Am revenit să vă rog ceva

Sărut-mâna şi bine v-am regăsit! Da, da, sunt tot eu, bloguleţul care v-a anunţat că Potecuţa intră în concediu. N-a trecut chiar mult de atunci, deşi eu simt că a trecut o viaţă, şi nici nu visam eu că mă va lăsa iar să scriu atât de repede. Eu, de obicei, visez la lucruri mai complicate, cum ar fi că mă lupt cu zmeul şi îl înving şi câştig regatul şi salvez oamenii şi devin regele lor, nu am vise din astea cu scris. Că e greu să scrii, trebuie să fiu atent să nu fac porcuşori şi urechi, că Potecuţa vine şi-mi rupe pagina imediat. Că a uitat deja cum era când şi ea făcea aşa şi ei îi rupea pagina mama ei. V-am zis eu că e bătrână aşa şi aşa, adică nu bătrână de tot, numai puţin. Dar uită repede. Să nu-i spuneţi că v-am zis. Bine, şi dacă îi spuneţi, va uita oricum, dar să nu-i spuneţi, mai bine aşa. Şi e greu să tot fiu atent să scriu frumos.

Că oamenii ăştia mari se uită la cum scrii, la litere, la cum arată ele. Nu interesează pe nimeni că eu vreau să spun ceva. Şi eu zic că e interesant ce vreau să spun. Dar şi doamna la şcoală mi-a dat B. Că am scris urât. De parcă oamenii mari scriu toţi caligrafic.
Dar aşa e, noi suntem mici şi trebuie să învăţăm corect. Ca să uităm când creştem mari. Că eu cred că oamenii mari uită tot ce învaţă când sunt mici şi pe urmă fac numai aşa, de capul lor, şi ne ceartă pe noi că nu facem bine. Dar să nu-i spuneţi nici asta.

Nu ştiu de ce colegii mei de la şcoală spun că ei vor să crească repede, să facă ce vor ei, să nu-i mai certe părinţii că nu mănâncă morcovii din supică şi că nu dorm la prânz. Că eu cred că nu e aşa de interesant să fii om mare. Ba chiar cred că e foarte greu. Şi cred că oamenii, după ce cresc, încep să aibă tot felul de chestii de neînţeles.
De exemplu, ieri, Potecuţa a dat drumul la TV. Şi tot schimba şi s-a oprit undeva şi nişte oameni se certau tare şi vorbeau urât unii cu alţii. Şi eu am întrebat de ce se ceartă, le-au spart mingea de la fotbal? Că şi eu cu Mihăiţă ne-am certat cu Bogdănel şi cu Nicuşor când ne-au spart mingea. Dar pe urmă ei au spus că să îi iertăm şi noi i-am iertat şi ne-am împăcat.
Şi Potecuţa a spus că nu, că e altceva, dar nu e deloc important. Şi a schimbat pe alt post şi şi acolo erau alţii care se certau. Şi am zis că oamenii ăia de ce se ceartă şi ea a zis că tot din motivul ăla din care se certau primii. Şi pe altul a fost la fel şi am întrebat de ce şi ea a zis că de fapt, nici ei nu ştiu.

Şi am întrebat cine câştigă şi ce câştigă dacă se ceartă? Că eu cu Mihăiţă mă mai cert la fotbal când e gol şi el zice că a fost penalty. Dar merită să mă cert când ştiu că e gol, că primesc 10 la sport.
Şi atunci am zis că dacă tot nu câştigă nimeni, ce, se ceartă aşa, de proşti? Şi ea a râs şi a zis să nu spun la şcoală asta şi să nu mai vorbesc aşa. Şi am zis că nu. Şi am întrebat că de ce oamenii mari fac asta? Şi ea a zis că nu toţi, numai unii. Şi pe urmă a închis televizorul şi ne-am jucat. Dar să nu-i ziceţi că v-am zis.
Şi de aia zic, eu nu prea vreau să cresc. Că e greu. E mai greu decât să scrii frumos, chiar dacă scrii prostii. Că oamenii mari se uită la frumuseţe. Şi eu nu vreau să cresc şi să uit repede şi să mă cert cu alţi oameni mari aşa, de proşti. Dar nu mai zic, că nu mă lasă Potecuţa să vorbesc aşa.
Voi ce faceţi?

Eu plec acum, că am de făcut o temă. Am scris frumos? Să nu o lăsaţi pe Potecuţa să îmi rupă foaia, bine? Să o rugaţi voi să nu facă asta. Că vine imediat şi nu vreau să mă pună să mai scriu încă o dată.
Şi să nu-i mai lăsaţi pe oamenii ăia mari să se certe. Că e urât. Şi eu şi colegii mei nu avem nimic bun de învăţat de la ei. De fapt, oricum lor nu le pasă de noi. De fapt, nu le pasă de nimeni, nici de voi. Dar măcar să se certe mai încet.
Bine. Noape bună!

Foto