Genu-i gen cât încă-i gen

Spuneţi-mi, vă rog, ce-i „genul”?
Nu, nu neutru, feminin,
Masculin sau… mai e unul
Ah, „nu răspund” sau „nu deţin”.
Astea-s clare, le ştiu bine,
Pot şi să vă demonstrez:
O perdea, două perdele –
feminin- şi mă semnez.

Despre genul-gen e vorba,
Pus la capăt de cuvânt,
Gen: ce ploaie, gen, i-afară,
Şi ce viscol, gen, ce vânt.
Ştiţi deci ce-i cu genul ăsta?
Când şi unde s-a născut?
Ştiu, e vechi, gen expirat,
Dar eu încă n-am aflat.

Azi, de pildă, gen la coadă,
Într-un mare magazin,
Gen ca super-hyper-market,
N-am putut să mă abţin
Şi am întrebat deodată,
Pe o tipă, gen-o fată:
N-aş vrea să vă supăraţi,
Dar vă rog să-mi indicaţi
Unde aş putea găsi
De împachetat, hârtii?

M-a privit puţin ciudat
Şi apoi a decretat:
Gen, cu decoraţiuni
Cu reni, gen, sau Moş Crăciuni?
Nu, am zis politicoasă,
Nu sunt chiar pretenţioasă.
Ah, atunci găsiţi în spate
Cam la raftul gen vreo 7
Şi în capătul de rând,
Le vedeţi, gen, doar trecând.

Şi m-am dus, gen, până-n spate,
Nu l-am numărat pe şapte
Niciun gen, numai hârtii,
Orişicât mă învârtii.
Vă rog, gen, mă lămuriţi,
De puteţi şi dacă ştiţi,
Gen-ul ăsta-i gen aşa,
Cum ar fi „com si com sa”?
Că erau la raftul şase,
Gen, aşa şi-aşa, un şapte.
Ce-i cu gen-ul ăsta, frate?
Că eu n-am de unde-l scoate. Gen.

Foto

Acest articol a fost publicat în Un fel de... Poezie și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

93 de răspunsuri la Genu-i gen cât încă-i gen

  1. Cosmisian zice:

    Daca surubul ruginit te-a uimit,
    Genul liric, genul-gen ce-i povestit
    Este genul-gen-genial, promit

    Apreciat de 3 persoane

  2. Ai fost epică, frate! Ai ars-o cult gen! Așa e că știi cuvintele, dar sensurile nu-ți mai sunt familiare? Dinamica limbii!

    Apreciat de 2 persoane

  3. Mona zice:

    E un gen universal. Toți îl folosesc de gen latini. E așa de nici căcă, nici căcă. Să nu ne supărăm că problema la noi e feminină și la alții masculină. E doar problemă. Gen. 😅
    Hai, că am râs bine înainte de somn! 😅😅😅
    Ai găsit totuși o hârtie de ambalat care să îți placă? 😊
    Te îmbrățișez tare!

    Apreciat de 2 persoane

  4. ecaleopi zice:

    ,,mă rog”, ,,haștag”, mai sunt câteva, cel puțin… Unele, cât se poate de generale, altele, specifice: unui domeniu, unui mediu, unui grup, etc… gen.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Issabela zice:

    Rid cu lacrimi, gen :)))) Îți mai zic eu două pe val, ”epic” și ”aparent”. Majoritatea-s aparente, dar și cînd e ceva epic, să te ții … :))))

    Apreciat de 2 persoane

  6. Florina zice:

    Mama, deci ai atins asa bine subiectul… asa tare m-a distrat poezia ta, uite tocmai mi-am dat seama ca eu nu pot (inca) sa scriu poezii vesele, nu stiu de ce, dar GENiul asta al tau sigur o sa ma inspire ca de luat stiu ca nu se ia, ca-n poezia ta, asta cu imitatia unora, gen.
    Pe de alta parte: toti ne nastem GENuini: unii insa-si accepta GEN-ul, altii si-l cauta toata viata.

    Apreciat de 1 persoană

    • Îţi mulţumesc foarte mult, Florina!
      Vei putea scrie şi tu, ţi-am mai zis, scrie aşa cum simţi şi va fi bine! 😉
      Ce frumos spus despre cei care-l caută toată viaţa! Tare frumos!
      O zi frumoasă îţi doresc, draga mea!

