Toamna unui ne-scriitor

Dragă…,

mi-e toamnă. Nu râde, citeşte-nainte, ar trebui să ştii cât sunt de previzibilă. Cum ar putea să-mi fie când afară-i toamnă? Dacă aş fi scris asta-n plină primăvară şi dacă aş fi scriitor… eheei, câte alte nuanţe ar fi căpătat totul încă de la primul cuvânt! Şi ce bine că nu sunt scriitor. Scriitorii au de dus războaie. Cu ei, în primul rând. Şi cu restul lumii. Războaie mari duse de oamenii mici care le provoacă. De pildă, un scriitor ar putea fi pus să explice. Ce a scris. Ce-a simţit când a scris. De ce-a simţit ce-a simţit când a scris. Să spună, să le spună, la ce s-a gândit. Şi mai ales, la cine. Ei, acolo e de multe ori cheia care deschide uşi ascunse. Spre cele mai întunecate cotloane ale firii. Păi bine, domnule, chiar aşa? Păi bine, domnule. Scriitorul trebuie să răspundă pentru cartea sa. Hei, scriitorule, păi se poate?

Dar cel mai dur e războiul ăla-n care scriitorul trebuie să răspundă curiozităţilor mascate de o grijă sinonimă cu instinctul aproape matern al salvatorilor de ocazie. Vai, ce trist e, te simţi bine? Da? Şi atunci de ce eşti trist? Ei, cum nu eşti? N-am citit eu cartea ta? Nu ştiu eu? Nu înţeleg eu? Ah, crezi că sunt incapabil să înţeleg o carte? Mai eşti şi ironic, nu? Hei, scriitorule…
E drept, sunt puţini cei care cer socoteală. De obicei, scriitorul îşi permite luxul să spună că-i e toamnă oricând. Şi nu ridică nimeni nici sprâncene a mirare, nici mâini a lehamite. Şi tot de obicei, cel care citeşte îşi poate permite luxul să se identifice cu el, fără să o spună, fără să explice, fără să mascheze ce-l doare, dacă-l doare.

Toamna e totuşi cel mai potrivit anotimp pentru a-ţi da voie să-ţi fie toamnă. Da, nefericită exprimare, ştiu. Dar de ce-ar fi un paradox să-ţi fie toamnă-n plină vară? Şi atunci? Nu aş spune că-i forţat.
E simplu toamna. Striveşti frunze sub plecări şi te minţi că ele se sparg ascuţit, nu ţipătul tău. Şi-i faci şi pe alţii să creadă asta. Şi te lasă-n pace. Aduni ploi pe umeri şi-ţi spui că-s stropii săraţi, nu suspinul ce-l plângi. Şi ce uşor se pot înşela şi ceilalţi. Îţi laşi visele-n vânt şi crezi că-s adiate. Şi asta te înfrigurează, nu amânarea. Şi nu renunţarea.
E uşor, nu? În alte anotimpuri, e nevoie să fii un bun actor pentru asta. Sau un bun scriitor. Să le maschezi în metafore, să le pui pe toate pe umeri de personaj şi să le dai drumul prin lume, să te eliberezi fără să te întrebe nimeni nimic. Heeei, scriitorule…! Eşti bine? Sigur? Mă gândeam că… Deh, talent. Deh, inspiraţie! Ai tu ceva de ascuns.

Mi-e toamnă. Pe afară. Altfel, e-nflorire. Dar cum s-o scriu? Aştept primăvara…
Nici atunci nu voi fi scriitor. Dar va fi mai uşor de ascuns senzaţii printre alte culori.

Cu drag,
eu.

Foto

Acest articol a fost publicat în Scrisori și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

97 de răspunsuri la Toamna unui ne-scriitor

  1. Roxana Negut zice:

    Mii de aplauze pentru cuvintele si povestea atat de frumoasa! 👏👏 Te îmbrățișez cu drag🤗

    Apreciat de 2 persoane

  2. Și bloggerii pățesc la fel. Ești trist? De ce ești trist? Ești vesel? Cum, ești vesel????
    Potecut, ia o frunză de aici din inima mea, pune-o în palmă și da-i din căldura ta. Asta e toamna ce ne-a (re)unit. Fie și-n gand. Acel gand…de nescris.

