Despre alegeri. Cu suflet

Dragă…,

Uite că îţi scriu iar, mai repede decât aş fi crezut. Ştii că de obicei sunt mai multe zile-ntre scrisori, cât să aibă timp poştaşul să-şi adune paşii şi să-şi şteargă urmele cernelii uitate la colţuri de suflet. S-a mai întâmplat însă să şterg timp dintre file, vei înţelege şi acum. Că vreau să-ţi scriu. Să-ţi scriu despre alegeri. Ai zâmbit? Ai tresărit? Dacă da, înseamnă că mă cunoşti foarte bine. Dacă ţi-ai dat ochii peste cap, înseamnă că înţelegi motivul pentru care nu o voi face. Şi dacă ţi-ai spus: tu? Ce treabă ai tu cu alegerile?, înseamnă că ori ştii foarte bine de ce nu o fac, ori (şi aici sunt slabe şansele să te încadrezi tu, cel care citeşti, dar o pun totuşi ca variantă) contribui la acest motiv. Vreau să îţi povestesc puţin despre bunicul meu. Te rog, ia-ţi câteva minute, promit că nu te voi ţine mult.

Când am ajuns la ei într-o vacanţă de vară, bunica fremăta. Se vedea că o macină ceva, dincolo de agitaţia provocată de sosirea noastră.
N-a putut ţine mult timp of-ul de pe suflet şi, când eram toţi cinci la masă, a răbufnit: aţi auzât ce-o făcut omu’ ăsta al meu? Bunicul, prezent la masă, stătea ca un copil pedepsit, cu capul în pământ, aşteptând cearta de după o boacănă. Am amuţit toţi. Ne-am imaginat în secundele alea, cât o veşnicie, de tăcere, că vom auzi lucruri dintre cele mai rele, la cât de supărată era bunica. Lucra mult cu aparatul de sudură, cu drujba, cu cabluri, la câmp. Ne aşteptam la căzături din nucul în care se urca să adune, la lucruri grave.

Îi consilier de o săptămână!, o auzim spunând cu atât năduf, de parcă ne anunţa cel mai rău lucru care i se putea întâmpla în viaţă. După câteva secunde necesare să ne revenim după gândurile negre, nerostite nicicând de niciunul, am izbucnit toţi trei într-un râs nebun. Nu vestea era de râs. Ci faptul că în momentul ăla am înţeles contrastul între gravitatea din vocea ei şi faptul în sine.
Eu, la vârsta aia, am perceput totul ca pe o chestie foarte importantă. Dintr-o dată, bunicul meu era om cu funcţie, mi-l imaginam umblând prin primărie sau mergând la comună, cu treburi. Mama, încă râzând, a avut de spus ceva legat de bunica „Doamne, tu mamă, şi ce-i rău în asta, că ne-ai şi speriat”. Tata se amuza în continuare, rugând-o să nu-l mai certe atât, că n-a făcut nimic rău.

Da, da. Las că ştiu eu, a fost răspunsul ei. Ce i-o trebuit lui funcţie, să să ducă el acolo? Nu putea să steie liniştit, cu gândurile lui?
Am aflat că a fost rugat să accepte funcţia asta. Erau puţini oameni, era nevoie de om cu carte. Să ştie să scrie, să socotească, să ştie şi altele peste toate astea. Şi să fie corect. Cinstit şi corect. Şi el părea omul potrivit.
Pentru că a fost rugat, i-a fost ruşine să refuze. Am înţeles că au fost şi voturi, a fost ceva serios acolo, în sătucul lor de oameni puţini la trup, imenşi la suflet.
A rugat-o tata să nu mai fie supărată, că e de felicitat, nu de certat. Că nu are motive să-l certe pentru asta, că doar nu va pleca prin delegaţii, s-o lase singură cu toată gospodăria. Am râs toţi şi a tăcut. Dar când a plecat bunicul prin sat, cu ceva treabă, iar a început să-şi verse amarul.

