Făina, simbol al relaţiilor interumane

Povestea din lift, între etaje,  m-a făcut să mă gândesc la faptul că nu ne lipseşte nouă darul comunicării, cât ne lipseşte punctul de plecare, ăla e cel mai greu de depăşit. Că ce să şi vorbeşti cu un om pe care l-ai văzut de două ori înainte sau, şi mai rău, atunci îl vezi pentru prima dată? De obicei, în cele mai fericite cazuri, după salutul politicos şi de protocol, se aduce vorba despre vreme. Ea, vremea, oricât de hulită ar fi, este totuşi un punct generos de la care să începi o conversaţie în orice situaţie, fie că te afli în tren, la coafor, la coadă la pâine sau, în fine, oriunde te afli şi ai chef de vorbă, dar n-ai subiecte. Aşa că merge şi-n lift. Problema e că după salut, tu poţi începe cu „bine că s-a mai încălzit/răcorit, că nu mai rezistam”, că primeşti cel mult un „da, chiar aşa” şi gata. Că poate omul ar mai vrea să zică, dar liftul e deja la etajul tău sau al lui şi aia e, nu poţi sta cu uşa deschisă vorbind despre indicele temperatură/umezeală, oricât de nevorbit ai fi.

Aşa că se pune punct, se urează o zi bună şi zici merci şi pentru atât. Ăsta e dezavantajul liftului. Că dacă se tace, ai impresia că nu mai ajunge unde trebuie, dar dacă se începe orice discuţie, oricât de banală, întrebarea trebuie formulată în aşa fel încât să se răspundă cu da sau nu, că brusc, liftul prinde viteză şi rămâi cu întrebarea-n aer.
Dar asta nu te ajută cu nimic la o a doua întâlnire. Că după un „ce cald e-afară”, „îhî”, nu poţi inoportuna omul cu „şi unde mergi în concediu?”. Nu se poate. Trebuie tot ceva extrem de banal. Şi din banal în banal… durează până se leagă ceva, dacă se leagă. De obicei nu se prea leagă, că nu te vezi zilnic cu acelaşi om şi se răceşte călduţul de la o întâlnire la alta.

Şi totuşi, cândva, era simplu. Chiar dacă erai mutat recent în bloc şi chiar dacă nu-ţi ştiai toţi vecinii, exista un ceva care contribuia la stabilirea rapidă a unei legături, te ajuta să te lipeşti instant de orice vecină şi, mai mult decât atât, îţi dădea motive solide să te vezi şi a doua oară, cât mai repede posibil, adică a doua zi, cel târziu: lingura de făină. Şi paharul de ulei se încadrează aici, numai că ăla nu prea avea loc decât în relaţiile construite înainte, nu prea mergea la prima întâlnire, era puţin forţat, totuşi. Dacă ţineai la imaginea ta, nu cedai aşa uşor, nu te aruncai la ulei.
Scenariul era simplu: ăla micu’ dormea sau făcea ture cu şcoala aia de mers, tu găteai ceva, orice, să zicem… o prăjitură, şi constatai cu stupoare, cum altfel, că nu ai destulă făină. Toată lumea rămânea fără făină atunci. Şi cum cel mai apropiat magazin de tine era departe sau era închis sau era deschis dar era degeaba sau nu era degeaba dar tu nu puteai merge pe motiv de ăla micu’ sau de crema care se arde pe foc, singura variantă rămasă era să mergi din uşă-n uşă, până găseai pe cineva acasă.

Şi de aici era floare la ureche. Că nu puteai numai cu „bună ziua, vecină, vreau şi eu nişte făină”. Bunul simţ, dar mai ales orgoliul, te obliga să spui pentru ce-ţi trebuie. Să se ştie că tu faci ceva şi dacă acel ceva era prăjitură, cu atât mai mult. Spuneai şi ce prăjitură faci, să ştie exact cât voiai tu să ştie despre tine: că are o vecină de toată isprava.
Normal că avea şi normal că îţi dădea, doar nu era să se facă de râs că n-are făină-n casă. Că doar ea era gospodină, nu se face să rămâi, ditamai gospodina, fără făină. Avea. Şi-ţi dădea. Dar până-ţi dădea, te invita-n casă. Şi schimbaţi câteva cuvinte. Şi mulţumeai frumos, spuneai că i-o aduci înapoi cât se poate de repede şi plecai cu punga-n mână sau cu paharul din setul de 6 în care-ţi punea mai mult de o lingură, că nu trebuia să afli despre ea că-i o cotoranţă care se zgârceşte la o lingură.

