Am primit de la Diana o leapşă despre alegeri. Alegeri dintre a şi b, dintre alb şi negru, nu acele alegeri de care ne-am săturat şi despre care parcă nu prea mai vrem să auzim. Deci nu-i despre partide şi secţii de votare. Am acceptat şi deşi atunci când am citit prima dată am zis că-i destul de greu de ales, că aş fi preferat să fie şi între ele, nu sau, în final mi-am dat seama că nu-i chiar aşa. Că se poate alege, se poate renunţa, fără să rămâi în dezavantaj. Pe Dana o rog iar să mă ierte, efectiv mi-a zburdat mintea rău de tot. Vă spun şi vouă: am citit la ea leapşa după ce am citit la Mona leapşa cu portretul chinezesc. Şi când Dana mi-a zis că dacă vreau, mă tăguieşte, eu am ţinut-o pe a mea că am răspuns la asta. Normal că nu aveam cum, eu de fapt am răspuns cândva la portret. 😳 Bine că m-am trezit până la urmă. Acestea fiind zise, să începem alegerile:
La ce ai renunţa:
Laptop sau telefon?
Recunosc, aici e mai greu. Aş putea trişa, e drept. Că la muncă folosesc PC, dar nu trişez. Mie mi-e foarte greu să scriu de pe telefon deşi e generos şi telefonul meu. Dar nu aş putea scrie o postare pe blog, un mail mai lung, un comentariu mai lung. Întotdeauna am folosit calculatorul de la muncă sau laptopul de acasă pentru asta. Din acest punct de vedere, mi-ar fi greu. Dar mă gândesc că de la laptop nu pot suna pe nimeni deci dacă chiar trebuie să aleg, zic că fac un efort şi învăţ să scriu şi de pe telefon. Aleg telefonul, renunţ la laptop.
Cărți sau TV?
Sunt multe seri în care nu pot adormi fără TV. Îmi pun pe un documentar şi funcţionează ca un cântec de leagăn. Dar cum pot folosi telefonul şi în scopul ăsta, renunţ la TV, păstrez cărţile, e fair aşa. Şi eu sunt în avantaj.
Pizza sau hamburger?
Înainte de era celor două celebre fast-food-uri la noi în ţară, sâmbăta, mama făcea hamburgeri în cuptor. Nu vă pot explica în cuvinte cam cum erau. Erau atât de înalţi, că nu se putea muşca din ei aşa că îi deşiram pe farfurie, altfel nu aveam şanse. Făcea din carne tocată, punea ceapă, ardei, roşii, sosuri, caşcaval. Şi chiflele nu aveau nicio legătură cu buretele folosit acum la hamburgeri. Învelea fiecare hamburger în folie şi nu mai scriu că mă apucă foamea. Era un deliciu.
Ei, ceea ce numesc, cel puţin cele două lanţuri, hamburgeri, e o glumă proastă deci fără niciun regret aleg pizza. Cu muuuuult caşcaval, în rest nu contează ce are pe ea. Şi obligatoriu cu sos picant, cât mai picant.
Ciocolată sau fursecuri?
Nu-mi prea plac fursecurile deci e uşor aici. Şi ciocolata trebuie să fie într-un anumit fel, dar nu fac mofturi acum, am de ales între a şi b, nu între sortimente de ciocolată. Vă dau fursecurile, îmi daţi ciocolata?
Chipsuri sau pufuleți?
Hmmm, nu ştiu. Mănânc rar şi una şi alta. Adevărul e că nu am mai găsit pufuleţi să-mi placă. Nici nu ştiu cum să explic care-mi plac. Trebuie să fie mai moi şi mai închişi puţin la culoare, nu galbenul ăla ţipător. Şi să aibă sare multă. Erau într-un timp, nu mai ştiu firma, nu am mai căutat chiar atentă, nu mai ştiu care. Nici chipsuri nu mănânc decât foarte rar dar alea cel puţin sunt bune dacă sunt picante, foarte picante. Deci iau chipsurile, las pufuleţii deoparte.
Filme sau seriale?