Voi nu ştiţi, da’ io ştiu. Că-i corect. Şi-i cinstit. Aia-i. Omu’ ăsta nu mai doarme noaptea de când s-o dus cu ăia. Că n-o putut să nu-l ajute pe ăla de l-o rugat. Şi nu să mai hodineşte de atunci. Să scoală noaptea să să uite pe caietu’ ăla de l-o scris, să socotească, să nu hie vo’ ceva greşit, vo’ cifră, să le facă rău la oamenii ăia. Şi să strofoacă să nu facă ceva să creadă cineva că o făcut cu intenţie, ca să fure. Că omu’ ăsta moare dacă să zâce de el că o furat, că voi ştiţi bine că nu pune mâna unde nu-i a lui.
Şi abia mâncă de cât îi de gândit că numa cu aia are. Şi vin oamenii din sat să îi zâcă de unu şi altu’ şi să le rezolve şi el nu poate face ce îi cer tăţi şi ăia pleacă şi el numa’ stă şi să gândeşte şi îi năcaz că nu îi poate ajuta.
Şi io de aia îl tot cert. Că putea să steie el liniştit, nu să să baje acolo unde nu-i de el. Că o slăbit într-o săptămână de la gânduri şi omu’ ăsta să gată dacă numa’ aşe face. Şi voi zâceţi să tac. Da’ io ştiu mai bine.

L-am văzut şi noi cu caietul ăla pe masă, făcând şi refăcând socoteli, scriind şi rescriind în tabele, ştergând şi luând-o de la capăt. Au fost şedinţe acasă, se adunau consilierii şi puneau satul la cale, a venit şi primarul o dată. Veneau oameni din sat, cereau, rugau, întrebau, îşi puneau speranţe.
El, tot mai absent parcă de la discuţiile noastre, era tot mai serios. Mereu îi era frică să nu greşească, să nu încurce cifre care însemnau hectare sau bani, să nu facă vreun rău.
Şi atunci am înţeles supărarea bunicii. Şi i-am dat dreptate. Tocmai aia e problema, că-i prea cinsit, spunea. Şi aşa era.
N-a renunţat uşor la a face asta. De ruşine. Poate şi dintr-o doză oarecare de orgoliu. Dar ruşinea a fost mai puternică, ştiu asta. Aşa a fost el toată viaţa lui. Discret şi cu frică să nu facă vreun rău cuiva. Aşa s-a şi stins, discret, să nu deranjeze pe nimeni.

Au fost şi discuţii aprinse. Dar nu am auzit injurii. Nici jigniri. Şi nu se fereau de mine, nu ştiau că trăgeam cu urechea.
Da, poate că, fiind neumblaţi prin lume şi neavând aşa multă şcoală, oamenii ăia nu ştiau termeni pretenţioşi cu care îi poţi închide gura adversarului. Sau a celui care are altă părere şi îndrăzneşte să o expună în faţa ta. Erau vremuri în care ţara era de mult timp în democraţie, existau partide multe, existau simpatii şi antipatii, dar parcă lipsea ceva, totuşi. Ceva ce e azi mai prezent decât oricând. Ah, da. Ura omului faţă de om.
Erau oameni simpli, dintr-un sat cu oameni puţini la trup, imenşi la suflet, cu cizmele pline de noroiul adunat de pe uliţă şi lăsat în tindă, în zilele ploioase.
Un sat cât o ţară în care azi nu mai poţi vorbi om cu om despre asta. Nu cuminte şi frumos, cum ar fi normal. Se ţipă şi se pune etichetă imediat. Se aruncă tot noroiul pe care-l poartă prin suflet cei cu pantofii curaţi şi multă carte, poate prea multă.

Am spus că nu voi vorbi despre alegeri şi n-am făcut-o. Sau? 🙂

Cu drag,
tot eu.

Foto

Acest articol a fost publicat în Scrisori și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

65 de răspunsuri la Despre alegeri. Cu suflet

  1. Ella zice:

    Zile senine si sa votati bine, ca doar pentru voi votati!
    Te pup!

