Tu ce-ai face dacă…?

Dragă…,
Stau pe canapea, cu picioarele adunate sub mine, cu laptopul în braţe, şi scriu. Şi-ţi scriu. Stai, nu te mira, nu ridica sprâncenele, surprins de aceste detalii despre care ştim amândoi că lipsesc din cele mai multe petice de pe aceste poteci. Vei vedea că nu întâmplător le-am dat.
Am fost întrebată de Diana ce-aş face dacă. Dacă aş şti că mâine nu mai vine. Sensibilă întrebare, nu? Mai ales într-o perioadă ca asta. Şi totuşi, generoasă. Permite imaginaţiei să se dea-n spectacol. Acel „dacă” te lasă să-ţi închipui că eşti, pe rând, rebel, puţin nebun, cel mai puţin nebun, salvator de lumi sau lume, „cel mai frumos din oraşul acesta”, cel mai bun om de pe pământ sau tot ce n-ai putut deveni. Sau n-ai vrut. Sau n-ai ştiut.

Stând la o cafea cu siguranţa clipei tale, la taclale cu liniştea din micul tău univers, cochetezi cu acest „să presupunem că”, la fel de uşor cum ai scrie o compunere despre iarnă, stând sub nucul din curtea bunicilor, în plină vacanţă de vară. Imaginezi viscol, croşetezi zăpezi, dar în tine e caniculă. Tu eşti soare arzător. Şi aşa, cuvintele n-au limite, nici graniţe. Şi poţi face orice. Păşeşti desculţ în zăpezi, schiezi cu un curaj nebun şi aduni ţurţuri cu mâinile goale, deşi nu suporţi frigul, iar sporturile de iarnă nu au fost niciodată pe placul tău.
Poţi spune deci că ai face lucruri nebuneşti, lucruri pe care, din instinctul de conservare, nu le-ai făcut şi nici nu le-ai face în mod normal. Dar cum n-ar mai conta, pot fi răspunsul acestei întrebări. Îţi poţi permite luxul de a risca orice pentru un vis împlinit. Şi ai putea sări cu paraşuta, ai putea înota printre rechini sau ai putea încerca să atingi puiul unui animal sălbatic. Sunt lucruri pe care poate, în intimitatea unui vis, le-ai dorit sau le doreşti. Dar pe care nu le vei experimenta. Decât aşa, ca răspuns prompt la întrebarea ce-ai face dacă.
Ai putea merge chiar mai departe, jucându-te cu legile acestei lumi, şi ai sparge o bancă, să dai toţi banii unui om al străzii. Ţie nu ţi-ar mai folosi şi ai trăi o ultimă zi a ta salvând tot restul zilelor altcuiva.
Astea ar fi unele dintre răspunsurile care ţi-ar putea veni în minte la auzul întrebării.

Sau te-ai putea gândi la ce n-ai apucat să faci şi ţi-ai aloca acea zi tuturor acelor lucruri amânate la infinit. Astea de ce-ar conta, mă întreb? Ai răsfoi cărţi uitate pe noptieră, ai da, pe repede-nainte, filmele alea pe care ai vrut să le vezi de anul trecut, ai da acele telefoane, ai spune acele lucruri, acelor persoane, ai spune că iubeşti persoanei căreia nu i-ai putut spune asta până acum, ai spune acelor amici că ştii ce-au spus sau ce-au gândit, ai spune ce gândeşti cu adevărat oamenilor pe care-i saluţi de complezenţă, colegilor cărora le zâmbeşti mecanic, ai scrie cu adevărat ce simţi celor cărora le răspunzi în clişee, le-ai arăta aprecierea celor cărora nu le-ai spus asta, luaţi de valul rutinei, ai purta rochia aia luată pentru ocazii speciale, ai bea apă din paharul ăla special, pentru vin, ai arunca toate nimicurile care-ţi ocupă dulapurile şi, în sfârşit, ai avea spaţiul pe care l-ai tot dorit, ai spune în sfârşit acel „nu” pe care l-ai tot gândit, dar niciodată rostit, sau acel „da” cu care ai procedat la fel.