    Apreciat de 1 persoană

    • Oooof. Am evitat la „mustaţă” să spun şi despre asta. Hai să îţi povestesc ceva ce m-a întristat tare şi m-a intrigat.
      A fost odată (asta de dragul poveştii) un blog pe care se scrie cu suflet, cu sens, cu emoţie, cu „miez”, aşa cum frumos spui tu de multe ori. Se scriu poveşti pentru oamenii mari care n-au uitat să fie copii. Se răscoleşte uneori prin amintiri, se pune minte la treabă, să analizeze, să tragă concluzii. În fine, ai înţeles. Şi sigur că nu e vorba despre al meu, mai ales după descriere 😀
      La una dintre poveşti, cineva a considerat că e foarte normal să nu spună decât un lucru. Nimic de text, nimic de sensul poveştii, nimic de morala ei, nimic de stil, nimic de nimic. A fost o chestie în genul: ai pus murături?
      Am răscolit, am crezut că a fost totuşi o discuţie înainte, că a spus ce-a avut de spus despre text şi a venit apoi cu asta.
      Incredibil, nu mai era nimic. Adică… o curiozitate gen can-can, total nepotrivită. Şi atunci mi-am spus că din păcate, nu toţi pot evada din … mă abţin… din zona lor de confort.
      Nu ştiu, am păţit şi eu să-mi fac griji la un moment dat. Că nu ştiam dacă e ficţiune sau e „pe bune” şi era destul de grav tot ce era scris acolo. Dar una e să întrebi omul dacă e în regulă şi apoi să spui ceva de text, dacă ai ceva de spus, alta să îi ceri socoteală, în genul „dar ce ai, dragă, de eşti aşa morocănos?”…
      Iartă-mă că m-am întins aşa, dar nu ştiu de ce, am simţit că numai ţie îţi pot spune asta. Hehe, e ciudat ce spun, e la vedere. Şi nu am nimic de ascuns, dar simt că acum numai cu tine vorbesc.

      Frunza e la mine, fii sigură că îi va fi bine aici, nu pot să o las, mai ales că e de unde spui că e 😉
      Gând bun, draga mea! O zi blândă să ai!

      Apreciat de 1 persoană

      • Știu ce zici. Întâmplări din astea am avut/avem cu toții, cei ce trecem, vremelnic, și prin sfera blogurilor cu câte un rând sau două. Soluția? Ignoră-i. Nu merită mai mult.
        Cât despre frunze și-amintiri…să-ți fie toamna blândă, Potecuț, și bună la suflet! 🙂 Te îmbrățișez!

        Apreciază

  3. Adică toamna e anotimpul ne-scriitorilor… 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  4. Cosmisian zice:

    Tare frumos ai scris tu, Potecuto. Scriitor e cel ce naste cuvinte in minte si cauta sa le ofere drum spre mintea altor oameni. Ca, aceasta este pe blog, pe hartie, publicat sau nu, cui ii pasa?
    Scriitor e cel ce naste emotie si apreciere pentru lume prin intermediul cuvintelor. Cand anungi sa apreciezi obisnuitul pentru ca un cineva i-a dat sens, ai intalnit un scriitor.
    Restul este toamna.

    Apreciază

  5. ecoarta zice:

    Toamnă n-am! Scriitor nu sunt! Nici talent n-am, de inspirație nu mai vorbesc…sunt precum o frunză-n vânt…da’ ce frumoasă-i frunza toamna! Nu trage nici o concluzie, nu face nici o aluzie!

    Apreciat de 1 persoană

  6. Ella zice:

    Așa este … e toamnă și devenim melancolici!
    Aștept și eu împreună cu tine primăvara! Și nici măcar nu trebuie să fii scriitor .. 🙂
    Mulțumesc pentru că mi-ai oferit această lectură frumoasă, acum la început official de toamnă!
    Te pup!

    Apreciat de 1 persoană

    • Să aştepţi primăvara, nu, nu trebuie să fim scriitori. Pentru a o putea transmite prin cuvinte e nevoie de asta.
      Eu îţi mulţumesc, Ella! O aşteptăm împreună, cum să nu. Dar hai să trăim şi toamna, merită şi ea atenţie 😉
      O zi bună să ai! Te pup şi eu!

      Apreciază

  7. ina02s zice:

    E toamna și ne place ce ai scris. „E simplu toamna. Striveşti frunze sub plecări şi te minţi că ele se sparg ascuţit, nu ţipătul tău. ”
    Sensibilă și n toamna, nostalgica, colorata.
    Aștept și eu primavara cu tine, dar trebuie sa mai ” ardem” o toamna mai ‘nainte. 😯♥️

    Apreciat de 1 persoană

  8. Diana zice:

    Frumos ai mai scris! 🙂
    *
    Cel care cere unui scriitor – sau ne-scriitor 🙂 – sa explice de ce a scris ce si cum a scris nu e cititor. Un (ne-)scriitor poate sa scrie despre lucruri triste, sa aiba personaje triste, dar asta nu inseamna ca el, atunci, e trist, ci doar ca are personaje vii, care traiesc ceea ce, candva, a trait el sau unii de langa el. Si invers: sa scrie texte vesele si o iarna grea sa fie in sufletul lui.
    *
    Poate ca (inca) nu ai numele pe coperta unei carti, dar stiu sigur ca esti scriitor: cuvintele tale se formeaza in suflet si ajung in sufletele celorlalti.
    Numai de bine iti doresc, Potecuta! 🙂