    Apreciază

  2. Floare de mai zice:

    Ďincolo de alegeri,deşi da,mare dreptate ai,înainte oamenii vorbeau între ei cu vorbe frumoase,se ajutau,etc,tu ai fost bogată că ai avut un bunic de care îți aminteşti.Şi l-am regăsit în descrierea ta pe bunicul meu din povestirile bunicii,eu nu-mi amintesc nimic cu el,deşi aveam aproape 4 ani când a plecat Acolo Sus…

    Apreciază

    • I-am avut pe toţi patru foarte aproape. Am pierdut primul bunic când eram în facultate. Pe al doilea, când deja munceam. Pe bunici încă le am. Deci da, sunt norocoasă şi îi mulţumesc Domnului pentru asta.
      Îţi mulţumesc, draga mea!

      Apreciat de 1 persoană

  3. anasylvi zice:

    Ura aceasta e instigata tot de acolo, de „sus”. Tot de acolo vin minciuni, manipulari, dorinta de a tine oamenii confuzi. Anumite entitati politice au semanat vant si culeg furtuna, iar fenomenul doar se propaga. Oamenii insa trebuie sa iasa la vot, dincolo de toate aceste dezamagiri. Prea mult timp in istorie acest drept a fost rezervat doar catorva privilegiati, nu mai zic de femei. Prea mult timp pentru ca acum sa ignoram acest drept sau sa il vindem pe te miri ce. Frumoase amintiri despre bunic, un om remarcabil. El nu era politician, asta e clar.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Știu perfect ce spui, dar, din păcate, trăim azi, nu atunci, și pasivitatea naște monștri.

    Apreciază

  5. tink3rbe11 zice:

    Doamne ce dor mi-era să citesc o postare fără răsuflare!
    Multam’ din suflet.
    Apoi io, nu prea merg la votari,numa’ că amu, m-am mutat „la țară”, și nu se știe vreodată ce nevoie oi ave’ pe la primărie și nu vreu să-mi zică” n-ați fost la vot”?.
    Sincer, nici eu nu cred în alegeri, în corectitudinea lor, etc.
    Merg căci îi place fetei să pună ștampila.
    Ultima dată, când oi fi fost… am închis ochii și am pus ștampila. L-am anulat, clar. Am nimerit aiurea, dar a fost interesant. 😅
    Funcția implică responsabilități, când intră responsabilitatea pentru alții decât a familiei… se cam duce liniștea.
    Bunica știa bine.

    Apreciază

    • Of, draga mea, ce bine înţeleg eu tot ce spui. Sper că totuşi cândva va conta fiecare vot. Sper…
      Îţi mulţumesc foarte mult că ai avut răbdare să citeşti! Îţi doresc o zi frumoasă şi numai bine!

      Apreciază

  6. ina02s zice:

    Era inteleapta bunica ta. E greu sa ți linia dreaptă acolo. Dar

    Apreciat de 1 persoană

  7. ina02s zice:

    Dar cine nu-și spune părerea sa nu ceara și cine minte, cine-i mai vocal ajunge in frunte. ☹️ Din păcate. Si cine nu știe, ocupă locul unuia ce-l merita. Responsabilitate, cinste, corectitudine, angajament, subordonare la omu’ de pe strada, nu știu când vor domina alegerile noastre, cu sau fără ghilimele. Pupici☺️

    Apreciat de 1 persoană

    • Mulţumesc mult, Ina dragă! Încă e la fel, mulţumesc Cerului!
      Eu nu-mi pierd speranţa. Am mare încredere în copiii ăştia de azi. Chiar cred că ei pot. Şi vor să facă ceva, să fie bine. Nu-i bine să aşteptăm de la ei, suntem tineri şi noi, putem. Şi facem. Dar ei pot mai mult.

      Apreciază

  8. Mugur zice:

    Ai dreptate Potecuță, nu ne-ai vorbit despre alegeri, ci despre „alegeri”, ceea ce este cu totul altceva. Și în fapt parcă nici nu ar fi vorba de „alegeri”, ci de felul de a fi al omului.

