Sondaj de opinie

Staţi, staţi, nu e exit-poll, slavă Domnului, am scăpat de alea. Va fi, poate, cea mai scurtă postare. Asta aşa, să demonstrez că pot fi şi foarte scurtă-n exprimare. Că e luni la început şi e grele zilele de luni, nu? Vorbesc mult, când nu trebuie, silabisesc atunci când ar trebui să vorbesc mai mult şi tot aşa. Dar în scris, de obicei, mă întind, ştiu. O recunosc. De asumat, nu e cazul. Că nu fac niciun rău nimănui, nu-i ca şi cum din cauza cârnaţului meu de text nu e loc de autostrăzi în ţara asta. Aşa că nu. Vreau să vă întreb ceva. Sper să reuşesc să fiu concisă. Sper! Nu şi promit 😛
Nu vreau să vorbim la modul general, ar fi prea mult şi prea greu de răspuns dacă ne-am pune-n sute de ipostaze, aţi fi toţi nevoiţi să-mi răspundeţi că… depinde. Şi eu aş rămâne la fel de nedumerită cum sunt şi acum. Nu. Vorbim pe caz concret. Blogul, eu, voi, voi şi alţii. Mă iau pe mine ţap ispăşitor, să fie simplu.

Am crezut că se poartă numai când e vorba de culori politice. Dar am mai văzut şi-n alte situaţii unele reacţii cam tot din zona aia. Şi vreau să înţeleg. Ne place să avem mereu dreptate. E frumos, ştiu. Dar de ce trebuie de cele mai multe ori să le băgăm şi altora pe gât dreptatea noastră, mai ales atunci când acel ceva nu e alb sau negru, nu e calcul matematic, nu se poate măsura, cântări?
Şi, mai ales, de ce trebuie neaparat ca celălalt să fie cumva dacă nu urăşte sau nu apreciază acel ceva pe care îl urâm sau apreciem noi?
Exemplu concret: mie nu-mi place deloc, dar deloc-deloc, orezul cu lapte. Dacă se mai pune şi dulceaţă deasupra, mă scutur cu totul. Nu-mi place şi punct. Atenţie! Nu spun că e rău, că e naşpa, că e nasol. Mie nu-mi place. Mno. Sunt absolut convinsă că pentru mulţi, ăsta e desertul copilăriei şi e un deliciu şi e ceva spectaculos şi e ceva wow.

De ce trebuie să fiu eu „habarnistă” în materie de fineţuri culinare doar pentru că nu-mi place mie ce-ţi place ţie? Sau ce mi-ar da mie dreptul să fac feţe-feţe-n faţa omului care se înfruptă din asta că vai, cum poţi mânca aşa ceva? De ce? De ce să nu acceptăm că ce-i bun pentru mine nu înseamnă că trebuie să fie la fel şi pentru tine?
Nu-mi place mie, nu înseamnă că e rău. Îţi place ţie, nu înseamnă că e bun la modul general şi eu sunt extraterestru că refuz să mănânc aşa ceva. E rău pentru mine, bun pentru tine şi invers. Nu e nimeni cumva în toată treaba asta. Nici lipsit de gust, nici mvai, ce sofisticat. Nu? Greşesc foarte tare?

Nu mă întrebaţi ce-am păţit, cine m-a supărat, cine a zis, ce-a zis. Absolut nimeni, absolut nimic. Dar sunt curioasă de ce avem tendinţa de a ne impune propriile gusturi, de a le considera a fi demne de urmat.
Eu mănânc supa de tăiţei cu pâine de când mă ştiu. Ştiu, da, cine-a mai văzut? Nu mă interesează. La fel cum nu mă interesează ce face altul cu farfuria lui, cu sufletul lui, cu casa lui, cu hainele lui, cu corpul lui.
Totuşi, de ce vrem să impunem altora totul? Mno, numa’ întreb, să înţeleg.
Pe cuvânt că nu-mi place orezul cu lapte. Nici budinca nu-mi place. Nici alea… pastele alea cu nucă. Şi multe altele. Dar nu vorbim numai despre mâncare.
Şi cum spuneam, nu vorbim de puncte de vedere care pot fi demomstrate. Da, merg până-n pânzele albe să mă contrazic cu oricine că azi e luni. Exceptându-i, desigur, pe cei la care deja-i marţi 😀 Dar să-i demonstrez că e urât doar pentru că e luni deşi el insistă că zilele de luni n-au nimic greşit în ele şi să-i spun că-i prost doar pentru că nu crede că lunea e nasol… n-ar fi ceva greşit la mine, oare?

