Gând pasager între etaje

Zgomotul liftului pus în mişcare e primul care sparge liniştea dintre prea noapte şi aproape zi. Fără să te uiţi la ceas, ştii exact cât e şi ştii şi că în lift e domnul acela înalt care niciodată nu-şi ridică privirea de pe ecranul telefonului. V-aţi intersectat în multe prea dimineţi, când îi întrerupeai coborârea chemând liftul care se oprea la etajul tău după ce-l lua pe el, ştii că şi atunci când salută, tot în ecran priveşte. Uşa se trânteşte grăbit şi se ridică ecoul paşilor târâiţi adormit, apoi din nou zgomotul liftului care urcă să te ia pe tine şi se repetă povestea. Te-ai bucurat în multe dimineţi că era prea ocupat cu telefonul, simţeai că te salvează astfel de tăcerea aia jenantă care se înghesuie între doi străini aflaţi într-un spaţiu atât de mic, când amândoi au impresia că timpul se dilată şi distanţa-ntre etaje la fel.

Când după salut, amândoi se arată interesaţi de tabela aia care arată cifre-n mişcare şi parcă nu se mai face acel 0 salvator care te anunţă că gata, liftul e la parter, evadaţi, ieşiţi din strânsoarea tăcerii forţate, aţi fi avut timp să aflaţi poveşti de viaţă, dar voi aţi umplut vidul ăla căutând un motiv de a nu-l privi pe celălalt, având în acelaşi timp impresia că sunteţi privit de celălalt. Staţi liniştiţi, nu au existat priviri, hai, ieşiţi, salvaţi-vă, ieşiţi în lume, acolo nu vă vede nimeni.
E stânjenitor momentul ăla, mai ales dimineaţa, când unul din doi e încă adormit sau unul din doi nu e dispus să vorbească iar celălalt nu ştie cum să înceapă o conversaţie. Mai bine ca unul din doi să nu fie prezent, să-l salveze astfel şi pe celălalt de el însuşi.

Te gândeşti pentru prima dată că ţi-ar plăcea să existe o doamnă liftieră, oare aşa se numesc? Să se plimbe toată ziua între cele 7 etaje, să culeagă oameni. Ce meserie frumoasă, asta de a aduna oameni de jos, de sus, de şi mai sus, să-i duci de-acasă jos şi de jos acasă. Să împarţi mereu cu cineva pătrăţelul acela şi să nu laşi sub nicio formă tăcerea să dea din coate, să-şi facă loc în spaţiul cât o nucă dar care, când doi din doi tac, se face cât universul de mare şi devine de neatins.
Să fie ea acolo, mereu cu zâmbetul pe buze, să îţi dea bună dimineaţa, să întrebe ce mai face doamna, ce mai face domnul, ce mai face ăla micu’, să nu te întrebe de nimeni dacă ştie că nu ai lăsat pe nimeni dormind sau că despre tine n-a avut pe cine întreba, să te întrebe doar despre tine cum ai dormit, ce ai mai gătit, ce ai mai simţit, şi apoi să-ţi ureze o zi bună şi să-ţi spună că te aşteaptă la întoarcere, să te ducă iar acasă, cu acea cutiuţă aflată mereu în mişcare. Să-i cunoască pe toţi, pe unii chiar şi după numele mic, pe alţii doar după greutatea de pe suflet sau exuberanţa de pe chip. Ea oricum nu face diferenţa. Să te gândeşti dacă nu cumva toţi cei care intră acolo cu ea îşi lasă acolo, lângă ea, din toate câte au pe suflet, prin acel bine, spus cu sufletul răcnind la întrebarea ce mai faci?

Şi te sperii brusc că de la atâta greutate s-ar putea prăbuşi liftul cu tot cu ea şi s-ar preface toate-n praf care se va contopi cu paşii tuturor celor care vor trece pe acolo şi toţi vor duce pe tălpile lor, în casele lor, toate câte înainte n-au fost ale lor şi nici nu le-au bănuit, pentru că n-au privit în jur, pentru că n-au ascultat, că nu i-a interesat, pentru că de fiecare dată, unul din doi a fost prea ocupat sau prea încă adormit, înainte ca uşa să se trântească grăbit şi paşii să se târască spre afară.
Nimeni, în afară de bătrânul poştaş care, deşi nu te-a văzut niciodată, ţi-a reconstruit povestea ca pe un puzzle din mici piese aduse-n timp şi lăsate-n cutia poştală, şi ştie despre tine mai multe decât ştie cel cu care, inevitabil, împarţi în fiecare prea dimineaţă, timp între etaje, într-o cutie cât o nucă.

Foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

60 de răspunsuri la Gând pasager între etaje

  1. stela9 zice:

    Potecuto, mergi pe scari🙂 macar asa o sa-ti tina de urat zgomotul pasilor tai🤗

    Apreciat de 1 persoană

  2. Iosif zice:

    Trist întuneric obscur, dureros,
    dar evident, adevarat, real,
    urcam sau coborâm frumos
    tacuti si somnorosi în virtual…
    Un Weekend minunat, luminat, binecuvântat cu bucurii si pace în Suflet, draga Potecuta !

    Apreciază

  3. ecaleopi zice:

    Dacă ar fi existat o doamnă liftieră, poate nu ai fi gândit ce ai scris atât de profund acum: iată, deci, marele avantaj al tăcerii din lift…

    Apreciază

  4. Ella zice:

    Eu ma tem de lift!
    Poate pentru ca niciodata nu am locuit la bloc! Nu ma tem ca s-ar putea prabusi, ma tem de înghesuiala din el … de bucatica de aer pe care trebuie sa o impart!
    Sa ai un weekend placut, Potecuta draga!

    Apreciază

    • Nu am avut niciodată teama asta, deşi nu am avut lift în blocul de acasă. Dar am amici care urcă 6 etaje pe jos deci înţeleg 😉
      Mulţumesc mult, Ella! Weekend frumos îţi doresc şi eu!

      Apreciază

  5. rofstef zice:

    Bine că stau la țară și nu trebuie să folosesc liftul :)))
    Însă și aici există altă cutie, puțin mai mare și pe roți care se deplasează, nu pe cabluri ca liftul, ci pe asfalt..
    Poate fi aceeași senzație descrisă de tine atunci când trebuie să mergi circa 30 de minute și să nimerești pe scaun cu un aproape nimeni împărțit la doi..
    Mi-a sunat acest articol, nu ne apărat că mă pierd în liniștea mea când sunt cu cineva, că nici nu vreau să par un băgăcios de seama tulburand liniștea somnoroasei păsărele, sau poate trebuie :))
    Mulțumesc Potecuţo !
    Weekend Plăcut îți Doresc !!!

    Apreciază

  6. Doamne cât de drăguț ai putut descrie acea persoana, acea meserie. Atat de multă caldura, intelegere… îți zice o persoana care prefera sa aștept liftul următor decât sa împărta spațiul ăla așa mic și fără aer

    Apreciază

  7. Mărgeluţa zice:

    Ce frumos ai scris! Mi-e nu prea-mi plac lifturile, îmi dau senzația de sufocare și mereu am avut grija sa urc singura în lift, mai ales când veneam seara, de la munca. Am avut o colega care a fost atacata în lift și după pățania ei, am fost foarte precauta. Cred ca de asta nu pot asocia imaginea liftului cu ceva pozitiv.

    Apreciază

  8. Mărgeluţa zice:

    *mie, nu mi-e. Autocorrect-ul asta, bata-l vina!

    Apreciază

  9. Outosego zice:

    Liked and shared. Thank you !

    Apreciază

  10. Outosego zice:

    Apreciat de 1 persoană

  11. Se vede treaba că nu ai nimerit cu unul ca mine în lift. Nu te lăsam eu fără să te întreb ceva, iar apoi altceva și tot așa. Liftier trebuia să mă fac! 🙂

    Apreciat de 3 persoane

  12. Crengu zice:

    Bună lectură de sâmbătă dimineața, foarte bine scrisă! Ce să zic, eu nu am lift, stau la 4 din patru, pașii mei sunt singurii care se aud pe scări la 6 și 15 dimineața. 😅 Și cum cobor eu așa, mă gândesc la creierii vecinilor, dar nu am cum să le deranjez plăcerea de a mă auzi mergând, că nu sunt pisică și nu am pernițe. 😁

    Apreciază

  13. Issabela zice:

    Si-acum am rămas prietenă cu o liftieră. Ele sînt numai pe la instituții… era un institut de proiectare. Aveam amîndouă vreo 20 de ani, separat, firește 🙂 , simplă, drăguță foc, caldă și bună, zîmbea mereu tuturor, în ciuda unei vieți deja de rahat pe care o avea acasă și pe care am aflat-o ulterior…
    Era o constantă în drumurile noastre zilnice care făcea tare bine, asta ca să-ți subliniez ideea umplerii acelui gol de comunicare pe care l-ai surprins perfect.

    Apreciază

  14. Diana zice:

    Potecuță, mie mi-ar plăcea să continui seria asta a gândurilor între etaje. În rest… să știi că eu visez că sunt într-un lift care se prăbușește 😆

    Apreciază

  15. Suzana zice:

    O broderie interesanta de idei, generata de un moment obisnuit al zilei! Singurul lucru care nu imi place in lift este sa merg dupa cineva care a intrat in el cu tigara aprinsa. Si se cam intampla.
    In rest, pana la etajul trei conversatia este mai redusa. Tot imi spun sa si urc pe jos. Ca tot se recomanda miscarea! 🙂 Dar cand am cumparaturi, parca nu-mi place si tot iau liftul. Si zic multumesc pentru ca exista aceasta inventie! 😀
    Weekend placut, draga Potecuta!

