că așa le venea, și de la prieteni de aici care voiau să mă avertizeze și le mulțumesc, poze cu pisici și cafele și flori pe care scria „te invit pe pagina mea Poteci de dor”. Pagină de fb, adică. Ce??? Îți dai seama că nu a fost chiar o bucurie. Că eu nu aș promova nici obligată blogul așa „violent” și, să-mi fie iertată răutatea, nu cu kitschuri din alea cu sclipici. Și din ambiție am făcut pagina de fb, cumva să anunț că nu-s eu aia cu pozele care se distribuie peste tot, că nu cer nimănui să vină aici, nu am făcut-o niciodată.
      Deci de aia am făcut. Că acel fb a apărut mult după blogul meu. Vreo 5 ani după.
      Că da, eram deja cam sătulă de fb. Aici însă, pe pagina asta de fb, am găsit oamenii pe care îi citesc cu drag și e altă atmosferă, nu e can-can-ul obișnuit de fb.
      Dar cu algoritmii de care spui e ciudat, da. Că like nu prea am dat chiar aiurea și totuși… s-a ajuns aici. Sper să scap.
      Mulțumesc mult, Ștef!
      Săptămână frumoasă și ție!

      Apreciază

      • Floare de mai zice:

        Te-or fi confundând cu cealaltă pagină”Poteci de dor”,cea de care ți-am spus că ți-a”împrumutat”motto-ul.N-am intrat prea des pe acolo,dar am văzut că e plină de poze cu”bună,te invit la o cafea”,”să ai o zi frumoasă”,etc😊😊.Cine ştie,poate nu se uită unde dau cerere😊😊.

        Apreciat de 1 persoană

  10. Vali Şerban zice:

    Draga mea, Potecuta, daca ai sti câte primesc si eu… Și însurati, si flăcăiandri, si moși… etc 😂 Eu mă amuz teribil când văd mesajele prost scrise! Am blocat mulți. Pe de alta parte, ma incurajez: zic, ma, inseamnă ca am “cătare”, vb bunicii mele!😂 Asa ca, draga mea, esti “cătată” Saptamana minunata sa ai!🌈😘❤️

    Apreciat de 1 persoană

  11. Ella zice:

    În prescurtări nu pot să-ți scriu, dar pot spune că am râs cu lacrimi! 😅
    Nu am FB, na că am tras o prescurtare … dar nu m-am putut abține să nu deschid „gravatar-ul” ca să văd „ce oci frumoși ai”! 😅
    „Ejti singura, nu?” Hahahahaha ….
    Pupicios! 😘😘😘

    Apreciază

  12. artsuflet zice:

    😂😂😂😂 Sunt curioasă de unde știe acel bărbat ce fel de „oci” ai?.

    Apreciază

  13. Diana zice:

    Poate le apari la sugestii, eu nu prea dau accept… M-am lecuit după ce am pățit ceva similar 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  14. S-au plictisit “bărbații” in casa. Din pacate așa reacționează ei. Eu te-as vedea ca pe o vedeta și asalta la coada la supermarket pentru autograf drag, de pus in rama 🙂

    Apreciază

  15. ecoarta zice:

    Mno, am râs şi eu o țârā! Ăsta cu „oci” (ochi!) este prin partea locului că prin popor se mai zice şi aşa!
    Nu, nu mai vreau „feisbuk”! Intru cam 3 minute zilnic s-o salut pe prietena mea! Im rest, nimic! Dacă lumea stă în casă, ce să şi facă!? Unii atât pot! Iartă-i!
    Te îmbrățişez!

    Apreciază

  16. Îmi imaginez că oamenii te intuiesc așa cum te simt și eu: caldă, tandră, de încredere…
    Cine știe ce caută ei?
    Despre registrul de comunicare, ce să spun, unii cred că sunt cool scriind așa, pe repede înainte. Nu toți mai știu gramatică, mulți consideră că numai politicienii sunt datori cu o exprimare impecabilă. Restul lumii este absolvit de un preot suprem, internetul, care nu te spovedește dacă știi sau nu, nici nu dă exemen de admitere.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ce drăguţă eşti tu, draga mea! Îţi mulţumesc!
      Ce m-a lăsat fără cuvinte, dincolo de felul ăsta de a scrie, deja parcă nici nu mă mai surprinde asta, a fost modul lor de abordare.
      Cere prietenia, dau accept, nici de curiozitate nu merge pe pagină să vadă ce-i acolo, ce se postează, ce vrea ăla care scrie, vin direct pe mesaj privat, întreabă nume, prenume, vârstă, de unde eşti. Şi dacă i-am spus unuia că pagina e pentru altceva, nu pentru asta, s-a enervat, domnule, că adică cum?
      Altul, ieri, mi-a scris în engleză hi, cine eşti? Nu am răspuns, ce era să-i spun? Apoi, tot în engleză, că de ce i-am mai acceptat cererea dacă nu vreau să vorbesc cu el?
      Deci cam asta e. Pe ăştia nu-i interesează ce se postează pe o pagină, dacă e o tipă bine care scrie „bn iuby, te aştept, mor după tine, sunt nerăbdătoare” sau e o tipă care scrie despre metafizică sau e o doamnă care face ceva minunat şi vinde ce face sau e orice. Nu, ei vin direct pe messenger de parcă acceptul ăla înseamnă că au dreptul şi să-i inviţi la tine, la masa de Crăciun.
      Hai că mă enervez acum şi voi scrie urât de genul ăsta. 😀
      Te pup, Fee!