P.S Puteţi râde de mine, eu am râs. Nu ştiu dacă-i cea mai scurtă postare, dar ştiu că e începută pe la ora 11. Acum public. Deci nu vă speriaţi, am realizat şi eu că ziua-i cam la final, nu mai e de ceva timp la început 😀 Taa-daam. Am început bine, e clară treaba 😀

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

93 de răspunsuri la Sondaj de opinie

  1. Crengu zice:

    Da, buna intrebare. Daca cineva are raspunsul magic, abia astept sa-l aflu! 😁

    Apreciază

  2. 9 zice:

    Nu impun pentru că nu-mi place să mi se impună. In schimb pot fi convinsă dacă argumentele sunt de bun simț.🙂
    Dar pâinea cu unsoare și struguri de casă îți plac? 🙄

    Apreciază

  3. Cosmisian zice:

    Ti-a luat tie prea mult timp sa scrii putin, pentru ca nu stiai ce sa faci cu nuca din paste. Mi se intampla si mie. Toleranta de calitate lipseste cel mai adesea, mai ales intr-o societate care se lauda ca poate tolera mai stiu eu ce deviere comportamentala tot mai agreata astazi. A tolera este un lucru, a impune este forma agresiva a lipsei de toleranta. Zilele asta am fost foarte starnit de doua articole pe care le-am citit. Nu spun nimic despre continut, ca sa nu dau liber la identificare. Dar, m-am simtit revoltat sa citesc mai sus mentionatele articole. Daca spui ca Rosu este culoarea unui om normal, ai reusit sa ma scoti din lista oamenilor normali, pentru ca se stie ca mie imi place, cum e si normal, galben de papadie. Si, pentru ca am vazut expus cu argumentatie ca Rosul e, iar restul nu e, m-am ingalbenit. M-am simtit exclus.

    Apreciat de 1 persoană

    • Chiar, ce se face cu nuca aia din perete? Pardon, paste? 😀
      Văleu, ai zis roşu. Ştii că e o culoare periculoasă în țara zilelor noastre? Nu sunt cu roşu, deşi am haine în culoarea aia. Dar nu e preferara. Nici curcubeu nu aş zice, ăla e cu lgbt şi iar se sare la gât. Sunt verde deschis. Bun aşa? 😀

      Apreciat de 1 persoană

      • Cosmisian zice:

        Mie imi place viteza. Am un paragraf frumos despre culori, din Mouelle Roucher Vol. 2. Cu permisiunea ta:
        „Pianul își topea adormirea de sub pătura pufoasă a zăpezii chiar sub degetele ei. Eugénie cânta la pian. Noi, cei prezenți, asistam uluiți cum apa cristalină și rece își forma albia în sufletele noastre. Salonul Roșu rezona perfect cu unduirea degetelor ei fine și lungi, oglindind parcursul neschimbat al operei create de Chopin sub delicata topire a albului într-o încetinire a delirului ce i-a răpus desăvârșirea culorilor pe care le-a ascuns.

        Pereții salonului erau ceruiți cu poezie, umbre mișcătoare de proză șoptită de dragul iubirii reciproce, răcoare tacită a scriiturii ce nu a mai apucat să își limiteze existența pe file blânde de alb. Versurile nu mai aveau culoare, fiind prinse cu grijă de pieptul celor prezenți. Erau albe, acel alb plin de personalitate și superioritate. Ascultându-i vorbind, îi suspectez de cea mai poetică spontaneitate posibilă într-o seară ca aceasta.”
        PS: Sa stii ca si eu am probleme cu anumite culori. Oamenii te asociaza imediat cu ceva.
        La serviciu folosesc lumari parfumate. Adesea sunt intrebat cu teama daca a murit cineva… What???

        Apreciat de 1 persoană

  4. anasylvi zice:

    E valabil si invers. Unii se trezesc sa te atace daca iti place, bunaoara, orezul cu lapte. Adica cum poti sa-ti permiti, dom’le, sa zici ca iti place daca ei au zis clar, negru pe alb, ca e o porcarie? ba chiar sub nasul tau, ca de, iti stiau si preferintele culinare. Oamenilor le place sa bage batul prin gard. Unor oameni.

    Apreciază

  5. illusion zice:

    Eu zic că gusturile nu e discută. Eu mănânc pepene cu pâine 🙂

    Apreciază

  6. ina02s zice:

    Sondaj de opinie??? ASta e ….doar o opinie. 🙂 Sigur ca nu trebuie sa impui nimanui nimic, nici macar unui copil. Dar asta nu inseamna ca nu poti asculta, ca nu poti incerca, ca nu trebuie sa gusti si apoi poti decreta: nu vreau, nu-mi place.
    Avea o cunostiinta un pitic si l-am luat la mine si mama incerca sa-l indoape, dar bietul copil nu manca samantana si snitel, ca nu mancase niciodata pin’ atunci. Deci poti incerca sa vezi daca-ti place. Eu nu mananc ciorba de burta, ardei copti in otet, desi tot familionul meu sunt mai mult decat incantati de aceste mancari. Dar nu-i bai, nu-mi plac si pace buna. Nu-s paria. Si la fel nu-mi place sa vad filme de groaza si n-are rost sa insisti, pot trai fara.. linistita. Si nu simpt ca am o problema sau ceva lipsuri undeva. Nu-mi plac conflictele si incerc sa le evit. q.e.d.
    Deci, m-am cam labartat si eu..:(

    Apreciat de 1 persoană

    • Ina, e ceva greşit la titlul meu sau la text? 🙄
      I-am zis sondaj, că vreau părerile voastre care sigur că pot diferi mult. Şi nu e vorba de niciun fel de conflict, tocmai, eu condamn conflictul bazat strict pe păreri ce țin de gusturi. Normal că nu are nimeni nicio problemă. Dar unii nu vor să înțeleagă asta şi jignesc aiurea. De ce? Aia am vrut să ştiu.
      Îți doresc o seară frumoasă, cu drag!