    Apreciat de 1 persoană

  9. Florina zice:

    Ce bine-ai potrivit-o, Potecuta, eee, stii cum e cu trebile astea serioase? Pai ia asculta ce zic io aicea: oamenii astia cinstiti ajung sa nu doarma noaptea de griji daca au oarece responsabilitati si ti-o spun cinstit si din experienta: in viata asta a mea mi-o fo dat ca sa ma exprim in dialectul tau 🙂 sa lucrez candva la o Fundatie, sa lucrez am vrut la inceput ca am sfarsit prin a dona banii pe juma de luna ca mai mult n-am putut sta… de griji. M-am dus io cu inima deschisa si am vrut sa schimb, as fi schimbat multe si eu le voiam din prima, doar ca eram doar o simpla educatoare chiar daca urmam in perioada aia si-un master greu. Si, cum spuneam, ajunsesem sa vorbesc in somn asa de agitata si stresata eram de cum sa fac sa fac io bine ce munceam acolo ca acolo erau copii, draga mea, si cu sufletele lor mici nu te joci. Și nu erau doar copii, ci erau si adolescenti si fete si in fiecare zi ma gandeam la tot felul de nimicuri de genul, sa-mi schimb azi bijuteriile sau nu, sau cum sa fac sa le fac sa iubeasca scoala, sau ce naiba cauta Martin Eden la astia micii in biblioteca, de frumoasa e minunata cartea, dar sfarsitul numai pentru un puștan de 14 ani nu e bun si vezi tu, draga mea, asa o fost si cu bunicul ca, daca esti cinstit, asa si mori, cu ganduri si te straduiesti sa fii drept pana in ultima clipa. E calitate cinstea, dar e si cruce de dus in lumea asta… Oricum ar fi, merita! 🙂 Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, iar pe noi, astialalti, sa ne lumineze in ziua sfanta de duminica.

    Apreciat de 1 persoană

    • Îţi mulţumesc pentru povestea asta, Florina! Mulţumesc că ai împărţit cu mine bucata asta de emoţie! Aşa e, oamenii buni nu dorm uneori de griji…
      Să îi odihnească Dumnezeu pe toţi cei duşi dintre noi!
      O zi bună îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

      • Florina zice:

        Da, a fost multa emotie si ti-am impartasit pentru ca ma simt bine aici la tine, imi plac potecuțele tare mult 🙂 sa stii ca anul acela am ramas insarcinata cu primul meu copil si am putut sa aplic in cresterea si educatia lui tot ce mi-as fi dorit sa fac acolo, am avut acea libertate stiind totodata ce responsabilitate am, deci m-a pregatit experienta aia pentru rolul de mama… cel mai complex pe care-l puteam avea in viata mea. Te pup cu drag!

        Apreciază

  10. condeiblog zice:

    Așa este, Potecuța dragă… Oamenii buni nu se pun ei moț acolo, ca păduchele-n frunte, în funcții publice și tocmai pe posturi de conducere. Sunt rugați uneori de alții să se implice, iar când acceptă, ei se supun de fapt unui martiriu, conștienți că își dau viața peste cap. Oamenii buni mai sunt și modești, le vine greu să spună despre ei înșiși că sunt mai buni, mai și mai… Alții trebuie să vadă. Să deslușească grâul de neghină. Și să pună votul unde trebuie și nu la întâmplare. Omul care ar putea să fie astfel, se numește Theodor Paleologu. Îmi cer iertare dacă am întinat amintirea ta frumoasă cu bunicul. Șterge-mi comentariul dacă te supără. În toate zilele astea m-am abținut din greu, nedorind să îmi politizez nici eu pagina mea de blog. Am zis să stau cuminte în banca mea. Să tac și să aștept. Ce? Astfel de momente, când putem face real ceva, vin și trec… Apoi urmează repercursiunile. Iar lamentările de pe urmă vor fi în zadar.