      Apreciat de 1 persoană

  17. Ileana zice:

    Buna seara draga mea!
    Am trecut prin astfel de neplaceri, acum am citit si m-am amuzat, insa nu e placut si nici corect ca o retea de socializare sa fi asaltat cu astfel de mesaje.
    Eu blochez de la o vreme si bine fac! 😉 Tot ce nu cunosc si pare suspect, blochez.
    Multumiri pentru articol, mi-ai facut seara mai placuta de cum era!
    O seara linistita, pupicii! ☕😘🤗💐

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc tare mult, draga mea!
      Cum nu e un cont personal, nu are poze, nici informaţii personale, sincer, nu m-am stresat deloc şi am dat accept tuturor. Acum însă, cum vin practic la grămadă, mi s-a părut şi mie că e cazul să fiu mai selectivă.
      Îmi pare rău că ai avut neplăceri şi da, foarte bine faci că nu dai oricui şi verifici.
      Să ai o zi frumoasă, te îmbrăţişez!

      Apreciat de 1 persoană

  18. ane zice:

    Ieri am primit 22 de cereri de prietenie pe FB. Cu o zi înainte vreo 7 bărbați si o tipă care scrie poezii, am acceptat-o. Am intrat pe paginile lor, pe rând, am vâzut mașini scumpe, și multă …. Am șters am acceptat unul, care mi-a trimis vreo cinci mesaje , așa că o să-l șterg și pe el, mă obosește. E prea politicos 🙂 Azi am primi două cereri. Până nu demult primeam cereri de prietenie de la oameni scoliți la marile universități, conturi false evident. Fb meu a fost recuperat de trei ori cu mari eforturi, m-au ajutat cei de la FB.
    M-am bucurat citindu-te, că nu sunt singura asaltată de fani. 😏

    Apreciază

    • ecoarta zice:

      Sper că Doruleț nu se va supăra că mi-am vârât nasul. Dar m-am distrat cu conturile false. Primesc o cerere de prietenie de la „unu” cu studii grele la Universitatea Stanford, California. Mă uit atentă şi-l văd pe un românaş, şofer de tir, întâmplător cunoscut, trăitor prin zonă şi cu jumătate de nume americanizat! Nu am nimic cu meseria nimănui, dar apreciez oamenii care şed în banca lor.

      Apreciat de 1 persoană

      • Cum să mă supăr, Aura dragă? Mi-e tare drag când „se vâră nasul” şi-n alte comentarii. Că voi toţi sunteţi haioşi, inspiraţi şi talentaţi şi toate comentariile merită citite şi de alţii, nu numai de mine 😉
        E… nici nu ştiu dacă e de râs sau de plâns să găseşti un cunoscut care se dă drept altcineva… of, puţin trist, aşa, nu ştiu cum…

        Apreciat de 1 persoană

    • Ane, îmi permiţi o glumă, te rog? Eu nu mă bucur, am vrut să fiu singura adulată. Dacă şi tu… apăi nu mă mai joc 😀 😀 😀
      Deci e clar, înseamnă că vin aşa, valuri, şi apoi se potolesc. Uite că nu m-am gândit să mă uit la profil deci nu ştiu care pe unde s-a culturalizat. Dar, cum i-am spus Anei, am făcut acum puţină curăţenie după ce-am primit o propunere de a accepta o mare moştenire. Dacă tot am raportat şi blocat contul ăla, am mai şters câteva care nu aveau nimic, în afară de anul naşterii şi o poză.
      Ioi, ai avut aşa mari probleme cu contul? 😯
      O zi frumoasă, Ane!

