Filă culeasă de pe uliţă de sat

Azi… luni. Ştiu asta pentru că lucrez, altfel… altfel nici nu aş vrea să ştiu. Mi-e dor de vacanţele de vară în care, la bunici fiind, ştiam numai că-i duminică, atunci când era duminică. În rest, era azi. Fiecare zi era un azi şi o trăiam ca şi cum era cu adevărat un alt început, fără să conteze numele pe care-l purta. Nu conta foarte mult nici numele nostru. Acolo, oricum nu te ştia nimeni după numele din catalog. Că buletine încă nu aveam.
– Zâua bună! Poveştiţi, poveştiţi?
– Să trăieşti, maică! Mai o ţâră! Da’ ţâie cum îţi zâce, maică?
Era un schimb de replici tras parcă la indigo. Uliţele satului răsunau de veacuri de acelaşi şi acelaşi mai o ţâră. Mă fascina, mă amuza şi mă nedumerea în acelaşi timp. Am întrebat-o pe bunica de ce aşa, de ce poveştiţi, poveştiţi? şi nu ce mai faceţi? A zis că aşa să zâce pe la noi. Şi aşa a rămas. Acolo degeaba spuneai că te numeşti Andreea, Mihaela, Mihai sau Cătălin. Nu conta.
Ca şi cum tu, aşa, de unul singur, delimitat de toţi ai tăi, nu erai decât un nume care-i făcea pe bătrânii adunaţi la porţi să ridice neputincioşi din umeri. Neputincioşi şi neştiutori. O Andreea sau o Mihaela, un Mihai sau un Cătălin nu le dădea posibilitatea să te-ntrebe mai departe de vorbă. Să-ţi spună c-ai crescut mult de când te-au văzut ei ultima dată. Să te întrebe de ai tăi, să-ţi spună de ai tăi. De cum erau ei când erau mai mici de cât erai tu când te-au văzut ei ultima oară. De străbunici şi bunici, de vecini şi de ai lor. Mai ales de ai lor. Să le spui că eşti nepoata lu’ Ilia Hozii sau a lu’ Chiva lu’ Drăgan, aşa trebuia să spui. Ca să te ştie. Cu toţi ai tăi. Erai cumva liantul care le scutura amintirile de praf. Dacă erai din alt capăt de sat, pe unde paşii lor, de-acum mici şi prea apăsaţi, n-au mai călcat, povestea se ducea şi mai departe-n timp. Îţi spuneau de ei, cum alergau pe acolo, prin faţa porţii tale, te întrebau dacă mai dau cireşele-n cireşul ăla de la poarta aia mare. Ei retrăiau acolo, în timp ce-ţi spuneau, toate clipele alea petrecute ieri şi tu nu puteai să-i vezi mici. Dar îi ascultai ca şi cum ţi-ar fi povestit o filă din manualul tău de istorie. Şi mai târziu aveai să afli că aşa şi era.
Deci azi e azi. Şi mi-e dor să iau zilele aşa cum vin. Şi asta fac. Dar nu pot uita numele lor. Cât încă lucrez, nu pot. E un azi de luni, aşa. Mâine va fi azi-ul de marţi. Şi tot aşa.

Afară… s-a supărat puţin vremea, s-au adunat nori şi se anunţă ninsoare. Mă întreb acum cât mai contează? Îmi amintesc de momentele-n care auzeam că e urât că plouă, că e urât că bate vântul, că e urât că e prea cald, prea zi, prea noapte. Cât de superficial! Ce frumos îşi vede vremea de ale ei, ca şi până acum. Noi? Dar nici asta nu contează. Aştept să ningă. Sau să plouă. Sau să orice.