    Apreciază

    • Excelent ai punctat, Diana!
      Da, asta e una dintre nuanţele de pe paleta talentului de scriitor. Poate scrie uneori în contradicţie totală cu ceea ce simte.
      E drept, uneori îşi poate pune toată iarna aia din suflet, de care frumos ai spus, în suflet de personaj. Şi-şi lasă personajul să-i plângă plânsul. Şi astfel, se eliberează. Sau din contră, se încarcă şi cu durerea personajului care-i devine, din reflexie, camarad.
      E la fel de adevărat că stilul de scris, subiectul abordat, ar putea fi, măcar puţin, rezultatul a tot ceea ce-a trăit el până la momentul scrierii.
      Dar e trist că unii nu pot face diferenţa. Şi-i cer să spună de ce. De ce aşa….

      Doamne, draga mea! Dacă ceea ce scriu ajunge la suflet, vine înapoi la mine înzecit. Şi-mi aduce o bucurie pe care nu o pot descrie. Îţi mulţumesc mult de tot! Te îmbrăţişez cu drag!

      Apreciat de 1 persoană

  9. Sunt unii oameni care simt toamna din interior, oricât de bine avem senzația ca o ascundem printre frunzele căzute. Ai scris sublim, ca de obicei, scriitorule ne-scriitor. 🙂 Mă bucur de înflorirea ta!

    Apreciat de 1 persoană

    • Sunt, Călătorule, sunt. Şi pe ei îi doare cel mai tare înverzirea. Că atunci încep să se sfărâme frunzele pe care le poartă-n ei…
      Îţi mulţumesc din suflet! Te îmbrăţişez!

      Apreciază

  10. Anaphielle zice:

    Toamna facem bărcuțe din frunze şi le trimitem pe apă, departe…

    Apreciază

  11. Oare acesta să fie cauza pentru care tot amâni să publici o carte? Ca să eviți întrebări de genul celor de mai sus, preferând să rămâi o Potecuță care-și expune doar trăirile interioare, nu și chipul sau alte date personale? Poți, totuși, să publici sub pseudonim, pentru a-i mângâia pe cât mai mulți cu versurile tale.

    Apreciază

    • Ăsta ar putea fi unul dintre motivele pentru care pe blog nu am nume sau fotografie. Dar nu e cel definitoriu.
      Despre carte… hm, cred că principalul motiv e gândul că nu scriu aşa cum ar trebui să scrie cineva care scoate o carte 🙄
      Îţi mulţumesc mult, Petru!

      Apreciat de 1 persoană

      • Anaphielle zice:

        Cine spune cum ar trebui cineva să scrie o carte? Fii serioasă, Potecuță! Tu ai ditamai cartea aici la tine în căsuță. (Na că am făcut şi o rimă 🙈)

        Apreciat de 1 persoană

        • Aaaa, nu, nu cred că spune nimeni. Dar sunt cei care spun, nu aici la mine, la mine nici n-ar avea cine, din fericire, şi eu nu-s scriitor. Dar am observat tendinţa de a face disecţie pe scriitori.
          Voi contribuiţi din plin la cartea asta care se scrie filă cu filă. Prin comentariile voastre! Şi pentru asta vă mulţumesc din inimă!

          Apreciază

        • Uf, scuze, acum am văzut unde ai pus tu comentariul. Deci rectific: în cazul ăsta, eu o spun. Că eu nu sunt prea convinsă că merită. Adică… nu ştiu. Verusrile mele-s aşa… ale mele şi atât 😳

          Apreciază

          • Anaphielle zice:

            Sunt ale tale şi sunt „petice pentru suflet”. Un scriitor adevărat nu publică pentru faimă, cât pentru a oferi/ împărtăşi celorlalți. Ceea ce clar nu este cazul tău! Ah, dacă ai şti cum nişte scrieri mi-au schimbat viața, mi-au modelat percepțiile în bine şi mi-au pus îngrăşământ pe coaste pentru a-mi creşte din nou aripile! Ei bine, dacă nu ar fi fost cartea fizică, nu aş fi crescut. Mulți dintre ei nu mai sunt printre cei vii, dar iată-i totuşi nemuritori. Când se întâmplă asta, scriitorul şi-a împlinit menirea. Ce poate fi mai frumos?
            Versurile tale nu mai sunt doar ale tale şi atât. Ni le oferi nouă.
            Te îmbrățişez!

            Apreciază

            • Cum ştii tu să mângâi prin cuvinte!
              Când am spus că-s ale mele, mă refeream că nu ştiu ce-aş putea spune despre ele, dacă m-ar întreba cineva. Sunt ale mele. Mai mult nu aş putea. Nu le pot analiza obiectiv şi de aia nu pot spune că merită sau nu să fie într-o carte. Mi-e teamă de penibil, sincer. Deci nici nu se poate problema vreodată de faimă, aia e pentru cei „mari”.
              Te îmbrăţişez şi eu!