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu mă supără deloc şi nu aş putea şterge un comentariu, cu atât mai mult cu cât e atât de real şi de frumos! Da, au fost zile în care mulţi s_au abţinut. Da, pentru ce?
      Vă mulţumesc!

      Apreciază

  11. Iosif zice:

    Draga…
    Bunicul tau a fost a fost ales, nu pe principiile pregatirii filozofice, filologice, teoretico-stiintifice, oratorice, ideologice, subiective, relative, ci pe criteriile elevate ale valorilor sufletesti autentice, practice, pragmatice si obiective, ale iubirii neconditionate de semeni, empatie sacrificatoare, aceasta suprema valoare care în contextul actualelor alegeri nu se mai regaseste la nici unul dintre candidatii la functiile de conducere din sate si state, iar supararea bunicii tale a fost justificata de iubirea ei adevarata pentru el, ea intuind si anticipând problemele ce vor interveni, si sunt total în asentiment cu ea, deoarece aceasta functie, dincolo de avantajele materiale, le-a pricinuit amândorura multe neplaceri si resentimente, care nu apareau în contextul neimplicarii. Bunicul tau a fost cu certitudine un erou al satului, care a ramas în memoria oamenilor pentru care si-a sacrificat propriul confort, slujindu-i. Cinste tuturor bunicilor si Oamenilor adevarati iubitori de semenii lor.
    Un sfârsit de saptamâna binecuvântat cu liniste, bucurii, pace si împliniri în toate, draga Potecuta !

    Apreciat de 1 persoană

  12. Alex zice:

    Ce frumos ai povestit despre lumea bunicilor, cu valorile la care țineau atât de mult: rușine, corectitudine, cinste, bunăcuviință, respect… Parcă au trecut secole de atunci, așa de mult s-a schimbat (în rău!) lumea în care trăim. Sau poate că suntem vinovați pentru că am lăsat să se întâmple astfel! Cred că avem datoria să ne întoarcem la valorile neprețuite ale bunicilor noștri, să ne străduim să fim asemeni lor…
    Numai bine, dragă Potecuță. Mi-a plăcut tare mult postarea ta! 🙂

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc foarte mult, Alex! Şi eu cred că avem datoria asta. Şi culmea, nici nu e greu. Puţină răbdare şi mai mult respect, atât ne trebuie. Dar… „nici timpul nu pare să mai aibă răbdare”…
      Seară bună îţi doresc!

      Apreciază

  13. ecoarta zice:

    Oamenii satelor de altădată! S-au dus și ce-a rămas îm urma lor!? Doamne, ce a rămas!? Sau ce-au lăsat stă în așteptare, iar otrepele ( că erau și în acele vremuri „nimicuri”!) au ieșit la lumină??? Cum s-a stricat rânduiala noastră!?
    L-am regăsit pe tatăl meu în poveste…vorbea puțin și bun…și câtă dreptate avea!
    Mulțumesc, Doruleț!

    Apreciat de 2 persoane

    • Dacă noi cultivăm moştenirea otrepelor şi pe a lor o lăsăm năpădită de buruieni… ce mai e de făcut?
      Eu îţi mulţumesc, draga mea!

      Apreciază

      • ecoarta zice:

        Nu asta am făcut!? Nu otrepele ne conduc!? Pentru că noi i-am pus/i-am rugat să ne conducă! Hai să îți spun ceva. Am avut în satul părinților mei o vecină. Cu cartea nu s-a înțeles niciodată! Abia a terminat 10 clase, apoi grație partidului, a terminat liceul la seral și pentru că (s-a orientat bine!) a fost o vajnică propovăduitoare a directivelor partidului, a fost trimisă la St. Gheorghiu. Până aici, nimic neobișnuit în acele vremuri. Doar că același partid a repartizat-o la școala unde eram și eu…să ne dea lecții despre…despre orice că ea le știa pe toate. Intr-o zi însă a luat-o de „urechi” pe directoare, o doamnă nu numai cultă, ci a cărei probitate morală era mai presus de orice îndoială! Sigur că am „urechiat-o” și eu de două ori! Nu le-am spus colegilor cât de „proastă” e, dar între patru ochi și-a auzit ea!
        Genul ăsta de indivizi a lăsat pui în urmă!