    Apreciază

    • Uf, da, ştiu ce zici, se întâmplă şi la mine. Şi deşi sunt fumătoare, în spaţiul ăla e oribil când aprinde cineva ţigara.
      Mi-am tot propus să urc pe jos şi eu. Dar… de luni 😀
      Mulţumesc, Suzana! O zi frumoasă!

      Apreciază

  16. tink3rbe11 zice:

    De de nu spargi tăcerea aia într-o dimineața adormită?!
    S-ar putea să fie surprins și să ridice ochii…

    Apreciază

  17. ina02s zice:

    Frumos descris momentul dis de dimineață în lift. Tăceri stânjenitoare. Liniști apăsătoare și huruit de lift și phonuri încinse.😬 Cumva cinematografic, parca vad. Plăcut! Pupiciii😘♥️

    Apreciază

  18. filedecalendar zice:

    Unul dintre cele mai miezoase texte marca Potecuta! ❤

    Apreciază

  19. Oazapentrufluturi zice:

    La spitalul de urgențe din Paşcani e o doamnă liftier,ne simpatizam,salutăm…mama are rău de lift ,zbor şi să treacă peste pod la râu ~eu sunt mai curajoasă!

    Apreciază

  20. Zina zice:

    Mi-ai amintit de perioada în care am locuit la etajul 8. La început, blocul era plin de persoane în vârstă, era un bloc vechi. Fiecare avea plăcerea să vorbească și altceva în afară de salut. Am început să ne zâmbim și să vorbim și pe alee, când ne întâlneam. Băiatul era micuț și tare lipicios, era tare iubit de vecini. Cu anii, bătrânii s-au dus. Apartamentele s-au ocupat de moștenitori, ori s-au vândut, unor oameni tineri, desigur. (Bătrânii nu mai investesc bani în apartamente.) Și uite-așa, s-a terminat cu comunicarea…

    Săptămână excelentă, dragă Potecuță!

    Apreciază

    • Mă bucur că ţi-am trezit amintiri frumoase, Zina!
      Aşa e, am observat şi eu că vecinii mei mai în vârstă sunt mai vorbăreţi şi mai curioşi, că aşa deschid conversaţiile: de unde vin, unde merg… 🙂 Când nu cunoşti omul, nici nu prea ai cum să dechizi o conversaţie. Când oamenii se ştiu însă de ani buni, e foarte simplu.
      O zi frumoasă îţi doresc! Şi îţi mulţumesc!

      Apreciat de 1 persoană

  21. Pingback: Făina, simbol al relaţiilor interumane | Poteci de dor

  22. Mare adevăr grăit-ai cu poștașul. Pe teren nici nu știi câte informaţii poţi afla despre cei pe care îi cauți. Unde nu te ajută baza de date, singurii de la care poţi afla amănunte importante sunt vecinii și poștașul.😃

    Apreciază

  23. Roximoronica zice:

    Pentru mine a fost o revelație observația despre poștaș. În rest, n-am cu cine să împărtășesc tăceri jenante, căci locuiesc la Parter. Te îmbrățișez, Potecuță! 🙂

    Apreciază

  24. Diana zice:

    Mie-mi plac tacerile in lift. Cand nu am de ales – si trebuie sa-l folosesc pentru ca mi-e lene sa urc prea multe etaje pe scari – prefer sa astept sa fiu doar eu in lift (mai ales cand „celalalt” e necunoscut/a). Cu cei cunoscuti imi este suficient: „salut-salut”. 🙂 Asta nu inseamna ca tacerea nu mi se pare stanjenitoare.
    Imi place mult acest gand pasager intre etaje. 🙂
    Numai de bine, Potecuta!

    Apreciază

    • Da, e mai uşor când eşti singură, e timp de aliniat gânduri sau de ajustat rujul sau freza. 🙂
      Nu am păţit să ezit să urc în lift cu cineva. O singură dată mi-am dat seama că am urcat cu un tip plin de tatuaje şi foarte masiv. Şi o secundă m-am gândit că poate era mai bine să stau. Dar cum sunt aeriană, din instinct am urcat fără să mă uit sau să mă gândesc la ceva. A fost ok, mi-a zis şi săru-mâna când am ieşit. Asta m-a enervat, recunosc, putea zice ceau, era mai bine 😀
      Toate cele bune, Diana! Mulţumesc!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s