Păi mi-am pus mărţişor în piept, măi…

Nu, nu ca să vrăjesc pe cineva, nici să-l pot avea pe vino-ncoa’, vorba cântecului. Mi-am pus pentru că… nu ştiu altfel. Cum 1 martie m-a prins în pribegie, pe drumuri, ieri am purtat numai o brăţară mărţişor. Dar aseară, mi-am scos plăsuţa de mărţişoare (mda, pe lângă punga cu pungi, am şi plăsuţă cu mărţişoare 😀 ), am golit-o-n mijocul sufrageriei şi m-am pus pe ales. Ăsta da, ăsta nu, ăsta da, ăsta nu. Să ne înţelegem, „ăsta nu” înseamnă flori de plastic care, oricât de frumoase ar fi pe post de mărţişor, nu-s de pus în piept, fiind cam măricele pentru ce înţeleg eu prin „mărţişor”. S-au adunat vreo 5, am ales greu două de purtat azi. M-am consolat cu ideea că mâine iau altul, poimâine altul şi tot aşa. Dar la două n-am putut renunţa. Un hornar şi un ghiocel cu o mămăruţă pe el. Şi cum încă nu-i numai de bluzică sau rochiţă, norocul meu că unul s-a lipit de geacă, altul de rochie, un şnur mai gros de geantă, vreo trei brăţări la mână, na, m-am făcut toată un mărţişor.

Am purtat mărţişoare de când mă ştiu. Şi am iubit perioada asta cam tot de pe atunci. E drept, e şi luna mea, dar nu numai de aia. Emoţia pregătirii mărţişorului pentru mama, pentru bunici, pentru învăţător, că merita să primească şi el sau meritam noi să avem parte de astfel de emoţii, nu ştiu, apoi alegerea celui mai cel pentru cea mai cea profesoară, au lăsat unele dintre cele mai dragi amintiri legate de sărbătoarea asta.
Nu mai spun de micile sau marile indivii urmate de micile sau mai marile drame provocate de mărţişoarele primite de băieţii din şcoală. Ehee, cât le mai analizam, cântăream, comparam. De ce al meu e trifoi şi al colegei e pisicuţă? De ce eu flori albastre şi ea roz? De ce pe al meu a scris ceva şi pe al ei nu? Şi cât ne mai strofocam. Şi cât le mai număram la final de zi. Şi cât de repede le uitam apoi…

Mă încânta oricum toată agitaţia din şcoală-n ziua aia, toată culoarea şi bucuria. Şi, norocoasă fiind, urma şi partea a doua când venea şi mama cu plasa plină şi stăteam ore-ntregi să le desfac, să le aleg, să le admir. Când unul îmi părea că iese din tipare, mă simţeam ca şi cum aş fi tras lozul cel mare. Dar întotdeauna m-au fascinat cele mici. Şi eventual, cele strâns legate de ce ştiam eu despre mărţişor: trifoi, potcoavă, hornar, ghiocel, cheiţă.
Nu uit două mari dezamăgiri pe care, cu mintea şi sufletul de atunci, le-am trăit din plin. Acum le înţeleg altfel, sigur. Dar atunci, deşi n-am arătat, m-au supărat rău.

Prima a fost când eram destul de micuţă, nu mai ştiu câţi ani aveam. Au venit în vizită nişte prieteni de familie. Domnul i-a oferit mamei un mărţişor frumos, în plic, cu felicitare, şi mie mi-a dat o ciocolată şi a zis: asta-i pentru tine, în loc de mărţişor. Sigur că o ciocolată oricând aduce bucurie oricărui copil şi sigur că el a gândit-o bine, intenţia lui a fost de lăudat. Dar eu am simţit atunci că mi s-a făcut o foarte mare nedreptate. Eu nu voiam decât bucăţica aia de tablă, atât. Da, şi acum îmi amintesc.
A doua a venit de la simpatia mea din clasa a 12-a. Dorind probabil să-mi arate că sunt mai importantă decât restul, a comis-o rău, în percepţia mea de atunci. Mi-a adus o chestie de pluş, la mare modă pe atunci, eu chiar făceam colecţie, şi flori. Am simţit că vreau să-l strâng de gât deşi nu sunt agresivă deloc şi sigur, acum voi mă condamnaţi. Că el, săracu’, s-a străduit şi a vrut să-mi arate că merit mai mult decât altele. Da, acum asta aş zice şi eu. Dar atunci nu gândeam aşa. Nu i-am spus, dar mi s-a părut rău, rău de tot. Nu concepeam ideea de „în loc de mărţişor”, „pe post de mărţişor”. Nţ, nu exista aşa ceva. Mărţişorul e mărţişor. Normal să fie mic, că de aia e mărţişor, deci nu-mi trebuie Peleşu’ legat cu şnur.
Vedeţi, nu am uitat deci înseamnă că a fost rău. Sau din contră, dacă aducea mărţişor, mai povesteam acum de el? 😀

