„Salut! Ce faci?”

Dragă…,
Eşti bine? Ţi-e bine? Ştii…, mă gândeam că uneori şi cuvintele se pot izola de propoziţii, de fraze. Şi odată cu ele, de restul lumii. Pe ele cine le mai duce acolo unde le e locul, în gând şi suflet de destinatar? Poştaşii nu mai umblă pe străzi. Timbrele nu se mai vând, plicurile zac abandonate, goale şi îngălbenite. Gând spre alt gând poate zbura? Are voie? Le mai e permis zborul? Hm. Ştii, de fapt mă joc acum. Înşir cuvinte şi le zâmbesc, ştiind că uneori, doar uneori, nici nu e nevoie de asta. Când suflet spre alt suflet îşi găseşte drumul, chiar şi-n nopţile fără de stele, ce nevoie mai e de cuvinte?
Mergem mâine la teatru? Ştiu. Nu se poate. Acum chiar nu se poate. Dar îţi aminteşti câte nu s-au putut în urmă cu atât de puţin timp, încât încă persistă mirosul acelui moment? Mai ţii minte seara-n care adia vântul şi începuse să picure fin şi am zis că-i prea urât să ieşim din casă? Dar ziua aia-n care-am zis că ne e prea lene să rezervăm bilete, să ne îmbrăcăm, să ieşim, că se va face târziu, că…, că… şi că… o mai ştii? Şi eu.

Ştii, mi-am amintit de ziua-n care ne-au chemat prietenii la o plimbare. Spuneau că vom sta apoi la o terasă, era toamna la final, dar se simţea ca o seară de sfârşit de vară. Mai ştii ce le-am zis? Că nu. Să o lăsăm pe altădată. Am motivat că suntem puţin obosiţi deşi de fapt n-am putut renunţa la episodul 12 din sezonul 7 al serialului preferat. Dezamăgitor episod, mai ştii? Ne-a părut rău atunci.
Dar când am început să nu mai plănuim nimic şi să ne tot plângem că nu avem timp, mai ştii? Acum avem. Şi timp, şi planuri. Dar…

Le mai ştii pe toate astea? Şi eu. Le regreţi acum? Stai, nu-mi răspunde. Că ar fi degeaba. Şi nu s-au terminat. Doar s-au inversat puţin nişte cifre pe scara valorică a fiecăruia dintre noi. Şi vom avea din nou ocazia să amânăm, să anulăm, să refuzăm, să minţim, să ne minţim, să motivăm, să ne scuzăm, să ne plângem de vreme şi de vremuri, de noi, de alţii…
Şi vom avea din nou ocazia să ne bucurăm de toate. Doar că poate iar nu vom avea timp.

Mergem mâine la teatru? Să răzbunăm momentele-n care-am amânat pentru că. Pentru că ce? Mai ştii? Ce ciudat. Am şi uitat. Cât de neînsemnat a fost tot ce-a urmat după „pentru că…”, dacă nici măcar nu ne mai amintim. Nu-mi spune că nu se poate. Se poate. Dacă vrei, îţi spun şi unde. Se jor juca piese multe. Da, cu actori reali. Şi da, cu un ecran între noi şi ei. Aşa cum am avut între noi şi ceilalţi în tot timpul ăsta-n care deşi toate erau posibile, noi le făceam imposibile. Pentru că. Teatrele au închis uşile dar nu au tras cortina. Şi s-au mutat în mediul ăsta prin care-am stat noi când prietenii ne chemau din parc şi-i refuzam. Sunt piese multe, s-au anunţat deja.
Hai, se poate. Când ceva nu se poate, altele, multe altele, îi iau locul.

Ştii…, eu am vrut să-ţi scriu doar „Salut! Ce faci?„. Că atunci când suflet spre alt suflet n-are nevoie de cod poştal, n-are nevoie nici de cuvinte.

Foto