      Apreciat de 2 persoane

  7. Mishuk zice:

    gen, e un cuvânt socoate, apărut de nicăieri,
    un viol al limbii noastre, prea străin de pioneri,
    noi, venind din ulicioare, înfundate, pot să spun,
    învățați cu limba veche, facem tumbe peste drum…
    ne-am schimbat, drăguță, limba, mușcând din vocabular,
    suntem ca americanii, dăm din gură fără har,
    ne-am îmbogățit limbajul cu cuvinte fără zer,
    e ca „brânza de la munte” și dăncilă premier.

    Apreciat de 5 persoane

  8. OazapentrufluturiAMD zice:

    Îţi explic eu…gen e”un fel de”de”~folosit prosteşte în orice exprimare.Sărăcim limba romană cu prescurtari!:-D tu eşti o bomboana si poezia la fel!

    Apreciază

  9. E un tic verbal supărător, care a păstrat o bucățică din expresiile ”de genul acesta”, ”în genul acesta”, care la rândul lor au apărut pentru a le înlocui pe ”de felul”, ”în felul acesta”. Acum e ”en Vogue” această exprimare lapidară, dar nu mai are totdeauna legătură cu sensul originar, gen! 🙂

    Apreciază

  10. Eu sunt genul care te citește de dimineață, pentru că-s sigur că tu ești genul meu, indiferent ce gen de subiect abordezi și cum îl redai: în versuri sau proză. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  11. Crengu zice:

    Ești grozavă, m-am amuzat teribil! 😂 Să nu uităm că există și o melodie la modă în care zice așa „Și dac-ai uitat de mine, gen/ Ți-aduc aminte pe refren!” 😅 Mie îmi pare că ar însemna „de exemplu”, dar uite că am găsit într-un articol alte sensuri și o colecție de cuvinte ale noii generații:

    https://adevarul.ro/news/societate/noua-limba-romana-gen-Indrumar-epic-comunicare-moderna-1_526a513ec7b855ff567b54f1/index.html

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc frumos! Tare mult mă bucur când pot aduce măcar un zâmbet!
      E delicios articolul, foarte bine scris şi documentat! Mulţumesc pentru el, gen 😀
      Da, am găsit mai multe sensuri decât aş fi crezut 😉
      O zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  12. Aura B. Lupu zice:

    Ioi ce bine m-am distrat! Super, Potecuță dragă, de „genu'” fain de tăt! 🤪😂

    Apreciază

  13. Ella zice:

    Simpatica postarea ta … Oare eu ce „gen” oi fii ? 😅
    Sa ai un weekend placut draga mea!

    Apreciază

  14. Iosif zice:

    (999)Noi „UNA” ne abtinem de la comentarii…”gen” ! 🙂
    Sa ai sarbatori frumoase, cu bucurie, pace, sfericire, stralucire si iubire (AAAE) dincolo de aparente si …”gen”, draga Potecuta, magnifica geniala si draguta !

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc frumos, Iosif!
      Sărbători cu bine, cu bucurii şi împliniri îţi doresc şi eu!

      Apreciază

      • Iosif zice:

        Îti multumesc si eu, pentru toate darurile oferite prin cuvintele superbe, exprimate în versuri sau proza, pline de savoarea empatiei si iubirii de (AAAE).
        Sa-ti fie viata o eterna si memorabila sarbatoare a (re)Nasterii din nou, si împlinirii viselor copilariei, în toate aspectele, planurile si dimensiunile perceptiei rational-sentimentale, atemporale, drag Suflet frumos !
        Fii binecuvântata etern de Domnul Dumnezeul Cel Viu si Adevarat !

        Apreciază

  15. Diana zice:

    M-am amuzat! :)) Multumesc! Cred ca numai tu poti aseza in vers astfel de faze, gen. 🙂
    Cat despre de ce e folosit in acest mod… habar n-am si nici nu ma straduiesc sa aflu cat timp inteleg ce imi spun interlocutorii. 🙂 E prima data cand aud despre „gen” folosit astfel si, auzindu-l in contextul auzit de tine m-as fi gandit la modul „pe la raftul 7”; „gen hartie de impachetat cu diverse simboluri de Craciun”.
    Am citit articolul postat intr-un comentariu mai sus si sunt in „tabara” celor care nu se ingrijoreaza (un fel de a spune): multe dintre expresiile folosite de tineri (si de pustani) vor disparea cum au aparut, altele luandu-le locul. Apoi, in articol scrie ca unele cuvinte si-au schimbat sensul… As zice ca doar le-a fost alaturat un sens nou (aparent 🙂 ) Sunt unele cuvinte in limba romana, care si-au schimbat sensul pe care-l aveau in urma cu circa o suta de ani – imi amintesc numai de „ghiolban”, care insemna „cu ochi mari” (azi nu mai are legatura cu ochii). 🙂 In unele regiuni ala Ro, se folosesc cuvintele „frate”, „sora”, „var” intre prieteni foarte buni care nu au legatura de rudenie – deci nu ar fi chiar o noutate.
    Iar m-a luat valul! 🙂 Acum imi dau seama ca si eu folosesc foarte multe cuvinte despre care am citit in articolul respectiv. Inca ceva si plec! La un moment dat, in tinerete, ii zic unui amic, de care ma desparteam intr-o intersectie: „Eu o iau pe acolo” – ii arat directia. „In public?” zice el. Fac ochii cat cepele, neintelegand ce vrea sa zica, apoi imi pica fisa si ma pufneste rasul. De atunci n-am mai spus pe unde o iau, ci pe unde merg. 🙂