              Apreciază

            • Anaphielle zice:

              Şi eu am aceeaşi teamă! 😂 asta vine probabil de la comparațiile în exces pe care le-am auzit încă din copilărie. (de la toți) Parcă orice făceam nu era îndeajuns. Am rămas cu teama de a nu dezamăgi, de a nu fi penibilă; cu o oarecare aşteptare de validare… Dar lucrez să mă descotorosesc şi de asta.
              Obiectiv îți analizăm noi scrierile. Măcar câteva tipărite pentru noi. Şi nu, nu îți vând iluzii. Lumea/ țara are nevoie de literatură, de scrieri mărețe, frumoase ca ale tale, nu de clişee care mai mult îndobitocesc. Din păcate scriitorii frumoşi se dau la o parte din cauza celor care scriu doar pentru a se simți valoroşi, dar nu contribuie cu adevărat. Şi ai dreptate, nu se prea merită privind în ansamblu; nu în România unde nu există agenți literari, ci doar edituri flămânde.

              Apreciază

            • Îţi aminteşti de o discuţie a noastră din trecut în care-ţi spuneam ceva de mine în clasele V-VIII? A rămas cumva să scriu despre. Nu am apucat şi parcă nici n-aş vrea să fac o postare despre asta. Dar atunci, cumva, o alegere proastă a dirigintei (şi da, acum chiar pot afirma că vina i-a aparţinut în mare măsură) m-a aruncat în colţul lui „nu-s bună de nimic, sunt proastă, nu sunt în stare să fac ceva bun, sunt la coada tuturor”. Efectiv mi-a dărămat universul în care mă simţeam aşa cum ar trebui să se simtă orice copil, că eram copii la vârsta aia. Şi deşi au trecut ani mulţi de atunci, şi deşi liceul şi tot ce-a urmat nici nu poate fi comparat cu perioada aia, se pare că fragilitatea acelor ani, inocenţa şi tot ce presupune vârsta aia, şi-au spus cuvântul. Şi chiar şi acum, adult fiind, am momente când mă îndoiesc de mine în sensul că da, admit că e frumos un text, că e bună o poezie, dar nu că eu aş putea ieşi cu ceva în faţă, în evidenţă, că eu aş putea fi dată ca exemplu pozitiv. Nu vreau să crezi că o dau în patetic, dar am lacrimi în ochi acum când scriu. Pe de-o parte, pentru că mi-e ciudă pe mine, că nu pot trece, că nu pot înţelege că a fost o prostie, că nu s-a pus vreodată problema să fie aşa cum am crezut. Dar nu pot.
              Voi reveni şi voi reciti mesajul tău, îmi dă putere şi încredere. Nu ştiu cum să îţi mulţumesc, dar vreau să ştii că-mi face teribil de bine!

              Apreciat de 1 persoană

            • Anaphielle zice:

              „Problema cu lumea este că oamenii inteligenţi sunt plini de dubii.” — Charles Bukowski
              Îmi amintesc, dragă Potecuță şi te înțeleg atât de bine. Din păcate oamenii mari au o putere imensă de a clădi sau dărâma universuri. Dar ştii ce? Suntem şi noi oameni mari acum. Ce facem? Ne clădim propriul univers ori ba?

              Apreciază

            • Să ştii că nu m-am gândit serios la asta. Da, sunt responsabilă faţă de mine să fac asta. Încep de acum, cu prima cărămidă! Mulţumesc din toată inima. Cred că era nevoie să fiu scuturată puţin 🙂

              Apreciat de 2 persoane

            • Anaphielle zice:

              Cu drag! Pune-ți pe o foaie, lipeşte-o la oglindă şi aminteşte-ți zilnic. Eşti o luptătoare! ( şi o comoară. – darul scrisului nu-l are oricine )

              Apreciază

            • Voi face asta, Dana! Mii de mulţumuri încă o dată!

              Apreciază

  12. Florina zice:

    Este exact cum spui: uite in cartea Povestea mea, fosta primă-doamna a scris si faptul ca au facut terapie de cuplu, ea si sotul ei si acum vad nu stiu cate ziare ca tot dezbat despre divortul lor ipotetic si-l pun si pe seama faptului că oricum si inainte au avut probleme in cuplu ca doar de aia au facut terapie, nu? 😦 Ce nu inteleg ziaristii astia e ca femeia a scris o carte despre trecut, ei traiesc in prezent si e aberant sa tot scoti cuvinte/fraze/idei din context. Cred ca e destul de greu sa scrii o carte biografica, dar mai cred si ca e extrem de interesant sa-ti faci TU ȚIE o analiza d-asta amanuntita, asa pana la os, despre trecut si sa-ti vezi evolutia.Parca in engleza cartea ei e BECOME, nu-i asa? Te pup 🙂

