Dragă…,
Ce faci? Nu, lasă asta! Ce simţi? Cum simţi? Cât simţi? Cum te simţi? Departe de toţi şi dincolo de toate, departe de toate şi dincoace de toţi, cum te simţi? Singur? Ar fi trist să fie aşa. Însingurat? Asta ar fi şi mai trist. Ştiu, am renunţat la multe. Ne-au fost luate unele, le-am lăsat pe altele. Pe unele, pentru că aşa am vrut. Pe altele, pentru că aşa a trebuit. Sunt şi unele pe care oricum le-am fi lăsat. Dar n-am găsit până acum momentul potrivit. Sau scuza cea mai bună. Pentru că aşa suntem noi, uneori. Numai uneori. Nu prea putem înfrunta priviri în timp ce spunem nu. Aşa că acum e mai uşor şi ne putem ascunde la umbra lui „asta e, nu se poate”. Se va putea din nou, ştii asta, nu? Şi vom amâna iar. Şi pe asta o ştii, nu-i aşa? Pentru că vor fi din nou lucruri mai bune sau mai urgente de făcut. Numai că nu vom recunoaşte nici atunci. Sigur, acum blamăm momentul în care ne-au fost duse departe. Spunem că nu am vrut asta, că nu e drept, că nu e corect, că nu aşa, că nu. Va veni ziua-n care le vom putea face din nou. Şi în acea zi… vom lăsa pe mâine. Dar acum ne strigăm dreptul la ele şi e bine că e aşa. Dar lasă asta.
Tu? Cum te simţi? Tu cu tine. Ştii, am citit undeva, printre rânduri, că cineva se temea de singurătatea asta-n care era obligat să rămână doar el cu el. Şi m-am gândit la momentele-n care se face seară. Pentru că atunci, abia atunci, rând pe rând, rămânem singuri. Printre vise sau doar printre iluziile risipite-n zorii zilei peste care se trage încet cortina. Şi printre toate cele făcute, pe repede-nainte, între două ticăiri de orologiu. Şi încercăm să ne ascundem printre file de carte, generice de film sau acorduri diverse din playlisturi, dar vine şi acel moment în care se face linişte şi închidem, pentru o clipă, ochii. Ce facem atunci? Atunci când ne dăm seama că ne-am aşteptat răbdători. Că avem a ne spune, avem a ne întreba şi mai ales, oh, mai ales, avem a ne răspunde. De asta nu putem fugi. Şi de ce am face-o?
Nu cumva, fuga noastră prin zile, încercarea disperată de a ne umple fiecare secundă cu termene limită, proiecte, liste, planuri, bilete de avion, programări şi anulări, e de fapt o încercare de a fugi de noi? De ce ne temem? Ne risipim, asta facem. Şi, la final de zi, epuizaţi, trecem în revistă şi bifăm ce-am făcut, plănuim ce vom face şi când să ne gândim puţin şi la noi, să ne întrebăm ce mai facem cu adevărat, dincolo de tot ce facem, adormim. N-avem timp, asta ne spunem clipă de clipă.
Ne plângeam de milă. Că nu ne puteam ocupa de noi, aşa cum am fi vrut. Sau am visat. Acum avem. Ce facem?
Sigur, sigur. Nu aşa. Nu am vrut să fie aşa. Cine ar fi vrut? Dar cum am fi vrut să fie?
Cum facem să facem totuşi ceva? Nu să mimăm iar, nu să jucăm roluri proaste, de actori rataţi care-şi vând harul pe-o gură de votcă, nu să ne prefacem că-i bine, că-i roz, că-i cald sau oricum. Dar ceva, orice, din ce avem, cum avem. Ce facem? Ne plângem iar. Şi tot de milă. Nu pentru că plâng alţii. De ce-am face asta, nu? Le avem pe ale noastre. Că nu mai facem lucruri de care ieri spuneam că ne împiedică să facem lucruri. Sună ciudat? Dar când le facem cum sună? Atunci n-avem timp să le analizăm, ştiu. Dar… dar lasă asta. Şi asta!
Ştii, se face seară. Şi imediat se va face linişte. Tu? Ce faci? Tu, cu tine, cum te simţi?