      Apreciat de 1 persoană

      • ane zice:

        Tot ca o glumă, când am deschis FB, și am văzut avalanșa, mi-am zis ”sau eliberat pușcăriașii!”🤭🙂 Am rămas surprinsă și eu,dar cred că FB m a taxat pe mine, că nu accept prieteni 🙂 A făcut o glumă. Zic. A fost o perioadă în care îmi era frică să deschid FB
        Eram asaltată de tot felul de conturi, în plus mi au pus link cu virus care mă compromitea pe toate blogurile. M-am descurcat foarte greu să elimin linkul , ajutată de FB, care mi-a trimis pe Laptop, un antivirus și metode de folosire a lui. Aveți grijă!
        M-am astâmpărat vazând că și tu ești asaltată de ”fani” 😄

        Apreciază

  19. Dragostea in vremea carantinei

    Apreciază

  20. Ana May zice:

    Te-a deranjat, dar povestindu-ne, ne-am amuzat și cred că ai găsit și soluții pentru inoportuni (mare e gradina!).
    Sunt sigură că o să le pară rău după „oci” tăi 😉.
    Te îmbrățișez, mulțumesc pentru zâmbete! ⭐🌜💮

    Apreciază

    • Mă bucur mult că te-ai amuzat, Ana!
      Acum o oră, am primit mesaj de la unul dintre proaspeţii acceptaţi că e o moştenire care mă aşteaptă, că e grav bolnav omul şi vrea să facă o faptă bună, să mă fericească şi pe mine cu o parte din averea agonisită cu sudoarea frunţii lui.
      De emoţie, am dat block şi cu ocazia asta am mai şters câteva conturi acceptate recent. Şi de acum nu voi mai accepta aşa uşor, să nu mai am atâta treabă 😀
      Îţi mulţumesc şi eu şi te îmbrăţişez!

      Apreciază

  21. Potecut, dincolo de esenta povestii, la care nu stiu cum sa ii dai de cap(cum eu intru pe FB extrem de rar si cererile de prietenie zac pe acolo mult si bine sau le resping din start pe cele ce imi par dubioase, am scapat de… avalansa) am ras cu lacrimi. Acu’, olecuta is si invidioasa, ca daca baietul cela ar stii cu adevărat ce „oci” frumosi ai, iti dai seama cum ar fi curs mesajele de la el?
    Io nu-ti dau sfaturi, da asculta la mine si la badia Mihai: „ce e val ca valul trece/De te-ndeamna, de te cheama/tu ramai la toate rece”
    Pupici si vise frumoase!

    Apreciază

  22. Poate nu-ți dai seama, dar tu ai două momeli de mare efect. Primul e numele ”Poteci de dor”, care le merge la suflet și celor mai puțin romantici. Iar apoi ar fi versurile atât de plăcute încât merg la inima oricui, indiferent de cultură, vârstă sau sex. Firește că bărbații sunt prădătorii care te vânează din tastatură, că în realitate poate s-ar bâlbâi mai rău sau ar fi muți. 😉

    Apreciază

    • Oooo, mulţumesc din suflet, Petru! Frumos ştii tu să întorci totul în favoarea mea! 🙂
      Cumva, cumva, mi-e greu să cred că cei care îmi scriu bn, cf, ai oci frumoşi sau cf frumoas-o sunt impresionaţi de versurile mele, dar nu te contrazic 😀

      Apreciat de 1 persoană

  23. Alex zice:

    Ha, ha! Am râs cu lacrimi! Cum știi tu, dragă Potecuță, să ne faci să râdem. Și zi așa… „ai oci frumoși! Ejti minunată”! Cred că a fost un râs la voi, acasă… De-asta e „minunat” feisbucul pentru mulți. Pentru că dai peste asemenea „perle de (in)cultură”. Cum am râs zilele trecute când am primit multe chestii cu „lamulțean de 1 mai”. Știai că se scrie și așa? Nu știai! Vezi? 😀
    Numai bine și zile frumoase și vesele. Și să ne mai aduci aici „delicatețuri” de-astea!

    Apreciază

    • Mă bucur mult că te-ai distrat, Alex!
      Da, FB-ul are darul ăsta de a fi o sursă inepuizabilă de astfel de perle.
      Buuun, foarte bună varianta asta, trebuie ţinută minte, poate va deveni modă 😀
      Îţi mulţumesc frumos! Numai bine îţi doresc şi eu!

      Apreciat de 1 persoană

  24. Diana zice:

    M-am amuzat si eu! 🙂 Stiu ca e neplacut, dar nu din experienta – nu mai intru pe fb decat f.f.f.f. rar, dar inca de la inceput am „setat” cat s-a putut de „intim”. Ce caraghios suna „intim” cand scriu despre fb! 🙂 E drept, paginile nu pot fi decat publice. Sper sa-si gaseasca alte poteci acesti trecatori.
    Sa le multumesti fanilor! :)) Te-au inspirat la o noua pagina amuzanta.
    Zi frumoasa, Potecuta!