Mă gândesc… să vă întreb dacă sunteţi bine. Mi se pare mie sau sunt tot mai puţine articole care se scriu? Nu-mi mai apar mie toate sau chiar nu se mai scrie? Oare vă cer prea mult dacă vă rog să-mi lăsaţi un semn, oricât de mic, voi, toţi cei care citiţi acum? Nu vă cer comentarii lungi, ştiu că e mult. Doar un ok, să vă ştiu bine. Şi vă mulţumesc!
Şi mă mai gândesc să lungesc cumva povestea uliţei. Mi-a fost greu să învăţ cine sunt eu în satul ăla. Nu ştiam cum să mă prezint, nu înţelegeam de ce aşa şi nu cu numele şi prenumele bunicilor. Am priceput în final şi rosteam cu mare mândrie poreclele care-mi păreau cele mai frumoase din toată lumea asta. Nu numai ale bunicilor, toate din sat. Poate voi scrie şi despre asta când vor vrea cuvintele să se înşire aşa.
Şi încă ceva: la unele Blogspot îmi dispar comentariile. Dacă sunteţi pe aici, să ştiţi că eu v-am scris. Dar hocus-pocus… fusă şi să dusă.

AscultASTA. Şi tac.

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

93 de răspunsuri la Filă culeasă de pe uliţă de sat

  1. stela9 zice:

    Mulțumim potecuțo, pe strada mea încă e bine🤗😘

    Apreciază

  2. ioansperling zice:

    Baiatu lu Crina a lui Pitulice!

    Apreciază

  3. Diana zice:

    Nici mie nu îmi mai apar toate de ceva timp, de aceea mi-am pus notificări cel puțin la blogurile preferate. Parcă ți-am arătat și ție cum se face.

    Apreciază

  4. rofstef zice:

    No serios, duche tu nu mai vorovi😂 tu voroveșchi tăt fără chine🤣

    Acum nici la țară nu mai este ce-a fost odată. Cei mai mulți bătrânei s-au dus și odată cu ei multe din tradițiile și indeletnicirile lor, din păcate.

    Eu sunt bine 🤗 Mulțu de întrebare!
    Și eu am constatat o micșorare a debitului de articole publicate..
    Cred că lumea datorită acestei pandemii, sunt oarecum triști și nesiguri. Sper să nu fie asta..!
    Și eu stau foarte prost cu timpul și pe viitor mă gândesc să renunț la o pagină, nu știu care, dar mă mai gândesc pentru că îmi este tot mai greu să le susțin pe ambele..

    O săptămână frumoasă îți doresc Potecuțo.!!!!

    Apreciază

    • Aaaa, am uitat de „voroghit” 😀
      Aşa e, Ştef! Din păcate, s-au cam dus toate ale satului. Puţine mai sunt cum erau…
      Mă bucur că eşti bine! Numai bine îţi doresc!
      Eu te admir, să ştii. Şi pe tine, şi pe toţi cei care reuşesc să ţină mai mult de un blog. Eu n-aş putea.
      Îţi mulţumesc frumos! Săptămână cu bine îţi doresc şi eu, cu drag!

      Apreciat de 1 persoană

      • rofstef zice:

        Îți mulțumesc de apreciere 😊
        Sincer eu vream pe blogger să-mi fac, dar mi sa părut cam complicat, deșii wp este mai complicat, dar mi-am făcut pe wp pe primul, apoi am încercat să văd cum merge pe Blogger și am reușit cu setarile și m-am îndrăgostit de această platformă pe loc și am decis să-mi fac și aici, deci practic din greșeală m-am făcut cu două pagini de blog. Deșii aveam tentația să-l șterg pe wp. dar mai aștept, poate fac un efort să le țin pe ambele, mai vedem.. 🤗

        Apreciază

  5. tink3rbe11 zice:

    Nepoata lu’Toader, da tăt’ii Ana!
    Să spun că este binișor. Avem 2 săptămâni de când nu mai lucrăm (nici eu și nici soțul), dar, suntem sănătoși. Mai lucrăm la noi în casă, sus la mansarda, așa cum ne pricepem și noi.
    Mulți, poate postau de la servici, poate acasă nu au blogul, poate acum dedica timpul liber familiei, poate, cum spunea mai sus cineva sunt mai triști, mai stresați, mai abătuți….
    Ma bucur ca mai scrii, o noapte liniștită îți doresc.