Eu… eu ascult. O melodie. ASTA. Nu te aşteptai la melodia asta, nu? 🙂 Şi eu mă surpind de cele mai multe ori. Poate o ascult ca să nu mă ascult, nu ştiu. Sau pur şi simplu, pentru că-mi place. Nici asta nu ştiu. Dar lasă asta. De fapt, am vrut doar să ştiu de tine.
Cu drag,
tot eu.
Vai, și eu am vrut să știu de tine! Mă uitam că e luni și nu am primit notificare că ai postat. Chiar cu cinci minute înainte de a-mi fi ❤
Știi, nu știu cum sunt. Aș schimonosi răspunsul cu minciuni metaforice. Așadar tac. Te îmbrățișez, te simt, te-am auzit și tac…
Să fii bine, zâna mea bună! ❤🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred că nimeni nu prea știe cu adevărat cum e, cum mai e. Important e să ne fim atât cât suntem, atât cât știm, ne știm. 😉
Ești o scumpă și îți mulțumesc din suflet, draga mea! Și tu să fii bine! Și să îți fie bine! Te pup, Mona!
ApreciazăApreciază
Fără legătură cu subiectul zilei,am sufletul frânt…Mâine se vor împlini 30 de ani de când tata a murit.Mai mult,nu ştiu ce pot spune.Doar plâng.De dor.Şi de cât de mult doare…😢😢
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tare doare! Mama mea face abia o lună, în noaptea asta. Tata, a făcut 12 ani la începutul lunii..
ApreciazăApreciază
Of… îmi pare rău Ana, pierderea mamei e o durere ce-și va găsi greu alinare 😦 … să-i așeze Dumnezeu în loc cu verdeață, așa spune o rugăciune…
ApreciazăApreciază
Dumnezeu să-i odihnească!
ApreciazăApreciază
Îmi pare rău!
Dar trebuie să ridici capul și să mergi înainte!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Draga…
Dupa zeci de ani de izolare sufleteasca si singuratate,
traind printre lumini si umbre virtuale, iluzorii, moarte,
am devenit imun la pandemii usoare,ViDe seculare,
traind în partasie din Cuvânt de Dumnezeu în ascultare…
O saptamâna binecuvântata, cu pace, sanatate si-n inima totala libertate, draga Potecuta !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Săptămână frumoasă și numai bine îți doresc și eu, Iosif!
Îți mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Potecuță, io-s bine, mulțumesc, am noroc că aici pot umbla pe-afară și-i o vreme spendidă. Sper să fim toți bine și să trecem peste asta. Te pup și te îmbrățișez! 🌹
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur să știu asta, Aura dragă!
Și pe aici e vremea superbă, eu o admir din balcon și tare bine îmi e și așa.
Sperăm! Și va fi!
Te pup și eu și îți mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Aceasta nu e o telegramă, ci o epistolă în toată splendoarea.
Cred că ți-am mai scris că acest stil ți se potrivește foarte bine. Insinuezi cu subtilitate gânduri despre tine, dar în care ne cuprinzi și pe noi, fiindcă fiecare se poate simți ”dragă” măcar până la finalul lecturii. Pentru că subliniezi câteva interogații, așa cum se cuvine într-o epistolă, am să răspund și eu măcar uneia: seara, când mă duc în dormitor, verific dacă Luceafărul se mai vede deasupra Șeii Tâmpei și dacă lângă el cumva, dar la distanța socială cuvenită, spre stânga, mai sunt cele două stele din coada Orionului, vizibile de la fereastra mea, fiindcă celelalte sunt oricum ascunse de Tâmpa în aprilie-mai.
Am deschis caseta muzicală și după primele acorduri am simțit miros de parfum în nări. Nu era parfumul meu. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Fee, draga mea… simt că sunt prea puține cuvintele să îți mulțumesc!
Mă bucur mult, mult de tot, că ai simțit că vă e adresată tuturor. Asta și vreau, să fie pentru toți și pentru nimeni, pentru o mie de persoane și totuși pentru una singură, cea care citește. Că nu scriu pentru cineva anume sau, chiar dacă o fac, vreau să simtă fiecare că e pentru el.
Am ieșit în balcon să caut Luceafărul. Al meu e la locul lui. Voi adormi cu gândul la asta. Frumos gând!