Sigur că şi acum, din acest punct de vedere, sunt la fel. Dar acum nu mă mai supăr ca-n liceu, am crescut şi eu, na. Culmea e că acum nu mai primesc ciocolată, primesc mărţişoare pe bune 😀
Şi cum se trimit acum şi din alea virtuale sau gânduri bune şi urări, se primesc la fel de bine, nu se pune problema. Dar dacă e să primesc la modul real, da, unu’ la un leu e mai de apreciat decât ceva foarte scump, în loc de mărţişor. Că se trezeşte copchila aia care-a primit atunci ciocolata şi o buşeşte plânsul 😀

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

72 de răspunsuri la Păi mi-am pus mărţişor în piept, măi…

  1. Ioana zice:

    Mărțisor fericit! 🌷

    Apreciază

  2. Issabela zice:

    N-am amintirile tale, dar ce te-nțeleg în frustrărica aia de copil că n-ai primit ce așteptai… Nu știu cum s-o alin pe micuța care ține minte. Cu un gînd bun 🙂

    Apreciat de 3 persoane

  3. Ioan M. zice:

    A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciază

  4. condeiblog zice:

    Ești așa cum zici, toată un mărțișor. Și nu în loc de, ci chiar unul adevărat! De pus în piept… În coșul pieptului!

    Apreciat de 1 persoană

  5. Iosif zice:

    Doar prezenta gândurilor tale, exprimate în magnifice cuvinte, sunt cele mai dragute martisoare, cu multa pasiune si iubire oferite, ramân mult timp pstrate-n inima si-n minte…!
    O minunata si magica seara, cu un sublim parfum de primavara, draga Potecuta !

    Apreciază

  6. ina02s zice:

    Ce frumoase sunt amintirile tale, Potecuță! Parca mă văd langa tine aratandu-ti mărțișoarele. ☺️ Ce draga mi-a fost și-mi e potcoava sau cosarul. Trifoiul și ghiocelul e al tău, nu?? Mărțișoarele simple, de tabla erau pentru noi copii, iar cele din cutiuțele incolore, de plastic, pline de flori de măr sau de piersic erau pentru profe.
    Ufff, dar ce amintiri ai și tu cu „martiosoarele” înlocuitoare. Tocmai bune de povestit, deci tot raul a fo’ spre bine. 😘♥️ O primăvară frumoasă!

    Apreciază

    • Eeii, ce bucurie ar fi să stau cu tine, să-mi arăţi mărţişoarele, să mă laşi să aleg unul… 😀
      Da, îmi amintesc de alea, gen tub, cu flori în ele. Erau speciale, aveau o „greutate” anume-n ochii noştri de atunci.
      Asta mi-am zis şi eu, cred că de fapt ieri m-am „vindecat” de problema asta. Că scriind, mi-am dat seama că altfel n-aş fi ţinut minte deci a fost de bine 😀
      Îţi mulţumesc mult, Ina! Primăvară frumoasă îţi doresc şi eu!

      Apreciat de 1 persoană

  7. ane zice:

    Ca de obicei, povestirile tale sunt bijuterii pentru suflet.
    În viață gesturile mici sunt esența, ele fac diferența. 🌼🍀🌷
    Primăvara frumoasă, Potecuță!

    Apreciază

  8. Ce tare ești! Vorba lui condei, tu ești un mărțișor toată 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  9. Aura B. Lupu zice:

    Ce mărțișor frumos mi-ai dăruit cu povestea ta, Potecuță! Îți mulțumesc! Eu am pierdut tradiția asta-n timp… 😓

    Apreciază

  10. Diana zice:

    Cat de tare ma bucur ca si tu mai porti martisor! 🙂 Delicios ai scris despre martisoare. ❤
    Imi placeau martisoarele catelusi, pisici, pasari etc. (fie ca erau mari sau mici) dar imi placeau si hornarii, potcoavele, cheitele, ghioceii la fel de mult – daca aveau fir alb-rosu.
    Ce vremuri! Ce emotii! Era multa veselie! Intre copii si adolescenti poate ca si azi e la fel de multa bucurie!
    Acum, desi se vand multe martisoare, rar vad pe cineva purtand! Oare chiar se va pierde traditia?! Sper ca nu!
    Seara linistita iti doresc, Potecuta!