Dar de ce-ai face oare toate astea? Nu cumva tot pentru tine? Pentru sentimentul de împăcare pe care l-ai simţi? Ce ciudat funcţionăm noi, oamenii, nu-i aşa? Ne ocupăm de acel eu până şi-n ultima clipă. Şi oare când au devenit toate aceste lucruri, care ar trebui să facă parte din normalul fiecărei zile, ceva de păstrat pentru o astfel de zi?
Sau, dincolo de tot spectacolul pe care credem sau ne place să credem că-l vom face, ne-am putea pierde în clipa aia. Am abandona tot şi ne-am abandona. Ne-am putea speria sau ne-am aşeza, resemnaţi, într-un cotlon al existenţei şi am aştepta.
Oricât de mult ne-am juca cu imaginaţia, nu vom putea şti niciodată ce-am face cu adevărat. E prăpastie între ce credem că am face şi ce am face dacă.

Şi totuşi, ce bine că nu ştim când e acea ultimă zi. Pentru că aşa, putem amâna la nesfârşit toate lucrurile despre care spunem că le-am vrea bifate în acea ultimă zi. Ne bazăm mereu pe acest iluzoriu mâine şi le lăsăm pe toate pe seama lui, ştiind clar că va veni. Oare?
Şi totuşi, pentru că nu ştim când e acea zi, avem la dispoziţie o viaţă-ntreagă să facem toate astea. Şi noi le amânăm, tot o viaţă-ntreagă.
Şi eu, acum, stau pe canapea, cu picioarele adunate sub mine, cu laptopul în braţe, şi scriu. Şi-ţi scriu. Despre lucruri pe care cred că le-aş face dacă aş şti că. Nu e ciudat? Nu e. Pentru că ştiu, ca noi toţi, că nu e aşa. Am filme de văzut, cărţi de citit, oameni de sunat şi de iubit şi de anunţat că sunt iubiţi, oameni de anunţat că nu rezonăm, oameni de anunţat că sunt frumoşi şi buni, talentaţi şi minunaţi. Şi eu scriu, cu laptopul în braţe, despre toate astea. Pe care le-aş face dacă. Ce bine totuşi că nu ştim. Nu ştim nici măcar cât de ciudaţi suntem noi, oamenii.

Dar tu? Tu ce ai face dacă?

Cu drag,
eu.

Foto

Acest articol a fost publicat în Scrisori și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

94 de răspunsuri la Tu ce-ai face dacă…?

  1. Nu știu ce aș face. La fel cu tine. Cred că panica ar fi supremă. Liniștea omului este dată tocmai de această nesiguranță: deși știe că e muritor, nu cunoaște data și ora plecării. Nu pot să-mi imaginez pentru că știu că ar fi fals orice ce aș zice. Cred, repet, că panica e supremă. Și poate speranța se ține cu ghearele de tine chiar și atunci.

    Apreciază

  2. Doar bănuiesc că aș mângâia pe cineva apropiat, fie și un animal sau chiar o insectă. Dar mai cred că ești un psiholog foarte bun, la care aș apela oricând, chiar dacă nu am căzut în depresie. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. rofstef zice:

    Da, nu-i bine să știm!
    Viața nu ar mai fi la fel de frumoasă..
    Ce aș face dacă, mi-aș lua concediu fără plată 😂😂
    Weekend Plăcut iți Doresc !!!

    Apreciază

  4. Ana May zice:

    Frica scade imunitatea, scăzând imunitatea suntem mult mai predispuși la boală, mai ales în cazul acestui Coronavirus.
    Așa că prefer să dau copaceii cu var, să miros zambilele din gradina de flori, să citesc, să mă protejez și să-i protejez pe ceilalți când merg la servici, să sper în bine, să mă rog lui Dumnezeu să ne țină sănătoși pe toți, fără nicio discriminare, pentru că toți merităm mila și ocrotirea Lui.