    Apreciază

    • Da, Florina, nu e deloc uşor să scrii o carte autobiografică. E nevoie de mult curaj şi multă obiectivitate. Şi e teribil de greu uneori să poţi exprima şi ceea ce-ai simţit, nu doar ce-ai trăit. Şi da, se vor găsi mereu cârcotaşii de ocazie care vor trata totul superficial şi vor căuta numai motivele de bârfă.
      Însă acolo e totuşi altceva. Că e vorba de la bun început de certitudinea că aşa a fost, că aia s-a întâmplat. Sigur, asta nu dă nimănui dreptul să judece. Dar acolo e clar totul.
      Când e vorba însă de un roman, de un text, de o nuvelă, e foarte ciudat să vină cineva să te întrebe de ce eşti atât de trist sau atât de tranşant sau atât de optimist sau atât de… nu ştiu cum, fără să se gândească nici măcar o secundă că tot ce-a citit e rodul imaginaţiei, e vorba de talent şi punct.
      Şi e ciudat să nu pună deloc în evidenţă asta, ca şi cum citeşti ceva şi tot ce faci după e să dezbaţi ce crezi tu că a trăit autorul, şi nimic despre text.
      De pildă, ca şi cum citeşti o poveste de dragoste şi nu te interesează frumuseţea scriiturii, ci dacă autorul a scris acolo despre el şi dacă nu cumva tipa aia înaltă şi frumoasă, din capitolul 3, e amanta lui.
      O zi frumoasă îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

      • Florina zice:

        Asa e, poti scrie romane fara sa fie autobiografice si poti contura niste super personaje, dar care nu au deloc legatura cu tine, iar faptul ca au iesit atat de bine sa se datoreze talentului tau innascut, invatat, exersat, etc si atunci sa vina unul cum zici tu. Asa e.
        Cert e ca tu ai talent cu carul, Potecuta: ai si la poezie si ai si la proza, habar n-am daca vrei sa scrii romane, insa poezii ai strans cat pentru o carte, de asta sunt sigura. De aia te si citesc, ca esti desteapta si talentata si nici nu ma agasezi cu poze personale in toate pozitiile, ci-ti arati talentul 🙂

        Apreciază

        • 😀 😀 😀
          Ce simpatică eşti, Florina! Încep cu finalul, m-a amuzat şi am scăpat puţin de emoţia generată de prima parte a comentariului: să ştii că pot fi talentată şi cu buziţele ţuguiate în selfie 😀 😀 sau întoarsă aşa, cum începea Tânăr şi neliniştit, mai ştii? 😀
          Mulţumesc tare mult! Da, sunt poezii multe strânse-n timp, poate chiar de două cărţi. Nu-mi mai trebuie decât puţin curaj. De romane nu mă apuc, e mult prea greu pentru mine şi nu m-am gândit la asta.
          Îţi doresc o seară frumoasă şi liniştită!

          Apreciază

  13. anasylvi zice:

    Nu esti scriitor, dar esti poet. Si poti sa zici ce vrei, cand vrei, in anotimpuri exterioare sau interioare. Omul se transforma neincetat, la fel si universul. Acelasi si mereu altfel. ❤

    Apreciază

  14. ane zice:

    Sunt scriitori numai tomnatici, adică văd lucrurile prin prisma lor ( melancolie, tristețe ”a la longue” ) nu scriu pentru a bucura și înțelesul cititorul. Îmi plac scrierile interesante, dar nu cele care-mi provoacă vomă,scuze ( poate ați citit și voi fragmente) cuvinte care nu au înțeles și sens. Nu sunt în măsură să judec, dar pot să constat.
    Despre tine ce să spun, îmi place cum te joci cu vorbele, le amesteci frumos, în așa fel să se întrevadă ideea. E important.

    Apreciază

    • Ane, nu ştiu, dacă scrii ce crezi că vrea să citească ceilalţi, parcă nu te-ai mai putea numi scriitor, e un fel de scris la comandă.
      Nu e vorba de judecat. Că scrisul, textul, cartea, pot fi analizate şi judecate, aia e ideea până la urmă.
      Nu ştiu exact la ce fel de texte te referi, dar e bine că avem de unde alege şi putem sări peste alea.
      Deci revin putem judeca un text, dar nu ne dă dreptul nimic să judecăm persoana care l-a scris, având numai acel text şi făcând din asta motiv să-i răscolim prin viaţă. Cam asta am vrut să spun.
      Îţi mulţumesc tare mult, mă bucură ce-mi spui!

      Apreciază

      • ane zice:

        Da tu pentru cine scrii, nu pentru oamenii. Nu e scris la comandă, dar să nu te miri că nu se vând cărțile. Oamenii sunt suprasaturați de aberații. Asta e ideea.