      Apreciat de 2 persoane

  7. condeiblog zice:

    Vor fi întotdeauna câte unii care și dacă nu se exprimă, măcar încrețesc frunțile în fața farfuriei tale.Ei și ce! Fiecare cu gustul lui… Eu spre exemplu nu agreez „finețurile” în care găsim și fructe la amestec cu mâncarea, gen rață cu portocale, sau cu ananas. Însă amestec brânză la majoritatea ciorbelor… Și cu pâine bineînțeles, cât cuprinde. N-aș putea niciodată să mă consider un etalon în materie de gusturi, de aceea merg pe principiul „te las în pace, lasă-mă și tu!” Zic bine? 🙂

    Apreciază

    • Foarte, foarte bine spuneți! Ca de obicei, de fapt! 😉
      Smântână puneți în ciorbe? Cu brânză nu am încercat. Oare cum mi-a scăpat tocmai aici, în „țara turmelor şi-a pâinii”?
      Vă mulțumesc!

      Apreciat de 1 persoană

      • condeiblog zice:

        🙂 Firește că da! Cu pâinea e ceva mai greu pe aici, că nu e ca cea de acasă, la cel mai propriu mod. Am găsit însă varietăți multiple de brânzeturi și am descoperit și ceva (nu e tocmai smântâna știută de mine) ca un caimac, gros și untos, care amestecat la toate ciorbele, devin „rădăuțene”. Sunt un mare ciorbar și pentru că nu mă împăcam cu stilul de mâncare britanic, a trebuit să dau milităria jos din pod cu mine și să mă fac șef bucătar, la polonice nu la cuțite 🙂

        Apreciat de 1 persoană

        • Hehehe, foarte bine aţi făcut! Ciorba fără smântănă e ca ciorba fărăr brânză 😀
          Pe mine m-a fascinat breakfastul lor. Deşi au trecut ani buni de când am mâncat la ei micul dejun, încă mă întreb cum pot, domnule, oamenii ăia să mănânce atât dimineaţa? 😀 Bravo lor!

          Apreciază

  8. rofstef zice:

    Mnda, ziua de luni îmi dispace total, motiv pentru care am cele mai multe zile libere care o cuprinde și pe doamna zi de luni, ca și astăzi de altfel :)))

    Ps. Nu intru în subiect că mă pierd cu totul, și așa am obicei să zic mai mult decât îi de zâs.:)

    Doar două vorbe referitor la subiect: un sfat, o părere, o sugestie, o idee sunt bune primite de către mine, și cu drag le dau și altora, dar nu forțez pe nimeni, pe de altă parte, nu tot ce,ți place ție poate să fie bun pentru alții, de exemplu, dacă tu ai chef să asculți manele la miezul nopții, dar ai chef să dai muzica mai tare, uite că eu am chef la miezul nopții să dorm, atunci cum impăcăm plăcerile, atunci să vină poliția să le împacă..

    Sau dacă eu a chef să trag aer curat în chept, tu ai chef să tragi fumuri în peptul tău, dar aprinzi pipa lângă mine, deja iarăși sunt plăceri colaterale care nu ne plac, și atunci cum le împăcăm, dacă nu cu o vorbă bună și înțelegere, atunci cu reversul despre care nu vreau să mai zic că ști și tu..

    Să fie un Decembrie minunat în care să ne pierdem în magia lui, și ne va fi bine :)))

    Apreciază

    • Ştef, evident, nu e vorba de lucruri care pot deranja sau îngrădi libertatea celuilalt!
      Dar e de prost gust să îmi spui că sunt proastă doar pentru că eu spun că nu-mi place nu ştiu ce. Nu, nu tu, nu mie, e doar un exemplu. Deci nu când ce îmi place mie te deranjează. Sigur că accept un sfat. Dar nu îl dai ca şi cum tu eşti guru şi eu un neica nimeni. Eu doar îmi spun părerea, fă la fel, nu îmi impune. Tot exemplu, nu zic de tine 🙂
      Ahaaaaaaa. Deci tragi chiulul lunea, da? De aia nu mere țara asta, domnule 😛 😀
      Mulțumesc, Ştef! Să ai o seară frumoasă!

      Apreciază

      • rofstef zice:

        Da, acum am înțeles mai clar !
        Evident că este brutal de ați arăta punctul de vedere într-un mod jignitor când cineva face observații de acest fel, eu mai degrabă îi asociez cu gândirea aia comunistă, sti, „dacă voi nu mă vreți eu vă vreau”, ceva de genu..