    Apreciază

    • Nu se va pierde, Diana! Nu vreau să cred asta. Am fost aseară la puţină mişcare cu o prietenă şi fiica ei. Fata e în clasa a II-a. Dacă ai fi văzut cu câtă emoţie şi bucurie mi-a dat mărţişorul, mi-a zis să am o primăvară frumoasă, a scris pe el şi o urare, a povestit cum a fost când a dus la şcoală… deci nu, nu vreau să mă gândesc că va fi un 1 Martie în care nu se vor mai oferi mărţişoare. Şi mai sunt ca noi deci nu numai între copii e aşa. Eu mă ţin tare, nu le las 😀
      Îţi mulţumesc, draga mea! Să ai o zi frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

  11. Suzana zice:

    Ce frumoase amintiri ai despre martisoare! Luna asta este minunata! Mie imi place sa le port toata luna pe haina. Ma surprinde ca nu prea vad fetele purtand. Parca pe vremuri era altfel.
    Nu cred ca traditia se va micsora, ba mi se pare ca sunt din ce in ce mai multe tonete cu martisoare.
    Multumesc, draga Potecuta! Sa ne bucuram cat mai mult de martisoarele noastre! 🙂

    Apreciază

    • Şi mie mi-s tare dragi şi le aleg cu mare bucurie, în funcţie de culoarea rochiţei sau a bluzei şi mai greu aleg mărţişorul decât hainele 😀
      Sper să nu se piardă tradiţia asta, ar fi chiar păcat. Pe asta chiar că trebuie să o păstrăm, e a noastră doar.
      Îţi mulţumesc şi eu, Suzana! Să ai o zi frumoasă!

      Apreciază

  12. Și pe mine mă bucură mult că mai sunt doamne care poartă cu mândrie mărțișoare, mai ales că-i vorba de o domniță cu suflet mare și pur, așa cum se vede că ești tu, Potecuță. Astfel mă cuprinde nostalgia vremurilor când alegeam o duzină de creații, care de care mai drăguțe, pentru a le oferi colegelor și vecinelor. Ce mare bucurie simțeam când primeam în schimb câte un zâmbet luminos și chiar un pupic pe obraz! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  13. George zice:

    Foarte plăcută, educativă și nostalgică povestioara ta de mărțișor!

    Apreciază

  14. Anul și mărțișorul. Nu un mărțișor purtat în anii precedenți.

    Apreciază

  15. tink3rbe11 zice:

    🤣Amuzantă ca întotdeauna și cu un dar special la povestit.
    Copii rămânem când este vorba de mărțișoare. Și eu ce primesc ii duc fetiței mele, le pune și ea pe categorii, culori și nu mai știu cum și le pregătește frumos, care, cui și ale cui vor fi(nota când era mai mică), mă bucură gândul că tradiția merge mai departe.
    Ieri am primit și eu mărțișor de la șefu ‘ și ca în povestea ta, „de ce tu ai primit un mărțișor cu zodie și eu nu, ai avut pile la șefu”, asta în spirit de glumă cu inginera.
    Mi-am pus și yo mărțișor!! 😘

    Apreciat de 2 persoane

  16. anasylvi zice:

    Ce draguta poti fi, Potecuta! Eu port martisoarele la geaca, de obicei brose de dimensiuni medii, toata luna, ca pe medalii, una langa alta. 😀 Sunt frumoase toate tipurile de martisoare-bijuterie, nu neaparat ceva scump, care pot fi purtate oricand, dar orice martisor este frumos, datorita gestului. Te pup si iti trimit o calduroasa imbratisare! ❤