A doua zi, te prezentai iar la uşa vecinei, cu paharul plin de făină, că tu puneai mai mult decât ţi-a pus ea, să vădă că nu te-a făcut pe tine o lingură de făină, plus o farfurie cu două bucăţi de prăjitură. Că ţi-a ieşit bine şi trebuia să vădă că ţi-a ieşit, că te pricepi. Ar fi ieşit şi fără făina ei, dar aşa s-a întâmplat. Şi asta necesita iar nişte discuţii în prag, că ăla micu’ iar era singur şi nu puteai sta mult.
Gestul tău o umplea pe vecină de bucurie şi de o poftă nebună de a coace şi ea ceva. Nu că trebuia. Dar farfuria aia a ta trebuia adusă-napoi. Şi cine-ar fi îndrăznit să se lase mai prejos, să vină cu farfuria goală? Nu, nu, aşa ceva era de neconceput. Cocea vecina, se prezenta cu farfuria pe care aşeza, de-al naibii, trei bucăţi de prăjitură. Şi eventual mai aducea ceva-n plus. La borcan.
Şi duceai borcanul înapoi şi… deja legătura era creată şi te putea invita să-i vezi covorul persan abia adus. Căci da, au existat vremuri în care un apartament în care trona un persan abia intrat în familie devenea loc de pelerinaj pentru aproape tot blocul. Urma o invitaţie la o noapte de filme la video şi prietenia, de multe ori pe viaţă, era închegată.

Acum stau şi mă întreb: nu-i cam periculos ca atunci când sunt cu cineva-n lift să întreb dacă n-are împrumut o lingură de făină?
Dincolo de faptul că acum e chiar aiurea să n-ai făină sau să nu te duci la magazinul de la parterul blocului să-ţi iei dacă ai nevoie, ai şanse mai mari să te împrieteneşti mai repede cu băieţii de la DIICOT care-ţi vor bate-n uşă dacă cel pe care-l întrebi stă bine cu metaforele.
D’aia zic, în zilele noastre-i mai greu. Făina, bat-o vina…

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

79 de răspunsuri la Făina, simbol al relaţiilor interumane

  1. stela9 zice:

    Hai c-am râs bine, potecuțo!😄 cred că în ziua de azi e mai greu să legi prietenii, fie cu făină, fie fără. Noeocul meu că acolo unde stau suntem o mână de oameni, ne stim, ne salutăm, schimbăm câteva vorbe, dar ai dreptate, nu ne vizităm.

    Apreciat de 3 persoane

  2. ecaleopi zice:

    Îmi trezești niște amintiri… Să nu ,,mă pornesc”… Cine știe, poate că, odată și odată…

    Apreciat de 2 persoane

  3. daurel zice:

    Frumos eseu pe tema initierii si dezvoltarii relatiilor sociale.
    Felicitari!

    Apreciat de 1 persoană

  4. :))) ce haios și subtil ai făcut trecerea de la o poveste nostalgica la diicot. Bravo Potecuta

    Apreciat de 1 persoană

  5. Ella zice:

    Ce nostalgie … să mergi să împrumuti o cană de făină! Aici și dacă te întinzi pe jos în față ușii nu o primeșți… pentru că nu deschide nimeni ușa dacă nu te-ai anunțat telefonic! Și mai e un aspect (să presupunem că ai primit făina!) nici că o poți înapoia … pentru că după aceea în veci nu-ti va mai deschide nimeni ușa!
    Seară plăcută, Potecuță!