        Da, eu mă trezesc abia marți seara, apoi miercuri se crapă de weekend și gata săptămâna 😂😛
        Glumesc, mulțumesc și eu, Seară Plăcută și ție !!!

        Apreciat de 1 persoană

  9. Issabela zice:

    E penibil să te cerți sau să degenerezi pe chestii legat e de haine, mâncare, bazaconii…
    Și totul e în ultimă instanță caracterul omului în cauză.
    Eu, nu că mă laud :)) dar am cedat terenul și-am ieșit din discuții chiar și-atunci când aria cercului e definită de 2000 de ani (cred!) și n-ai cum să zici că-i alta 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  10. psi zice:

    dacă ne-am privi mai mult, unii pe ceilalți cu empatie și răbdare și chiar cu iubire (că tot e anotimplu cel mai potrivit exprimării ei) dacă am încerca să ne punem în pantofii celuilalt… he, he.
    mie îmi place mult orezul cu lapte și fac des. cu scorțișoară. doar că jumătății mele nu-i place, așa că mănânc singură. 🙂 și nu mă supăr, lui i fac griș… (de fapt, apropo de chestii culinare, mai lesne fac ce-i place lui decât ce-mi place mie).

    Apreciat de 1 persoană

    • Aş fi zis că trebuie să te bucuri, îți rămâne tot ție 😀
      Eheee, Psi, ar fi de poveste să fie cum spui 😉
      Seară frumoasă îți doresc!

      Apreciază

      • psi zice:

        păi nu e de poveste… e atât de puțin, de fapt… 🙂 și e posibil. fixe cum încercăm să ne înțelegem noi aici, de atâția ani, din taste…
        și 2. dacă nu ne înțelegem cu alți oameni, păi foarte bine, nici nu trebuie, putem pleca. (eu mă pricep teribil la plecat).

        Apreciază

        • Pare simplu. Şi totuşi… unii ţin morţiş să-ţi bage pe gât adevărul lor. Dacă ar face asta simplu, cu eu cred că verdele e mai frumos decât roşul, ar fi excepţional. Dar când o fac aruncând o vină pe umerii tăi, că ai probleme cu tine dacă nu-ţi place verdele, e aiurea. Şi problema de fapt e la ei. Dar până să înţelegi asta… te frămânţi. Oare chiar sunt eu defect? Oare-s chiar atât de rău? Oare-s chiar atât de ciudat?
          Eu n-am învăţat să plec. Nu aşa. Şi cred că nici nu vreau. Vreau să înţeleg. Pentru că degeaba plec dintr-un punct fără măcar să pricep mecanismul, şi dau de alt punct cu fix acelaşi design interior. Nu pot pleca de peste tot unde e la fel. Poate totuşi chiar e ceva cu mine, la mine. Şi e o lecţie pe care trebuie să o învăţ.
          Sigur, aici, acum, nu e nici pe departe vorba de plecat de undeva, dintr-un cerc sau un grup. E voarba aşa, la modul general, de oameni care se cred zei peste toţi. Şi încerc să-i „decojesc”, foiţă cu foiţă, să văd ce-i de fapt dincolo de toată „spendoarea” asta a lor.
          Mulţumesc, Psi!

          Apreciază

          • psi zice:

            cumva, eu cred că nu e treaba ta să înțelegi ceea ce nici celălalt nu poate explica. life is too short, cum ar zice cineva. ai grijă de inima ta, e tot ce contează până la urmă. 🙂

            Apreciază

            • Psi, e sau nu e, ţine de cum suntem construiţi, nu de cum alegem să simţim. Eu n-am învăţat să-mi impun să nu-mi pese când sunt jignită cu sau fără voie. Încă mă doare, încă mă macină, încă vreau măcar să înţeleg.
              Da, ştiu ce spui şi e bine cum spui. Dar la nivel teoretic stau bine. Însă….
              Îţi mulţumesc mult! Voi încerca să ţin cont 😉

              Apreciază

            • psi zice:

              poți să înveți orice dorești să înveți, inclusiv, nu să nu îți mai pese de alții, ci să îți pese de tine mai mult. 🙂 (”alt eu să-ți faci iubindu-te pe tine și frumuseți te-or locui, depline”- cum zicea marele will)

              Apreciat de 1 persoană

  11. genovevadans zice:

    Cred că nu degeaba-i zicala: „cine se-aseamănă, se-adună”. În prima fază, proiectăm volens nolens în celălalt, ideile și sentimentele noastre. Încercăm firesc similitudini – ar spune psihologul din mine 😃 – ca să ne hrănim propria stimă de sine. În faza imediat următoare, intervine controlul educativ cu gestionarea emoțiilor. Și a piticilor de pe creier, mai mult sau mai puțin. 😁
    Mie îmi place orezul cu lapte, chiar și cu dulceață de căpșuni deasupra 🤣 – nu mănânc nici pâine la supă, dar n-aș îndrăzni să te servesc cu varianta mea de orez sau supă fără pâine. 🤗
    Nu suntem toți la fel, de aceea învățăm să ne respectăm diferențele. 😊