Mi-a fost luat TV-ul, mi-a fost luat laptopul, la ce să mă uit? 😀
La seriale nu mă mai uit de multă vreme. De fapt, dacă mă gândesc bine, nu am urmărit niciun serial din ăsta cu sezoane multe şi episoade fără număr. Nu am timp, nu am răbdare, nu am. Aleg filmele fără să mă gândesc.
Vacanță la mare sau la munte?
Aici iar e greu. Deşi nu înot şi nu pot sta la plajă nici forţată, îmi place marea. Mult. Să stau seara pe mal, să o ascult, să o fac să mă asculte. Dacă se poate aşa, fără plajă şi fără nebunia insuportabilă de pe plajă, aleg marea. Dacă vacanţa aia presupune aglomeraţie şi soare şi tot tacâmul, aleg muntele. Aici n-am fost chiar hotărâtă dar sper că sunt iertată, la celelalte n-am făcut figuri 😀
Şi acum să o dau mai departe? Aleg trei destinatari, sper să o accepte: Ioana, Ina, Ana
Mulţumesc, Diana dragă!
Tu tot Potecuța ești, aia pe care o ador! Încurcătura nu era pe blogul Danei, nu al Dianei? 🙈😅
M-am bucurat să te descopăr și așa. Mult! 🤗😘❤
ApreciazăApreciază
Pe blogul Danei a fost. I-am comentat la leapşa asta cu alegeri, ea a zis că-mi dă şi mie, eu nu că am răspuns. Şi ea a zis că nu aveam cum că e nouă. Şi după m-am trezit 😀
Îţi mulţumesc din suflet, draga mea!
ApreciazăApreciază
Da, acum am văzut. Eu am citit tot Diana! 😅😅😅 Vezi, nu ești singură 🤭🤦♀️😅
Te pup! 😘😘😘
ApreciazăApreciază
M-am liniştit, e bine să mai fie cineva cu tine 😀
Te pup şi eu, Mona!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Chiar că „glumă proastă” toți hamburgerii de la noi… n-o spuneam mai plastic 🙂
În rest, mi-ai plăcut, ca întotdeauna, și rămîn pe stand by cu shimbul ciocolată/fursecuri…
ApreciazăApreciază
Să recunoaştem: e de bună calitate plasticul ăla, rezistă mult 😀
Îţi mulţumesc mult, Issa!
ApreciazăApreciază
Multam de nominalizare. O sa incerc sa răspund spre sfârșitul săptămânii cel mai devreme.
Potecuță și tu te-ai devoalat. Ești normala și tu, nici un aliens pe aici… Vacantele si_si mi au plăcut. Ești mult mai câștigată.
O săptămână buna!! Pupicii☺️♥️
ApreciazăApreciază
Cât poţi tu, Ina, nu e grabă. Mulţumesc că o accepți!
Nu, nu cred că sunt omuleţi verzi printre noi… 😀
Seară bună îţi doresc și îţi mulțumesc mult!
ApreciazăApreciază
Ești o dlagutza.😘♥️
ApreciazăApreciază
Te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Intre munte si mare sigur as alege marea, cu plaja, cu soare, chiar si cu inghesuiala, nu conteaza🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îţi ofer şi din porţia mea. Şi o iau înapoi seara, când nu mai e nimeni la plajă 😀
O zi frumoasă îţi doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🤗
ApreciazăApreciază
dragute raspunsurile tale ❤ Uite inca o posibilitate de a te cunoaste mai bine, mai Potecuta draga ❤
Pupici, o saptamâna minunata sa ai!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îţi mulţumesc mult, Carmen! Te îmbrăţişez cu drag!
Săptămână frumoasă îţi doresc şi eu!
ApreciazăApreciază
Telefon, carti, pizza, ciocolata, pufuleti, seriale, mare!
ApreciazăApreciază
Super! Îţi dau şi pufuleţii mei, să ai la seriale 🙂
Mulţumesc, Zuzu!