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, am ami auzit că e cam zero socializare între vecini. Nu mi-ar plăcea din punctul ăsta de vedere. Din altele, poate. Dar răceala asta îmi displace total.
      O zi frumoasă, Ella! Hai la o cană de făină şi o alta de cafea 😉

      Apreciat de 1 persoană

  6. tink3rbe11 zice:

    🤣🤣 chiar îmi era dor de umorul tău.
    Nu mai merje lingura cu făină, dar, ca să rămâne în timpul ăsta și să nu părem prea „bătrâni”, ce ar fi să-l întrebi ceva legat de o dilemă la telefon, o aplicație care nu te lasă… Nu am lift căci stau la curte, dar liftul are alt sunet față de data trecută?!! 😂😂
    Mno, că am luat-o pe arătură tare de tot…. De la secetă mi se trage!! 🙃😟

    Apreciat de 1 persoană

  7. Suzana zice:

    Simpatic tare textul tau! Iar finalul… apoteotic!
    Recunosc ca imaginatia mea e cam limitata pentru o relationare in lift pana la etajul 3, dar a functionat cand am avut o urgenta: m-am taiat atat de tare la un deget ca nu puteam sa opresc sangele singura, asa ca am tasnit spre o vecina sa ma ajute! 🙂 A fost cumva SF, dar nu a lesinat nimeni, asa ca a fost perfect! 😀
    O seara buna, draga Potecuta! Ideal ar fi daca imprumuti faina, sa dai la schimb din prajitura facuta! Sa vezi atunci relationare la o ceasca de cafea! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Îţi mulţumesc mult, Suzana!
      Vaaaai, bine că a avut cine te ajuta şi a fost totul ok! Ai grijă, mai bine să ceri făină decât să ceri ajutor! Brrr.
      Am scris că te duci cu farfuria cu prăjituri şi pe urmă vine ea cu farfuria ta cu prăjitura ei şi tot aşa. Am uitat să scriu de schimbul de reţete şi de păreri 😀 😀
      O zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  8. rofstef zice:

    😂😂😂
    Doamne ce,am mai râs de la începutul până la finalul articolului tot într-un râs am ţinut-o :)))
    Dar cea mai tare a fost asta
    „Căci da, au existat vremuri în care un apartament în care trona un persan abia intrat în familie devenea loc de pelerinaj pentru aproape tot blocul.”😂😂😂

    Stai să vezi, la noi se merge cu chibritele..
    Vine vecina la mama după chibrite în împrumut, apoi stau la povești la poartă de și uită care a fost scopul și durata vizitei, he, he, he, he..

    Mi-a plăcut mult, cumva ma smuls din laguna mesajelor mele siropoase pe baza indivizilor dubioși, de la mine din articol care ma cam coborât moral..
    Mulțumesc Mult Potecuţo, Seară Frumoasă !!!

    Apreciat de 1 persoană

    • Mă bucur mult că te-ai amuzat, Ştef! Şi că ai mai uitat puţin de problema din articolul tău. Pentru că da, e o problemă. Poate că e chiar legată cumva de articolul meu. Că din cauza unora că cei de la tine am devenit reticenţi şi suspectăm pe oricine ne bate-n uşă. Dar să revenim.
      Dacă nu uiţi pentru ce te-ai dus la vecina şi nu stai măcar o oră-n poveşti, n-are farmec 😀 .D
      Mulţumesc, Ştef! O zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciat de 2 persoane

  9. Mishuk zice:

    acuma io drept să-ți spui, nu prea am dat făină, că deh, îmi trebuie. dar orez am dat la greu :)))

    Apreciat de 1 persoană

  10. Issabela zice:

    :)))) uite ceva frumos: să știi că-n „blocul vechi” unde-am stat noi pînă acum 10 ani, ce-i drept, dar încă păstrăm unele legături, era fix ca cu făina. Doar că de obicei erau zahărul și cafeaua… Bloc de 4 etaje și viață de familie mare, mai ales verile prin spatele lui, cu copii, cu căței… Eu cred că pe la blocurile vechi și de 4 etaje se mai păstrează încă atmosfera asta pe care o cunosc perfect.
    Chiar că Mega shop&go au distrus-o…