Ehee, mă bucur mult pentru acel parfumul simțit! 😉
Te îmbrățișez cu drag mult!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Să învățăm, asta e clar că trebuie să facem și e minunat că scrii despre asta. Sper că vom învăța din tot răul ăsta…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vom învăța, Florina! Fiecare atât cât poate și cât vrea sau cât are nevoie…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Frumoasa melodia! Si nu cred ca pot scrie la fel de frumos precum Contesa.
Doar zic, ca daca noi nu ne simtim bine cu noi, cine ar pute-o face la fel de bine ca noi? Daca nu noi? Poate ca e momentul sa ne redescoperim dorintele si vointele. Daca nu acum, atunci cand?
Eu incerc sa descifrez acele coduri de care am amintit si sa le introduc pe ordinea zilei. Sa vad ce iese.
Toate cele bune, draga Potecuta! Sa fie bine in lumea ta si in lumea noastra, a tuturor.
Imbratisari si noapte buna!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Şi eu cred că e un moment bun de descoperire sau redescoperire. Că am alergat destul. Acum putem respira puţin.
Spor mult îţi doresc, Suzana! Interesantă activitatea cu codurile! 😉
Doamne ajută să fie aşa şi să ne fie bine tuturor! O zi frumoasă îţi doresc şi eu şi îţi mulţumesc mult!
ApreciazăApreciază
Jack Daniel’s pentru tine, unul pentru mine! Sa ne fie bine! 🙂
Sunt relativ bine, multumesc de intrebare. Scrisoarea ta ma bucura. 🙂
Sunt genul care se adapteaza usor cand ma priveste doar pe mine, dar nu ma pot resemna mai ales cand ii priveste pe altii – care nu se plang pentru ca nu le place sa fie doar cu ei.
E-heee! Poate ca nu am avut timp sa-mi montez un puzzle sau sa cos niste bluze dar acum, obligata sa stau in casa cat mai mult timp posibil, mi-a fost luat ceva din mine, ceva care ma face sa am pofta de a face, sa fiu ceea ce cred ca sunt… asa ca acum… nu am chef, pentru ca-mi lipseste o particica, si o vreau inapoi. 🙂
Nu aveam timp sa umblu pe coclauri – acum am timp, dar e interzis. 🙂
Saptamana frumoasa iti doresc, Potecuta! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀 Să ne fie, Diana!
Depinde foarte mult de fiecare. Nu există o reţetă, nu există un scenariu bătut în cuie. Ne adaptăm sau nu, funcţionăm sau nu, e foarte diferit modul în care noi, oamenii, percepem totul.
Săptămână frumoasă îţi doresc şi eu şi îţi mulţumec!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Întrebări, întrebări! Bune! De stârnit conştiințe şi nu numai! Cum mă simt eu!? Este acea perioadă din an când orice ar fi (sau aproape!) tot greu îmi este. Şi-mi va fi toată viața! Este perioada care-mi aminteşte de pierderea celor mai importante persoane din viața mea! In rest, încerc să înțeleg esența acestor vremuri…şi nu pot sau mintea mea este mult prea puțină ca să priceapă ce sau de ce se întâmplă ce se îmtâmplă!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Of, Aura! Gând bun şi o îmbrăţişare! Nu se poate spune nimic care să ajute, ştiu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu! Nu poți spune! Nimeni nu poate înțelege o dramă decât dacă…şi nici atunci, pentru că fiecare dramă e personală…după doi ani de drame ce păreau nesfârşite, lumea mea s-a răsturnat pentru totdeauna…
Mulțumesc de gândul bun!
ApreciazăApreciază
Poate pe lângă masca și mănușile de protecție, pe lângă restricțiile de distanțare socială, ar mai fi trebuit ceva, un „gard de distanțare sufletească”! Așa, suntem invadați de griji pentru cei dragi, pentru cei de departe, pentru cei fără ajutor, pentru cei singuri, pentru cei bolnavi… și toate astea pentru că sufletele nu pot fi despărțite de lucruri materiale.
Seară frumoasă, gând bun și mulțumesc pentru epistolă!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Ar fi fost util unul, da.
