Dilema celor 12

V-am povestit despre statul la coadă în Ajunul Crăciunului, vă spun câte ceva şi despre 31 decembrie, să nu las anul să plece aşa, cu uşa trântită. Nu, mie-mi place mai pe mno, ce atâta grabă?, mai stăm în prag, mai povestim, mai bem ceva, mai mâncăm o alună, nu aşa cu gata, pa, am plecat.
N-am mai stat la coadă, în mod absolut miraculos, acel magazin mai avea fix două pâini şi niciun om la ora la care m-am luminat eu că e târziu şi magazinele cam închid şi eu n-am pâine şi hai să cumpăr. Magazinul de la bloc, cel de la care, spre deosebire de Ajun, am vrut să cumpăr, nu mai avea şi pentru mine, m-a lăsat de izbelişte aşa că, forţată de împrejurări, am zis că merg la altul. Ca să ajung la ăla, am trecut pe lângă cel cu coada şi, spre marea mea mirare, era şi deschis, şi cu pâine-n el. 2xpâine. Singura explicaţie e că ăia de au stat la coadă cu mine au luat atunci mai multă şi mai aveau. Deci de data asta e fără coadă. Am trecut pe lângă un aprozar, am luat din zbor şi din instinct un strugure şi hai acasă.

Nebunia mea a început cu un mesaj pe WhatsApp, de la mama. Cu o poză cu rochiţa pe care urma să o îmbrace în seara aia. Îi spun că e faină, îi trimit pupici şi imediat mă sună: că mulţumesc, mami, că mă bucur că-ţi place, mami, că… tu cu ce te îmbraci, mami? Şi io rămân cu ochii mari şi gura căscată. Ea nu vedea asta, auzea numai… nimic. Alo, mami, mă auzi? Şi io… nimic. Am înghiţit, am zis ce? Şi aia a fost. S-a declanşat găleata cu informaţii amestecate, cea mai importantă fiind aia că deşi nu va fi cu pretenţii, totuşi nu poţi merge în pijamale, fatăăă! Şi a doua informaţie, la fel de importantă, era că… n-ai cu ce, aia e, n-ai cu ce.

Evident, m-am dus în faţa dulapului şi am început: trebuie roşu. Ce? Orice? Adică… pe dinafară sau pe dinăuntru? Nu contează, să fie roşu. Hai, ceva să nu se vadă. Trebuie nou. Roşu nou sau altceva nou, pe lângă roşu? Dacă le combin, mai e regulamentar? N-am roşu nou, n-am nou. Am ceva ce stă-n dulap de vreo doi ani, nepurtat. Se pune? Merge. Booon. Dar aia e o un fel de ceva ce se poartă pe sub, nu pe deasupra. Deci pe deasupra ce purtăm, fată? Rochiţă. De care?
… 75 de minute mai târziu, cu rochiţa pusă pe pat, mă gândesc că totuşi trebuie alta. Bun, rezolvat.
Trebuie ceva strălucitor. Ce? Orice. Roşu nou strălucitor? Hai, măi, bulibaşa a început petrecerea, nu-l deranjez să-mi împrumute. 🙄 No, ceva strălucitor, nu musai roşu. Eşarfă se pune? Se pune.
Când am fost gata îmbrăcată, m-am întrebat de unde vine asta cu ceva roşu, ceva nou, ceva strălucitor. N-am ştiut, am plecat deci neştiutoare.

Am ajuns, am salutat, am pus platoul pe masă, lângă alte platouri, am pus strugerele simbolic pe o farfuriuţă şi s-au adunat fo’ trei dragi mie că vai, ce bine, că tocmai de struguri am uitat, că ce fain că te-ai gândit că… spuneau asta în timp ce ronţăiau cu poftă din boabele mele.
Şi iar m-au cuprins întrebările: alea 12 boabe se mănâncă înainte de 12 sau după 12? Sau fix-fix la 12 fix? Dacă după ora 12 nu mai sunt? Merge şi-n avans, să fiu sigură că mai prind? Dar să fiu aşa hapsână să număr boabele o fi bine? Dacă aşa voi fi tot anul?
Şi primul lucru, după salut şi pupături, am implorat cafea. Cafea cu strugure… nu se cheamă că mă va prinde noul an acolo unde, vorba aia, şi regele are parte de singurătate? Nu prea vreau. Dar dacă mânânc simbolic una şi zic că e pentru toate 12? Las mai bine pentru după 12. Dar la 12 beau şampanie. Cafea, suc, şampanie, struguri… iar ajung la regi şi iar nu-i bine. Şi dacă iau eu 12 boabe, ce le mai rămâne altora? Îl lăsăm de decor şi mănânc mai bine 12 măsline. Ce, ştie anu’ ce boabe mestec eu?
Da’ nu mai bine beau eu un pahar cu vin? Că ăla sigur a înghiţit mai mult de 12 boabe şi mă asigur pentru mai mulţi ani. Sau mănânc 3-4 felii de cozonac cu stafide şi m-am scos.
Măi, dar zău, străbunicii noştri mâncau fix 12 boabe, fix de struguri şi fix de Revelion? Şi? Au păţit ceva că nu? Păi? Aaah, noi suntem moderni. În trend. Am înţeles, nu mai insist.

A urmat dilema cu peştele. Nu era peşte pe masă. Panică, panică! Singurul peşte disponibil a venit după o oră, în castron, sub formă de salată, lipit de nişte cartofi, măr ras, maioneză, suncă. Mno, bun şi aşa, simbolic să fie. Dar dacă sunca e de pui? Nu e voie cu pui în noaptea asta. Dar nu se anulează unul pe altul? Poate e mai tare peştele şi m-am scos. Dar măr cu maioneză? Dacă… mda, regele, cafeaua, vinul…
Şi ăsta când se mănâncă? După 12? Până după 12, la căldură, maioneza s-ar putea să mă trimită printre elefanţi roz, ştiu eu ce efecte are?
Aşa că am anulat toate dilemele, am lăsat vin, cafea şi tot şi m-am pus pe ţopăit.
Şi a început anul şi va continua fără să-l intereseze ce-am mâncat eu, cât, cum. Şi, cu atât mai puţin, sigur nici nu s-a uitat la cât roşu, nou, strălucitor am avut eu pe mine. Deci am aşa o vagă idee că de fapt nici nu contează. Dar e doar o părere, nu aruncaţi decât cu peşte. Dacă v-a mai rămas. Dacă nu, mulţumesc pentru intenţie, struguri nu mai vreau, nici n-au niciun gust în perioada asta, rămâneţi datori şi îmi daţi prin septembrie 😉

Foto