    Apreciat de 1 persoană

    • Se păstrează, Issa. Că s-a creat acum mult timp. Îi spuneam Inei, că şi ea tot în bloc cu 4 etaje, tot ca o familie, că părinţii mei s-au mutat în blocul abia terminat. A fost făcut pentru armată şi miliţie şi după ce s-au repartizat celor în cauză, ce-a rămas a fost pentru cei din afară. La început, erau cam 5 apartamente ocupate.
      Şi acum îţi spun ţie: mama, cu mine-n scutec, a avut nevoie de ceva în genul ăsta: făină, zahăr, nu ştiu. Cum nu erau ocupate toate, s-a dus unde ştia că e cineva mutat, fără să ştie cine, a bătut la uşă şi a deschis fosta ei colegă de liceu şi internat care nu locuia în oraş deci au rupt legătura după şcoală. 🙂
      Şi cum cei mai mulţi erau abia căsătoriţi deci eu şi copiii lor cam de aceeaşi vârstă, îţi dai seama că am crescut acolo toţi şi au rămas legăturile aşa. Deci da, la blocurile mici se pot lega mai uşor şi e altfel. Dar aci, intru în bloc, în lift şi în casă. Nu te vezi cu unii vecini deloc, pe unii nici nu-i ştiu. Să nu mai vorbim că atunci nu prea era cu stat în chirii ca acum. Acum, cum sunt şi studenţii care stau câteva luni şi pleacă, nu îi mai ştii.

      Apreciat de 1 persoană

      • Issabela zice:

        Exact… astea-s atmosferele, iar cu chiriile ce mare dreptate ai, îmi ieșiseră din „calcul”!
        Eu acum stau într-unul de 8 etaje, dar are o singură scară (a fost terminată în ’89, urmau și altele, dar nu le-a mai făcut nimeni… Și astfel că ne cunoaștem între noi ca-ntr-unu de 4 (are și administratorul grijă, cu ședințele lui…). Dar un sfert de scară e închiriat :))) Sînt două familii, de exemplu, ambele tinere, ambii cu 3 copii mici, pe care nu pot să le deosebesc între ele…!

        Apreciat de 2 persoane

  11. anasylvi zice:

    Da, e problematic, asa este. 🙂 Se poate vorbi insa despre E-uri. Politica. Fotbal. Unele chestii sunt clasice, mereu la moda. Si mai ales, barfa. Gossip is always in fashion.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ai dreptate, Ana. Însă cu subiectele astea rişti să dai peste înfocaţi care nu acceptă altă variantă în afară de cea a lor. Ştiu eu un vecin aşa. Am rezistat cât am rezistat, dar la un moment dat nu am mai putut şi pentru că mi-era frică să nu-i răspund urât, făceam ce puteam să-l evit. Când intra în bloc şi mă nimeream acolo, brusc îmi aminteam că mai am ceva de luat de la magazinul de la bloc, numai să nu intru cu el în lift. Urât gen. În vremea protestelor a fost turbat. Din drogaţi şi nemernici nu-i scotea pe cei care treceau pe bulevard la protest. Într-o zi, venind de la muncă, la colţ m-am intersectat cu protestatarii şi m-a văzut. A strigat superior „vecină, hai mai repede, că te ajung drogaţii ăia şi nu se ştie ce fac”. Şi eu „păi ce să facă, eu de la protest vin deci staţi departe că nu se ştie ce fac”. 😳
      Nu îmi stă în fire să răspund urât. Dar efectiv nu-l mai suportam, reuşea omul ăla să scoată din mine ce nu credeam că există. De aia zic, e riscant 😀

      Apreciat de 2 persoane

      • anasylvi zice:

        Pai multi oameni exact asta cauta, infocati cu care sa discute in contradictoriu cat e ziua de lunga. Acestea nu pot fi numite prietenii, dar e un soi ciudat de relatie. Unde prietenia se bazeaza pe armonie, acest fel de relatii se bazeaza pe discrepante. Ciudat, nu? Cert e ca si in ele se investeste, culmea, timp si sentimente, chiar daca negative. 😀

        Apreciat de 1 persoană

  12. ina02s zice:

    Offf, ce-mi faci tu Potecuta! ”Unde-s vecinele de altadat’??” O sa va povestesc odat’. 🙂 Imprumutam zahar, ne scurta uniformele far’ sa stie mama, ne invata sa facem mamaliga, etc… Era un bloc de 4 etaje si pana de curand eram familie si mai suntem noi cei vechi. Si acum Nela are cheia de la 4-5 vecini. Si e o are data pe a ei cam la fel. Iti plateste vecina intretinerea si-i dai tu banii. Odat’ (cand ne-a murit televizorul) un an de zile ne duceam in vecini la tv. Cand in fine, ne-am procurat unul, plangeau ca nu-i mai vizitam, da?? Ufff ce amintiri ai rascolit. Si totusi eu nu sunt genul care se imprieteneste in tren. Prefer sa mi vad de ale mele. Fain ai scris. Pupicii

