Greu şi cu umorul, tare greu…

Am tot încercat în timp să înţeleg o anumită categorie de oameni şi nu am reuşit, poate mă ajutaţi voi. M-am străduit să descifrez mecanismul după care se ghidează sau care-i face să acţioneze într-un anumit fel. Mă refer la cei care, nu din vina lor, înţeleg mai greu unele glume sau nu le înţeleg deloc. Dar care, că a nu avea simţul umorului nu e chiar un capăt de lume, pentru că nu înţeleg, au impresia că toţi ceilalţi sunt puţin cam proşti şi ei se simt astfel datori să-i trezească la realitate. Nu tocmai finuţ, că deh, n-ar mai avea farmec datul cu bâta-n baltă dacă ar fi mai puţin brutali.
Nu ştiu de ce am un flash cu povestea asta, e posibil să o mai fi spus. Dacă am mai spus de asta, treceţi la următoarea, pe aia sigur nu am spus-o, e nouă şi nu aş fi avut când. Nu pot uita de momentul în care cineva a postat un textuleţ despre cum a găsit în drum spre munte un pui de câine, l-a luat în maşină, l-a hrănit şi l-a dus acasă. Omul zicea că deşi au trecut câteva săptămâni, câinele lui încă nu latră şi se întreba de ce. Sub text, a pus o poză cu un pui de vulpe.

Au urmat râuri de comentarii lăsate de oameni care au intrat în joc, savuroase cele mai multe dintre ele, omul era îndemnat să nu-şi cumpere gâşte în perioada asta şi dacă ştie pe cineva care creşte urşi să-l avertizeze că are un câine care ar putea să-i ducă cu zăhărelul. Deci nu mai era nevoie de nicio dovadă că toată lumea era în joc şi toată lumea înţelegea perfect despre ce-i vorba. Evident, au apărut. Ei, înţelepţii. Care, cu „bă, nu pot să cred câţi proşti sunt pe lume, bă, voi chiar nu vedeţi că aia e vulpe?”, le-au dat tuturor o lecţie preţioasă. 🙄

Zilele astea a circulat din nou o poză pe care scria: „Problema cu citatele de pe internet e că niciodată nu poţi fi sigur de autencititatea lor – Al.I.Cuza”. Cât credeţi că a durat până când au sosit cei cu „nu cred că sunteţi atât de tâmpiţi. Cum să zică Cuza asta? Băi, pe vremea lui nu era internet”.
Mă întreb, ce-ai putea răspunde în cazul ăsta? Să stai să-i explici gluma? Să-i demonstrezi că tâmpit nu-i ăla care a râs şi eventual a spus că bănuieşte totuşi că a zis-o Baiazid? Eu n-am reuşit să ajung la o concluzie.

Dintre toţi, cel mai mult îmi place genul grammar nazi sofisticat, pe modelul „analfabetu-le, cum poţi să scri în halul ăsta?” – cu referire la texte care după primele două propoziţii strigă la tine că sunt scrise intenţionat aşa, încercând, prin umor foarte fin, să scoată-n evidenţă exact genul ăsta de comportament. Dar normal că nu citim, că ne aruncăm să ţinem predici după primele două cuvinte citite, crezând că ne-am făcut o părere, că ştim ce tratează textul. Delicioşi oamenii din categoria asta! Dar tot nu înţeleg ce-i face să fie aşa.

Voi mai aveţi exemple?

Foto