Dar ne putem lua revanşa după perioada asta, să mergem în spitale la cei bolnavi, la copii în suferinţă, la bătrâni, să le facem cumpărăturile, să donăm pentru ei, să ajutăm cu adevărat. Asta pentru cei necunoscuţi de care spunem că ne facem griji.
Cu cei dragi… să fie bine şi ne vom revedea şi cu ei. Şi va fi bine, trebuie să fie aşa. E greu acum, că-i ştim departe, dar va trece cumva 😉
O zi frumoasă îţi doresc, Ana! Şi îţi mulţumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc și eu!
Eu una știu că am un dor nebun de îmbrățișări. Și le voi dărui altfel, în mod sigur. Și nu numai.
Te îmbrățișez, cu drag și mulțumire. Că ne ești. Că ne scrii. Că ne întrebi.
ApreciazăApreciază
Le vom savura şi aprecia mai mult, sunt sigură de asta. Nu va mai fi aproape nimic formal, nici măcar salutul pe stradă 🙂
Mulţumesc mult, draga mea! Mă bucură tare mult ce-mi spui!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce curios! Si eu ascultam aseara asta🙂
ApreciazăApreciază
Frumoasă coincidență.
Sunt două diferite? Mie îmi apare de două ori 🙄
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Este aceeasi, doar ca mi s-a parut ca nu s-a afisat🙂
ApreciazăApreciază
Am crezut că iar îmi face figuri 😳
ApreciazăApreciază
Probabil ca da😄 eu nu vad link-ul, dar e bine ca-l vezi tu🙂
ApreciazăApreciază
Apare direct video-ul. E ok.
ApreciazăApreciază
Ce scrisoare frumoasă! E o perioada de redescoperire pentru noi toti. Acum avem timp pentru mult mai multe si sper sa il folosim cu folos. Dupa..nu stiu cum va arata lumea dupa aceasta pandemie dar imi doresc sa fim bine cu totii. Te îmbrățișez draga mea! Si mii de ganduri bune!💐💐💐
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc frumos, Roxana! Nu ştiu, probabil vor fi şi multe schimbări. Vom vedea…
Te îmbrăţişez şi eu şi numai bine îţi doresc!
ApreciazăApreciază
Draga, Realitatea e urmatoarea si te rog sa stai la 6 feets departare de ecran cind o citesti 😆
Cine are in familie un deces din cauza acestei pendemii, va spune ca restrictiile au fost tardive, insuficiente, ineficiente, bla, bla, bla. Cine n-are in familie un deces cauzat de Corona, va spune ca restrictiile sunt draconice, nejustificate si-n zadar. Dar cum eu nu ma aflu de nicio parte a baricadei, (ci direct pe ea 😆 ) ti-o spun drept, atita timp cit ma singuratesc deasupra ierbii, zic ca e de bine.
ApreciazăApreciază
Ai punctat perfect şi da, exact despre asta e vorba când dăm verdicte despre orice: depinde de unghiul din care privim.
Stai aşa: cum adică eşti direct pe baricadă? 🙄
ApreciazăApreciază
Adica nici ca ca, nici ca ca. Ma lupt sa nu cad prada „inamicului”. Tin steagul sus. Cam ca sergentul lui Alecsandri 😉
ApreciazăApreciază
Aaaa. Uf. Perfect aşa! Ţine-l cât mai departe de voi! 😉
ApreciazăApreciază
Mie mi-e bine cu mine, în sfîrșit 🙂 Sigur, ar mai fi cîteva retușuri… Știu și ce vreau, doar Universul e cam leneș, cred, așa pricepe el, mai greu, sau o avea și el niscaiva restricții minore 🙂
Ca să păstrez tonul epistolar, mă bucur să citesc cam tot așa și despre tine și melodia ta iar îmi place, n-o știam și chiar am reținut-o
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta e foarte important, Issa. Să îţi fie bine cu tine. Va pricepe şi Universul la un moment dat, sunt sigură 😉
Îţi mulţumesc! Tare-mi place şi mie melodia. Merge ascultată şi fără JD 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mie, una, îmi place să fiu singură. Deși, practic e cam imposibil ca singurătatea asta să dureze mai mult de câteva minute 😂
Dar fug în cărți de câte ori am ocazia 🙈
Și da, mereu ne plângem că n-avem timp și când îl avem, îl irosim nefăcând nimic. Căutăm alte motive pentru care să ne plângem.. Deh, firea omului..