        Apreciază

        • Of, extrem de trist. Şi da, cam ăştia ne conduc de peste tot. Directori de şcoli puşi acolo doar pentru că au ştiut unde şi pe cine să pupe. Când pupatul cade, cade şi pupăciosul. Până atunci… strică tot ce poate. Şi tot aşa…

          Apreciat de 1 persoană

        • Florina zice:

          Nu, nu, Potecuta, m-am referit la plecatul din tara de care vorbea Ecoarta pentru unii care sunt cum sunt, trebui sa plece oamenii buni care nu-si mai gasesc rostul si linistea, nu se mai regasesc. Of, iarta-ma, te rog, cand ma mai bag in discutii asa aiurea, o sa detaliez mai mult. Te imbratisez 🙂

          Apreciază

          • Eu mă bucur când intri în discuţii şi nu e aiurea. Dar a venit notificarea ca şi cum mie mi-ai răspuns şi de aia am întrebat, să înţeleg. 🙂
            Da, e foarte trist ce-a spus Aura. Şi din păcate prea des întâlnit.

            Apreciat de 1 persoană

          • ecoarta zice:

            Florina dragă, nu știu ce a fost mai neplăcut, ce am lăsat în urmă sau că am plecat! Directoarea școlii, plantată pe funcție, și-a ridicat în cap toate cadrele didactice, plus personalul ne-didactic, prin tâmpenia deciziilor luate unilateral. Și acum vine partea dureroasă! Toată lumea era nemulțumită, dar nimeni nu avea curajul să spună cu voce tare, direct, față-n față, doar pe la „colțuri”! Din 60 de oameni am rămas 5 (cinci) care să încercăm să restabilim ordinea! Povestea s-a încheiat tragic de tot. Și nu e loc aici de povestit, dar o să spun doar că școala s-a desființat, prin plecarea masivă a copiilor la alte școli (a rămas structură cu vreo 70 de elevi!). Ar mai fi de spus multe, că nu a fost numai atât, tăvălugul a răsturnat multe, până la vârful inspectoratului! Asta după plecarea mea! Scârba mea a fost atunci totală!

            Apreciat de 2 persoane

  14. Tu vorbești despre oameni cinstiți, de pe vremea bunicilor care trăiau la țară. Dar dacă „cetim” gazetele acelor vremuri, aflăm cu tristețe că, în orașele mari din cea vreme, exista și pe atunci intoleranță, ură față de cei din altă tabără, atacuri mârșave la persoană și chiar crime comandate de sus. Păcat că astfel de năravuri se răspândesc astăzi mai ușor și prin sate, prin unii oameni veniți din metropole sau prin mass-media.

    Apreciază

    • Petru, da, ştiu ce zici. Dar ţine şi de noi cumva. Una e să fiu eu într-un partid şi să ţin de ciolan şi să-mi urăsc adversarul, alta e să mă cert la cuţite cu vecinul pentru… o iluzie. Noi, ăştia mici, avem puterea să îi schimbăm pe ei, cei mari. Dacă noi nu suntem uniţi… nimic nu facem.

      Apreciat de 1 persoană

  15. rofstef zice:

    Eu merg la vot chiar dacă situația e cum e !

    Ps. Mi-a plăcut povestea ta cu bunicul 🙂
    Eu n-am Prins decât o bunică..
    Wekend Plăcut !!!

    Apreciază

  16. imaginarycoffee zice:

    Bine ai sesizat: dintre toate, parcă ura a câștigat cel mai mare teren.