    Apreciat de 2 persoane

    • Ana, degeaba ştim asta. Dacă nu suntem făcuţi să fim optimişti, nu se poate. Eu sunt întruchiparea optimismului. Unii mi-ar spune naivă, prostuţă, inconştientă. E fix treaba lor. Să o spună.
      Deci eu înţeleg ce spui. Dar spune-o celor care acum sunt la pământ doar pentru că nu se dezlipesc de televizor, să vezi ce reacţii vei primi. Deci mai bine nu le spune 😀
      Eu mă apuc să şterg frunzele florilor cu bere, că n-am grădină cu copăcei 🙂
      Să dea Dumnezeu să fie bine!

      Apreciază

      • Ana May zice:

        Între optimism și pesimism stă credința. Așa am auzit eu de la bunici, că deznadejdea e rezultatul necredinței. Poate de aici ar trebui să înceapă pesimiștii.
        Așadar, să fim naivi, prostuți, inconștienți, dar să avem credință. Îmi place cum spune Albinuța, că e „umbrelă” (credința), da, e o umbrelă de mare folos în orice încercare.
        Cu inventivitatea ta sunt convinsă că vei găsi o mulțime de lucruri năstrușnice de făcut!
        Sănătate și speranță în bine!
        🤗💖🍀

        Apreciat de 1 persoană

  5. Mi-ai pus pe gânduri, știi?
    Chiar nu-mi pot imagina ce as face dacă… Nici măcar nu vreau să mă gândesc la asta. Totuși, ceva aș vrea să rămână în urma mea. Iubirea sinceră și completă pe care le-o port celor dragi. Să-i ocrotească și să le încălzească sufletele mereu. 😊

    Apreciat de 1 persoană

  6. stela9 zice:

    Aș face ce fac în fiecare zi🙂

    Apreciat de 1 persoană

  7. Iosif zice:

    Daca si parca se plimbau cu (b)Arca. Daca nu era parca… Senneca ! 🙂
    Sarbatori minunate, binecuvântate, draga Potecuta !

    Apreciază

  8. Florina zice:

    As face ce fac deja: mi-as privi altfel copiii, ca pe niste minuni absolute si m-as gandi, deja ma gandesc cat de norocoasa sunt ca-i am, ca le simt mirosul, ca-i pot spala, ca inca au nevoie de mine, ca-mi spun mami, ca ma cauta non-stop, desi asta nu e neaparat ce-mi doresc mereu, ca le e drag sa le fac una-alta, ca-mi zambesc, ca pot sa le vad ochisorii aia care nu au aceeasi culoare, ca se cearta care a fost primul in burta mea… Ei ma ajuta sa-mi revin oricat de jos cad si eu pentru ei sunt totul si asta mi-e de ajuns… Si, privindu-i asa, m-as ruga si as multumi pentru tot ce am primit! 🙂

    Apreciat de 3 persoane

  9. Iosif zice:

    Filosoful stoic,Seneca, a fost contemporan cu Hristos.

    Apreciază

  10. Zuzu zice:

    As face numai lucruri care-mi plac, care ma fac fericita! 🙂

    Apreciază

  11. Issabela zice:

    Eu cam asta fac de la un timp. De cînd am conștientizat că se poate ca mîine să nu mai fii, oricine-ai fi. Mă pun în acord pe mine însămi cu toți și cu toate. Dacă țin la cineva cu care mă cert momentan, îi las un zîmbet la sfîrșit. Neapărat, să fie ultimul gest. Dacă nu țin, îi spun de ce. Să știe, nu mai am romantismul de a lăsa nedumeriri în urmă. Cu locurile, cu lucrurile iarăși încerc să mă pun în acord și așa am aflat cît de puțin contează ultimele 🙂
    Uite un cîntecel tare frumos 🙂

