Prin anotimpuri de viaţă…

Copilul, senin, îşi culege,
Din pomul ce-abia a-nflorit,
Petale cu fir de poveste
Şi-şi ţese un drum de trăit.
Căci ce-i este viaţa? O joacă.
Şi-n joacă-i apar, ca prin vis,
Şi zâne şi zmei, şi magie,
La geamul ce-n zori l-a deschis

Şi-un tânăr vioi se întreabă,
Sub teiul ce-şi scutură floarea,
Cu ce să-şi compare iubirea,
Cu-un munte, cu cerul, cu marea?
Căci ce-i este viaţa? Mirare.
Mirare de tot ce-i frumos,
De tot ce aievea-i apare-n
Amiază. Şi-l face curios

Bărbatul, cu neguri pe frunte,
Priveşte absent înspre seară
Şi-ascunde-ntre frunze căzute
Tot visul ce-ncepe să doară.
Căci ce-i este viaţa? O luptă.
Şi-n luptă, mai uită de sine
Şi-şi leapădă-n liniştea surdă
Speranţele zilei de mâine

Bătrânul, cu iarna la tâmple,
Din pomul ascuns de ninsoare,
Visează la ce-o să se-ntâmple
Şi-adună un dor şi o floare.
Căci ce este viaţa? O clipă.
Şi-n clipe îşi face-adăpost
Şi acolo se joacă de-a timpul
Şi toate îi par cu un rost.

Foto