    Apreciază

  17. CARMEN zice:

    Potecuta draga, cinste bunicilor tai si strabunilor, care i au crescut si educat in cinste si simt al datoriei. E greu, adevarat, insa asa este normal sa fie intr o lume normala.
    Astazi sunt tot mai putini oameni corecti, cinstiti, cu simt al datoriei si dispusi sa isi sacrifice viata privata, pentru semenii lor. Practic, asa ceva se transmite genetic, e prea greu de invatat sau exersat.
    De aceea zic inca o data, cinste strabunilor tai, Potecuta. Ai gene bune.
    Nascut intr o epoca in care aceste trasaturi nu mai sunt pretuite, in care tot mai multi sunt fara scrupule, egoisti si hoti, incerci sa faci fata cum poti datoriilor civice si te retragi tot mai mult in casa ta, pe care incerci sa nu o lasi contaminata, poluata…
    (Stiu ca este exagerat exemplul, dar ma gandesc de multe ori ca in mod asemanator s or fi simtit Michelangelo, Mozart sau VanGogh in societatea in care au trait…)
    te pup. O saptamana cat mai placuta iti doresc 🤗

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc din suflet, Carmen dragă!
      Să ştii că ai dreptate. Chiar simt şi văd că nu mai sunt preţuite mai deloc. Dar există soluţia asta: de a sta deoparte şi a-ţi vedea de ale tale, cu oameni asemeni ţie. Chiar dacă vor chicoti unii că asta-nseamnă nepăsare. E mai sănătos aşa.
      Te îmbrăţişez cu drag şi îţi mulţumesc! Şi eu îţi doresc o săptămână frumoasă şi numai bine!

      Apreciat de 1 persoană

  18. psi zice:

    ai vorbit despre umanitate, respect, ncredere… și bunătate. valori pe care mulți nu le au astăzi. și da, sunt și alegeri acolo, dar de cu totul alt soi! 🙂

    Apreciază

    • Unde s-au pierdut, Psi? De ce?

      Apreciază

      • psi zice:

        s-au pierdut în evoluție, în democrația prost înțeleasă a celui mai vocal și nu neapărat cel mai cinstit, în educația prea politizată, în goana după averi, în aparenta comunicare feisbuchistă, în neiubirea de sine și competiția cu ceilalți.
        de ce? pentru că este mai ușor să conduci o turmă lipsită de repere autentice, puternice.

        Apreciază

        • Mă doare să constat asta, crede-mă. Mă uit în jur, chiar şi aici, şi mă doare. E ceva ce ţine de noi, de fiecare-n parte. Că turma e mai uşor de condus, e adevărat. Dar cum s-a ajuns la turmă? Că nu ne-a dus nimeni legaţi într-un laborator să ne spele pe creier. Unde ne-am pierdut bunul simţ – hai că am zis-o. Unde am lăsat să se piardă valorile alea care nu te lăsau să dai în cel din faţa ta în numele unor false valori?
          M-am îngrozit să citesc replici acide şi pline de ură ale unor oameni pe care chiar îi credeam cu coloană vertebrală. E trist prin lume, Psi. M-am convins o dată-n plus că mă amărăsc degeaba crezând în Omul din om. Din fericire, nu e generală treaba. Şi tot din fericire, există posibilitatea de a-i ignora. Îi compătimesc că trăiesc atât de trist…

          Apreciat de 1 persoană

  19. Mă bucur că ai făcut-o și încă atât de frumos.
    O săptămână cu bucurii!🤗

    Apreciază

  20. Ana May zice:

    Într-o poveste ce pare simplă (deși nu este deloc) am regăsit o situație generalizată a lumii de azi: oameni cuminți și curați care chiar nu pot face față unui sistem corupt și murdar.
    Tocmai de aceea tot mai mulți aleg alte drumuri, în zări străine.
    O poveste frumoasă, cu și despre oameni frumoși.

    Apreciază

    • Ana, trist e că nu „sistemul” m-a determinat să scriu. Cei care nu fac, teoretic, parte din asta. Dar lovesc cu sabia cuvântului pe oricine cred ei că ar avea alte păreri. Eh, a fost amărăciune de moment. Acum nu mai contează. M-am convins să cred asta.
      Îţi mulţumesc mult, Ana!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s