    Apreciat de 1 persoană

    • Mă bucur că sunteţi bine! Spor la treabă să aveţi şi să vă faceţi mansarda aşa cum vă doriţi!
      E posibil să fie cum zici, da. Şi munca de acasă e altceva, nu mai stau toţi la calculator ca până acum.
      Îţi mulţumesc mult! O zi cu bucurie să ai!

      Apreciază

  6. Issabela zice:

    Ce frumos… și mi-ai adus și mie aminte, la mine-n satul din Moldova întrebarea era „da’ tu a cui ești, maică” iar eu am fost toată viața mea de copil „fata lu’ Mia de la București”…

    Apreciat de 2 persoane

  7. Crista zice:

    Sara bună, Potecuță! Poveștesc doar o țâră ș-atât! 😉
    Eu sunt bine și mă bucur că și tu, fiindcă ieri ți-am observat lipsa și un pic m-am îngrijorat… ❤

    Apreciază

    • Neaţa bună! Mă bucur că eşti bine şi aşa vreau să fii mereu.
      Uf, draga mea! Îţi mulţumesc! Dar dacă e duminică… eu sunt cam în pauză. E singura zi în care pot sta cu ochii departe de monitoare şi de obicei profit şi intru răruţ şi aici.
      Te îmbrăţişez!

      Apreciat de 1 persoană

  8. iannerdazao zice:

    încâ te citesc Potecută!Sunt bine sper că si tu.Să nu descurajăm haică aveem de depanat alte randuri fabuloase şi secrete din povești nu dezarmăm!!!

    Apreciază

  9. Ana May zice:

    Azi – o zi cam „în reluare”, toate au mers pe viteza întâi, încet, încetișor, încetuț !
    Afară – o zi de primăvară, cu un răsărit care nu prevestea nicidecum vântul de peste zi!
    Mă gândesc – că poate mulți dintre noi, având liber și fiind sănătoși s-au izolat pe la țară, ajutând la lucrările de primăvară.
    Ascult – ciripeala vrăbiilor și mă întreb ce-și spun oare?!
    Seară frumoasă și o săptămână cu spor! 💖🍀

    Apreciază

  10. Florina zice:

    „Mi-e dor” si „imi amintesc”, asta am retinut eu din articolul tau, verbele astea ma bantuie zilele astea. Sunt, sunt aici, Potecuta, fara adverb, doar „SUNT”, desi o parte din sufletul meu e altundeva, departe-departe…

    Apreciază

  11. adrianport zice:

    Mi-am promis sa merg iar in satul bunicilor, chit ca nu mai e nimeni acolo. Nimeni de-ai mei si aproape nimeni, in general. Dar vreau sa ma asez sub nucul ala urias de pe ulita si sa stau asa, imaginandu-mi ca toate femeile sunt inca acolo, ferindu-se de soare, torcand, impletind, motaind, povestind… Dar mai intai trebuie sa scapam din colivie.

    Apreciat de 1 persoană

  12. ecaleopi zice:

    Citim, citim… Am doar câteva titluri, peste care se așterne, zilnic, abandonul… Cu microbul ăsta… Nu mă hotărăsc. Sunt atât de multe de spus, și mă simt săracă. Mă voi strădui pentru un articol cu titlul ultimului cuvânt din fraza anterioară. Poate.

    Apreciază

  13. Sunt bine – desi nu stiu cum suna asta dat fiind faptul ca ne-am obisnuit cu totii sa ne punem zilnic masca de „sunt bine”… La un bilant al propriei introspectii insa, sunt sanatoasa, am pisicile ok, inca mai gasesc motive sa zambesc si inca sunt capabila sa-mi fac planuri. Pastrez o mina optimista pe care sper sa o si transmit. Sa ai o saptamana frumoasa!