ApreciazăApreciază
Contează şi alea câteva minute. E ca şi cum le-ai fura numai pentru tine 🙂
Mda, firea asta…
Îţi mulţumesc! Să ai o zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
Da, contează mult pentru mine..
Mulțumesc, o zi liniștită!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tot spuneam în anii trecuți că ar trebui un război sau o mare calamitate pentru a mai schimba mentalitatea oamenilor și, implicit, vremurile pe care le blamam. Uite că a venit sub forma unei pandemii, un război aparte din care ar trebui să învățăm multe și să ne schimbăm felul de a fi, de a gândi. Să ne plângem doar morții, nu pe noi!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Crezi că se va schimba mentalitatea, Petru? Nu ştiu, vom vedea-n timp. Dar da, e un moment în care vremurile de care ne tot plângeam au luat o pauză.
O zi frumoasă îţi doresc!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Fac multe! Simt un gol în suflet! Simt bine cu minus!t Mi-se pare ireal! Simt multă tristețe! Mă simt incompletă! A rămas speranța de revenire la normalitate, a omenirii!
O zi cu soare să ai, Potecuță!
ApreciazăApreciază
Of, Ane! Îmi pare rău că simţi toate astea!
Sigur, speranţa nu ne părăseşte!
O zi bună îţi doresc şi eu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-se pare un vis urât, greu de acceptat.
ApreciazăApreciază
Cumva, trebuie să ne adaptăm, nu prea avem de ales.
ApreciazăApreciază
Zic si eu cam cum a scris Petru mai sus. Presimt o noua eră, o altfel de normalitate…
Merită să inchinăm cu un whiskey pentru șanse bune.
Felicitări pentru articol!
ApreciazăApreciază
Mulţumesc foarte mult! Aşa e, merită! Cu gheaţă? 🙂
O zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
Cum sunt eu, mi greu să zic.?!
Aș vrea să dau timpul înapoi, se poate!?
Nu, nu-l dau că mă tem că mi-ar fi fost și mai rău..
Singur ? Da, Potecuțo, ști tu de care singurătate mă tem eu și îmi este frică totdeauna ?
De aia în care sunt inconjurat de oameni și nu mă văd între ei, și nu simt că îi am aproape, și nu simt că se apropie de mine, și nu simt că-i văd, și mă uit la ei, vorbesc cu ei și tot singur mă simt..
Singurătatea nu mă omoară, dar mă omoară prezența ei atunci când ea vorbește..
Am și karmele mele, că dacă nu le-aș avea, atunci tâmpitul ăsta de covid-19 m-ar ucide, și așa ne-a întors pe toate părțile pe toți, însă hai să nu uităm de karma noastră, să o regasim și să o mai lasăm și pe ea să vorbească..
Poate voi scrie zilele astea despre o karmă de-a mea, așa ca să te molipsesc și pe tine, poate ajută..
O Seară frumoasă, Po.!!!
ApreciazăApreciază
Superb comentariul tău, Ştef! Şi extrem de sensibil! Ai mare dreptate, singurătatea simţită printre oameni e mai grea decât singurătatea de unul singur…
Abia aştept să citesc despre karma ta!
Îţi mulţumesc frumos şi îţi doresc o zi bună, cu bucurie!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult Potecuțo!
Dacă voi avea un pic de timp o voi scrie săptămâna asta, dacă nu cealaltă.. 👍
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Estem bine!
Tu, dragă, nu mă prea uit la teveu de câteva zile, iar asta mă detașează de realitate. Sunt într-un soi de concediu în care singurul inconvenient sunt desigur banii. Timpul, încă nu m-am plictisit și să stau degeaba uneori.
Nu mă mai gândesc la ce ar fi trebuit să mai fac, sau să nu fac. Oricum, gena ființei umane se rezumă la același comportament(nu te schimbi ușor la o vârstă), la a te plânge mereu(deși nu-i cazul deseori), la a regreta mereu câte ceva, deci… Estem bine!
Măcar te avem pe tine.
ApreciazăApreciază
Nu pot decât să-ţi spun că sunt perfect de acord cu ce-ai zis legat de schimbare. Cam la asta se reduce totul! 😉
Îţi mulţumesc tare mult! Mă bucur că eşti bine şi numai bine îţi doresc!