        Apreciază

        • Eu? Nu vorbeam la modul general despre scriitori?
          Eu nu am scris o carte, Ane. Poate tocmai pentru că mă gândesc că scriu aberaţii.
          Eu spuneam că dacă un om stă şi se gândeşte ce ar vrea oamenii să citească, nu scrie aşa cum gândeşte, aşa cum simte, scrie gândindu-se că oamenii vor să citească despre planete şi se forţează să scrie asta, dincolo de orice, nu ar reuşi să transmită emoţie. Şi cine nu mai vrea emoţie… e pierdut.

          Apreciat de 1 persoană

          • ane zice:

            In sfârșit ai pus punctul pe i, da, emoție. Clasicii, nu s-au gândit ce să scrie, au scris pentru că erau talentați. E greu de egalat. Sunt scriitori contemporani valoroși,poate ei vor fi apreciați post mortem, așa se întâmplă, de obicei.
            Să nu amestecam cărțile de știința cu romanele, la care eu fac referire.

            Apreciază

            • Ei, ai văzut? Asta spuneam şi eu. Scriitorul scrie pentru că e talentat, nu scrie că publicul aşteaptă ceva de la el. Ăla care face asta nu e scriitor.
              Şi dacă un text stârneşte emoţie, e destul, nu-i mai trebuie nimic.
              Sunt mulţi scriitori talentaţi, da! Şi e foarte bine că sunt. Dar da, din păcate sunt mulţi cei care aruncă noroi, le mai uşor aşa. Păcat, dar cumva e bine că pot primi şi laude. Deşi poate nu pe cât ar merita.
              Nu, Ane, nu le amestec, era doar un exemplu apropo de ce se cere şi ce se simte. 🙂

              Apreciat de 1 persoană

            • ane zice:

              Să avem o zi cu satisfacții, frumoasă nu e, plouă.

              Apreciază

            • Să o facem noi frumoasă, cu tot cu ploaie. Ţine şi de noi!
              O zi bună, Ane!
              P.S. Am recitit comentariul cu aberaţiile, m-am liniştit, nu de mine spuneai 😉

              Apreciat de 1 persoană

  15. Deși sunt fiica ploilor de toamnă, nu am surprins toamna în nici una dintre scrierile mele. E nostim că am constatat acest fapt abia după ce am citit scrisoarea ta.
    Un scriitor nu trebuie să se justifice pentru scrierile sale! 🙂
    Pupici, Potecuță, poeta anotimpurilor noastre!

    Apreciază

  16. Iosif zice:

    Dragul meu ne-scriitor
    minunat comentator
    ce scrii pe poteci de dor
    simplu direct si usor !
    Scriitorii si poetii
    carturari si farisei
    au vopsit mereu peretii
    multi se cred chiar dumnezei… 🙂
    *No offence !
    O zi binecuvântata, o toamna cât mai bogata, Potecuta minunata ! 🙂

    Apreciază

    • Mulţumesc, Iosif! Nu înţeleg acel „no offence” pe care-l tot foloseşti, te voi ruga să nu îl mai scrii la mine. Ştii de ce? E o vorbă care spune că se simte cel cu musca pe căciulă. Eu, cum nu sunt deloc de acord cu jignirile, am impresia că aşa e toată lumea. Şi chiar o cred, inclusiv în cazul tău. Aşa că orice ai spune, dacă e vorba de ceva „de rău”, eu refuz să mă simt. Deci nu mă vizează şi atunci nu-şi are rostul. Te rog.
      O zi frumoasă îţi doresc şi o toamnă plină de bucurii!

      Apreciază

  17. Nu mi-e a toamnă și a melancolie.Incă îmi agăț privirea de natura verde și de flori.Melancolia o las pentru toama adevărată. Numesc luna septembrie ,,Primăvara de-a 2-a,,.Mă bucur că team regasit postand in playlistul WP meu!

    Apreciază

  18. ciudat, ca unde te invarti o frunza aurie iti pica pe picior si-atunci te inspira!
    si de-ai vrea s-o eviti, s-o ocolesti, toamna e acolo, e aici!
    atunci, nu mai bine o imbratisezi, o admiri, o scrii si-o iubesti?
    ba da!

    Apreciază

  19. Pingback: Jurnal nescris. Pagina patru. - O Carte Nescrisa

  20. Mona zice:

    Of, cum am citit acest text! Ce la timp l-ai scris. Cred că asta e una din frumusețile acestei alegeri, aceea de a înșira litere rupte din suflet, faptul că se lipesc exact unde trebuie, când trebuie. Ne-scriitor să fii prin anotimpuri și scriitor pentru inimile noastre, dragă Potecuță!
    Îți mulțumesc!