    Apreciază

    • Iubesc oamenii care găsesc mereu motive să zâmbească! Şi faptul că eşti sănătoasă şi faci planuri e extrem de important şi mă bucură mult!
      Îţi mulţumesc şi îţi doresc să-ţi păstrezi mereu zâmbetul şi să fii bine!

      Apreciat de 1 persoană

  14. Iosif zice:

    Acest magnific tablou, pictat în culorile expresive, pastelate, magice, minunate ale florilor primaverilor de odinioara,în care timpul si vremurile erau învesmântate în fantasmele basmelor, legendelor, viselor si imaginatiilor mintilor inocentei infantile, m-au dus pe aripile imaginatiei la începutul creatiei mele din abisul adâncului întunecat al marii, unde timp de 9 luni am fost framântat si modelat din tarâna, de o mâna iubitoare, geniala, invizibila, care mi-a dat forma, asemanatoare Fiului omului, iar când am fost desavârsit, am fost trimis în aceasta dimensiune, pentru a îndeplini o misiune care mi s-a revelat abia în urma cu 2 ani… 🙂

    “…Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele:
    Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
    Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.
    Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.
    Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor !…”

    O saptamâna binecuvântata multe flori, sanatate, pace, bucurii si magnifice, încântatoare melodii pentru Shfletul tau frumos, draga Potecuta !

    Apreciază

  15. Ce frumos ai scris.
    Suntem bine 🙂

    Apreciază

  16. diana zice:

    Bun de tot Jimmy S.! 🙂
    *
    Frumoasa fila de poveste. M-ai cam aruncat in borcanul cu nostalgie, da-mi place! 🙂
    Eu sunt sanatoasa, dar cam agitata! Nu-miplac deloc in cusca, si nici in lesa nu stiu sa merg. 🙂
    Sa fii bine, Potecuta! Saptamana linistita iti doresc! ❤

    Aici ploua serios, ca-ntr-o noapte de primavara. 🙂 Azi (ieri, deja) am vazut primele floricele deschise, in corcodus. 🙂

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult, Diana! Mă bucur că ţi-a plăcut!
      Într-un mod ciudat, parcă mă simt mai liberă ca niciodată deşi nu ies decât în balcon. Sigur, situaţia de „afară” nu e îmbucurătoare, dar faptul că stau în casă nu mi se pare deloc, dar absolut deloc, ceva care-mi limitează libertatea. Din contră. După perioada asta voi şti ce am de făcut şi afară. Acum, după muncă, merg la teatru, la film, citesc, mă răsfăţ. Nu aveam timp de toate astea când eram „liberă”. Mă pierdeam în nimicurile de afară.
      Aici ninge de azi noapte 😀 Da, ştiam că va ninge, dar tot am făcut ochii maaari când m-am uitat pe geam la trezire.
      Numai şi numai bine îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

      • diana zice:

        Si aici a inceput sa ninga, luni seara! Era alb aproape totul (doar unde era asfalt era negru); si ieri era destula zapada, dar mai putin frig. M-am bucurat ca o… toanta! :)) Abia dimineata mi-am dat seama ca n-am voie sa merg prea departe de casa, sa ma joc in zapada. 🙂
        Cred ca mai mult ma seaca ideea ca nu pot iesi cand vreau, pentru ce vreau, dar de iesit trebuie sa ies si ma irita nespus scrierea biletelor de voie! E enervant sa scriu unde merg si de ce… Ce treaba au astia cu ce vreau eu sa fac? Da… protectie. :(((
        Multumesc, Potecuta! Zile senine sa ai! ❤

        Apreciat de 1 persoană

  17. ecoarta zice:

    No, mulțam de-ntrebare! Îs bine, da’ o țâră îngrijorată!
    Lumea satului!? Dispare încet, încet…se pierde în negura vremurilor…Hai, să-ți spun ceva! Copiii mei erau destul de mici, cred că 5- 6 ani! La marginea satului, s-a stricat autobuzul. Habar nu am cum, dar cei doi năzdrăvani s-au făcut nevăzuți. Cel mare a luat-o peste grădini cu alți oameni. Micuțul a rămas singur pe drum. Văzându-l singur, cineva l-a întrebat al cui este. Iar el a răspuns simplu: a Victorii lu’ Vasâle, a lu’ Gavril a lu’ Mălai. Omu’ l-o pus în poarta lu’ Vasile. Când am ajuns noi, erau spălați și sătui.
    Doamne, dă bine și rău la nime!