    Apreciat de 4 persoane

  12. Suzana zice:

    Cred ca ar fi stresant sa ma gandesc in felul acesta si chiar blocant cumva. Nu stiu ce as face, dar cred ca mi-ar placea sa ajung pana la mare…
    Dar am auzit undeva o alta idee . Ca poate am fi mai bine organizati cumva si mai imaginativi, daca ne-am imagina viata ca si cum s-ar derula limitat, dar rezonabil de limitat. Merita sa facem tot ce trebuie pentru a lasa cateva urme ale noastre. Si aici nu ma refer la familie. Ma refer la ceva creator, deosebit. Si ideea interesanta era ca dupa acea perioada limitata, se sugera o noua etapa limitata si tot asa…
    Subiectul e foarte complicat si cumva personal. Dar ceea ce e important ar fi facem macar un lucru bun pentru cineva care are o nevoie disperata de el. Asa ma gandeam…

    Un final de saptamana linistit, draga Potecuta!

    Apreciază

    • Foarte frumoasă idee, Suzana! Şi cred că asta e esenţa vieţii noastre. Dar nu cumva ne lăsăm duşi de val şi ne trece relativ repede?
      Mă gândesc că e ca şi cu acele liste făcute de anul nou când credem că noul an va aduce acea mare schimbare a noastră. Că vom fi mai şi mai şi mai, că vom face mai mult din aia şi mai puţin din ailaltă şi tot aşa.
      Adică da, vom avea o perioadă scurtă în care ne vom ocupa de acel „creativ” dar oare nu vom abandona azi şi vom lăsa iar pe mâine apoi? Nu ştiu, e greu.
      Îţi mulţumesc mult! Şi eu îţi doresc weekend frumos!

      Apreciază

  13. Mona zice:

    Nu știu. Îmi place să cred că aș zâmbi. Că mi-aș îmbrățișa strâns copiii, că aș face dragoste ca nebuna, că aș bea o sticlă de vin și aș asculta melodiile preferate. Și aș zâmbi.
    De frici m-am scuturat de mult timp.
    Tare m-ai emoționat…

    Apreciază

  14. diana zice:

    Prea amanam multe pe care – oh! – ce le-am mai face, dar nu avem timp! 🙂
    S-ar putea ca „doritele” sa fie atat de multe incat ideile sa se blocheze, puterea de actiune sa slabeasca si n-as mai face nici ce fac in mod obisnuit.
    Weekend frumos iti doresc, Potecuta! ❤

    Apreciază

    • Aşa-i, Diana! Lăsăm „pe mâine” lucruri doar pentru a ne ocupa, mecanic, de altele. Culmea, exact pe alea le alegem dacă ar fi să…
      Dacă sunt atât de importante, de ce nu le facem acum? Cum spuneam… noi, oamenii, suntem de neînţeles.
      Îţi mulţumesc mult şi îţi doresc şi eu weekend cu bucurie!

      Apreciază

  15. tink3rbe11 zice:

    Întrebare de baraj!
    Cred că m-aș bloca pentru câteva minute bune.
    As sta până în ultima clipa alături de mărunțica mea scumpă, alături de soț, de bishonica mea pufoasă și as plânge că nu pot avea lângă mine pentru final pe băiatul meu care acum e în Anglia și care datorită momentului prin care trecem nu-l mai putem revedea curând.
    Trist răspunsul meu, îmi pare tare rău, am făcut o pauza de la editare până la send.

    Apreciază

  16. sufletdec8il zice:

    Panica interioară.. Asta as simți.. Plus toate stările negative deodată.. Apoi as respira de cateva ori sa ma calmez.. Și cred ca as face muuuulte lucruri dar cu muuuulta melancolie😂.. Cred.. 🤦🏻‍♀️😂

    Apreciază

  17. sufletdec8il zice:

    Cât despre articol.. Văzut, plăcut, mai vreau ☺️

    Apreciază

  18. Cat de frumos articolul👏❤️❤️❤️ întrebarea asta este mai grea decât o problema încurcată de matematica… Eu aș întreba mai degrabă cu cine? 🤗😘❤️

    Apreciază

  19. ecoarta zice:

    Nu ştiu…poate m-aş îmbrăca „frumos” şi aş pleca la…plimbare! Singură, pe malul oceanului, desculță, până…dar să fie asfințitul acela nebun de frumos, să-l iau cu mine şi să nu regret nimic…oricum nu regret….
    Te îmbrățişez!