    Apreciază

  17. Să ai o primăvară minunată, Potecuţă!
    Prins în lumea mea uitai de mărţişor.
    Toate gândurile bune.

    Apreciază

  18. Atipica zice:

    M-am regasit in povestea ta cu martisoarele de la scoala…chiar azi dimineata scriam si eu ceva de genul asta… Fie-mea ar spune ” mintile geniale gandesc la fel ” 😀 😀 😀 N-am, insa, amintirea jucariilor de plus din liceu, mie EL imi aducea – o, tempora 🙂 – martisor, dar avea grija sa fie singurul diferit fata de cele oferite celorlalte colege care erau la fel… Si, mooammaa…ce bucuroasa eram 😀 😀
    Te saluta Atipica…o bloggerita noua 🙂 si te invit pe la mine la o barfa si-o cafea…atipica 😀 😀

    Apreciază

    • Bun venit, Atipico!
      Ai fost cu adevărat răsfăţată dacă aveai mărţişor diferit, ştiu cât de mult conta asta 😉
      Te salut şi eu şi îţi mulţumesc, voi trece negreşit prin căsuţa ta! 😉

      Apreciază

  19. Oazapentrufluturi zice:

    In trecut,odata…martisoarele erau o a’ta neagra si una alba.Apoi negrul a devenit rosu.Acum, imi creez singura din papiote martisor il port toata luna la mana dreapta si pe urma il agat intr-un pom ca sa rodeasca.E frumos sa nu lasi traditia chiar si daca nu mai esti mic(a)…:) Sa avem o primavara frumoasa cu totii!

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu mai sunt mică dar asta nu are legătură cu iubirea mea pentru mărţişoare sau pentru tradiţie, da. Le voi purta mereu cu drag.
      Am mai auzit parcă pe undeva de obiceiul ăsta de a lega în pomi, prin zona mea nu se practică, dar mi se pare foarte interesant.
      Primăvară frumoasă! Îţi mulţumesc!

      Apreciat de 1 persoană

      • Floare de mai zice:

        La mine se practică,bunica mea îmi punea la mână şnur,să-l port toată luna martie,pe 31 se scotea şi ea zicea să-l agăț pe trandafir,eu îl puneam în cireşul meu,dăruit de tata cu puțin timp înainte să Plece…Păcat că şi cireşul a început să se usuce…după 30 de ani…Nu mai are cine să-l îngrijească bine…Fratele meu nu e în țară şi mama nu poate,nu are mâinile prea sănătoase,şi le-a tot accidentat de prea multe ori….plus că acum are deja aproape 66 de ani..

        Apreciază

        • Da, se pare că acest obicei nu e răspândit în toată ţara. Eu mi-am petrecut multe vacanţe la bunici, la ţară, sigur aş fi auzit şi aş fi văzut eu ceva „suspect” dacă se practica şi la noi. Dar nu ştiu de el. E tare frumos şi sigur are şi o simbolistică aparte.
          Gând bun, Floare de mai!

          Apreciază

  20. Aila zice:

    73 mărțișoare și 21 brățări. Acum zi și tu pe care sa îl aleg. L-am pus frumos pe toate într-o alta cutie. Doar de la familion am primit peste 20. Asa ca nu port.

    Apreciază

  21. Ella zice:

    Sa ai o primavara fericita, Potecuta draga!
    Imi cer scuze ca am ajuns asa de tarziu …
    Te îmbratisez cu drag!

    Apreciază

  22. Ana May zice:

    Să-ți aducă fiecare zi de primăvară câte un „mărțișor” care să te înveselească!

    Apreciat de 1 persoană

  23. 1lauralaly zice:

    Potecuta, martisor drag sufletului meu, cu intarziere iti trimit un gand primaveratic cu fir de speranta si de viata pulsand a bucurie.
    Ma regasesc perfect in ceea ce ai scris.
    Inca copilaresc in perioada asta si imi vreau martisorul😊. Si ala de un leu e bun.
    Am si plasuta cu martisoare😉
    Sa ai o primavare tare faina. Te imbratisez

    Apreciat de 1 persoană

    • Ai făcut să-mi înflorească zambile-n suflet cu mesajul tău, mărţişor de pus la inimă!
      Îţi mulţumesc din suflet, Laura dragă! Te îmbrăţişez cu tot dragul şi îţi doresc tot ce-i mai bun în lume! Şi multe mărţişoare care să-ţi aducă zâmbet pe chip!

      Apreciază

  24. CarmenP zice:

    O primavara minunata sa ai!