    Apreciază

  18. Crengu zice:

    Eu sunt dintre cei care nu mai scriu; e asa, un amestesc de gânduri și sentimente, iar postarea ta m-a amestecat și mai tare acum…

    Apreciază

    • Of, Crengu! Sper că n-a făcut rău postarea mea!
      Îţi doresc să-ţi fie bine!

      Apreciat de 1 persoană

      • Crengu zice:

        Nu, Potecuță! Doar că mi s-a făcut dor de niște vremuri! 😊 Eu nu înțelegeam de ce trebuia să-i salut pe toți cu care mă întâlneam prin sat, deși nu îi cunoșteam (dar ei știau cine și a cui sunt eu 😆); și mai târziu aveam parte de dialoguri între mama și alte doamne la care nu auzeam decât „am un băiat, hai s-o fac o noră pe fata ta”. 😅

        Apreciază

  19. O salutare de la Petru a’ lu’ Petre a’ lu’ Pătru Racolțî, de pe Braniște (zisă popular și Pizdușa, pă cuvânt!). Eu mi-s bine, deși mă mai dor șalele pă la amiază, iar umărul drept către seară. Contează că-s sănătos încă și pot să te citesc cu aceeași plăcere!

    Apreciat de 2 persoane

  20. Un azi liniștit, Potecuța!

    Apreciază

  21. ane zice:

    La noi în oraș încă e bine. Lumea e tristă, într-o lume ”virusată” cu tot felul de viruși. Să fie ”bine ca să nu fie rău” vorba aceea…
    Încă te mai pot citi cu plăcere, Potecuță!

    Apreciază

  22. Marina Costa zice:

    Multa sanatate, Potecuto, dintr-un Bucuresti mohorat si friguros!

    Apreciază

  23. Floare de mai zice:

    Pe la noi e bine încă,iar dacă veni vorba,nu ştie nimeni pe la mine cine eşti,dacă spui numele şi prenumele,eu dacă nu răspund la”tu a cui eşti,maică”,spunând”sunt”nepoata Lenuței lui Brigan”,nu mă ştie nimeni😊😊.Aşa e pe la noi şi acum,tot cu numele ăsta trebuie să mă prezint,chiar dacă bunica mea nu mai este😢.Ai dreptate,aşa se cunoştea lumea,şi poți auzi poveşti despre ei,cei de atunci.Păcat că n-am pus pe hârtie viața bunicii mele,mereu avea ceva de povestit.Mi-ai făcut dor de vremurile acelea…

    Apreciază

    • E bine că încă se păstrează asta! Păcat că odată cu ei, se duc şi numele astea şi nimeni nu va mai şti în viitor de ele. Dar măcar noi să nu le uităm.
      Îţi mulţumesc, Floare de mai!

      Apreciază

  24. O sa razi de mine, dar eu așa am aflat prenumele bunicului și străbunicului.. era o Conversație de genul: “-Poi a cui ești?”” A lu mama și a lu tata!” “ și pe ei cum ii cheamă?” “Ion și Maria“, “Maria lui Ștefan a lui Iancu?”:))