    P.S. N-am idee de ce se intampla asa ceva. 😦

    Apreciază

    • Să ştii că ar trebui să le fiu recunoscătoare. Altfel… n-aş mai fi avut motiv să mă distrez cu voi aşa 😀
      Eu nu ştiu ce-am setat pe asta. Fiind pagina blogului, e drept că nu am fost prea atentă. Dar oricum, pe aia de profil nu postez, totul e pe aia de like şi acolo-s articole de aici. Deci nu e problemă. Dar nici nu vreau declaraţii în privat, asta e clar 😀
      Mulţumesc, Diana! Să ai o seară frumoasă!

      Apreciază

  25. Invisible zice:

    Cf, ejti bn cu atatia faini? Fani? 🙂 Imi place cum povestesti, ai haz si am vrut neaparat sa-ti zic 🙂

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult de tot! Mă bucură mult faptul că mi-ai zis!
      În rest, snt bn ms 😀
      Cred că s-au dus fanii, azi am primit numai două cereri dar ambele serioase. A fost frumos să fiu plină de fani, s-au dus, am rămas neadulată 😀

      Apreciază

  26. Suzana zice:

    Vad ca talentul tau se manifesta intr-o plaja foarte mare a emotiilor.
    Daca nu-mi cream cont pentru jocul cuvintelor, nu as fi experimentat sistemul. Dar fiind legata de grupuri, si acestea mici, nu vad multe anomalii. Doar cand citesc pe la voi. Oricum, cred ca reteaua este extrem de studiata intr-un mod chiar rafinat.
    O zi frumoasa, draga Potecuta! Astept momentul cand vei imparti autografe! 🙂

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc foarte mult, Suzana!
      Să ştii că pe contul personal nu am păţit asta. E drept, nu mai scriu de ceva ani pe el, dar parcă nu a fost aşa avalanşă niciodată. Sper că voi scăpa, oricum nu mai dau accept aşa, la grămadă, mi-am învăţat lecţia 😀
      O seară frumoasă îţi doresc şi eu!
      Eheee, trebuie să învăţ să scriu frumos, că nici să ţin stiloul în mână nu mai ştiu 😳 😀

      Apreciază

  27. daurel zice:

    Foarte interesante discutii!
    De mult astept o discutie despre FB. Mi-am deschis un cont FB in urma cu cateva luni deoarece mi se parea ca altfel nu am acces la anumite pagini ce ma interesau atunci. Inca n-am publicat nimic, mai cuget, mai urmaresc ce discuta cei cu experienta; asadar voi reveni…
    Multumesc pentru ocazia oferita!

    Apreciază

    • Of, nu ştiu în ce măsură ajută ce s-a scris pe aici. Că ne-am limitat la discuţiile despre cei cu conturi false sau cei care dau la pachet cereri.
      Dar dacă aveţi ceva nelămuriri, îndrăzniţi şi ne adunăm să le rezolvăm 😉
      Mulţumesc frumos!

      Apreciază

  28. tink3rbe11 zice:

    Probabil din like in like si de la unul la altu ți-a ajuns pagina în vreun grup… Triaza, nu da la grămadă. Eu, intru pe profil, caut în poze, dacă nu cunosc persoana îl (o) rog să îmi împrospăteze memoria și dacă nici așa nu am rezultate… sorry!

    Apreciază

  29. Roxana Neguț zice:

    M-am amuzat de dimineata! Cf frumoas-o? 😀😀 Asta e textul standard 😀 Te îmbrățișez draga mea!

    Apreciază

  30. anasylvi zice:

    Cred ca mai toata lumea primeste cereri. Eu le accept doar pe cele unde imi apar multi prieteni comuni, eventual verific putin profilul sa vad ce are acolo (chestii interesante sau filmulete stupide). Nu prea primesc avalansa de cereri fiindca eu am profilul setat pe privat, fara acces public la poze, prieteni si majoritatea postarilor. 🙂

    Apreciază

  31. Florina zice:

    Pe FB nu mă mai miră nimic. Dar nu NIMICUL ăla poetic din poezia ta…

    Apreciază

  32. Pe Fb se întâmplă astfel de chestii. Mesajelor de genul „bn! cf?” le răspund prin ștergerea din lista de prieteni. Când am chef de bâză, le spun că nu-mi place să fiu deranjată. Dacă se potolesc, îi ignor, dacă insistă tot acolo se ajunge, la ștergerea din listă.
    Să spun sincer, nu mi-am stresat neuronii cu problemele lor și nici n-am intenția s-o fac. Ei încearcă, eu acționez prompt.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s