ApreciazăApreciază
Doar doua sunt dificile: munte vs mare și burgeri vs pizza :))) … văd ca aici avut ceva de ales, gandit, răzgândit, ales din nou
ApreciazăApreciază
Tu ce ai fi răspuns, Gia? 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păstrez Telefon clar, laptop nu am acasă, doar cel de munca, păstrez cărți căci am stat vreo 10 ani fără tv (îl am recent in casa și îl folosesc pentru zgomot de fundal sau Netflix- dar pot folosi și Telu pentru așa ceva), renunt la fursecuri, pufuleți și filme, și greu între munte și mare ( înclin spre munte căci pot face trasee și iarna, ma rog mizez și pe faptul ca ai zis mare și nu ocean – oceanul clar a castigat inima mea, atat de multă liniștea in atat de multă agitatie) și hamburgerii cred vor câștiga in lupta cu pizza(dar bătălie stransa- 61% la 49% căci vegan burger e mai bune decât vegan pizza)
ApreciazăApreciază
În mare, suntem cam pe acolo 😉
Se pare că telefoanele câştigă mereu. Mă întreb ce-am fi răspuns acum vreo 15 ani între telefon şi calculator 😀
Apropo de pizza vegan. Am sunat în perioada postului la o pizzerie, avem poftă de o pizza şi lipsă totală de chef de gătit. Întreb dacă au pizza de post, îmi spune că da, e aia vegană. Eu insist: dar e de post? Tipa, puţin iritată, în genul: fată, eşti proastă?, zice: păi vegan nu e de post? Eu zic că ba da, aşa ar trebui. Insist, că de aia-s berbec: puneţi lapte în blat? Tipa: sigur că da, aşa e reţeta 😀 😀 😀
Deci…. tot eu eram proasta…
Mulţumesc pentru răspuns, Gia!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))) cum întrebam eu dacă ai cartofi prăjiți de post și toti ziceau da, dar in uleiul ăla prăjeau carnea…. cred ca tot telefonul, tin minte cât de incantata am fost când tata a primit un Zapp mare negru de la munca și am făcut primul apel, calculator aveam unul vechi pe care îl foloseam pentru pascal, Solitaire și muzica :)), dar atunci foloseam tv-ul și manualele școlare mai mult :))
ApreciazăApreciază
Exact!! Eu am apreciat când mi s-a spus: să ştiţi că nu-s prea de post cartofii noştri, nu vă recomand. Doamne, îmi venea să-l pup pe nenea ăla. 😀
Mă gândeam la ideea că nu aveam net pe telefoane pe atunci şi poate altfel ar fi înclinat balanţa. Dar da, zici bine, posibil ca tot ele să câştige. Că pentru net mergeam pe la net-caffeuri deci era oricum complicat 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu excepția chipsurilor, preferinţele coincid. Se prea înmulțesc lepșele, cred că eu mă voi opri, altfel numai asta vom scrie. Astăzi am fost nevoită să refuz a treia leapșă muzicală.😂
ApreciazăApreciază
A fost o perioadă în care primeam zilnic două-trei lepşe. Atunci nu am răspuns la niciuna. Abia mi-am intrat în mână, dar nu voi face abuz nici eu, ar fi prea mult.
Mă bucur că avem gusturi comune şi aici!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu îți mulțumesc pentru că ai răspuns atât de frumos ❤️ Ești minunată, Potecuță ❤️ P.S. Eu am ales tot ciocolata, dar o împart cu tine oricând 😁
ApreciazăApreciază
Eşti o drăguţă, ca de obicei! Îţi mulţumesc!
Am şi eu ciocolată azi deci o împărţim şi pe a mea 😀
ApreciazăApreciază
❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă simt marginalizat când văd că toată lumea alege telefonul în detrimentul laptopului. Dar pe tine nu mă pot supăra, că ești dulce precum ciocolata. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Petru, cum am spus, scriu numai de la PC şi acasă de la laptop deşi rar de acasă. Dar, pentru că telefonul face tot ce face şi laptopul, mă voi strădui să scriu de pe el dacă nu am altă variantă. Dacă nu aş fi avut telefon deştept, fii sigur că nu l-aş fi ales 😀
Îţi mulţumesc tare mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dragă Potecuță, chiar nu ai pentru ce-ți cere iertare. Mă bucur că ai răspuns acestei lepșe și chiar ai avut dreptate, ne asemănăm în răspunsuri, dar tot ai ales ciocolata. 😂 Hai la munte cu mine dacă nu te poți hotărî.