    Apreciază

  12. CarmenP zice:

    Mi-am adus aminte de prima lectie de Istoria romanilor, nu-mi amintesc eu prea multe prime lectii de la scoala, dar aici am fost pe faza, degeaba de altfel, caci nu intelesesem nimic la vremea aceea. Si dl profesor, un om la 40 si ceva de ani isi incepe lectia cu cateva vorbe despre romani: „romanii sunt un popor de oameni toleranti” de aici m-a pierdut pt ca nu aveam dex-ul cu mine si am adormit la loc 😂 De-a lungul timpului mi-am tot amintit acea prima lectie si am tot probat societatea in care traim in sperand sa fie dovedita toleranta aia despre care zicea dl. profesor. Nici pana azi nu s-a confirmat. De ce ne contrazicem? Pt ca noi detinem adevarul absolut, fara argument, ca asa vrem noi. E o cultura chiar, iar tu daca nu esti ca noi, nu esti integrata, deci nici romanca, deci ai votat cu …escu care ne-a vandut tara la straini. Si uite asa facem din tantar armasar si nu conteaza ca te-am jignit, pt ca nici empatie nu avem si nici bun simt, traim intr-o mare nepasare. Un adevar trist care nu va fi schimbat prea curand…din pacate.

    Apreciază

    • Carmen, îmi permit o glumă: nu degeaba era la istorie treaba asta cu toleranţa. Şi dacă a fost cândva ceva ce a caracterizat poporul ăsta… a fost. E istorie.
      Of, tare, tare mult aş vrea să te pot contrazice. Dar nu pot. M-am îngrozit de ce-am citit apropo de votat cu… escu. Nu-mi venea să cred că e scris negru pe alb, de oameni trecuţi prin viaţă, fără pic de înţelepciune, de înţelegere, de nimic. Dar nu mai vreau să-mi amintesc.
      Oare ne facem bine?
      Îţi mulţumesc tare mult! O zi bună îţi doresc!

      Apreciază

  13. Ana May zice:

    Fiecare ar trebui să dea dovadă de finețe, de toleranță, de acceptare, de înțelegere, bineînțeles dacă dorește să și primească din parte celorlalți toate acestea, sau măcar parțial. 🤗

    Apreciază

  14. imaginarycoffee zice:

    Dacă ai știi de câteori m-a salvat umorul de consternarea celor care au aflat că nu-mi place scorțișoara…. Suntem unici, ce mai! Disprețul face și el parte din noi, cu timpul devenim mai toleranți (unii) sau mai înțelepți. E o vorbă care-mi place: Live and let live!

    Apreciază

    • Cuuuum, nu-ţi place scorţişoara??? Nu se poate aşa ceva! 😛 😀 😀
      Da, e parte din noi şi dispreţul. Dar uneori pe la unii dă pe-afară…
      Ce frumos! Până la urmă, în vorba asta stă totul. Să facem aşa! 😉
      Îţi mulţumesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

  15. Iosif zice:

    Eu cred ca, omul creat de Dumnezeu, este o fiinta rational-sentimentala paradoxala, enigmatica, magnifica, tainica, UNICA, o ecuatie universala, infinita, atemporala, cu miliarde de necunoscute, a carei *solutie* a oferit-o Creatorul Dumnezeu umanitatii, în urma cu doua milenii, prin nasterea paradoxala a Fiului Sau, Iisus Hristos, Întâiul nascut din Dumnezeu, întrupat prin Fecioara Maria si prin puterea Duhului Sfânt.
    Omul adamic, nascut doar din relatia barbat-femeie, este mostenitor al programului genetic blestemat, “pacatos” mortal, transmis si mostenit din generatie în generatie, iar eliberarea de acest “blestem primordial”, impune o a doua nastere, “din apa si Duh” urmând exemplul lui Hristos, ascultând de Cuvântul Lui, singura Cale spre Adevarul absolut spre Viata autentica, sanatoasa, binecuvântata, fericita, vesnica.
    Programati si limitati fiind în perceptia vietii, necunoscând si neascultând de Cuvântul Sfânt, chiar diferiti aparent unii fatza de altii, suntem copii vulnerabile, mascate, imitatori, plagiatori, înselatori, ipocriti, inconstienti, atrasi irezistibil de poftele (fortele) celor cinci simturi ale perceptiei, limitându-ne la materie, ignorând autenticele valori sufletesti si spirituale care, daca vor fi prioritare în viata, vom avea satisfactia unei vieti împlinite, fericite, infinite…
    O seara si o saptamâna cu bucurie, pace si Lumina Divina în Suflet, draga Potecuta !