    Apreciază

  20. iannerdazao zice:

    Chiar de dai de necaz ,nu trebuie să rămâi totuși cu regrete…in cazul unei operații grele de exemplu e posibil să nu scapi ,dar în fiecare seară apune soarelesi nu stim dacă~~~~!!!în subconștient rămâne speranța unui mâine şi în acel ultim moment…spun dinexperiență!

    Wekeend cu sănătate Potecută!

    Apreciază

  21. Floare de mai zice:

    Eu l-aș fi oprit pe tata lângă mine pe 27.04.1990,așa cum,fără să știu de ce,simțeam să fac,din păcate nu am avut argumente,pleca doar la serviciu.Îl rugasem totuși,să… vină înapoi….iar nu știu ce mă apucase,era prima dată…Din păcate, acolo a considerat poate că omenia și bunul simț primează și a rămas să își ajute colegul.Pe el însă nu l-a mai ajutat nimeni…Așa că nu a mai ajuns acasă ci direct în Cer…😢😢

    Apreciază

  22. Cosmisian zice:

    Viata ne pune in dificultate: cei mai multi dintre noi traim fara a ne gandi ca am respira pentru un numar limitat de timp. Chiar pusi in situatii dificile, tragem speranta ca vom supravietui. Anumite valori care ne fac „om”, pot fi manifestate fara sa fim constienti de ele. Vor fi oameni care vor face orice sa supravietuiasca, poate chiar facandu-le altora rau. Sper ca vor fi multi cei care isi vor innobila clipele finale ale vietii,
    As spune mai curand ca multi vor ramane foarte surprinsi de ce vor gasi in fiinta lor…

    Apreciază

  23. Ella zice:

    Cred ca aceasta epidemie ne-a deschis ochii … daca nu va mai fi un maine?
    Poate ca ma facut mai buna, mai atasa de sotul meu si de copii chiar daca îi vad numai prin WhatsApp…
    Nu mai pun atat de mult baza pe lucrurile materiale … cele spiritual sunt mult mai valoroase acum!
    Un weekend placut draga mea!

    Apreciază

  24. Diana zice:

    Ce fain și înduioșător ai răspuns. Ai citit deja ce aș face eu, așa că acum o să-ți trimit o îmbrățișare mare și atât ❤

    Apreciază

  25. Bine că nu știm când va fi, iar eu una n-aș vrea să mă gândesc ce-aș face. Poate că aș regreta că se vor face multe descoperiri despre care nu voi ști.
    Ţi-ai putea imagina lumea de după…?

    Apreciază

  26. filedecalendar zice:

    Le-aș spune inca o dată ca ii iubesc. Si le-as multumi. Lor, oamenilor care si-au pus amprenta pe sufletul meu. Pe care-l voi lua cu mine.

    Apreciază

  27. CarmenP zice:

    Inainte de un „maine” atemporal treci prin toate starile interioare, panica, depresie, incoerenta, contradictie, nu-i vrei pe cei dragi langa tine, nu vrei sa-ti iei la revedere, nu vrei sa vorbesti cu nimeni, nu vrei sa te spovedesti preotului(o gaselnita pt a nu pleca cu informatii pretioase poate pt altii), pentru ca toate starile negative sunt mai „contagioase” decat o boala infectioasa, dupa care vine linistea, indusa de instinctul autoconservarii si de speranta de care te agati ca „O sa fie bine!”. Si chiar o sa fie bine, pentru ca depresia si panica prelungesc si agraveaza boala iar speranta si pozitivitatea ajuta sistemul imunitar sa se poata ocupa de boala. Am trait asta, fara legatura cu virusul prezent. Sanatate multa si sa trecem cu bine de perioada asta incerta!