    Apreciază

  25. Crengu zice:

    Eu îmi amintesc mărțișoarele pe care le făceam în clasele primare, cu flori artificiale, din ce aveam de pe la nunți ( pe atunci nu veneai de la nuntă dacă nu aveai floare în piept ); acum sunt din toate materialele, formele și culorile, dar nu mai port în piept, doar o brățărică la mână. Fie-mea, în schimb, a fost toată o emoție și numai gânduri, că nu știa ce va face cu toate mărțișoarele pe care le va primi la grădi. Și a primit! 😅 Acum are și ea punguța ei, că și eu am strâns ce-am primit în anii trecuți! E bine că încă mai avem tradiții. Să-ți fie o primăvară senină, Potecuță!

    Apreciază

    • Oof, drăguţa de ea, câte gânduri şi emoţii o fi avut ea şi ce bucuroasă cred că a fost când le-a primit şi le-a dat!
      M-a impresionat şi pe mine fetiţa unei prietene când mi-a dat mărţişor. Se uita fix în ochii mei, aşteptând reacţia mea, parcă voia să-mi soarbă bucuria. Sunt delicioşi în toată puritatea lor!
      Îţi mulţumesc mult, Crengu! Şi eu îţi doresc o primăvară frumoasă, cu bucurii multe!

      Apreciat de 1 persoană

  26. Să-ți fie primăvara un etern mărțișor, Potecuță! Ce fain că mi-ai reamintit de vremurile cele bune. Și eu port mărțișor, e drept că sub formă de brățară, dar e o potcoavă aurită pe șnur roșu primită chiar de 1 martie-drept mărțișor, bineînțeles. Uite că fii-meu nu a vrut să ducă mărțișoare la școală, nici pentru doamne, nici pentru colege, chiar dacă era a doua zi și mă gândesc cu jale că așa ne pierdem tradițiile, parte din identitatea noastră…

    Apreciază

  27. E primită o urare? Nu pe post de mărțișor că am înţeles că nu-ţi place.
    O primăvară minunată!

    Apreciază

    • Constanța, urările se primesc oricând cu mare drag, pe post de orice, și îți mulțumesc mult! Nu de urări și gânduri bune e vorba. Prefer ca de mărțișor să primesc mărțișor, oricât de mic și simplu ar fi, nu o cutie de bomboane sau ceva pe post de. Dar, cum am scris, nu mai am vârsta aia la care am fost supărată tare că nu am primit.
      Dar niciodată nu voi spune că o urare nu îmi place.
      Și eu îți doresc o primăvară frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

  28. Dar cum sa stai fără mărțisor? Măcar in prima săptămâna. Recunosc, eu leg și șnur alb-rosu la mâna toată luna :)).
    O primăvara minunata!

    Apreciază

  29. Alex zice:

    Nu știu de ce aveam impresia că, după ce am citit acest articol, am și comentat ceva. Ori am scris și am uitat să-i dau drumul, în eterul internetului? Greu cu memoria uneori… Dar mi-a plăcut prea mult subiectul, ca să nu revin. Așteptam Mărțișorul cu mare nerăbdare, numai cu gândul că voi oferi mărțișoare persoanelor dragi. Și acum fac la fel, după atâția ani. Și le pitesc cu grijă, pentru a rămâne o surpriză, mai ales pentru fetele de acasă.
    Și m-ai făcut să îmi amintesc de cutia cu capac verde, în care mama mea păsatra tot felul de mărțișoare, acele „tăblițe” tradiționale: cheiță, potcoavă, buburuză, coșar, ghiocel… Și ce frumoase erau. Acum e cam greu să mai găsești mărțișoare adevărate, printre tot felul de „creații” ciudate, cu pene și paiete și alte bâzdâgănii sclipitoare. Iar când vine ziua în care ofer mărțișoare, am și eu un fix: musai să-l prind cu mâna mea, ca să fiu sigur că îl poartă doamna, măcar în ziua aceea.
    Numai bine și o lună de Mărțișor plină de bucurii, dragă Potecuță! 🙂

    Apreciază

    • Am verificat spamul şi acum, deşi îl verific în fiecare zi. Nu e. Posibil să fi intervenit domnul wordpress cu fiţele lui sau ai făcut cum mai fac eu când scriu şi doar cred că am dat enter 😀
      Ce amintiri frumoase ai şi tu cu acea cutie!
      Heee, îmi place fixul tău cu prinsul mărţişorului, foarte bine faci! 😉
      Îţi mulţumesc mult, Alex! Şi eu îţi doresc numai şi numai bine!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s