Despre teatru, cu dragoste

V-am povestit despre prima mea vizită la teatru. Vizită mai altfel, desigur. Că de prima-prima nu-mi amintesc, a fost tare demult şi atunci sigur n-am făcut aşa. Ei bine, gata, am bifat-o, m-am cuminţit, am zis că-i cazul să-mi revin, să nu mai fac, să fiu om normal, să intru-n rândul lumii. Am renunţat deci la popcorn şi pizza. Cu ţinuta n-am fost chiar în tendinţe, la pijama nu renunţ aşa uşor, dar se poate trece cu vederea. Din fericire, nici nu mi-a sunat telefonul şi bine a făcut, că pe telefon am urmărit. Sigur, sigur, nu se compară. Ei şi ce dacă nu se compară? De parcă aş avea de ales. Şi de parcă nu m-aş putea bucura de la mine din pat de o piesă, doar pentru că nu pot trece de faptul că nu-s în sală. Ba m-am bucurat. Şi încă cum! De data asta, cel mai mult tocmai de faptul că n-am fost în sală. Şi vă spun şi de ce. Pentru că nici în condiţii normale la Bulandra nu pot ajunge, profit cât de mult pot să le văd piesele. Aşa că o perioadă fac slalom între Bulandra şi Teatrul de Comedie, între altele.

Şi vineri seară, la 19, m-am aşezat liniştită să înceapă piesa. Ştiam titlul şi atât: Îngropaţi-mă pe după plintă. Nu prea citesc detalii înainte, să nu-mi stric surpriza. Şi cum n-am ştiut nimic despre ea, a fost un zbang direct în plin. Am plâns cum n-am crezut că pot plânge la o piesă. Nu ştiu dacă subiectul, care nu m-ar fi putut afecta, nu e nimic personal acolo, sau jocul actorilor, Mariana Mihuţ fiind genială, sau ce anume a fost, dar a fost. M-a zguduit bine de tot. Am văzut după, căutând detalii, că există film. Nu ştiu ce să zic, nu l-am văzut deci nu pot recomanda ceva despre care nu ştiu nimic. Dar piesa e de neratat. Şi de aia m-am bucurat că eram acasă. Că de mă apuca-n sală plânsul ăla cu sughiţuri… nu era chiar cool, nu? Mai ales că încă se aprind luminile-n teatre. Nu ştiu dacă aţi văzut-o în varianta asta sau cu altă distribuţie, dar merită! Nu ştiu nici cum şi unde aţi mai putea, Bulandra nu lasă piesele online, cum fac alţii, deci nu ştiu cum să vă sfătuiesc să faceţi şi oricum, în distribuţia asta nu se va mai putea juca. Dar merită din plin!
În rest, am văzut Noaptea bufonilor, Măscăriciul, Steaua fără nume şi D’ale carnavalului. V-am zis că mă abonez la teatru. Merg acum mai des decât aş fi putut în condiţii normale deci profit cât de mult pot.
Despre cât de mult bine face „evadarea” asta nu vă spun. Cine ştie… n-are nevoie de argumente. Mă refer la voi toţi. Care ştiţi. Cine nu ştie, nu va înţelege, oricum. Şi pentru că nu va înţelege, va spune că noi toţi suntem… dar nu contează ce va spune, au dreptul să fie plini de ură, ca de obicei. Şi noi avem dreptul să îi ţinem departe. E doar distanţare socială, nu? 😉

Voi mergeţi pe la teatru? Ce-aţi văzut frumos recent?

Foto