    Apreciază

  25. Eu încă mai aud recomandările astea la femeile din biserica. Mă mai întreabă câte una a cui sunt, că nu m-a mai văzut și când le spun numele de familie nu prea le zice nimic. Dacă le spun însă „sunt nepoata lu Sanda din capu satului”, imediat se luminează la față și mă întreabă dacă mamaie a avut băiat sau fata, ca nu mai știu. În general mi e destul de greu să mă recomand așa, pentru ca nu mai am bunici paterni.
    Of, m-ai făcut sa simt un gol, pe care începusem sa ma pricep sa îl ascund, ocupându-mi mintea cu orice altceva, mai puțin cu amintirile. Cel mai tare mi-e dor să mai fiu copil cu bunici 🙂
    Melodia, superbă, răvășitoare. Nu știam de cine e cântată, eu ascultam versiunea unei tipe de la The Voice (vocea Americii parca)

    Apreciază

    • Îmi pare rău, Călătorule! Că am răscolit, că am reaprins doruri. Dar cred că toţi avem de dus o dorinţă din asta de a mai fi copii. Până şi bunicii care retrăiesc copilăria lângă nepoţii lor îşi doresc asta câteodată.
      Cred că cea mai cunoscută versiune e cea a lui Sinead O’Connor. Şi Prince are o versiune faină.
      Mă bucur că ţi-a plăcut!

      Apreciază

  26. Suzana zice:

    Numai de bine, draga Potecuta! Ne descurcam cum putem si parca ne furisam pe strazi…
    Nici nu pot scrie ce simt, ca e prea mult si mult prea incredibil! Afara este rece, dar si ce daca? Vremea este cum e, vremurile sunt mai nasparlii. Am inceput sa citesc despre codurile de care v-am povestit. E o scriere incredibila si mi-am propus cateva zile sa stau sa o citesc si sa adun info. Poate am descoperit ceva ce ar putea sa ne ajute, asa imi doresc…
    Eu nu am amintiri despre copilarie asa cum ai tu si tare rau imi pare. Parca e mult pustiu inapoi…
    Sper sa vina soarele mai repede si orasul sa se umple de oameni!
    Pupici si spor la tot! ❤

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc frumos, Suzana!
      Aştept cu interes să citesc despre descoperirea ta! Spor la citit şi cules informaţii!
      Va veni! Va fi vreme de ieşit şi bucurat 😉
      Te îmbrăţişez! Numai bine îţi doresc!

      Apreciază

  27. Aura B. Lupu zice:

    Io-s aici, Potecuță dragă. Să știi că și eu aceeași impresie am avut, că-s mai puține cuvinte scrise. Nici ale mele parcă nu-s ce-au fost… Totul e acoperit de-o ceață deasă, totul e estompat, ajunge greu la noi.
    Io-s de-a lu’ Dica Hondii, să știi.
    Te pup! 😍

    Apreciază

  28. Mugur zice:

    Aș fi vrut să spun că-s a lu’ Victor a lu’ Ion brutarul, dar ca să fiu sincer nu știu cum se zicea pe când încă era bunicul. Mai apoi, dacă mă nășteam cu un an sau doi mai devreme decât am făcut-o, ar fi trebuit să spun că sunt a lu’ Victor al Miții. Așa era în copilăria mea, în orășelul nașterii mele, chiar dacă era oraș, iar nu un sat. Poate că diferențele nu erau așa de mari între sat și oraș, mai ales în provincie. Amintiri de când eram doar copil, vorba unui cântec din tinerețile mele.

    Altminteri, aș spune asemeni textului unei alte melodii, că „oficial îmi merge bine”. Numa’ că am uitat rânduiala zilelor din săptămână. Privesc pe fereastră natura care parcă se teme să „meargă mai departe”, simțind că primăvara nu se grăbește. Pe aici nu a mai nins de data asta,chiar dacă frigul și-a spus cuvântul.