ApreciazăApreciază
E totul in regula, ne adaptam pe cat putem. Atunci cand apare schimbarea, sa ne agatam de vechile obisnuinte este inutil si provoaca suferinta. Mai bine este sa le readucem sub o noua forma, una care sa ne permita sa mergem mai departe. Piesa este super, eu ascult country, sa stii. 🙂
ApreciazăApreciază
Asta cred şi eu, Ana. Să încercăm să ne adaptăm. Să facem din ce avem, cum avem, ceva ce ne face bine.
Mă bucur mult că ţi-a plăcut, şi eu ascult country 😉
Să ai o zi bună şi îţi mulţumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Uneori mi-e dor sa pot sta de vorba cu mine. Dar nu am timp. Adica timp poate as gasi, dispozitia aia in care sa ma intreb ce mai fac si eu, dupa ce trag adanc aer in piept, incep sa imi raspund. Ma intreb cum e sa stai acasa, incercand sa nu te gandesti la ce e dincolo de fereastra si uneori chiar imi doresc asta. Doar ca nu ma tine prea mult. Intai si intai pentru ca nu pot, si tu stii asta, pe urma pentru ca nu m-ai putea tine inchisa intre patru pereti nici legata.
In rest, am fost si sunt si de o parte si de alta a acestei bariere invizibile si incerc sa fac lucrurile sa mearga asa cum stiu si cum pot, incercand sa nu ma gandesc prea mult la ce va aduce clipa ce va veni, si mai ales sa nu imi plang de mila, pentru ca atunci, doar atunci m-as simti cu adevarat singura si neajutorata.
Seara buna, Potecut! Stii, cand simt ca lucrurile din jur devin un picut prea greu de dus, inchid ochii si ma gandesc la cei trei sau patru oameni cu care imi doresc sa stau intr-o dupa-amiaza la un pahar de vorba. Tu esti unul dintre ei…
ApreciazăApreciază
Ştii…, m-ai însoţit la cafea acum, gândurile, rândurile tale mi-au ţinut companie şi cumva am simţit că stăm şi povestim. Şi mi s-a făcut tare dor de cafeaua aia adevărată 🙂
Îţi mulţumesc din suflet, draga mea! Şi tu eşti unul dintre acei oameni! 😉
Te îmbrăţişez cu drag!
ApreciazăApreciază
🤗
ApreciazăApreciază
Singuratatea doare indiferent de forma ei de prezentare. Ea sufoca inima cu o alergare sisifica spre ceva ce se incapataneaza sa vine…
ApreciazăApreciază
Aia adevărată, da, asta face…
ApreciazăApreciază
Câteodată e binevenit și un Jack Daniel’s, iar dacă este in compania muzicii, cu atât mai bine.
Draga mea, mă simt bine cu mine, dar e adevărat că îmi caut câte ceva de făcut tot timpul. Repet, nu pentru că nu m-aș simți bine cu mine, ci pentru a nu mă gândi că mi s-au îngrădit niște drepturi. Că au fost îngrădite dintr-o rațiune, înţeleg, dar tot îngrădire este și oricât de raționali am fi nu putem nega că ne este greu.
Tu ești bine, Potecuță?
S-auzim numai de bine!🙂
ApreciazăApreciază
Va trece, Constanţa! Până atunci, da, ne tot găsim câte ceva de făcut…
Sunt bine, am făcut câteva dintre cele amânate, cum ar fi curăţenia-n dulapuri, printre cărţi, din astea 😀
Îţi mulţumesc frumos! Numai bine îţi doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dragă,
…Să spun, zici tu, cum mă simt? Nu știu ce să spun…. Eu mă simt alb, mereu alb. Îmi e drag acest alb. E bine să fii așa alb. Înseamnă imaculare, puritate. Și e ceea ce ți-ai propus cândva, demult, să fii. Pe ascuns. Fără să spui nimănui. Că e mai bine, mai sigur așa…
Pe urmă însă, vii tu și scrii. Și nu știu cum, dar renunț într-o clipită la albul meu cândva visat, cu nestrămutată credință păstrat. Și parcă îmi sunt și mai drag așa, purtând între ale mele scoarțe, și pentru totdeauna, gândul tău scris. Îl simt ca și al meu, deși, între noi fie vorba, și fiindcă ai întrebat așa frumos și blând, am și eu pe ici pe colo câte-un gând. Despre mine. Despre care-mi este rostul în astă lume. Ce-ar trebui să știu, ce-ar trebui să fac ori să desfac ca toate, dar toate, să fie cum fiecare-și doreste pentru sine?