    Apreciat de 1 persoană

    • Doamne, Mona! Păi în cazul ăsta, mă gândesc că bucurie mai mare nu poate fi atunci când pui din sufletul tău în cuvinte, fără să ai habar de reguli de scriere, de norme, de nimic, şi vin oameni atât de dragi ţie şi atât de talentaţi şi-ţi spun că au simţit cuvântul, că i-a atins suflarea ta…
      E ca şi cum m-ai luat de mână şi m-ai ajutat să trec un hop. Tocmai ce-i spuneam Danei aici că am o problemă veche cu acceptarea…
      Îţi mulţumesc, nu ştii cât de la fix a venit şi comentariul tău, ca şi celelalte, de altfel!

      Apreciază

  21. condeiblog zice:

    Eu zic să scrii și atât. Că ești scriitor în toată regula, cu suflet de poet. Respiri poezia și felul cum îți înfășori tu ideile în versuri, de le faci ca niște plăcințele cu răvaș, este magistral. Chiar când ne spui că ți se întâmplă ceva la calculator (să zicem 🙂 ) și nu-i dai de cap, prinzi și-acolo fainoșagul acela artistic. Dramă, tensiune, suspans… Mă trezesc până și eu (alături de alți vreo sută și ceva 🙂 ) că mă bag în ciorbă cu păreri, deși mă știu bine că sunt ageamiu și atehnic. Dar nu pot sta locului, sunt plin de bună credință și doritor să particip la rezolvarea problemei. Pentru că ești îndrăgită. Și oare de ce? Nu pentru scrierile tale? Nu pentru ce ai transmis în ele?
    „Nu ştiu de ce dar dintre toate
    Aleg să rup bucăţi din mine
    Când mă lovesc de nedreptate,
    Zâmbesc şi iert, oare-o fi bine?” … Ai rupt bucăți de suflet și ni le-ai oferit…
    Analizele de pe marginea scrierilor, lasă-le în seama criticilor literari. Vor mânca și ei o pâine. Și pentru că fac această proiecție în viitor, poate va veni vremea când în sfârșit, le vei fi și tu nesuferită unora… Acelor copii care nu suferă cartea și vor avea de făcut comentarii pe marginea poeziilor tale. Uite un episod:
    <>

    Apreciază

    • Din păcate, nu e episodul, m-am uitat la comentariu şi în panoul de control, are numai , nimic în ele.

      Vedeţi, eu de asta am tot spus, şi poate unii mă acuză că cerşesc complimente, zău că nu e aşa. Eu scriu cum simt, cum gândesc, cum mă inspiră o frunză care cade. Pe vremea în care studiam poezia, nu eram deloc interesată de asta. Îmi plăcea, dar nu să o scriu. Şi nici nu scriam. Vorbesc de anii de şcoală, terminând cu liceul. Scriu aşa cum vine ideea, nu e nimic studiat. Şi uneori de asta şi am sâmburele de neîncredere. Că sunt oameni care au definiţii la degetul mic. Despre rime, despre silabe, despre forme şi fond. Eu… eu sunt mic, nu ştiu nimic. Nici măcar nu simt monstruos…
      Şi sunteţi voi toţi, cei pe care vă citesc cu drag, şi vă văd atât de talentaţi. Şi o laudă de la dumneavoastră mă încurcă, mă face să mă bâlbâi la început, abia apoi mă las să mă bucur de ea.
      Hahahaha, serios, ce rău v-am făcut să-mi doriţi să mă înjure o generaţie-ntreagă? 😀 😀
      Mulţumesc mult, mult de tot! Aţi fost întodeauna cu gând bun şi de fiecare dată mi-aţi făcut o mare bucurie comentând!

      Apreciat de 1 persoană

  22. condeiblog zice:

    Mi se pare că episodul nu s-a dus… Hm! Din cauza acelor semne probabil 🙂 Am spus că sunt atehnic…

    Apreciază

  23. condeiblog zice:

    Nu era… Bineînțeles că n-aș fi știut să pun un link 🙂 Dar am în schimb viziuni 🙂 Îmi imaginam un elev care trebuie să facă un comentariu pe marginea unei poezii scrise de tine. Ca orice lucru impus, când o ia ca pe o corvoadă, copilul face comentariile sale, dar desigur nu literare 🙂
    Și m-am jucat un pic. Încerc să reiau, dar știi cum e… povestirea unei povestiri. Era cam așa:
    Potecuța asta! De unde să știu eu ce a vrut să spună ea, în versurile sale?
    „Te-aş aştepta, dacă ai vrea să-mi vii,
    O oră, două zile şi un veac
    Dar până-atunci, prin clipele pustii,
    Învăţ să-mi fiu şi, mai ales, să-ţi tac”.
    Păi mai bine îi spunea ăluia atunci, tot avea ea pe suflet. Așa… tăcând chipurile, s-a așternut pe scris. O! Și ce-a mai scris… După Eminescu, ea îmi e cea mai nesuferită. Că nu vorbește limpede, să înțeleagă toată lumea. Frățică, te aștept până la ora cutare, după aia m-am roit. Și gata! Te aștept, nu te mai aștept…eu unul nu pricep nimic. Și nici ăla nu cred că s-a mai dus la întâlnire. Păi ce, era prost? Așa e și Cristina, din prima bancă. Îmi place de ea dar are mintea întortocheată. Tot ca poeta asta din manual. Auzi la ea…Potecuța. Hățiș mai bine și-ar fi zis. Că mi s-au încâlcit neuronii în versurile ei. Nu știu ce să scriu. Dacă nu mă lasă Cristina să copiez ceva după ea, iar am să încalț nota 4. Dar gata cu poezia. Avem meci mare. Finala Cupei Campionilor…
    -Tata, nu găsesc telecomanda! Unde ai pus-o? Vino și tu, că e cu Rapidul!
    -Acu! Bravo băi băiete, bine că m-ai chemat. Uitasem că astăzi este… Dar ia zi… Ți-ai scris?
    -N-ai tu treabă, tata! Știi că băiatul se descurcă…

