Leapşa din ghetuţe

Când am zis ultima dată că răspund rar acestor lepşe? Nu mai ţin minte. Deci am avut dreptate. Am primit leapşa de la Issa şi am zis că-i cado’ de la Moş. Cum un cado’ nu se refuză, mă alint şi eu puţin şi încerc să nu mă fac de râs de tot. De parcă nu m-am făcut destul în toţi anii ăştia de când rătăcesc pe poteci. Apropo, a venit Moşu’ la voi? Bine. Eu mă apuc de treabă acum, am de răspuns acestui interviu, mă simt o divă aşa că îmi savurez strălucirea în cele ce urmează:

Dacă ai putea alege un fel de mâncare pe care să îl mănânci pentru următoarea lună (fără să ai voie să mănânci altceva), care ar fi acela?
Peşte. Condimentat, dat prin mălai, prăjit, stropit cu lămâie şi picurat cu mujdei. Şi nu numai în următoarea lună. Şi-n următorul deceniu de-ar fi, nu m-aş supăra.

Pleci într-o vacanță de două săptămâni pe o insulă exotică și aproape pustie și poți lua cu tine un actor, un blogger/vlogger sau un antreprenor (români sau străini). Pe cine iei?
Haţ! Deci: dacă trebuie să-mi fie ruşine pentru asta, fie, îmi e. Nu cunosc niciun vlogger şi nici nu intenţionez în următoarea lună, că-s ocupată cu peştele.
Blogger… v-aş lua pe voi toţi şi nu-ncăpem pe insulă. Deci nu pot, aş încălca regula din întrebare.
Antreprenor, hm. Cunoaşteţi un antreprenor bună… bunăăăă, Potecuţă! Trezeşte-te, eşti în public! Bun la suflet am vrut să zic. Nici din ăla nu vreau, m-aş plictisi să-mi trâmbiţeze despre succes şi metamorfoze-n cifre de afaceri.
Problema e că mă încurcă rău de tot acel „aproape pustie”. Asta nu-mi dă pace şi deşi pitica (acum am realizat că nu-i pitic, e pitică) din creierul meu urlă din papuci că spune de Ryan, spune de Reynolds, spune de Russell, spune de Crowe, spune de Andi, ia-l pe Vasluianu, io nu pot trece de acel „aproape” nicicum.
Dacă-i doar aproape pustie, decât să stau să-mi fac nervi că cine ştie ce supăraţi pe viaţă stau cu ochii pe mine şi-mi distrag atenţia de la… atenţie, o iau pe Oana Pellea. Pentru că o ador şi pentru că ştiu că în cele două săptămâni aş respira în doze mici, să nu-mi scape nicio silabă din poveştile spuse de ea. Şi acum chiar nu glumesc.
Aş fi luat-o pe ea de la început. Dar cumva trebuie să le ofer o explicaţie şi celor trei, să nu sufere că au ratat şansa asta absolut fantastică.

Știm cu toții că în copilărie visam cel mai mult. Spune-ne un vis pe care îl aveai în copilărie și s-a îndeplinit și unul care nu s-a îndeplinit.
Nu ştiu un vis măreţ. Cred că n-am avut. Spuneam, pe la 3-4 ani, că mă voi face musafir atunci când voi fi mare. Asta mi-a ieşit, la muncă stau mai mult decât acasă, ziua, deci sunt musafir la mine-acasă. Apoi spuneam că mă voi face învăţătoare. Nu mi-a ieşit, am abandonat ideea pe drum. Nu regret.

Primești un cadou foarte urât de la prietena cea mai bună/prietenul cel mai bun. Îi spui că e oribil sau te prefaci că îți place?
Mă bucur de absolut orice deci nu există cadou foarte urât. Prietenii nu fac gesturi care să te supere sau jignească deci nu poate fi vorba decât despre nesincronizare, să zic, dar sigur acel ceva, orice-ar fi, ar fi dat din suflet. Dacă chiar mi-ar fi total inutil, l-aş pune undeva deoparte şi aş uita de el. Dar nu, sub nicio formă, nu aş spune. Poate doar dacă ar fi cazul, cum a şi fost cândva, să schimb mărimea bluzei primite. Că era largă. Dar cadou urât nu există. Fac un pas în lateral şi, privit din unghiul potrivit, orice poate deveni frumos.

Este sfârşitul lumii. Ce carte ai pune în capsula cosmică pentru a păstra o „urmă” a umanităţii?
Mai degrabă aş fi spus despre o capsulă a timpului şi mi-ar fi prins bine acum să fi fost şi eu deşteaptă, să dau un răspuns sclipitor, să găsesc acea carte, unica. Dar cum nu-s deşteaptă, mă gândesc că un Atlas geografic n-ar fi chiar rău. Ăla are şi formele de relief existente până în momentul x, spune şi despre nişte teritorii care au aparţinut unor popoare, spune şi că aveam tipografii şi fabrici de hârtie, şi că ştiam să scriem. Mno, atât mă duce capul.

Dacă ai putea călători în trecut și să discuți cu tine cel/cea de 18 ani, ce sfaturi ți-ai da? (maxim 3)
… sau ştii ceva? Lasă, uită tot ce-am zis înainte. Fii tu. Rămâi aşa cum eşti. Nu eşti nici pe departe perfectă, nimeni nu e. Dar cel mai uşor în viaţă, printre oameni, e să fii tu, cu toate ale tale. Va fi bine. Rămâi aşa. Orice altceva vei face, orice alt drum vei alege, va însemna să trăieşti viaţa altcuiva.

Ți se oferă șansa de a juca în filmul realizat după cartea ta preferată. Pe cine ai interpreta și de ce?
Iar ar fi fost bine să fi fost genială acum, să fiu sclipitoare, să spun de un personaj fabulos. Dar nu-s. Sunt, în schimb, sufletistă. Şi nu e o laudă. Şi cum sunt sufletistă, nu pot să nu ofer o a doua şansă, aşa cum orice om merită-n viaţă. Deci uit de carte şi spun că aş juca în orice film joacă şi Reynolds, Crowe sau Vasluianu. Că nu-i pot lăsa pe băieţii ăştia fără şansa unică de a se pierde-n ochii unei fiinţe absolut superbe, preţ de o secvenţă.

Ce te motivează să scrii pe blog?
Blogul în sine, cu tot ce presupune el. Voi toţi, cei care citiţi şi acum.

Primești un premiu (în bani) pe care ești convins/a că nu îl meriți. Cum reacționezi?
Un comentariu al meu a fost cândva premiat cu o carte. Deşi nu a fost tragere la sorţi şi s-a spus că va fi alegere în funcţie de comentariu, am considerat că nu merit, fiind un blog pe care nu comentez des. Am rugat să fie dăruită altcuiva. Cred că aş face la fel şi cu banii.

Spune-ne ceva despre tine ce nu ai mai spus public până acum.
Mănânc supa de tăiţei cu pâine 😀 Glumesc, asta am mai spus.
Ăăăă, dacă nu am mai spus public înseamnă ori că am uitat deci nici acum nu ştiu, ori că nu-i de spus. Dar nu consider că aş avea secrete atât de bine păzite. Doar că n-a fost momentul sau contextul.

Dacă o doreşte cineva… cu mare drag îl rog să o ia.
Issa, mulţumesc!

Foto