    Apreciază

  16. ecoarta zice:

    Doruleț, m-ai zăpăcit total! E clar că cineva te-a zgândărit cu ceva, că altfel nu mă băgai în oala cu supă de tăieței! Sunt de acord să mănânce cine ce şi cum vrea, că multe-mi văzură ochii…
    Cum nu ştiu ce să răspund, scriu şi eu ce-mi trece prin cap. Nu-mi plac: ciocolata, cartofii, sfecla roşie, tăiețeii cu nucă, pesmet sau gem. Dar asta nu înseamnă că de aceea nu sunt frumoasă sau deşteaptă! Sau mai puțin din fiecare! Cred că avem nevoie de un lucru simplu: să-i lăsăm pe toți în pace, adică să ne vedem fiecare de blidul nostru cu ce-o fi în el.
    Sau, cu alte cuvinte, sfânta TOLERANȚĂ!
    Doruleț, ştiu că am scris tâmpenii🤔Poți şterge postarea! Poate mă învăț minte şi mai tac din gură!

    Apreciază

    • Să şterg postarea mea? 😦 De ceeee?
      Ştiu, te-ai referit la comentariul tău, glumesc şi eu.
      De ce să şterg, Aura? E ceea ce-am cerut, părerea ta. Ce e greşit în asta? Zău, nu ştiu ce-ai păţit prin alte locuri, dar aici nu e cu reguli şi nici cu supărări decât atunci când efectiv mi se demonstrează că rugămintea mea, de suflet, nu valorează doi bani în ochii celui pe care-l rog. S-a întâmplat. Nu în cazul tău, niciodată. Şi atunci, acţionez în consecinţă, nici părerea celui care nu mă respectă nu mai valorează mare lucru în ochii mei. Dar tolerez, nu mă costă nimic. E mult mai simplu aşa. E pierdere de vreme să mai rog. Dar tot pierdere de vreme ar fi să mai stau să încerc să impun reguli.
      Aşa cum cred că e pierdere de vreme să explici cuiva de ce ţie îţi place ploaia, când el îţi spune scurt că eşti pesimist şi depresiv, deşi tu tocmai ai spus că dansezi în ploaie. Dar nu, ploaia e naşpa, că aşa zice el. Şi că vara e spendidă, că aşa vrea el. Şi cine nu iubeşte vara n-are simţ artistic şi ar fi cazul să-şi reseteze sufletul, că-i cam defect. Deci nu numai despre mâncare e vorba. Am dat eu exemplul ăla, să fie simplu.
      Îţi mulţumesc mult şi îţi doresc o zi frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

      • ecoarta zice:

        Nu postarea ta s-o ştergi, ci comentariul meu! Asta dacă am zis prostii!

        Apreciază

      • ecoarta zice:

        Draga mea, noi ne ştim de ceva vreme! Ne întâlnim pe potecile blogurilor destul de des. Eu, recunosc asta, îți citesc cu mare plăcere comentariile. DA, cineva m-a făcut „troacă de porci” pentru că mi-am spus părerea MEA despre US. Nu am făcut caz, nu m-am bătut cu cărămida în piept că trăiesc aici. Eu sunt aici de mulți ani, dar abia acum am recunoscut asta. Persoana respectivă m-a făcut analfabetă, spălătoare de buzi (cuvânt folosit de ea!), menajeră, …..doar pentru că mi-am spus punctul de vedere. I-am răspuns o singură dată, că nu contează ce fac aici, dar măcar scriu cât de cât corect. Ai dedus cum scria ea, nu!? Mi-au luat apărarea ceilalți şi după un timp a tăcut…
        Te îmbrățişez!

        Apreciază

        • Pe cuvântul meu că nu ştiam de asta când am scris ce-am scris. Probabil te-am simţit cumva timidă, să zic, nu găsesc alt cuvânt, şi de aici am dedus că prin alte locuri a fost ceva. Mi se pare incredibil ce-mi spui şi m-am zburlit când am citit.
          Nu-mi vine să cred că etichetăm oameni cu atât de multă uşurinţă şi aruncăm propriul noroi spre alţii, fără motiv. Mă doare când văd astfel de reacţii.
          Te îmbrăţişez şi eu cu tot dragul şi sper că nu te-ai lăsat afectată de asta. Sper!

          Apreciat de 1 persoană

  17. Și eu am ciudățeniile mele în materie de mâncare, dar nu le mai deconspir acum. Am făcut-o într-un comentariu la o postare de-a ta de acum vreo doi ani. Ce m-am mai distrat și atunci! 🙂

    Apreciază

  18. Suzana zice:

    Adaug si eu o parere, ca n-o fi bai! Pe oamenii aia de care vorbeai – si am intalnit cativa, chiar multicei as putea spune- aveau totusi ceva in comun. Le placea sa se auda, se considerau cei mai cei de destepti si, (poate de aceea), nu suportau parerile altora. Nu ca n-ar fi fost bune, dar era preferabil sa le catalogheze nebune, doar asa, ca puteau sau asa aveau chef! 😀
    Din micul meu punct de vedere cei care incearca sa-si impuna parerile pur si simplu au un ego prea puternic care sare primul la inaintare. Habar nu am daca sunt incurabili in viata asta. In mod cert nu au ajuns la un ‘declic’!
    Subiectul ramane deschis, dar nu cred ca il vei vedea in vreo statistica anuala! Ca nu stiu cine l-ar realiza si cum! 😀
    O saptamana faina, draga Potecuta!