    Apreciază

    • Foarte interesant! În orăşelul meu nu am auzit să te întrebe cineva asta sau nu răspundeai aşa. Spuneai numele, prenumele, numele părinţilor…
      Mă bucur că e bine, Mugur! Eh, zilele se pun singure-n ordine. Să le lăsăm să vină şi să ne bucurăm de ele!
      Îţi mulţumesc, Mugur! Zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciază

  29. Alex zice:

    Sărut mâna, dragă Potecuță! Mulțumim de întrebare, suntem bine, cum ne știi. Numai că…. e așa ceva greu prin văzduh, încât am senzația că nimic nu se leagă cum trebuie și, deși stau acasă, greu îmi iese ceva pe aici…Este multă îngrijorare în lume, de când cu pacostea asta care a venit peste toți. În sfârșit, să încercăm să fim cât mai optimiști și să credem că…. va fi bine până la urmă.
    Mi-ai adus aminte de atâtea lucruri faine, din vremea copilăriei, din satul bunicilor, din lumea faină de odinioară. Măcar noi am apucat-o și putem povesti despre ea, despre oamenii minunați de atunci. Ăștia mai tineri…nu știu mai nimic și e tare păcat. Ei nu au mai prins multe. O lume…magică, cu oameni ca-n povești.
    Și eu îmi amintesc de întrebarea: „de-al cui ești?” Dacă ziceam numele lui tata… se cam gândeau, dar dacă îl pomeneam pe bunicul Neculai al lui Moș Răducanu Nedelcu, zis și Moș Iepure, căci era … iute de picior! 😀 Ei bine, așa mă știau imediat. Frumoase amintiri… Și un dor nespus după oamenii de atunci… Cum s-au dus toți… pe rând…
    Numai bine și sănătate multă! Și zile liniștite, dragă Potecuță! 🙂

    Apreciază

    • Mă bucur să ştiu că sunteţi bine, Alex!
      Da, e drept că ruperea asta de ritm ne-a făcut să nu prea ştim ce să facem cu tot timpul ăsta. Dar va trece, trebuie să treacă şi când vom fi iar mici roboţei, ne vom gândi la tot timpul ăsta şi-l vom regreta. Că aşa suntem noi, mereu regretăm mâine ce n-am ştiut aprecia azi 🙂
      Mă gândeam acum… oare nu cumva ar fi trebuit ca noi, adulţii, prin exemplul nostru, să le fi dat celor mai mici motive să adune poveşti la fel de frumoase despre oamenii acestor timpuri? Şi dacă ei n-au astfel de repere, nu cumva noi… dar nu contează. Deja s-au dus norii, e senin, apare soarele şi a-nceput o nouă zi 😀
      Frumos îţi zicea şi ţie! Ce mult îmi plac numele astea!
      Mulţumesc, Alex! Cu drag îţi doresc şi eu numai bine!

      Apreciat de 1 persoană

  30. diana zice:

    Acest comentariu intrerupe poezia celorlalte, dar il scriu totusi…
    *
    Am publicat al doilea tau mesaj (ca anonim) apoi… l-am sters (nu-l mai puteam “retrage” altfel), pentru ca recitindu-l n-am mai fost sigura daca voiai sa-l public sau ba. Scuza-ma.
    *
    Primul a fost tot anonim, dar am copiat mesajul si l-am postat folosind „Nume/Adresa URL” pentru a face legatura cu blogul tau. La cel pe care l-am sters nu am mai procedat la fel si, din pacate, nu era trimitere spre blogul tau (era tot anonim). De aceea am scris sa vii – cand ai timp si vrei, desigur 🙂 – ca „anonim” (dar sa-mi lasi un semn ca esti tu); copiez mesajul si adaug adresa blogului tau. Sper sa faca la fel si altii care altfel nu se pot conecta pe blogul meu si voi adauga eu adresa blogurilor lor (daca-mi lasa un indiciu despre ei sau direct adresa blogului).
    Zile senine iti doresc, Potecuta! ❤

    Apreciază

    • Of, Diana! Dar aşa îţi dăm de lucru mult. Cum crezi tu că e mai bine, dar eu nu ţin neaparat să faci legătura cu blogul. Mă voi semna la final, să ştii că-s eu, nu mai trebuie să munceşti atât să le copiezi.
      Îţi mulţumesc! Zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

      • diana zice:

