Când ning amintiri…

Ce simplu e totul când ninge
Şi-un dor ne cuprinde pe toţi
De-acasă, de brazi şi colinde,
De prispe ce-aşteaptă nepoţi

Odată cu fulgii, se-aşterne,
Pe tâmple-aplecate spre ieri,
Un gând care parcă îşi cerne
Toţi anii uitaţi în tăceri

Şi-n albul întins peste lume,
Se-aud, apăsaţi şi greoi,
Paşi fără timp, fără nume,
Ce-nfruntă şi ierni, şi nevoi

Şi-apare aievea bunicul
Ce-şi scutură vesel pe prag
Zăpada şi anii, şi casa
Se umple de cald şi de drag

Se-aude deodată bunica
Ce coase, cu fir de poveşti,
O ie şi-o rugă şoptită:
Te rog, Doamne, mari să mi-i creşti!

E linişte, -i seară şi-i bine,
Trosnesc numai lemnele-n foc,
Şi credem că-n vremea ce vine,
Cu toate vor sta într-un loc

La geamul cu flori îngheţate,
Se coace-ntre vise-o gutuie…
Dar toate-s acum strămutate
În colţ de-amintire-amăruie

Ce simplu e totul când ninge
Şi-atunci ne cuprinde pe toţi
Un dor care nu se mai stinge
De buni colindaţi de nepoţi.

Foto