    Apreciază

    • Şi ştii ce cred că e foarte interesant în toată treaba asta, Suzana? Că ei sunt şi primii care sar când e vorba de atras atenţia, în sensul că vai, dar cum îşi permite cineva să-mi spună mie ceva de gustul meu, de părerea mea? 😀
      Îţi mulţumesc tare mult! Săptămână frumoasă îţi doresc şi eu!

      Apreciază

  19. ZI,e ciudat să manânci în jurul orei 6?da,6 dimineaţa !de mica,mama m-a învăţat: fie mananci,fie rabzi! aşa incep ziua cufriptură sarmale,eu nu pot gati….Noroc ca nu face cu grasime multa ca la cătă mişcare fac….nu de lene ,da,as depaşi 100 de kg.

    Vreu să spun că multe sunt impuse celor fară putspune lasa de la tine!

    Apreciază

    • Vreau să spun că multe sunt impuse celor fără putere!Viaţa te învaţă să supravieţuieşti.lasă de la tine!(scriu de pe tv dimineaţă şi mai greşesc tastele, scuze)

      Bine, câteodată poţi să spui ca cel care îţi impune, dar fac ica tine.Hhhhh,mănânc carnea,las pieliţa puiul, mănânc o sarma-două las loc şi pentru cafea….Înţelegi?Există cale de mijloc,fără supărare!

      Potecuţă, sper ca ziua să îţi fie cum vrei azi!

      Apreciază

    • Nimic nu e ciudat când e vorba de alegerile unui om în ceea ce priveşte viaţa lui, casa lui, corpul lui.
      Ştiu că e chiar indicat să mănânci dimineaţa. Dar oricum ar fi, nu ar trebui să dăm nimănui socoteală şi nu ar trebui să ne-o ceară nimeni 😉
      Zi cu bucurie să ai!

      Apreciat de 1 persoană

  20. ioansperling zice:

    Suntem facuti dupa asemanarea lui Dumnezeu iar el este Adevarul! Problema este ca la toti ne place sa fim Dumnezei (sa avem intotdeauna dreptate) dar la foarte putini ne place sa tindem spre dumnezeire! Caci Dumnezeu nu e doar dreptate ci mai ales Iubire, Smerenie….Fara astea doua Dreptatea nu valoreaza nici cat o ceapă degerata!

    Apreciază

  21. Zina zice:

    Părerea mea este că avem dreptul fiecare la opțiuni personale. În orice domeniu. Vreau să aflu cum e cu opțiunea altuia – să mă lase să întreb eu și să încerc eu, nu să mi-o bage pe gât. Dacă încearcă să mi-o impuna, pa!

    PS Răspunsurile la ghicitori unde sunt ? 😀

    Zi excelentă, dragă Potecuță!

    Apreciază

  22. Aura B. Lupu zice:

    Potecuță dragă, despre impus părerea și gusturile e mult de scris, nu gătăm în veci! Habar n-am de ce-i musai să aibă unii întotdeauna dreptate, io m-am resemnat și le-o dau, câtă vor ei! Dacă țin neapărat să-mi demonstreze că 1+1 e egal cu trei… foarte bine, de mine poa’ să facă dacă vor și 5, io nu-i mai contrazic. E pierdere de timp și energie, ăștia–s vampiri ce te secătuiesc de puteri. 😉
    Te țuc și te îmbrățișez!
    P.S. Și io mănânc supa de tăiței cu pâine, și cartofi prăjiți cu măr, etc. așa că nu pot râde de gusturile tale, c-ar râde hârb de oală spartă! 😂🥰😍

    Apreciază

  23. tink3rbe11 zice:

    😅🤣mno, că „așa trebuie”!
    Nici mie nu-mi plac multe dar ce-mi place mie, altora li se pare ciudat sau ieșit din comun, ei si??!!
    Mai sunt și oameni posesivi, fixisti…
    Păcat! Pastele cu nucă îs faine, dar nu trebuie să-ți placă 🤗

    Apreciază

    • Da, cam la „ei, şi?” se rezumă totul. Sau ar trebui să se rezume. Însă se pare că unii nu se mulţumesc cu asta. Vor nu doar să te convingă că percepţia lor e cea care trebuie luată în seamă, ci şi că tu eşti „defect” pentru că alegi pastele cu brânză şi nu pe alea cu nucă, de exemplu. Ştiu, e simplu: nu trebuie luaţi în seamă. Dacă ar fi aşa uşor… 🙂
      Mulţumesc! O zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciază

  24. Emilia WONC zice:

    Mi-a plăcut mult articolul tău! Chiar e la temă! Eu deobicei ignor persoanele care îmi ,,bagă pe gât” convingerea lor. Nu e mai bine cei care preferă ,,laptele cu orez” să discute despre ,,lapte cu orez”, iar cei care nu îl suportă, să vorbească și ei, la rândul lor, cu alții care nu suportă ,,laptele cu orez”. Mai ales mă amuză situațiile de genul dat, de exemplu: eu cu tine discut cu ardoare despre ,,cauzele ne-plăcerii” ale acestui ,,lapte cu orez”, iar un ,,admirator ” al acestui ,,fel de mâncare” intervine în discuția noastră, acuzându-ne aprig în ,,toromăcie” deoarece nu suntem și noi ,,adeptele” ,,laptelui cu orez” 🙂
    Nu știu, cred că unor oameni le place să intre în mari polemici. Chiar și cu prietenii, rudele, dacă știu sau observ că persoana în cauză cu care discut nu este mare ,,politician” eu nici nu ,,ating” această temă de discuție, dacă văd că un om nu este ,,deshis” să vorbească despre religie, eu nu abordez aceast subiect, în pofida faptului că mie îmi plac ambele subiecte.
    În fine, depinde și de bunul simț al oamenilor sau de parafrazarea: ce ție nu-ți place, altuia nu-i spune 🙂 mai ales când e vorba despre preferințe și teme generale.
    Sper că a fost clară ideea unde am preluat ,,laptele cu orez” 🙂
    O seară frumoasă!

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc tare mult, Emilia!
      Îmi plac şi discuţiile în contradictoriu, dacă sunt civilizate şi cu argumente. E normal să nu ne placă aceleaşi lucruri, să nu avem aceleaşi idei. Şi e şi bine că e aşa. Discuţia însă se termină în momentul în care, persoana care intervine, cum spuneai, jigneşte la modul gratuit pe simplu motiv că eu nu ştiu aprecia un lucru care lui i se pare fantastic. Ţine de gust, de percepţie, nu e cazul să fiu ţinta jignirilor nimănui. Pot discuta cu cineva care adoră orezul cu lapte la nesfârşit. Când îmi spune că sunt lispită de gusturi doar pentru că nu-mi place, se termină discuţia şi trag concluzii. 🙂
      O zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  25. Alex zice:

    Foarte faină tema propusă de tine. De fapt, ai punctat unul dintre cele mai delicate aspecte din societatea română postdecembristă. După anii în care oamenii nu aveau voie să își spună cu adevărat părerea, ci doar să adere „cu entuziasm” la directivele marelui conducător, după `90 românii au prins gustul datului cu părerea. Dar nu în modul acela normal, civilizat, frumos, gata să respecți și punctul de vedere al celuilalt, chiar dacă nu ești de acord 100% cu el, ci în modul cel mai urât, violent, necivilizat. Și nu mă refer doar la stradă, locurile de muncă, familie, cunoscuți, cât mai ales la scena politică, la viața publică. Să asculți numai câteva minute dintr-o dezbatere la televiziune sau o ședință în Parlament și…. nu-ți mai trebuie! Sunt gata să-și sară la beregată unii altora! Injurii, jigniri, ocări grele. Și… niciun argument! Interesant, nu? Doar atotputernicul… „pentru că așa zic/vreau eu”. Cu pretenții de zei din Olimp… unii decretează „adevărul absolut” pe care îl dețin numai ei. Rezultatul îl vedem după 30 de ani de… „democrație”…
    Fiecare putem spune multe, foarte multe pe această temă.Experiența de zi cu zi ne face să ne lovim prea des de asemenea atitudini.
    Numai bine, dragă Potecuță și o lună decembrie plină de bucurii! 🙂

    PS. Mi-am amintit o întâmplare mai recentă. Cineva încerca să mă convingă cu părerea sa „infailibilă”, pe care dorea să o impună cu orice preț tuturor celor prezenți. Și mă enerva pentru că era o prostie, ceva total neimportant. La un moment dat i-am spus să nu se mai obosească, pentru că nu are nicio șansă cu mine. Sunt cel mai căpos om de pe pământ și sunt născut în zodia Taurului. L-am lăsat cu gura căscată, căci nu se aștepta la o asemenea replică. A fost așa, o ambiție de a nu ceda…. la alt încăpățânat! 😀

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc, Alex!
      Da, se pare că şi asta e cam din categoria aia a coşurilor care dau pe-afară în prag de sărbători, să fie, să nu ducem lipsă. Că deh, poate vine foametea mondială peste noi. După atât de mult timp în care n-am avut sau n-am putut, acum o dăm în extreme.
      Problema e că, aşa cum ai spus, nu ne ştim opri şi am uitat să-l respectăm şi pe celălalt.
      Excelent răspuns! Trebuie să ţin minte, mă încadrez, eu sunt berbec 😀
      Îţi mulţumesc şi îţi doresc şi eu o lună plină de împliniri şi bucurii!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s