    Apreciat de 1 persoană

    • Mă bucur mult, Ina, că am trezit aşa amintiri frumoase!
      Blocul în care s-au mutat ai mei abia căsătoriţi a fost construit atunci pentru a fi repartizat. În bloc au fost ai mei şi încă vreo 4 familii. Bloc cu 4 etaje, ca al tău. Apoi s-au mutat şi alţii. Aproape toţi erau proaspăt căsătoriţi sau cu copii în clasa întâi, cel mult. Acolo m-am născut, acolo am crescut şi mama tot acolo stă, aşa cum stau cam toţi, în afară de câteva familii care s-au mutat între timp. Deci şi la mine, tot ca la tine, cu chei lăsate să se ude florile cât eram plecaţi, cu intrat direct, fără bătut în uşă, cu schimbat feluri de mâncare, cu stat la vecina cât părinţii erau plecaţi, cu mers după ceva şi rămas la masă… ce frumos era!
      Îţi mulţumesc, Ina! Te pup!

      Apreciat de 3 persoane

  13. Floare de mai zice:

    Eh….ce vremuri….Și dacă stau la țară tot știu că așa era pe atunci,asta era socializarea,parcă altfel păreau relațiile dintre oameni,acum e totul pe grabă,toți cu ochii în telefon și nu mai avem timp unii pentru alții,plus că sunt magazinele pline,te-ar privi ciudat să ceri ceva acum când ai de unde cumpăra orice.Dar era frumos,chiar și amuzant,dacă puneai vreo cremă ceva la foc în ideea că”nu stau mult”dar te împrieteneai așa de bine cu vecina încât uitai de cremă și…adio prăjitură…Am eu o vecină peste drum, cumsecade dar dacă nu are treabă….nu se mai oprește din vorbit😃.Și nu prea avea făină și de astea în casă 😃,când fata ei voia să facă o prăjitură venea la mine să îi dau și făina și praful de copt și zahărul vanilat etc.Așa că faza cu”n-ai un pahar de ulei/făină/zahăr ?”se poate aplica și la țară.

    Apreciat de 1 persoană

    • Sigur că e universal valabil. Am spus de bloc, în ideea că nu-i ştiai pe toţi vecinii aşa cum se ştiau oamenii de la ţară, că se cunoştea tot satul cu tot satul. Dar da, oriunde era motiv bun de a mai schimba câteva vorbe.
      Fain aşa, se apuca de prăjitură dar nu avea mai nimic 😀 😀
      Da, bine zis, vremuri… 🙂
      Zi bună, Floare de mai!

      Apreciat de 1 persoană

      • Floare de mai zice:

        Faza e că nu era să nu aibă pe vremea”cealaltă”,că şi atunci avea,că socrul ei era bucătar la spital şi soacra vânzătoare la magazin,şi are posibilități materiale şi acum,problema era doar…zgârcenia.Că ai ei copii nu aveau nici măcar un creion sau o linie,că”nu dă mama bani pe aşa ceva”(am citat din colegul meu de clasă,băiatul vecinei).De asta zic,nu are că nu cumpără,preferă să împrumute.Acum e bine,are ginere tot bucătar iar fata ei,sora colegului meu ospatăriță la restaurant,când vin pe aici la mama lor aduc tot ce trebuie.
        Zi bună şi ție,Potecuță!

        Apreciat de 1 persoană

  14. Crengu zice:

    Oooo, da’ cu ce măiestrie te duci tu de la lift, la făină și apoi la DIICOT! Păi să nu te invidieze lumea? Eu cred că a fost ceva ori în făină, ori în prăjitura vecinei! 😀

    Oricum, e clar că în zilele noastre suntem mai individualiști, stăm închiși în cutiuțe și nu ne mai trebuie nimic de la nimeni; ceea ce nu e de bine, dacă mă întrebi pe mine; că ăștia mai în vârstă, care știu cu făina, cu uleiul, ar încerca și n-au la cine…

    Apreciat de 1 persoană

  15. Şi noi ăştia introvertiţi de unde luăm făină?

