Jurnal fără bilanţ

Astăzi… o zi care-ar putea fi ca oricare alta. Dar o încărcăm cu linii trase şi cu puncte şi subpuncte. Cuprinsă între ce-a fost şi ce vrem să fie. Ce ne propunem să fie. Îi dăm astfel semnificaţii pe care oricum le vom uita poate înainte ca ea să apună. Mâine nu e timp. Mâine e cu planuri pe termen scurt. Mâine totul se reduce la „peste câteva ore”, „peste câteva minute”, „10, 9, 8, 7…” poc, bum, cioc, cioc, poc, tic-tac. Şi-o luăm de la capăt.
Dar azi e cu tăiat, bifat, analizat ce-a fost pus pe-o listă reală sau doar imaginată, într-un 2018 bătrân, ajuns la final. Ce-am făcut? Ce n-am făcut? De ce n-am făcut? Ce putem face să recuperăm ce n-am făcut? Să recondiţionăm cumva, să lipim cioburi, să trecem pe curat pe lista care miroase a proaspăt. Sau nu mai vrem? Ce n-am făcut… să rămână nefăcut. Înseamnă că de fapt nu ne-am dorit atât de mult. Sau nu a meritat efortul. Sau nu am vrut. Sau nu am putut. Şi credem că de-acum vom putea.
Că anul vine cu alte variante ale noastre. Mai bune, mai harnice, mai cu chef de viaţă, mai sănătoase, mai blânde, mai altfel. Foarte bine, să o credem. Ce rău facem lumii dacă o credem? Preţ de câteva zile, oricum nu ţine mult. Să facă liste cei care vor să le facă. Să nu le facă cei care nu vor. Şi să ne gândim cu toţii, în primul rând, la noi. Dacă vrem să ne cerem ceva, dacă avem aşteptări de la noi, să ne-o spunem. Nu, nu despre egoism e vorba. E despre dacă vrem să ne ascultăm şi să acţionăm. Dacă nu, să nu o facem. Tot noi cu noi şi cu ale noastre vom fi. Nu ne putem cere acum să facem ce nu putem face, doar ca apoi să regretăm şi să ne simţim neputincioşi. De ce să fim mereu în competiţie cu noi dacă noi nu simţim asta? Să nu ne cerem imposibilul, să învăţăm să ne acceptăm aşa. Să nu mai cerem de la alţii ce nici noi nu vrem să facem. E simplu.
Deci da, azi e cu liste. Sau nu. În rest, e luni.

Afară… scârţâie zăpada sub paşi. Cum făcea şi altădată. Paşii sunt aceiaşi. Doar ritmul s-a modificat puţin. Şi drumul e acelaşi. Şi distanţele sunt la fel. Poate doar percepţia noastră, ca o unitate de măsură, e puţin alta, e altfel. Uneori, distanţele au fost comprimate de emoţii în preaplin. Alteori, au fost dilatate de doruri în prea-acut. Dar ziua-şi vede de ale ei, pe afară. Cu tot cu iarna din ea. Şi din noi.

Ascult/Urmăresc… Am primit un cadou din partea Roxanei Neguţ căreia îi mulţumesc şi aici! E tare frumos sentimentul pe care l-am avut văzându-mi versurile curgând pe imagini alese cu grijă multă şi cu dăruire. Roxana, mulţumesc mult, draga mea! Nu ştiu dacă mă descurc să îl fac să apară direct aici:

Dacă nu apare direct, pun link AICI. Dacă nici aşa nu merge, heelp, nu ştiu cum să fac. 🙄

Mă gândesc… că deşi nu fac bilanţuri, unul dintre lucrurile frumoase din anul ăsta e şi acela că mi-aţi fost alături. Şi pentru asta vreau să vă mulţumesc mult! Mi-ar plăcea să ştiu că mă credeţi că nu mă alint când spun că mă bucură fiecare gând şi că toate contează foarte mult.
Vă doresc ca la final de 2020 să fiţi toţi fericiţi că aţi reuşit să faceţi tot-tot ce v-aţi propus acum, la final de 2019. Şi să ne felicităm reciproc pentru realizări.
Să fiţi sănătoşi şi mereu voioşi, dragii mei! Să ne citim cu bine şi-n anul ce vine! Nu chiar din prima zi, eu vă zic de acum că voi dormi 😀
La mulţi ani!

Foto