        Nu e mare lucru! 🙂 Iau de acolo si pun dincolo (mesajele „cu” anonim pe care le doresc pe blog nu sunt prea multe). 🙂 Asa mi-e mai bine sa fac.
        Cu drag! Multumesc si eu! Zi frumoasa! 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  31. condeiblog zice:

    Eu sunt al lui Mitică al lui Die! 🙂 Port cu mândrie numele bunicului, care în mod ciudat s-a păstrat în cap genealogic, deși spre deosebire de tatăl meu, a fost un simplu țăran. Dar era cinstit și harnic, iar atributele acestea erau foarte apreciate pe atunci. L-am prins puțină vreme, aveam trei ani când s-a ridicat spre cer. Dar tata întotdeauna povestea despre părinții săi cu un fel de evlavie, de mă făcea să mă întreb uneori dacă omul acela aproape sfânt despre care vorbește, e una și aceeași persoană cu tataia care mă ținea pe genunchii săi și îmi da cute de zahăr din buzunar, anume păstrate pentru mine.
    Acest articol m-a scuturat de frunze!

    Apreciază

  32. anasylvi zice:

    Sa stii ca am observat si eu o rarefiere a activitatii in blogosfera. Nici eu nu mai postez atat de des, parca si inspiratia ar fi putin la izolare. Ai zice ca ar trebui sa fie invers, dar cumva nu e. Totusi ma anim cand vine vorba de a recomanda carti, eventual poezie. Sa ai spor in tot ce faci! ❤

    Apreciază

  33. 1lauralaly zice:

    Sunt aici si sunt bine, Potecuta. Cu dor de acel azi de care spui. Cat despre scris, stau cu un articol „agatat de minte”, dar nu reusesc sa il scriu. Parca nu se lasa scris. E apasator totul, dar mergem mai departe cu speranta de mana si cu credinta in inima. Te imbratisez. Ai grija de tine.🤗🤗🤗

    Apreciază

    • Mă bucur că eşti bine, Laura!
      Ştiu, sunt multe gânduri rămase suspendate acum. Dar se vor desprinde ele, îşi vor lua cumva zborul în cuvânt…
      Îţi mulţumesc mult! Te îmbrăţişez şi eu!

      Apreciază

  34. daurel zice:

    Am avut domiciliul la sat pana la varsta 24 de ani, dar nu m-am prea gandit la cum eram identificat; acum imi dau seama ca pentru mine si ai mei schema dupa care ”suntem strigati” contine numele de familie, ceea ce este un caz atipic. Da, metoda este foarte ingenioasa: comemoreaza istoricul familiei. Prietenul meu era Viorelu lui Indreica lui Indreiu Indreichi.
    Indrei este Andrei…
    Sănătate!

    Apreciază

  35. Vali Şerban zice:

    Ce frumos, mi-ai amintit de copilărie! Eu sunt bine și sper că și tu, draga mea!❤️ Într-adevăr, am observat ca nu-mi intră articolele de la toți cei pe care îi urmăresc, nu știu de ce… Pățesc asta și cu tine. Văd ce scrii doar când intru pe blogul tău. Habar n-am de ce. În rest, sperăm că totul va fi bine! Și va fi! Sănătate multă și zile pline de bucurie îți doresc! ❤️

    Apreciază

    • Înseamnă că se fac ceva updateuri iar, dacă spui că şi tu păţeşti şi nu numai cu mine. Îşi va reveni el cumva 😉
      Îţi mulţumesc tare mult, mă bucură mult vizita ta!
      La fel îţi doresc, cu drag! Sănătate multă şi numai bine!

      Apreciat de 1 persoană

  36. Sunt bine, Potecuță, mulțam! Ia, cu SuperBlogu’, dar se va găta curând și voi avea mai mult timp de povesti. Sper că și tu ești bine?
    Sfârșit de săptămână frumos!

    Apreciază

  37. Prezent (când și când) Nu am avut coală A4 pentru a mă plimba prin blogosferă și am înțeles că fără declarație nu avem voie să ieșim.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s