    Apreciat de 1 persoană

  16. S-a dus pe apa sâmbetei un motiv foarte bun de a închega relații cu vecinii, deși nu întotdeauna erau din cele reușite. Se puteau auzi și multe bârfe pe socoteala împrumuturilor: ba că făina primită înapoi a fost mai proastă, ba că paharul în care ai dat uleiul era altul decât cel primit înapoi, ba că prăjiturile vecinei erau necoapte… E unul dintre motivele pentru care nu-mi plăceau aceia care se apucau de o treabă, fără să fie siguri că au toate ingredientele la dispoziție. Mai bine încerc o abordare cu o întrebare mai puțin pretențioasă, cum ar fi: „Ați văzut ultimul film cu Brad Pitt?” 😉

    Apreciat de 1 persoană

    • Ăia erau cârcotaşii de ocazie, Petru. Şi s-au exclus singuri din rândul celor „vizitabili” pentru că purtau vorbe între apartamente şi de obicei astfel de oameni îşi fac rău singuri, n-au nevoie de duşmani. 🙂

      Apreciat de 2 persoane

  17. Aura B. Lupu zice:

    Ooo, ce bine m-am distrat! Mulțumesc, Potecuță, că mi-am amintit de vremuri demult apuse! Aici, să mă duc io la vecina mea, Luthgarde, să-i cer o lingură de faină, nu zic că nu mi-ar da, dar de surprindere s-ar putea să rămână-n ușă blocată câteva minute. Și-ar căsca niște ochi! 😲 Te îmbrățișez! ❤

    Apreciat de 1 persoană

  18. Ana G. zice:

    Ai uitat de paharul de zahăr! Și ăla lega prietenii trainice. Altfel, m-ai făcut să râd singură și sunt în tramvai!

    Apreciat de 1 persoană

    • Eeei, nu pierde ocazia, dacă se uită cineva ciudat, intră în vorbă şi spune-i de ce râzi, nu trebuie să ceri făina 😀
      Mulţumesc, Ana! Mă bucur că te-ai distrat!

      Apreciat de 1 persoană

      • Floare de mai zice:

        Eu pot să râd cât vreau,sunt acasă nu se uită nimeni ciudat la mine😀.Şi mi s-a întâmplat să mă faci să râd cu lacrimi,uneori.Ce scriitoare ai fi,dacă ai pune în carte tot ce ai aici,şi poezii şi articole❤

        Apreciază

        • Oh, îţi mulţumesc din suflet, Floare de mai! Bucuria că pot aduce un zâmbet sau, cum ai spus, că pot face pe cineva să se rupă puţin de cotidian şi să râdă cu poftă e imensă.

          Apreciază

  19. Iosif zice:

    Fie în vers fie în proza, exprimarea gândurilor tale în cuvinte, e un tablou sau poate chiar o poza, alb-negru sau color, expusa în simboluri de un copil rebel, istet, glumet, cuminte ! 🙂
    O zi sublima cu multa bucurie, pace si Lumina, draga Potecuta !

    Apreciază

  20. As vrea și eu vecini așa.. eu m-am împrietenit cu vecinele datorită pisicii… lăsam usa de la intrare deschisă ca poate își făcea curaj sa iasă, doar ca vecinilor voiam sa o perie, sa aibă grija de ea, etc.. sa o răsfețe :))

    Apreciază

  21. Păi chiar ar fi hilar să-i ceri cuiva o lingură de faină în lift.😃 Cred că nici la ușa vecinei nu se mai merge cu cerutul. Poate să întrebi dacă îi funcționează cablul sau dacă nici ea nu are curent.🙂 Vezi cât rău face liftul? Dacă urcai pe scară, până la 4 aveai timp să-i povestești cum a fost la serviciu.
    M-ai amuzat cu lingura de faină. O zi frumoasă, Potecuță!

    Apreciază

    • Tocmai. Că în lift nu poţi cere şi nici la uşă nu mai merge. Cred că voi renunţa la lift şi până la 6, la cât stau eu, ne povestim toată viaţa. Numai să meargă şi vecina pe jos. Stric liftul, asta e singura soluţie 😀
      Mulţumesc, Constanţa!