    Apreciază

    • Delicios!!!!! Doamne, cât îmi place!
      Acum, citind zbaterea copilului, pe cuvânt că îi dau dreptate! Cine să mă înţeleagă aşa întortocheată?
      Ştiți care e problema? Că nici eu nu ştiu ce-am vrut să zic. Cred că nici când am scris nu am ştiut 😀 😀
      Păi, bine zice copilul: nu mai bine cu frățică, vii la 6? Nu? La 7? Nici? Atunci bine, pa, la revedere, cu plăcere, pe curând!
      Tare mult m-am amuzat! Mulțumesc mult!
      Ați vrut să apară înclinat? Sau cum a dispărut? Of! Nici eu nu mă pricep. Dar e bine că nu ați renunțat la episod, mi-ar fi părut rău.
      Seară frumoasă vă doresc!

      Apreciază

  24. tink3rbe11 zice:

    Să știi că ești un scriitor!
    O toamnă frumoasă să ai!! 🤗

    Apreciază

  25. castanman zice:

    Toamna e doar o leprozerie. Refugiu pentru năucii stingheri de care atârnă obscen hălci de suflet descărnat.

    Don Quijote o leagă pe Rosinanta de barocul tarziu al incertitudinilor si inchipuirilor . Dă foc morilor si joacă barbut cu vântul. Unu-unu pierde. Așa spune jocul.

    De-acum poemele se vor scrie pe hârtie de calc. Desene tehnice în care fiecare vocală devine o dreaptă, cotată, cu toleranțele impuse de standardul singurătății. Nimeni nu mai poate visa fără ca lanțul de cote sa nu se poată închide.

    Propozițiile scurte decupează realitatea. Aruncată în tomberoane eco, așteaptă, printre celelalte resturi menajere, sfâșiala câinilor nopții.

    Între vină și păcat, toamna, poți pune doar frunze. Singurul păcat de care am habar pe pământul ăsta e uciderea unei iubiri. Restul sunt răsfățurile eului imuabil.

    Plouă. Asa e, plouă. Două propoziții ca două coperți ce închid o poveste. Mi- e ploaie, Po…

    Apreciază

    • Povestea asta dintre două propoziţii n-ar putea include şi o iubire? De toamnă, faţă de toamnă sau de-o toamnă? Şi atunci coperta aia n-ar înfăptui păcatul ăla unic?
      Năucii ăia stingheri nu sunt vinovaţi că au lăsat uşa deschisă spre suflet şi acum le atârnă aşa?
      De ce să fie ploaia cea care închide poveşti?
      Vezi, se nasc mereu întrebări şi trăiesc până când primesc răspunsurile. Nu neaparat pe cele potrivite, îşi odihnesc tâmplele şi pe locul lăsat liber pentru interpretare, aşa cum fac multe dintre răspunsurile date unor întrebări care-ncap şi-ntr-o virgulă, atât de neînsemnate sunt.
      Pune o coajă de nucă pe undeva, să plouă în ea. Toarnă apa aia pe-o frunză. Dacă nu o va arde, va înverzi curând.

      Apreciază

  26. Potecut, de-ar fi mulți scriitori niște ne-scriitori, asa ca tine…
    Acum, lasă-mă rogu-te sa nu comentez. Ca sunt ocupata. Ma plimb pe potecutele Potecutei🙂

    Apreciază

  27. Îmi place toamna ta de „ne-scriitor”, așa cum îmi plac potecuţele ascunse din pădure, liniștea copacilor și razele timide ale soarelui ce, cu greu, răzbat printre ramurile îmbrățișate.

    Apreciază

  28. Ana May zice:

    Toamna cred că are cea mai mare paletă de nuanțe și sentimente. Mai mult sau mai puțin toți ne regăsim în ea.
    M-a uns la inimă textul. Unicat. Minunat. 😘

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s