Te îmbrățișez!
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult, draga mea!
Vin cu mare drag! Şi aduc fursecuri 😀
Te îmbrăţişez şi eu!
ApreciazăApreciază
Ce să facem cu fursecurile? 😂😂😂 le dăm urșilor să nu ne atace 😂😂😂
ApreciazăApreciază
Să avem pentru musafiri, Dana! Doar nu le dăm din ciocolată…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A, da! Clar! Dar care musafiri? :))))
ApreciazăApreciază
Mă gândeam că poate ne vor vizita şi pe noi unii, alţii… 😀
ApreciazăApreciază
Destul de multe asemanari observ, doar ca eu mi-am facut putin de cap cu leapsa asta. Dar deh, altfel se pare ca nu pot. ❤
ApreciazăApreciază
Da, am observat şi eu asemănările 😉
Foarte bine ai făcut, are mai mult farmec aşa 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mmm… Să vedem… Laptop (se poate vorbi și de pe el), cărți (nu aș putea să trăiesc fără ele), pizza (eventual făcută de mine), ciocolată (numai neagră), chipsuri (asta ca să respect cerința de a alege, altfel nu manânc niciodată nici de-astea, nici pufuleți), filme (detest serialele, nu am răbdare să aștept ”episodul următor”) și vacanțe la munte (”…acolo vrea-a-au eu să trăiesc!” ca să-l citez pe simpaticul bard Tudor Gheorghe :D).
ApreciazăApreciază
Ieeei, îţi mulţumesc mult de tot pentru răspunsuri!
Mmmm, pizza de casă, daaaa. Aia nu se compară cu nimic 😉
O zi bună îţi doresc, Zina!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: Leapșa: X sau Y? – My life as Ioana
Laptop, carti, pizza doar intr-un moment de criza, nici chipsuri – nici pufuleti/ seriale… documentare,
mare si munte! 🙂 Asa, ca raspuns rapid!
Ce ti-e si cu alegerile astea! Oare cate facem intr-o zi? Si cate ne sunt utile? Nu am facut o statistica intr-o zi complicata. Poate ar merita o postare! 😀
Seara frumoasa, draga Potecuta! Si o saptamana cu alegeri… simpatice!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hmm, foarte interesant ce spui şi da, ar merita o postare. Mă întreb şi cât ne consumă asta zi de zi şi, în final, vorba ta, cât contează, câte merită efortul… ?
Îţi mulţumesc mult, Suzana! Îţi doresc şi eu o săptămână frumoasă, cu alegeri bune! 🙂
ApreciazăApreciază
Mă întreb dacă acțiunea de “a face cea mai bună alegere” există cu adevărat. Oare chiar există cea mai bună alegere? Ori poate ar fi mai bine să ne referim la cea mai bună alegere pentru un anumit moment din viața noastră, potrivit contextului în care ne aflăm convingerilor si conștientizărilor pe care le avem. În rest, în viața de zi cu zi, cred că multe alegeri sunt pe pilot automat, mânați de emoții și inconștient ( de exemplu alegerile de produse in magazin/ publicitarii și marketerii lucrează numai ca să ne influențeze alegerile). Dar când oferta e prea mare, când sunt prea multe opțiuni, fie că e la supermarket sau in viața de toate zilele, atunci acțiunea de a alege consumă multă energie, timp și poate duce la indecizie și stagnare.