      Apreciat de 1 persoană

  22. ecoarta zice:

    Draga mea, în lumea satului unde am răsărit, rar se întâmpla ca cineva să împrumute ceva de-ale mâncării, dar oamenii îşi împrumutau unelte. Ajuns-am la oraş la casa mea şi mi-a rânduit Dumnezeu o vecină mai altfel. De altfel, era de treabă! Îşi făcuse un obicei din a mânca, mai ales cina, din ce căpăta:
    – Aaa, ştii, aş mânca cartofi la cuptor cu unt, dar am foarte puțin…nu-mi dai, te rog, o jumătate de pachet că „fac rost” şi-ți dau un pachet întreg.
    După nici zece minute apărea, cu aceeaşi lozincă: nu avea destui cartofi, sare…Aproape seară de seară aşa proceda. Devenise spaima blocului. Altă dată îşi cumpăra haine şi nu-i ajungeau banii. E inutil să spun că niciodată nu a dus înapoi o lingură de ulei. Ei, oameni şi oameni!

    Apreciat de 1 persoană

  23. Acum, la mine-n sat se cer bani. Unii se restituie, alții… dumnezeu cu mila. În afară de asta, chiar zilele trecute îi ziceam mamei că ar trebui să pună o taxă pe căruț, că în fiecare săptămână vine vecinul și-l cere, să care una alta cu el ..
    La bloc doar vecina ce mai vine să bată dimineața, doar că eu nu-s așa cu chef de vorbă când iese ea să-și fumeze țigara la geam. Și cum nu avem lift, dar sunt doar 4 etaje, o bună idee de intrat în vorbă cu vecinii e să-i ajuți când îi vezi cu căruțul cu copil mic și cu 3-4 plasoaie. De multe ori am urcat (și abia coborâsem) cu o tanti, s-o ajut să-și ducă plasele.

    Îmi place tare mult cum ai povestit și subscriu comentariului cu cartea scoasă de tine și cu minunatul tău dar de a povesti 🙂 Te pup!

    Apreciază

    • Aha, deci a rămas metoda cerutului de diverse pe la sat.
      Oho, cred şi eu că se poate face conversaţie cât urci etajele ajutând vecinii. Aici liftul are dezavantaj, că se ajunge prea repede .)
      Îţi mulţumesc din suflet, Călătorule drag! Te pup şi eu!

      Apreciază

  24. Diana zice:

    Citeam linistita, zambind, recunoscand unele „obiceiuri”, depanam firul amintirilor si zbang! diicotul si faina! O clipa am ramas interzisa, apoi m-a pufnit rȃsul! :))
    Foarte fain ai scris!
    Desi un bloc mare, in cazul nostru apartamentele s-au vandut cand inca era blocul in constructie si multi s-au cunoscut in timp ce veneau sa mai vada in ce „stadiu” se afla blocul. Cei mai multi aveau copii – am crescut cu toti ceilalti, ca si cum am fi fost familie. Cand au inceput mutarile se ajutau unii pe ceilalti la carat mobila, cei veniti mai tarziu primeau explicatii despre ce si cum de la cei deja instalati… La un moment dat se depasise „buna vecinatate”, devenid aproape prieteni, toti – fiecare „pe scara” lui. Pana cand au inceput sa se vanda apartamentele, pe la sfarsitul anilor 1990… Acum mai sunt putini din „garda veche”, dar unii dintre cei noi s-au „integrat”.
    Alta era comunicarea / socializarea atunci, asta-i drept. 🙂 Era mai bine? Cred ca da: stiai ca ai pe cine sa te bazezi in aproape orice situatie. Azi, unii doar ca nu ti-ar sufla faina-n ochi daca ai indrazni sa le ceri.
    Pupici! ❤

    Apreciază

    • Exact aşa a fost şi încă e în blocul în care m-am născut şi am crescut. Fiind construit abia atunci, am crescut alături de copiii vecinilor şi s-a creat o legătură. La noi uşa se încuia noaptea, uneori uitam şi noaptea de ea şi intrau vecinii ca la ei acasă. Era altceva.
      Dar în blocurile astea mari, unde locuiesc acum, cu unii care vin şi alţii care pleacă, e foarte greu să se lege astfel de lăgături.
      Te pup şi eu, Diana!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s