    Apreciază

  28. daurel zice:

    Oricum o intoarcem, oricat de uman ne-am strădui să actionăm, tot prin egoism vor fi explicate faptele; inclusiv cele puse in discutie…
    Sănătate!

    Apreciază

  29. Nu știu sincer ce as face. Și ma bucura ca nu știu când va fi acea zi, una din nesiguranțele mele preferate. Căci seara când pun capul pe perna pot sa visez la soare și adierea vântului și ca mâine va fi o zi când pot sa ies afara sa ma bucur de ele. Eu pe o pajiște toamna in munții românești, eu pe o stâncă lângă ocean vara

    Apreciază

  30. Roximoronica zice:

    M-aș ruga să mă mântuiesc împreună cu toate ființele dragi pe care ar urma să le aștept cuminte preț de o eternitate…I-aș spune mamei că o iubesc și l-aș ierta pe tatăl meu. M-aș juca pentru ultima dată cu pisicile mele. Aș face un mix de lectură, câteva rânduri din fiecare carte deschisă la întâmplare. Aș mai asculta câteva melodii preferate. Și mi-aș face testamentul…:))

    Apreciază

  31. Geo zice:

    Grea întrebare. Chiar nu știu ce aș face exact. Depinde de cât timp am la dispoziție….

    Apreciat de 1 persoană

  32. Simplu…
    Aș iubii cu toată ființa mea.
    E singurul lucru care are sens.

    Apreciază

  33. Alex zice:

    Uf, nici aici nu mi-am regăsit comentariul! Dar mai încerc o dată. De pe alt browser. Cel vechi blochează tot!?
    Grea temă. Grea de tot. Când auzim atâtea grozăvii la tv, oameni care s-au dus la spital pt că tușeau și aveau și niște febră și în scurt timp au plecat în „marea călătorie”, fără ca cei dragi să le fie alături, în ultimele lor clipe…Cruntă realitate! Și nu avem cum să nu ne gândim, căci…. cine știe? Bine ai zis despre acest efemer…mâine…
    Mi-am amintit o întâmplare. Pe la începutul anilor 90, m-am întâlnit într-un sfârșit de vară cu un fost coleg de Școală Generală. Un tip vesel, pus pe glume și tot felul de șotii. Nu îl mai văzusem demult. Am stat de vorbă, în drum, vreo jumătate de ceas. Ne-am strâns mâna și ne-am urat să ne revedem sănătoși. La câteva săptămâni după acest moment, aflu că a murit Costel!!!. Am întrebat, nevenindu-mi să cred, cum s-a întâmplat așa ceva? Răspunsul a fost atât de simplu: a fost la cules de porumb cu familia, a venit acasă și s-a așezat pe marginea patului, să doarmă puțin, după o zi istovitoare. După 5 minute…murise! În somn! În cel mai simplu mod cu putință.
    Ce-am face dacă…? Nu știu dacă cineva poate să răspundă sigur și clar. În cele mai grele momente , suntem atât de imprevizibili…
    O zi frumoasă, dragă Potecuță! 🙂

    Apreciază

    • Of, ce rău îmi pare că îţi face aşa probleme! Uite că acum a mers deci posibil să fie browserul. Sper că e totul ok acum!
      Ai foarte mare dreptate, Alex! Nimeni nu poate da un răspuns clar şi sigur.
      Să ne bucurăm cât putem de azi. Să-l preţuim! 😉
      Îţi mulţumesc mult! O zi minunată şi weekend frumos! E weekend iar. Parcă azi dimineaţă era luni… 😀

      Apreciat de 1 persoană

  34. Blogul Vesel zice:

    Panică mare. Dacă aș ști că mâine nu mai vine, mi-aș lua la revedere de la toți cei dragi, i-aș spune iubitului meu cât de mult îl iubesc, le-aș spune părinților cât de mult îi admir, îi apreciez și îi iubesc ❤❤❤ șiiiiiiiiiiiiiiiii as mânca muuuuuuuuultă ciocolată și înghețată împreună cu cățelul meu 😂😂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s