ApreciazăApreciază
Ha ha, mi-am dat seama că am scris la un moment dat despre a face alegeri. Mă intrigase o fotografie ce se voia cu tâlc și învățăminte, așa că am analizat-o bine. —> Spune-mi, tu ce cale ai alege? / https://gabrieladspencer.com/2019/09/29/spune-mi-tu-ce-cale-ai-alege/
ApreciazăApreciază
Foarte interesant şi frumos. Suntem tentaţi să alegem prezentul care pare uşor, prea puţin ne gândim la „mâine”. Dacă acum pare că e mai simplu aşa, asta alegem. Nu ne gândim că mai târziu pot apărea complicaţii şi am putea evita asta dacă depunem efortul necesar. Deh, comoditatea…
ApreciazăApreciază
Oh, sigur, când e vorba de alegeri importante, care pot avea efect pe termen lung, ne ghidăm după emoţie sau după convingeri, aşa cum ai spus. De aia pare uşoară leapşa, că e vorba de lucruri la care chiar am putea renunţa uşor şi pe care iată, le putem înlocui relativ uşor. Dacă alegerea ar fi fost nu între cărţi şi tv, ci între cărţi şi telefon, de exemplu, cum am fi răspuns, oare? Dar telefonul să fie doar telefon, nu dispozitv de citit.
Îţi mulţumesc mult!
ApreciazăApreciază
Pingback: Leapșa renunțărilor.. – cu Ina hai_hui
Se pare ca telefonul viitorului le va rezolva cam pe toate: filme, carti, pizza si ciocolata l(a comanda); ramane doar dilema munte sau mare…
Toate cele bune!
ApreciazăApreciază
Şi eu cred la fel. Posibil să ne şi ajute să alegem între cele două, să ne manipuleze cumva 🙂
Vă mulţumesc mult! La fel vă doresc!
ApreciazăApreciază
Cam așa și eu. :)))
ApreciazăApreciază
Mă bucur, Em! 😉
Îţi mulţumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Imi place cum ai răspuns, adică nu așa să fie răspuns, ci cu argumente clare, să înțeleagă lumea că nu este o treabă ușoară să alegi…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am încercat prin asta să mă conving şi pe mine că am ales bine 😀
Îţi mulţumesc tare mult, draga mea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cine a zis că alegerile sunt ușoare? Poate pentru unii.
ApreciazăApreciază
Depinde mult de alegeri. Unele chiar sunt uşoare 🙂
ApreciazăApreciază
Faină ideea de Leapșă! E prima dată când o întâlnesc. 🙂
ApreciazăApreciază
Şi mie mi-a plăcut. Dacă vrei, te invit cu drag să răspunzi şi tu 🙂
ApreciazăApreciază
Uite că am aflat ceva ce nu știam despre tine. Că îți place picant 😀
ApreciazăApreciază
Mult îmi place! Aleg oricând orice e picant 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte faine alegerile tale, dragă Potecuță. Îmi place cum ai analizat fiecare alegere în parte și…cam la fel aș fi ales și eu. M-ai făcut curios cu opțiunile… „foarte picante”! Nu știam că îți place așa de mult gustul picant. Mai încerc și eu, dar nu mă încumet la categoria… super-iute.
Numai bine și zile vesele! 🙂
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult, Alex! Mă bucur că avem gusturi comune.
Da, mănânc picant. Dar nu mă încumet să gust din ardeii ăia celebri pentru iuţimea lor, nici chiar aşa. Dar da, aleg sosuri picante, pun ardei iute măcinat peste ce se poate pune. 🙂
Toate cele bune îţi doresc şi eu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte frumoase răspunsuri :))
Mă tag-uiesc și eu, singur, iar săptămâna asta voi veni cu alegerile. Zi bună îți doresc Potecuțo!!!
ApreciazăApreciază
Mă bucur mult de tot că o vei prelua, Ştef! Îţi mulţumesc tare mult!
Şi eu îţi doresc o zi frumoasă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să ști că mi se pare cea mai simpatică și relaxantă leapșă de până acum. Sunt la „finisaje” și poate mâine sau joi îi dau drumu..
Seară Faină!
ApreciazăApreciază
Așa e, și mie mi s-a părut drăguță și lejeră. 😉
Seară bună să ai!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: Leapșa alegerilor.. – Verde cu Ștef
Imi plac raspunsurile tale, draga Potecuta!
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc frumos, Katherine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag! 🌟
ApreciazăApreciază