    Weekend frumos iti doresc, Potecuta!

    Apreciază

    • Eu îţi mulţumesc, Diana! E tare bine să ştiu că te-ai amuzat citind.
      Da, e ciudat cum e aşezat gen-ul ăsta pe oriunde, ca şi cum e un fel de semn de punctuaţie.
      Şi mă bucur mult că ai citit articolul, e tare bine scris şi lămuritor.
      Amuzantă tare întâmplarea ta, e în genul celei din articol cu pusul fotografiei 😀 Îmi imaginez situaţia şi râd şi eu de ochii tăi mari 😀 😀
      O zi cât mai bună îţi doresc şi te îmbrăţişez!

      Apreciat de 1 persoană

  16. Floare de mai zice:

    E o melodie,circulă pe Radio,”Străzile din București”,are un vers”Şi dac-ai uitat de mine,gen…Ți-aduc aminte pe refren…”Au pus şi ei”gen”,probabil fiindcă n-au găsit altă rimă😀😀.E un fel de”umplutură”când n-ai talent de poezie adevărată.

    Apreciat de 1 persoană

  17. ane zice:

    Drăguț și interesant ai îmbrăcat în versuri acest cuvânt ”gen”. Să nu fiu ipocrită și eu îl folosesc, uneori! 🙂

    Apreciază

  18. anasylvi zice:

    Genu-i gen si leru-i ler, sa nu fie insa ger… 😀

    Apreciază

  19. ina02s zice:

    Gen, gem… Ce-o fi! Când te lămurești sa te explici. Ne-ai încurcat în versuri.. gem rime. 😛 da’ fain. Pupiciii

    Apreciază

  20. Alex zice:

    Felicitări, dragă Potecuță, pentru că ai atins acest subiect, al „izmenelilor” lingvistice, cum îmi place mie să le zic. Nu e nicio inovație, nici măcar ceva preluat de prin alte limbi sau culturi. E doar o… prosteală ieftină și fără de sens, a unor persoane care nu prea au treabă cu gramatica limbii române. Am auzit cândva o puștoaică vorbind așa, iar frazele ei abundau de cuvântul „gen” . Nu m-am putut abține să o iau puțin în barcă și am întrebat-o de ce folosește aiurea acest cuvânt și ce înseamnă „locuțiunile-gen” pe care atâta le folosește? Nu a putut să îmi răspundă. Binențeles, habar n-avea. Dar așa i se părea ei că sună „cool”, copiind pe alți „experți” în vorbit aiurea.
    Poezia ta este „gen-ială”! Dacă pot spune în această formă. Gen… 😀

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc tare mult, Alex!
      Şi eu cred că cei care vorbesc aşa nu au o explicaţie pentru asta, deja e tic verbal la ei şi nu ar putea spune ce înseamnă de fapt.
      Sună bine „izmenelile lingvistice” 😀 trebuie să ţin minte asta.
      Mă bucur mult că ţi-a plăcut! O zi cu bucurie îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  21. Roxana Negut zice:

    Genul este in mare trend
    Sa il folosesti ca refren
    Zici o vorba, bagi un gen
    Pana ajunge alergen😀😀🤗

    Apreciat de 1 persoană

  22. tink3rbe11 zice:

    Cea mai faină poezie
    De la tine, am citit
    Gen.. haioasă,
    Știi ce zic!
    Duminică minunată să ai, mi-ai înveselit dimineața.

    Apreciază

  23. Nu am răspuns pentru întrebarea ta. Folosesc „genul” doar acolo unde trebuie și nici prieteni de „genul” ăsta n-am.
    În schimb, m-am distrat citind articolul tău.😃

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s