Gânduri…Cu nimic diferite de ale tale. Ori ale altora. Ale tuturor, de fapt.
Vezi, de asta tac, nu-s eu mai altfel ca orice altceva pe lumea asta. Sunt comun, și prin asta, banal. Sau poate că nu? Mă gândesc că să fii comun, nu e altceva decât normal. Normal… Ce este normalul? Dar egalul? Regulile? Ele ce sunt? Legile?
Vezi dacă m-ai întrebat cum mă simt? Am luat-o de la capăt cu nedumeriri existențiale. Neghiobii de-ale mele…🙄
Devin îndată serios și îți răspund
Dragă,
… mă simt…cum mă simt eu, oare?…Da, da, știu cum mă simt! Mă simt viu, ca o primăvară când îi este pământiul acoperit de flori, de verdele crud. Mă simt melancolic, ca o toamnă care leagă pâmântul de cer prin fire ne neîntreruptă ploaie, picurând doruri peste o lume pictată măiastru de o mână nevăzută, dar atât de pricepută. Mă simt și înfierbântat, ca aerul verilor ce au trecut, toride. Mă simt ocrotit, ca iernile când își acoperă goliciunea cu strat adânc de omăt.
Așa mă simt eu când îți lași gândul, pornit din suflet, să așeze peste ale mele file, rând după rând, lin și pe nesimțite, cuvinte, cuvinte, cuvinte…
Cu drag și eu, Jurnal tău.
( nu mă lua în seamă, e un gând pornit mai demult, acela de a „compune” un răspuns al jurnalului tău; asta, de sus, e ceva ce am scris de când ai postat și n-am mai avut timp să-ți las) scuze pentru…orice ar fi să fie nepotrivit sau aiurea, sau cum o fi; știu că aveam unde să mă dau în stambă 😊 dar am vrut să-ți las un semn că te citesc, like urile nu prea îmi ies, e ceva ce n-am „implementat” incă bine în structura mea, și comentariile… nu-i timp, nu-aia, ailaltă, șamd
ApreciazăApreciază
Lu, nu mai ştiu ce să spun.
Ştii, prima dată m-am bucurat nespus când am văzut că mi-ai scris, apoi, citind tot ce ai scris. După asta, am mai citit o dată şi, pentru o clipă, chiar mi-am imaginat că e răspunsul dat de acea filă albă de la care aştepţi un semn, semn care nu mai vine şi când crezi că te-a uitat, a-nceput să-ţi vorbească. Apoi mi-am amintit iar că toate astea-s gândurile tale şi m-am bucurat iar.
E o minune de comentariu, nu-ţi pot spune câtă emoţie mi-a adus.
Îţi mulţumesc din suflet, Lu!
Acum eu ar trebui să cer scuze pentru răspunsul ăsta atât de sec şi sărac în comparaţie cu ce frumos ai scris tu.
ApreciazăApreciază
Păstrează-l ca pe răspunsul dat de aceea filă albă ce nu are capacitatea să ne răspundă când și cum avem nevoie. Dacă-ți place și dacă vrei să faci asta, desigur.
Mulțumesc și eu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îl voi reciti de câte ori îmi va fi dor. Şi asta va fi des. Deci păstrez cu mare drag!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Interesanta o astfel de intrebare despre „a simti” sau „a te simti”. Cum ar fi sa spui de trei ori, pe tonalitati diferite: ” Ma simt bine” ? Odata intrebandu-te, odata raspunzandu-ti si inca odata scufundandu-te in expresie in asa fel incat aceasta sa ajunga la un ton neutru…
ApreciazăApreciază
Foarte interesant exerciţiul propus!
Cred că astfel, am ajunge să ne convingem singuri că da, ne simţim bine.
Mulţumesc frumos!
ApreciazăApreciază